Scope of administrative act for annulment: invalidation decision versus notification letter
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the appellate court’s decision, and remanded the case to the same court for retrial, ruling that the lower court failed to properly define the subject of the action and violated procedural norms. The dispute concerned a farmer’s challenge to the Ministry of Agriculture and Rural Development’s alleged invalidation of his 2014 organic conformity certificate, originally issued by an inspection body that had undergone a corporate restructuring and subsequent deregistration, where the plaintiff sought the annulment of an administrative decision communicated via a specific ministerial address rather than the address itself. The court found the lower court’s rejection of the action as inadmissible was flawed because it analyzed the legal nature of a mere notification letter instead of clarifying, under the active role of the judge doctrine, whether a distinct administrative act of invalidation existed as alleged by the plaintiff. The decision relied on Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code regarding violations of procedural rules that attract nullity, and the definition of an administrative act under Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, determining that the appeal was well-founded due to the failure to establish the correct object of the challenge before assessing material law.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Scope of administrative act for annulment: invalidation decision versus notification letter: The dispute concerned a farmer’s challenge to the Ministry of Agriculture and Rural Development’s alleged invalidation of his 2014 organic conformity certificate, originally issued by an inspection body that had undergone a corporate restructuring and subsequent deregistration, where the plaintiff sought the annulment of an administrative decision communicated via a specific ministerial address rather than the address itself. The court found the lower court’s rejection of the action as inadmissible was flawed because it analyzed the legal nature of a mere notification letter instead of clarifying, under the active role of the judge doctrine, whether a distinct administrative act of invalidation existed as alleged by the plaintiff. The decision relied on Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code regarding violations of procedural rules that attract nullity, and the definition of an administrative act under Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, determining that the appeal was well-founded due to the failure to establish the correct object of the challenge before assessing material law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvisions cited in the dispositive to justify the admission of the appeal, the quashing of the lower court's sentence, and the remand of the case for retrial.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2017, sub nr. x/2015, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, anularea Deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014; anularea deciziei transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/2015, precum şi obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 309 din 17 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia de tardivitate invocată de pârât şi respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.
3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare sau rejudecarea cauzei după casarea hotărârii.
În motivare, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii. Mai susţine că instanţa s-a pronunţat pe un alt obiect decât cel al cererii de chemare în judecată şi că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Arată că instanţa de fond nu a avut în vedere cuprinsul răspunsului intimatului-pârât la plângerea sa prealabilă, înregistrat sub nr. x şi nu a stăruit pentru aflarea adevărului în legătură cu decizia de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de partenerul contractual. Menţionează că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea actului administrativ nelegal prin care s-a adoptat decizia invalidării certificatului său de conformitate.
Prin acest răspuns, deşi pârâtul nu se pronunţă explicit, recunoaşte implicit faptul că la nivelul MADR exista o decizie de invalidare a certificatului de conformitate, adoptată printr-un act administrativ, astfel cum acesta este definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant solicitând prin plângerea prealabilă revocarea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa x/15.01.2015 şi comunicată acestuia cu adresa DAJ Caraş-Severin nr. x/19.01.2015. Cu toate că, în răspuns, nu se face vorbire despre actul administrativ prin care a fost adoptată măsura/decizia de invalidare a certificatului de conformitate, i se comunică dreptul de a contesta pentru nelegalitate actul administrativ, ceea ce echivalează cu recunoaşterea faptul că exista un act administrativ de invalidare a certificatului de conformitate, fără ca acesta să fi fost explicit menţionat şi comunicat către recurentul-reclamant. Consideră că intimatul-pârât, cu rea-credinţă, nu i-a comunicat actul administrativ, pentru a nu fi atacat, ci a transmis adrese DAJ prin care informa despre deciziile adoptate, pentru a putea susţine ulterior că deciziile sunt simple adrese, dar, cu toate acestea, intimatul-pârât a emis un răspuns la plângerea prealabilă.
De asemenea, mai arată că, în temeiul art. 211, art. 224, art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi având în vedere principiul rolului activ, instanţa de fond era obligată să stăruie pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii şi să dispună pârâtului să depună la dosarul cauzei actul administrativ prin care i s-a invalidat certificatul, dat fiind faptul că nu a solicitat anularea adresei nr. x/2015, ci anularea actului administrativ nelegal, respectiv a deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/2015 şi comunicată recurentului cu adresa DAJ Caraş-Severin nr. x/19.01.2015, precum şi obligarea MADR să recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.
