Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2381/2018 AI generated

Forfeiture of appeal rights due to late filing of appeal against peremption decree in pension dispute

Case Number Decizia nr. 2381/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as filed late, thereby leaving the Court of Appeal’s decision of 20 June 2017, which recorded the peremption of the claimant's extraordinary appeal against a pension benefits dispute, in force. The dispute concerned the legality of the appellate court's order declaring the peremption of a cancellation appeal (contestaţie în anulare) filed by the claimant against the County Pension House, where the claimant argued that the peremption was unlawful due to procedural violations in service and the nullity of the underlying decision. The decisive legal basis was the strict five-day deadline for appealing decisions that record peremption under Article 421(2) of the Code of Civil Procedure; because the appeal was filed on 22 July 2017 against a judgment pronounced on 20 June 2017, it exceeded the absolute and peremptory limit, triggering the sanction of forfeiture under Article 185(1) of the Code of Civil Procedure as applied by the filter panel pursuant to Article 493(5).

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Forfeiture of appeal rights due to late filing of appeal against peremption decree in pension dispute: Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este promovat cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare reglementat de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
pension rights forfeiture of right late filing article of civil procedure violation of procedural rights absolute nullity of judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 2774 din 29 septembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a constatat perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din şedinţa publică de la 23 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Gorj.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, calea de atac fiind înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Prin încheierea de şedinţă din 15.11.2016, s-a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna din părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

2. Hotărârea curţii de apel

Prin decizia nr. 2880 din data de 20 iunie 2017 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 2774 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Gorj.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei a declarat recurs contestatorul A., apreciind că perimarea căii de atac a fost dispusă în mod nelegal, întrucât citaţia pentru termenul la care s-a dispus suspendarea nu a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.

A mai apreciat recurentul că hotărârea atacată este nulă, fiind pronunţată cu încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii procesului civil.

5. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul este promovat cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare reglementat de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul A. a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, însă nu a formulat argumente în combaterea acestora.

6. Considerentele şi soluţia completului de filtru cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului

Prin hotărârea recurată în prezenta cauză Curtea de Apel Craiova a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ. şi a constatat perimată o cale extraordinară de atac.

Conform dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare."

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că termenul de 5 zile calculat pe zile libere, de la data pronunţării deciziei (20.06.2017) s-a împlinit la data de 26.06.2017, astfel încât recursul depus la data de 22.07.2017 (plic verso dosar recurs) este declarat cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ sus-menţionat.

Conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, demers ce presupune exercitarea unui drept procesual.

Întrucât recurentul a promovat calea de atac după împlinirea termenului legal şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancţiunea decăderii, iar completul de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva deciziei nr. 2880 din data de 20 iunie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2018.