Private-label retailer's liability for environmental fund contributions pre-dating 2011 legislative reform defining "introduction to the market"

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 20.08.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 70/17.04.2015, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 81/29.04.2015, anularea, în parte, a Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 2.397.939 RON, anularea, în parte, a Deciziei de accesorii în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii în valoare de 157.528,86 RON,exonerarea societăţii de la plata sumei de 2.555.467 RON şi obligarea autorităţii pârâte la restituirea sumelor achitate în baza deciziei de impunere.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3349 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantei, a anulat Deciziile nr. 70/2015 şi nr. 81/2015 emise de AFM, a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/2015 emise de AFM cu privire la obligaţia suplimentară în sumă de 2.397.939 RON, a anulat, în parte, Decizia nr. 1/2015 emisă de AFM referitoare la obligaţii de plată accesorii la Fondul pentru Mediu cu privire la obligaţiile accesorii în sumă de 157.528,86 RON, a exonerat reclamanta de plata sumelor de bani menţionate, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor achitate în baza deciziei de impunere, corespunzătoare ambalajelor aferente produselor marcă proprie şi a admis, în parte, cererea de acordare a cheltuiţilor de judecată, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.150 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.

Reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că intimata-reclamantă avea obligaţia declarării ambalajelor puse pe piaţa naţională aferente produselor marca proprie.

În opinia autorităţii recurente, cadrul legal pentru stabilirea obligaţiilor privind ambalajele introduse pe piaţa naţională pentru produsele marca proprie provenite de la distribuitorii şi producătorii locali a existat şi înainte de luna aprilie 2011, sens în care a invocat prevederile H.G. nr. 621/2005 care se completează cu dispoziţiile Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, precum şi dispoziţiile Regulamentului CE nr. 765/2008. În raport de aceste dispoziţii legale, a arătat că responsabilităţile producătorului se preiau de orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică care asamblează, ambalează ori etichetează produse în vederea punerii pe piaţă şi/sau a punerii în funcţiune, sub nume propriu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.04.2016, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că în perioada supusă controlului, respectiv ianuarie 2009 - martie 2011, în virtutea legislaţiei în vigoare în acel moment, obligaţia declarării ambalajelor revenea producătorilor, respectiv distribuitorilor care fabricau şi vindeau pentru prima oară pe piaţa românească produse ambalate.

În opinia intimatei -reclamante, în condiţiile în care conform dispoziţiilor legale în vigoare în perioada analizată, nu existau, din perspectiva obligaţiilor către bugetul Fondului pentru mediu, diferenţe de regim aplicabil în cazul produselor de tipul marcă proprie, instanţa de fond a reţinut în mod legal că Societatea a aplicat corect prevederile legale în vigoare în intervalul ianuarie 2009 - martie 2011, sens în care a aplicat aceleaşi reguli generale utilizate cu privire la toate celelalte produse achiziţionate de pe piaţa internă.

Întrucât intimata-reclamantă nu se circumscrie noţiunii de producător al produselor "marcă proprie", nu sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 608/2001 şi ale Regulamentului CE nr. 765/2008, societatea intimată fiind cumpătătorul respectivelor produse, conform contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu producătorii naţionali.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit conform dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în şedinţa completului de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.02.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28.03.2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate deciziile de soluţionare a contestaţiilor nr. 70/17.04.2015 şi nr. 81/29.04.2015 prin care au fost respinse contestaţiile fiscale prin care intimata-reclamantă a solicitat anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/2.02.2015 şi a Deciziei de impunere nr. x în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare aferente produselor "marca proprie" în cuantum de 1.446.546 RON reprezentând obligaţia fiscală principală aferentă ambalajelor marca proprie şi 951.393 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În esenţă, verificând modul de calcul, constituire şi virare a obligaţiilor la Fondul pentru Mediu de către intimata-reclamantă în perioada ianuarie 2009- aprilie 2013, inspectorii autorităţii recurente au concluzionat că societatea intimată nu şi-a îndeplinit obligaţiile anuale de declarare, raportare şi valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje aferente acestor produse.

În cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate se reţine că, societatea intimată a comercializat pe piaţa naţională, în perioada 2008- 2013, produse sub marca proprie "B." şi "C.", prin încheierea unei serii de contracte cu diverse companii producătoare de bunuri de tip alimentar şi non-alimentar şi, prin urmare, avea obligaţia declarării ambalajelor puse pe piaţa naţională aferente produselor marca proprie pentru întreaga perioadă supusă verificării.

În abordarea problematicii cu care a fost investită, curtea de apel a statuat că potrivit cadrului normativ în vigoare în perioada ianuarie 2009- martie 2011, obligaţia de plată pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare aparţine operatorului economic care introduce pe piaţă produsul ambalat, respectiv operatorului economic care face disponibil pentru prima dată pe piaţa românească produsul ambalat, căruia îi revine responsabilitatea pentru întreaga cantitate de deşeuri generată de ambalajele introduse pe piaţa naţională.

Soluţia instanţei de fond de anulare a actelor administrativ fiscale contestate în privinţa obligaţiilor fiscale suplimentare aferente produselor marca proprie este însuşită şi de către instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit actelor administrativ fiscale contestate, contribuţia de plată la fondul pentru mediu a fost stabilită în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2005 privind Fondul pentru Mediu, art. 31 alin. (1) lit. a) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, art. 16 din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, art. 4 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor şi Regulamentul (CE) nr. 765/2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 621/2005:

"(1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piaţa naţionala, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională;

b) operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă;

c) operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deşeurile generate de respectivele ambalaje.

