Restitution claim under minority-community scheme fails for lack of successor status; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2015 la Tribunalul Harghita în dosar nr. x, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, contestaţie împotriva Deciziei nr. 526/27.01.2015 emisă de ANRP - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut comunităţii cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu privire la respingerea cererii de restituire a imobilului situat în Miercurea-Ciuc, str. x nr. 65, identificat prin CF nr. x al localităţii Jigodin, nr. top. x, y, z, w, cu o suprafaţa totală de 14598 mp, solicitând admiterea acţiunii, anularea deciziei atacate şi obligarea pârâtei de a restitui în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa nr. 1242/2.09.2015, Tribunalul Harghita a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2009 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

2. Hotărârea curţii de apel

Prin sentinţa nr. 142/18.12.2015 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de petenta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, împotriva Deciziei nr. 526/27.01.2015, emisă de intimată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 142/18.12.2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş a declarat recurs reclamanta A., criticând sentinţa pentru nelegalitate, în sensul că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile recurentei-reclamante au vizat, în esenţă următoarele aspecte:

- motivarea sentinţei recurate se bazează pe considerentele deciziei nr. 330/R/2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, deşi această hotărâre judecătorească nu are efecte de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât nu exista tripla identitate prevăzută de lege, iar respectiva hotărâre nu îi este opozabilă, nefiind comunicată recurentei-reclamante;

- instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938, potrivit cu care înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi;

- instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, în condiţiile în care recunoaşterea continuităţii recurentei-reclamante se dispusese prin sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc prin care s-a stabilit că reclamanta este una şi aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică A. menţionată în Legea nr. 765/28.09.1946.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data da 15.04.2016, intimata Comisia specială de retrocedare a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

În esenţă, intimata-pârâtă a arătat că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că chestiunea calităţii de continuator juridic al persoanei juridice A. a fost tranşată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 330/R/5.04.2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, hotărâre care produce efecte obligatorii între părţi, prezumţia autorităţii de lucru judecat având caracter absolut faţă de părţile din dosarul în care a fost tranşată chestiunea litigioasă, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, recurenta-reclamantă a fost înfiinţată în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aşa cum s-ar fi impus pentru ca recurenta-reclamantă să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei de drept privat titulară a dreptului de proprietate revendicat.

În opinia intimatei-pârâte, prin probele administrate recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că i s-ar fi transmis dreptul de proprietate care să justifice retrocedarea, în condiţiile în care din analiza cărţilor funciare depuse rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate s-a înscris în favoarea Judeţului Ciuc (Scaunului Public Ciuc).

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, potrivit art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă de la 14.02.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 5 octombrie 2028.03.2018, completul de filtru a apreciat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul declarat fixând termen de soluţionare în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 526/27.01.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în Miercurea-Ciuc, str. x nr. 65, identificat prin CF nr. x al localităţii Jigodin, nr. top. x, y, z, w, cu o suprafaţa totală de 14598 mp, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului B. (Judeţului Ciuc).

Pentru a emite această decizie, s-a reţinut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea Publicului B., la momentul preluării, iar la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul se află în proprietatea statului român.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "A.", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptăţită la restituire.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999(1) "Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ "Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" iar potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 "Sunt îndreptăţite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii."

În speţă, din analiza extrasului de carte funciară rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea Publicului B.. Potrivit art. 2 şi 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite şi neclădite ale Publicului B., înscrise în cartea funciară în deplină proprietate şi folosinţă persoanei juridice "A.".

Instanţa de control judiciar reţine că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calităţii recurentei-reclamante de persoană îndreptăţită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuităţii juridice în persoana recurentei-reclamante a entităţii juridice "A.".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu denumirea "A." respectiv persoana juridică A. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate şi folosinţă, bunurile identificate în art. 2-6 din Legea nr. 765/194, având calitatea de proprietar şi o regie comercială înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeaşi denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înfiinţată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "A.".

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că prin probele administrate în cauză a făcut dovada că este continuatoarea entităţii juridice A. menţionată de Legea nr. 765/1946 nu pot fi primite întrucât, pe de o parte sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x, invocată de recurenta-reclamantă, nu lămureşte dacă recurenta-reclamantă este aceeaşi persoană juridică cu A. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeaşi denumire înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu aceeaşi denumire, dar cu statut juridic diferit.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înfiinţată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) şi 4 din Legea nr. 1/2000 potrivit cu care:

"(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptăţite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale de composesorat, păduri grănicereşti, devălmăşie de moşneni, obşti nedivizate de răzeşi etc.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moştenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea şi cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie".

Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin sentinţa civilă nr. 878/14.04.2000 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a dispus înregistrarea A. în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare şi de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000.

De altfel, chestiunea de drept a calităţii recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice A. a fost tranşată în mod irevocabil prin decizia nr. 330/R/5.04.2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei judeţene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, această hotărâre judecătorească se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, efectul pozitiv al lucrului judecat impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate (părţi, obiect, cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, în timp ce puterea de lucru judecat impune consecvenţa în judecată.

Dată fiind identitatea între problema soluţionată irevocabil prin decizia nr. 330/R/5.04.2002 şi chestiunea dedusă judecăţii în cauza de faţă, respectiv calitatea recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice A., instanţa este ţinută să o respecte, aceasta fiind de esenţa noţiunii de proces echitabil şi de respectare a principiului securităţii raporturilor juridice.

În legătură cu aceste critici este de remarcat şi pertinenţa argumentului invocat de prima instanţă vizând recunoaşterea anterioară de către Curtea de Apel Târgu Mureş a efectelor deciziei nr. 330/2002, în cuprinsul deciziei 83/A/12.02.2004, ceea ce demonstrează, odată în plus, necesitatea respectării puterii de lucru judecat a problemei dezlegate deja cu privire la calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "A.".

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice A. şi nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte constată că este legală decizia nr. 526/27.01.2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 142 din 18 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.