Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2353/2018 AI generated

Admissibility of revision petition where failure to rule on appellate arguments and post-judgment document discovery did not meet statutory requirements

Case Number Decizia nr. 2353/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as inadmissible, leaving the prior cassation decision in force, which had rejected the claimant's appeal against the National Integrity Agency's disciplinary report. The dispute concerned a request to overturn a final administrative-court decision confirming the validity of an integrity assessment, with the petitioner arguing that the cassation court failed to rule on specific procedural exceptions, the administrative disciplinary statute of limitations, and a motion to inscribe in forgery, while also claiming the discovery of a new probative document (a council minutes protocol) post-judgment. The court held that the revision request under Article 322(1)(2) of the Code of Civil Procedure was inadmissible because the lower court had ruled within the limits of the claims filed, and the "failure to rule" argument improperly targeted arguments rather than core claims; furthermore, the request under Article 322(1)(5) failed because the cited document was not truly new (existing before the challenged judgment) and the petitioner did not prove the opposing party obstructed its access, concluding that the petition effectively sought an improper re-trial on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 46 din Legea nr. 215/2001, art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 322 pct. 2 din C. proc. civ, art. 322 pct. 5 din C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Admissibility of revision petition where failure to rule on appellate arguments and post-judgment document discovery did not meet statutory requirements: The dispute concerned a request to overturn a final administrative-court decision confirming the validity of an integrity assessment, with the petitioner arguing that the cassation court failed to rule on specific procedural exceptions, the administrative disciplinary statute of limitations, and a motion to inscribe in forgery, while also claiming the discovery of a new probative document (a council minutes protocol) post-judgment. The court held that the revision request under Article 322(1)(2) of the Code of Civil Procedure was inadmissible because the lower court had ruled within the limits of the claims filed, and the "failure to rule" argument improperly targeted arguments rather than core claims; furthermore, the request under Article 322(1)(5) failed because the cited document was not truly new (existing before the challenged judgment) and the petitioner did not prove the opposing party obstructed its access, concluding that the petition effectively sought an improper re-trial on the merits.

Keywords

AI generated
revision of a judgment access to documents article of civil procedure procedural requirement forgery of documents administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ.

Served as the legal basis for dismissing the petition for revision as inadmissible due to the failure to meet the conditions for extraordinary appeal remedies.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin decizia nr. 3771 din 23 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 146 din 16 octombrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

De asemenea, a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile privind neconstituţionalitatea art. 11 alin. (1), art. 34 alin. (1) cu referire la art. 32 teza ultimă din Legea nr. 176/2010 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 cu referire la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, aflate în conflict negativ cu art. 87 alin. (1) lit. a şi art. 88 alin. (1) lit. a din Legea nr. 161/2003, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

2. Motivele şi temeiul legal al cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4.01.2018, sub nr. x/2018, ulterior precizată la 21.05.2018, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat admiterea cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei nr. 3771 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. (1865), expunând, în esenţă, criticile arătate în continuare.

În privinţa cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., revizuentul susţine că:

- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra împlinirii sau neîmplinirii prescripţiei administrativ-disciplinare (invocată de recurentul-reclamant prin cererea formulată la data de 19.09.2017) cu atât mai mult cu cât prescripţia răspunderii era împlinită înainte de emiterea Raportului de către A.N.I. Astfel, instanţa de recurs nu a soluţionat fondul acestei excepţii respingând-o pe motiv că nu a fost ridicată în termenul prevăzut de art. 2513 din noul C. civ. Or, susţine revizuentul, acest text de lege nu îi este aplicabil, întrucât faptele reţinute în Raportul ANI au fost săvârşite în anul 2008, respectiv în anul 2009, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 (noul C. civ.);

- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs referitor la faptul că "din procesele-verbale încheiate cu ocazia şedinţelor de consiliu, rezultă că nu a existat nici o intervenţie a subsemnatului la deliberarea proiectelor de hotărâre în baza cărora s-au adoptat hotărârile de consiliu nr. 12/2008 şi nr. 12/2009, că simpla prezenţă la sedinţa de consiliu nu poate reprezenta, în sine, o activitate de deliberare". În susţinerea acestui motiv de recurs, revizuentul arată că a depus la dosarul de recurs procesul-verbal al Consiliului local din data de 20 iulie 2009, din cuprinsul căruia rezultă că menţiunea conform căreia acesta ar fi votat prelungirea concesiunii în şedinţa din data de 19 iunie 2009 (aspect reţinut în raportul ANI) este rezultatul unei erori de consemnare, motiv pentru care s-a îndreptat această eroare materială, în sensul că s-a consemnat că în şedinţa din 19 iunie 2009, A. s-a abţinut de la votarea hotărârii consiliului local nr. 12 din 19 iunie 2009. Având în vedere că s-a abţinut de la vot, revizuentul susţine că nu putea săvârşi un conflict de interese, astfel cum a reţinut Agenţia în raport, iar instanţa trebuia să admită recursul pentru motivul invocat din cererea de recurs şi să anuleze cel puţin în parte raportul de evaluare contestat pentru netemeinicia celor reţinute în cuprinsul acestuia. Însă, instanţa de recurs nu s-a pronunţat şi pe acest capăt de cerere, deşi avea obligaţia să se pronunţe;

- în mod greşit, instanţa de recurs nu a admis cele patru excepţii de nulitate absolută a raportului de evaluare, excepţii de ordine publică ridicate prin cererile depuse la data de 19.09.2017 şi 09.11.2017;

- în fine, tot în mod greşit instanţa de recurs a respins (chiar a omis să se pronunţe) cererea de înscriere în fals cu privire la semnătura şi ştampila de pe raportul de evaluare, cerere formulată oral şi în scris la termenul din data de 09.11.2017, dar şi cu privire la existenţa unor neconcordanţe de conţinut între copia raportului ce i-a fost comunicat reclamantului şi exemplarul original prezentat instanţei şi apărătorului reclamantului de juristul ANI în şedinţa publică din 09.11.2017 (cerere de înscriere în fals formulată de apărătorul recurentului, avocat B.). Cererea de înscriere în fals poate fi făcută oricând în cursul judecăţii şi numai ulterior momentului la care partea a putut să îşi dea seama de existenţa unui fals. Instanţa de recurs avea obligaţia să păstreze la dosar originalul înscrisului contestat ca fiind fals şi să dispună expertizarea acestuia, lucru care în mod greşit nu a fost făcut.

În privinţa cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., revizuentul susţine că, instanţa de recurs nu a dat eficienţă înscrisului intitulat Proces-verbal din data de 20 iulie 2009 depus în faţa sa în susţinerea motivului de recurs din cererea de recurs, apreciind probabil că acesta nu a fost depus în termenul prevăzut de lege. În aceste condiţii, în care instanţa a apreciat că s-a depăşit momentul procesual în care partea se putea folosi de un înscris nou care schimba în tot situaţia existentă, acesta nu mai poate fi folosit decât ca înscris nou conform art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens, revizuentul arată că în primă instanţă, procesul s-a soluţionat doar în baza înscrisurilor depuse de Agenţia Naţională de Integritate, deoarece la termenul la care urma să se discute probatoriul a fost în imposibilitate de prezentare, iar cererea de amânare formulată de reclamant a fost respinsă. Acest înscris se afla în posesia Consiliului Local care îl înaintase Agenţiei Naţionale de Integritate şi a considerat că aceasta l-a depus la instanţă împreună cu celelalte înscrisuri care au stat la baza întocmirii raportului. Ulterior, în cursul judecării recursului a constatat că acest înscris nu se află la dosarul cauzei, astfel că a întreprins demersuri către consiliul local pentru eliberarea unei copii conforme cu originalul de pe procesul-verbal, copie pe care a depus-o imediat după eliberare la dosarul cauzei.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Intimata a arătat că, deşi revizuentul a invocat ipoteza prevăzută de pct. 2 din art. 322 C. proc. civ., în esenţă, susţinerile sale din cererea de revizuire vizează obţinerea rejudecării cauzei, ceea ce nu este posibil pe calea extraodinară a revizuirii, iar procesul-verbal din data de 20 iulie 2009, la care face referire revizuentul, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât acesta nu este un înscris descoperit ulterior datei hotărârii a cărei revizuire se cere şi nici nu s-a dovedit că nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire formulată în cauză

Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuentă, respectiv a dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

1. În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest articol are în vedere situaţia când nu s-a soluţionat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu şi situaţia când nu au fost analizate argumente sau un motiv de apel ori de recurs. De asemenea, ipoteza minus petita are în vedere strict pretenţiile deduse judecăţii, iar nu argumentele care susţin sau combat aceste pretenţii.

Prin lucru cerut trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii.

