Bar Association's appeal admitted; discrimination finding annulled, CNCD decision quashed; union's appeal struck out for unpaid stamp duty.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.04.2015, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 7283/7.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a (fostă secţia a IX-a) contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Baroul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A. şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a solicitat anularea parţială a hotărârii nr. 490 din 21.11.2012 emisă de CNCD în ce priveşte constatarea că sesizarea intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, urmând a se constata că aspectele sesizate de petiţionară A. nu intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 5 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1757 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Baroul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A. şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantul Baroul Bucureşti şi pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

1.3.1. Reclamantul Baroul Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării parţiale a Hotărârii nr. 490/21.11.2012 emisă de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Primul motiv de recurs susţinut este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 5 din O.G. nr. 137/2000.

Susţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că a existat o tratare discriminatorie a cererii pârâtei A. de înscriere pe tabloul avocaţilor, în raport cu practica altor Barouri din ţară, cât şi cu practica, în alte cazuri, a reclamantului Baroul Bucureşti. Nu se poate reţine că aceste decizii contrare luate de alte barouri din ţară şi, anterior, şi de Baroul Bucureşti reprezintă modalităţi diferite de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 şi Statutului profesiei de avocat care ar conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat unor persoane aflate în situaţii similare, întrucât deciziile invocate de pârâta A. sunt anterioare anului 2007, când art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se aplica într-o altă interpretare decât cea actuală. Ulterior, aceste dispoziţii legale s-au interpretat în sensul că, decizia prin care o persoană a fost primită în profesia de avocat va produce efecte juridice numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei, obligaţie pe care pârâta nu a respectat-o.

Această nouă modalitate de aplicare a Legii nr. 51/1995 şi a Statutului profesiei de avocat nu a restricţionat dreptul pârâtei A. de a alege o profesie, respectiv de a practica avocatura, aceasta neîndeplinind cerinţele impuse de lege pentru dobândirea calităţii de avocat.

Nu se poate aprecia că există un tratament diferenţiat, pe baza vreunui criteriu, al pârâtei în raport cu alte persoane, care se află în aceeaşi situaţie, în condiţiile în care nicio altă persoană aflată în aceeaşi situaţie, de la data schimbării interpretării aplicării art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu a mai fost primită în profesia de avocat, dacă în două luni de la data emiterii deciziei nu şi-a rezolvat starea de incompatibilitate.

Faptul că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 297/22.05.2014 a Curţii Constituţionale a României nu are nicio relevanţă în prezenta speţă, întrucât neconstituţionalitatea acestui articol produce efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut. La data emiterii deciziei nr. 6982/9.08.2011 de către Baroul Bucureşti, art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 era legal, constituţional şi producea efecte juridice.

Atât prima instanţă, cât şi CNCD şi petenta A., în mod greşit, au apreciat că interpretarea prevederilor art. 15, art. 25 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 de către Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România este una discriminatorie, de natură a împiedica accesul în profesia de avocat.

Consideră că nu sunt întrunite prevederile art. 5 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu se poate reţine că pârâtei A. i s-a refuzat exercitarea profesiei de avocat, întrucât aceasta din urmă nici nu a dobândit calitatea de avocat, ca să îi fie refuzată trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili. Nu i s-a refuzat exercitarea profesiei de avocat, ci dobândirea calităţii de avocat, ca urmare a nerezolvării stării de incompatibilitate. Dobândirea calităţii de avocat de către pârâta A. a fost afectată de condiţia suspensivă a încetării stării de incompatibilitate în termen de 2 luni de la data emiterii deciziei, respectiv renunţarea la calitatea de judecător la Tribunalul Bucureşti. Cum pârâta nu a făcut dovada încetării stării de incompatibilitate, decizia emisă de Baroul Bucureşti sub nr. x din 13.01.2011, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a rămas fără efecte juridice, pentru că nu s-a împlinit condiţia suspensivă a încetării stării de incompatibilitate.

Al doilea motiv de recurs susţinut este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei. Prima instanţă motivează asupra citării reclamantului Baroul Bucureşti, în procedura administrativ-jurisdicţională, pentru un alt termen decât cel invocat prin acţiune, respectiv pentru termenul din 21.05.2012, deşi termenul pentru care nu a fost citat reclamantul este cel din 18.06.2012.

Astfel, în mod greşit a apreciat instanţa că reclamantul Baroul Bucureşti a fost citat în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în condiţiile în care reţine citaţia emisă pentru un alt termen decât cel invocat în acţiunea introductivă, respectiv pentru termenul din 21.05.2012, iar nu pentru 18.06.2012, când a fost soluţionată plângerea petentei.

