Incompatibility of mayor's unauthorized appointment as company administrator via board resolution lacking shareholder delegation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the National Integrity Agency, thereby upholding the lower court's order to annul an evaluation report that had declared a state of incompatibility for a local mayor. The dispute centered on whether the mayor's nominal status as an administrator of a limited liability company between 2010 and 2012 violated integrity laws, with the Agency arguing that the mayor had accepted a management mandate granted by the company's board of directors. The court ruled that the mandate was legally invalid because, under the Companies Act, the power to appoint or revoke administrators belongs exclusively to the general assembly of shareholders, which had not delegated this authority to the board; consequently, since the mayor had not performed any administrative acts or signed documents, the necessary elements for establishing the incompatibility under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003 were not proven.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Incompatibility of mayor's unauthorized appointment as company administrator via board resolution lacking shareholder delegation: The dispute centered on whether the mayor's nominal status as an administrator of a limited liability company between 2010 and 2012 violated integrity laws, with the Agency arguing that the mayor had accepted a management mandate granted by the company's board of directors. The court ruled that the mandate was legally invalid because, under the Companies Act, the power to appoint or revoke administrators belongs exclusively to the general assembly of shareholders, which had not delegated this authority to the board; consequently, since the mayor had not performed any administrative acts or signed documents, the necessary elements for establishing the incompatibility under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003 were not proven.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded in the administrative litigation procedure.
Procedural basis for the court's decision to reject the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 03 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 104/F din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/12.06.2015, întocmit de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 104/F din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate în privinţa hotărârii recurate:
Mandatul de administrator a fost acordat reclamantului prin Hotărârea nr. 1/21.01.2010 a Consiliului de Administraţie al societăţii B. S.R.L. şi a fost retras prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/15.03.2012, iar reclamantul l-a acceptat.
Chiar dacă legalitatea Hotărârii nr. 1/21.01.2010 este discutabilă, acesta nu este un motiv suficient pentru a concluziona în sensul inexistenţei unei situaţii de incompatibilitate, având în vedere că intimatul-reclamant a acceptat acest mandat şi nu a efectuat niciun demers pentru anularea respectivei hotărâri a consiliului de administraţie.
De asemenea, intimatul-reclamant nu a respectat obligaţia ce îi revenea potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcţiile/calităţile ce au atras starea de incompatibilitate.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate în primă instanţă.
5. Procedura de soluţionare a recursului
5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Prin Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, contestat în prezenta cauză, s-a reţinut că reclamantul A., concomitent cu funcţia de primar al comunei Augustin, judeţul Braşov, a deţinut în perioada 21.01.2010 - 15.03.2012, funcţia de administrator al S.C. B. S.R.L., caz de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003.
Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că, potrivit Hotărârilor nr. 1/21.01.2010 şi nr. 3/15.03.2012 ale Consiliului de Administraţie al societăţii B. S.R.L., intimatul-reclamant a deţinut funcţia de administrator în perioada anterior indicată, sunt lipsite de suport probator.
Instanţa de control judiciar constată că prin Hotărârea nr. 1/21.01.2010 a Consiliului de Administraţie, s-a hotărât ca intimatul-reclamant să administreze societatea până la angajarea unui administrator, iar prin Hotărârea nr. 3/15.03.2012, acelaşi consiliu de administraţie a dispus revocarea hotărârii menţionate anterior, începând cu data de 15.03.2012.
Din conţinutul actului constitutiv al societăţii B. S.R.L., atât în forma întocmită la data înfiinţării societăţii, cât şi în ultima formă actualizată la 19.11.2011, rezultă că administrarea societăţii este asigurată de către un consiliu de administraţie format din 5 membri, printre care nu se numără şi reclamantul. Totodată, cele 5 persoane menţionate în actul constitutiv al societăţii se regăsesc în calitate de administratori în cuprinsul informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Referitor la funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990:
"Adunarea generală a asociaţilor are următoarele obligaţii principale: b) să desemneze administratorii şi cenzorii, să îi revoce/demită şi să le dea descărcare de activitate, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;".
Potrivit art. 1961 alin. (1) din acelaşi act normativ, "În cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuţiile adunării generale a asociaţilor societăţii."
În considerarea prevederilor legale mai sus-citate, singurul organ cu atribuţii ce vizează numirea administratorilor şi revocarea lor, îl constituie adunarea generală a asociaţilor societăţii, iar în speţă, prin actul constitutiv al societăţii nu s-a prevăzut delegarea atribuţiilor acordate în mod expres adunării generale către consiliul de administraţie.
În condiţiile arătate, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate reţine că prin adoptarea Hotărârii nr. 1/21.01.2010, membrii consiliului de administraţie şi-au delegat atribuţiile privind administrarea societăţii către intimatul-reclamant, care ar fi acceptat mandatul respectiv.
Sub acest ultim aspect, din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimatul nu a uzitat în vreun fel de prerogativele funcţiei de administrator, nu a întreprins nicio acţiune şi nu a semnat niciun document în considerarea acestei funcţii, astfel încât, adoptarea Hotărârii nr. 1/21.01.2010 a Consiliului de Administraţie, neurmată de întreprinderea de către reclamant a vreunui act efectiv de administrare, nu este de natură a-i conferi calitatea de administrator al societăţii.
Concluzionând, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reţine că, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu s-a făcut dovada deţinerii de către intimat a funcţiei de administrator al societăţii B. S.R.L., în perioada 21.01.2010 - 15.03.2012, context în care, nu sunt întrunite elementele necesare stabilirii stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d din Legea nr. 161/2003.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 104/F din 14 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2018.