Altfel spus, motivul prevăzut în art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ca un remediu în cazul încălcării principiului disponibilităţii se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecăţii, la pretenţiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Demersul revizuentului nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate deduse din interpretarea art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele învestirii, tranşând fondul litigiului într-un mod care concordă cu obiectul concret al cererii reclamantului.

Nemulţumirea revizuentului, fiind exprimată faţă de considerentele hotărârii atacate şi de faptul că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra unor motive de recurs cu care a fost învestită, nu poate face însă obiect de analiză în cadrul acestei căi extraodinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea instanţei ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecăţii (care alcătuiesc fondul cauzei) şi nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.

Suplimentar, se observă că instanţa de recurs a analizat şi s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor invocate de către recurentul-reclamant, respectiv asupra motivelor de nelegalitate invocate sub forma unor excepţii procesuale şi a unor nulităţi absolute ale raportului de evaluare, precum şi asupra cererii de înscriere în fals, aspect ce rezultă din cuprinsul deciziei de recurs, astfel încât criticile revizuentului nu pot fi reţinute.

Susţinerile revizuentului în sensul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra împlinirii sau neîmplinirii prescripţiei administrativ-disciplinare (invocată de recurentul-reclamant prin cererea formulată la data de 19.09.2017), nu a analizat motivul de recurs invocat din memoriul de recurs sau că, în mod greşit, instanţa de recurs nu a admis cele patru excepţii de nulitate absolută a raportului de evaluare, ridicate prin cererile depuse de partea recurentă la data de 19.09.2017 şi 09.11.2017, exced cazului de revizuire invocat şi urmăresc reformarea deciziei pronunţate în recurs, un demers care este inadmisibil.

2. În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

Conform art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: […] 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Susţinerile revizuentului se circumscriu tezei întâi a textului citat şi sunt întemeiate pe descoperirea unui înscris doveditor reţinut de partea potrivnică.

Cu referire la acest caz de revizuire, este necesar să fie îndeplinite cel puţin două condiţii: înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii şi să fi fost reţinut de partea potrivnică.

Înalta Curte constată, însă, că înscrisul doveditor de care se prevalează revizuentul nu a fost descoperit după darea hotărârii, întrucât acest înscris, respectiv procesul-verbal din data de 20 iulie 2009, exista la data pronunţării deciziei instanţei de recurs, aspect ce rezultă din chiar susţinerile revizuentului . Susţinerile revizuentului în sensul că instanţa de recurs nu a dat eficienţă acestui înscris, depus în faţa sa în susţinerea unui motiv de recurs, apreciind, probabil, că acesta nu a fost depus în termenul prevăzut de lege, nu demonstrează caracterul de noutate al înscrisului şi nu înlătură supoziţia că revizuentul avea posibilitatea reală şi efectivă de a invoca înscrisul respectiv şi de a efectua în cadrul litigiului demersurile necesare obţinerii de probe în susţinerea interesului său procesual.

Sub aspectul reţinerii de către partea potrivnică, se observă că revizuentul nu a făcut dovada unei conduite obstrucţioniste a părţii adverse, ci doar s-a rezumat să precizeze că acest înscris se afla în posesia Consiliului Local care îl înaintase Agenţiei Naţionale de Integritate şi a considerat că aceasta l-a depus la instanţă împreună cu celelalte înscrisuri care au stat la baza întocmirii raportului.

Aspectele invocate de revizuent nu conferă însă consistenţă concluziei că pârâta ar fi avut o conduită de natură a-l împiedica să intre în posesia înscrisului respectiv, cu atât mai mult cu cât Consiliul Local în cadrul căruia revizuentul era consilier local este emitentul procesului-verbal din data de 20 iulie 2009. Astfel, în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi reţinută imposibilitatea de prezentare a înscrisului în niciuna din modalităţile indicate de norma legală, atâta timp cât procesul-verbal din data de 20 iulie 2009 a fost depus la dosar de însăşi recurent în susţinerea motivelor de recurs, iar utilitatea probei a fost analizată de către instanţă.

De altfel, Înalta Curte reţine că, prin susţinerile invocate sub aspectul motivelor de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 şi 5 din C. proc. civ., revizuentul tinde în realitate să obţină o nouă judecată a cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea revizuirii, cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Faţă de cele mai sus arătate, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 şi 5 din C. proc. civ. de la 1865, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3771 din 23 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3771 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2018.