De asemenea, faptul că reclamantul Baroul Bucureşti a depus note scrise şi înscrisuri în apărare nu exonera Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării de obligaţia de a-l cita pe reclamant pentru termenul din 18.06.2012. Prin urmare, hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fiind lovită de nulitate absolută.

1.3.2. Pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Baroul Bucureşti, cu obligarea intimaţilor-pârâţi A. şi Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării la plata cheltuielilor de judecată suportate de UNBR în prezenta cauză în fond şi în recurs.

Împrejurarea că anumite barouri au interpretat diferit dispoziţiile art. 24 alin. (2), devenit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu înseamnă că a existat un tratament diferit, discriminatoriu, aplicat persoanelor care au solicitat înscrierea în tabloul avocaţilor incompatibili. Cererile de primire în profesie cu scutire de examen au fost soluţionate de consiliul fiecărui barou, iar Consiliul UNBR a soluţionat constant contestaţiile împotriva deciziilor consiliilor barourilor, referitoare la aplicarea textului de lege în discuţie, în acelaşi mod în care s-a pronunţat prin decizia nr. 397/31.03.2012.

În plus, până la declararea ca neconstituţional a acestui text de lege (prin decizia CCR nr. 297/2014), în aplicarea lui, instanţele de judecată, inclusiv Înalta Curte, s-au pronunţat aproape unanim în sensul că persoanele primite în profesia de avocat dobândesc calitatea de avocat numai după ce îşi rezolvă starea de incompatibilitate în care se află, în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2), devenit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma de la data adresării cererii intimatei A., refuzul Baroului Bucureşti şi al UNBR de a o înscrie în Tabloul avocaţilor incompatibili era justificat în temeiul acestor dispoziţii legale, iar cvasiunanimitatea soluţiilor adoptate în acelaşi sens pentru persoanele aflate în situaţii identice duce la concluzia că nu a existat o discriminare sau un tratament diferenţiat în sensul prevederilor O.G. nr. 137/2000, cum eronat a susţinut prima instanţă.

Pretinsa discriminare nu poate exista în lipsa intenţiei de a discrimina, intenţie ce nu există în situaţia în care un text de lege generează o interpretare neunitară.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

4.2. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Baroul Bucureşti a solicitat admiterea recursului formulat de pârâta UNBR, casarea sentinţei atacate, în sensul anulării parţiale a Hotărârii nr. 490/21.11.2012 emisă de CNCD şi obligarea intimatelor-pârâte CNCD şi A. la plata cheltuielilor de judecată.

4.3. Legal citat, intimatul-pârât CNCD nu a formulat apărări faţă de cererile de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, completul de filtru a admis excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, pe motivul netimbrării cererii şi a constatat că cererea de recurs formulată de reclamantul Baroul Bucureşti îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, declarând acest recurs admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. şi fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Baroul Bucureşti este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Un prim motiv de recurs care trebuie analizat este cel întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arătând că hotărârea primei instanţe cuprinde motive străine de natura cauzei întrucât, prin cererea de chemare în judecată a invocat motivul de nelegalitate al hotărârii CNCD referitor la necitarea sa în procedura administrativ-jurisdicţională pentru termenul din 18.06.2012, în vreme ce instanţa de fond a analizat motivul de nelegalitate invocat raportat la termenul din 21.05.2012.

Instanţa de fond a analizat motivul de anulare a hotărârii pronunţate în procedura administrativ-jurisdicţională derulată în faţa CNCD, referitor la necitarea părţii reclamate, reţinând că Baroul Bucureşti a fost citat pentru termenul din 21.05.2012 şi a comunicat apărările sale cu privire la petiţia formulată şi înscrisurile pe care aceste apărări s-au sprijinit.

Potrivit ar. 20 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.

În cadrul documentaţiei administrative, care a stat la baza emiterii hotărârii CNCD atacate, depusă la dosarul de fond, nu se regăseşte dovada citării Baroului Bucureşti pentru termenul acordat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 18.06.2012.

În recurs, s-a solicitat intimatului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să prezinte dovezile de citare a reclamantului Baroul Bucureşti, la termenele acordate în procedura administrativ-jurisdicţională.

Intimatul nu a prezentat înscrisurile solicitate.

În acest context, Înalta Curte constată fondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde o motivare adecvată asupra înlăturării motivului de nelegalitate a hotărârii CNCD, invocat prin cererea introductivă, referitor la nelegala derulare a procedurii administrativ-jurisdicţionale. Astfel, instanţa de fond a omis să trateze explicit critica reclamantului referitoare la lipsa dovezii de citare a părţii la termenul menţionat, citare care este obligatorie potrivit art. 20 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Deşi criticile din recurs referitoare la acest aspect sunt subsumate formal cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurentul-reclamant reiterează motivul de nelegalitate a actului administrativ-jurisdicţional anterior menţionat, de unde rezultă că aceste critici se încadrează şi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Şi din această perspectivă, Înalta Curte constată că recursul este fondat, respectiv hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost pronunţată cu nerespectarea procedurii de citare obligatorie a părţii reclamate Baroul Bucureşti. În aceste condiţii, hotărârea CNCD este lovită de nulitate.