(2) Responsabilităţile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se pot realiza: a) individual, pentru deşeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piaţa naţională."

De asemenea, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2005 statuează în sensul că veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din "(…) d) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare", iar potrivit art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ "Contribuţiile şi taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i) şi s) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, respectiv a obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre cantităţile aferente obiectivelor anuale, respectiv a obligaţiilor anuale şi cantităţile realizate efectiv".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că responsabilitatea pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduce pe piaţa naţională şi, respectiv, obligaţia de plată pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare revine operatorului economic care introduce pe piaţă produsul ambalat, respectiv operatorul economic care face disponibil pentru prima dată pe piaţa românească respectivul produs ambalat, momentul introducerii pe piaţă nefiind cel al distribuirii produselor către consumatorii finali.

Astfel, în speţă, produsele achiziţionate de B. de la furnizorii săi în perioada respectivă se consideră introduse pe piaţă la momentul primei vânzări, respectiv la momentul la care fabricantul naţional vinde produsul către B. şi nu la momentul la care B. comercializează acelaşi produs în reţeaua proprie de magazine B..

Aceasta întrucât, în perioada ianuarie 2009- martie 2011, în legislaţia naţională nu exista nicio referire specifică cu privire la noţiunea de produs ambalat/comercializat sub "marcă proprie", pentru aceste produse fiind aplicabilă regula generală privind declararea ambalajelor de către operatorul care introduce pentru prima dată pe piaţă un produs.

Noţiunea de "marcă proprie" a fost introdusă prin Ordinul nr. 1032/2011 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi H.G. nr. 247/2011, făcându-se o distincţie clară între produsele obişnuite introduse pe piaţa naţională şi produsele marca proprie.

Astfel, H.G. nr. 247/2011 modifică anexa 1 la H.G. nr. 621/2005, în sensul că la pct. 1 se introduce lit. a^1) cu următorul cuprins:

"introducere pe piaţa naţională a unui produs - acţiunea de a face disponibil pe piaţă, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării. Produsele fabricate exclusiv pentru un operator economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acesta. Ambalajele produselor importate/achiziţionate din ţări ale Uniunii Europene de către operatorii economici, inclusiv ambalajele produselor destinate utilizării/consumului propriu, se consideră a fi introduse pe piaţa naţională la momentul importului."

Conform pct. 11 din anexa la Metodologia din 2011 de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate le Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor " Introducere pe piaţa naţională unui produs este acţiunea de a face disponibil pe piaţa naţională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu. Produsele fabricate, în baza unui contract, exclusiv pentru un operator economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune în România în numele său, se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acesta. În cazul produselor provenite dintr-un alt stat, oricare ar fi regimul vamal al acestora, sunt considerate ca introduse pe piaţa naţională numai ambalajele care devin deşeuri pe teritoriul naţional. Produsele achiziţionate din afara spaţiului naţional, inclusiv produsele destinate utilizării/consumului propriu, se consideră introduse pe piaţa naţională în momentul achiziţiei".

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale privind reglementarea unui regim juridic distinct în privinţa produselor de tipul "parcă proprie" au fost legiferate abia în anul 2011, moment până la care obligaţia de plată pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare aparţinea operatorului economic care introducea pe piaţă produsul ambalat, în speţă fabricantului produselor de la care societatea intimată achiziţiona produsele pe care ulterior le comercializa în reţeaua proprie de magazine.

De altfel, la filele 221 şi următoarele ale dosarului de fond au fost depuse înscrisuri provenind de la fabricanţii produselor ambalate cu marca proprie B. din care rezultă că şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau cu privire la gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje aferente produselor fabricate în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea intimată.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că interpretarea dată de autoritatea de mediu dispoziţiilor legale incidente în cauză este excesiv de formalistă şi de natură să rupă echilibrul rezonabil între măsura administrativă dispusă şi împrejurările care au generat-o.

Incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 608/2001 şi ale Regulamentului CE nr. 765/2008 invocate de autoritatea recurentă nu poate fi reţinută în cauză, întrucât, în acord cu instanţa de fond, în raport de obiectul şi domeniul de reglementare a legii, prevederile referitoare la preluarea responsabilităţilor producătorului de către orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce asamblează, ambalează ori etichetează produse în vederea introducerii pe piaţă şi/sau a punerii în funcţiune, sub nume propriu, se referă la conformitatea produselor introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune în România, din domeniile reglementate, prevăzute în anexa nr. 1 şi nu la obligaţiile de plată la Fondul pentru mediu.

În acelaşi sens, Regulamentul CE nr. 765/2008 nu instituie obligaţii fiscale aferente Fondului pentru Mediu ci reglementează stabilirea unui cadru comun pentru comercializarea produselor.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale în vigoare în perioada supusă analizei, potrivit cărora responsabilitatea pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduce pe piaţa naţională revenea producătorului produselor achiziţionate de intimata-reclamantă pe care le comercializa ulterior în reţeaua proprie de magazine.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimata A. S.R.L., se constată că este îndreptăţită la recuperarea acestora, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dată fiind respingerea recursului autorităţii fiscale.

Ţinând seama însă de durata, complexitatea şi miza litigiului, Înalta Curte apreciază că, în raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se impune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat convenit de părţile contractului de asistenţă juridică, ci reflectă evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată care trebuie să ţină seama de proporţia rezonabilă între suma de bani solicitată cu titlu de onorariu de avocat şi munca prestată de către acesta în raport de circumstanţele cauzei, criterii expres prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 3349 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A. S.R.L., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.