Şi alte critici din recurs subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Astfel, recurentul-reclamant a arătat că nu a existat un tratament diferit al pârâtei, pe baza vreunuia dintre criteriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, în raport cu alte persoane, care s-au aflat în aceeaşi situaţie, ci a avut loc o schimbare de interpretare a conţinutului art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia primirea în profesia de avocat este condiţionată de încetarea stării de incompatibilitate în termen de două luni de la data comunicării deciziei de primire în profesie cu scutire de examen. Această nouă interpretare a fost aplicată de Baroul Bucureşti în toate situaţiile.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr. 490/21.11.2012, a apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în sensul că un judecător poate fi admis ca avocat suspendat într-un barou numai prin demisia din funcţia de judecător, nu şi prin înscrierea directă pe tabloul avocaţilor incompatibili, fără exercitarea efectivă a prerogativelor acestei profesii, reprezintă faptă de discriminare, cu consecinţa încălcării dreptului de alegere sau exercitare liberă a unei profesii, aşa cum este prevăzut de art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Instanţa de fond a confirmat legalitatea hotărâri CNCD, apreciind, la rândul său, că interpretarea pe care Baroul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 reprezintă o condiţionare a alegerii libere a unei profesii, interzisă de art. 5 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte constată că fapta Baroului Bucureşti nu reprezintă faptă de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) şi art. 5 din O.G. nr. 137/2000. Intrarea pârâtei A. în profesia de avocat nu a fost îngrădită pe criterii de apartenenţă la o anumită rasă, naţionalitate, categorie socială, etc. sau pe alt criteriu, ci pe baza dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, aplicate de Baroul Bucureşti în mod uniform solicitărilor de primire în profesie cu scutire de examen.

Este adevărat că, prin decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 este neconstituţională. Curtea a constatat că aplicarea textului de lege conduce la situaţia în care persoane aflate în situaţii analoage - primite în profesia de avocat şi care se află într-o stare de incompatibilitate - sunt tratate juridic diferit. Scopul urmărit de legiuitor, acela de a crea o independenţă efectivă a avocaţilor în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenţei unor influenţe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfăşurarea corectă a actului de justiţie, reprezintă un scop legitim, însă, putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocaţi a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocaţi, a obligaţiei încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecinţa, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancţiune, care depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere de legiuitor.

Drept urmare, dispoziţiile legale au fost cele care contraveneau principiului nediscriminării consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

De altfel, A. a atacat în contencios administrativ refuzul Baroului Bucureşti, exprimat prin decizia nr. 6982/9.08.2011, de a o înscrie pe tabloul incompatibililor, după primirea sa în profesia de avocat. În dosarul nr. x s-au pronunţat sentinţa nr. 6423/12.11.2012, a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia definitivă nr. 4591/2.02.2014, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care obligă Baroul la înscrierea reclamantei pe tabloul incompatibililor, valorificând decizia de neconstituţionalitate anterior enunţată.

În concluzie, raportul litigios a fost generat de aplicarea normei legale (şi a fost rezolvat pe calea acţiunii în contencios administrativ îndreptată împotriva refuzului Baroului Bucureşti de înscriere a pârâtei A. pe tabelul avocaţilor incompatibili), iar nu de fapta de discriminare a Baroului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Baroul Bucureşti, va casa sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, va admite cererea reclamantului, anulând, în parte, hotărârea nr. 490/21.11.2012 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv în privinţa constatării că aspectele sesizate reprezintă faptă de discriminare.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. la plata către recurentul-reclamant Baroul Bucureşti a sumei de 800 RON, reprezentând onorariu avocat pentru stadiul procesual fond, onoraiul pretins pentru recurs nefiind dovedit a fi fost achitat de parte avocatului său.

În considerarea admiterii excepţiei nulităţii recursului declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin încheierea interlocutorie din 31 ianuarie 2018 (pentru netimbrarea căii de atac), va anula recursul declarat de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 1757 din 18 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de reclamantul Baroul Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Baroul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A. şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Anulează, în parte, hotărârea nr. 490/21.11.2012 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în privinţa constatării că aspectele sesizate reprezintă faptă de discriminare.

Obligă intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A. la plata către recurentul-reclamant Baroul Bucureşti a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

Definitivă.

Fără cale de atac, în ceea ce priveşte soluţia de anulare a recursului declarat de pârâta UNBR.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2018.