Recurentul-reclamant arată că instanţa de fond s-a aflat în eroare atunci când a reţinut că ar fi solicitat anularea adresei nr. x/2015, acesta susţinând că a solicitat anularea deciziei comunicate cu adresa nr. x/2015 şi nu anularea respectivei adrese, astfel că instanţa de fond s-a pronunţat pe alt obiect decât cel al cererii sale de chemare în judecată şi nu s-a pronunţat pe unul din capetele de cerere, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
A precizat că s-a adresat chematei în garanţie C. S.R.L. pentru a-i comunica o copie de pe nota de control nr. x, la care se face referire în adresa x/15.01.2015, presupunând că prin acest act s-ar fi adoptat măsurile de invalidare a certificatului de conformitate, dar nici acestei societăţi nu i-a fost comunicată respectiva notă de control nici la solicitare, reuşind să o obţină numai după ce instanţa Curţii de Apel Cluj a dispus înfăţişarea ei.
Din cuprinsul notei de control reiese că acesta este actul administrativ prin care s-a adoptat decizia invalidării certificatului de conformitate al recurentului şi radierea acestuia de pe site-ul MADR, prin propunere aprobată de ministrul în funcţie la acea vreme. Nota de control a fost aprobată de ministrul agriculturii, purtând viza de aprobare şi semnătura acestuia, devenind act administrativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii şi produce prin sine însăşi efecte juridice, în sensul că dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice, deoarece certificatul de conformitate al recurentului a fost radiat de pe site-ul ministerului, acesta a pierdut calitatea de operator în agricultura ecologică, având în vedere că raportul de inspecţie a fost întocmit după data de 24.07.2014.
Recurentul-reclamant susţine că neavând acces la acest document - notă de control, a fost nevoit să solicite instanţei revocarea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate, decizie transmisă cu adresa nr. x/2015, fără a se referi direct la această notă de control pentru că nu cunoştea conţinutul acesteia. Mai mult, arată că în anexa la ordinul MADR nr. 5/05.01.2015, Secţiunea a 3-a, art. 22 alin. (11) se arată că notele de control sunt documente confidenţiale şi se comunică altor instituţii şi/sau persoane fizice sau juridice numai cu acordul scris al conducerii DGCAI.
Totodată, arată că răspunsul la plângerea prealabilă nu a fost elaborat de structura care a avut calitatea de emitent, deşi la art. 193 din anexa la Ordinul nr. 5/05.01.2015 se prevede că structurile din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au obligaţia de a elabora răspunsurile la plângerile prealabile de revocare/anulare a actelor administrative pentru care au avut calitatea de emitent, cu avizul Direcţiei Juridice. Or, actul administrativ nr. x, în baza căruia i-a fost invalidat certificatul de conformitate, după cum se precizează în adresa nr. x/2015, a fost emis de către Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii, iar răspunsul la plângerea prealabilă a fost elaborat de Direcţia Generală Politici Publice şi Strategii.
Acest lucru reiese şi din faptul că Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii, în răspunsul la memoriul adresat de grupul de operatori supuşi sancţiunilor, a comunicat propunerea din nota de control nr. x de la pct. 5, însă, fără a reproduce şi concluzia din finalul propunerii. Astfel, s-a comunicat operatorilor că prin Nota de control nr. x, aprobată de conducerea MADR, întocmită în urma verificărilor efectuate în perioada 02-05.12.2014 de către consilieri din cadrul DGCAI-DIS şi transmisă în copie către DGPAS au fost dispuse măsuri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva celor ce se fac vinovaţi de netransmiterea în timp legal a răspunsurilor la adresele nr. x şi nr. y/28/07.2014, fără a se comunica cele precizate în continuare în Nota de control, respectiv că vinovăţia funcţionarilor MADR a generat starea de fapt constatată ulterior tot de intimatul-pârât, fapt ce a condus la desfăşurarea unei activităţi ilegale de către societatea C. S.R.L.
De asemenea, recurentul-reclamant critică invalidarea certificatului său de conformitate, în condiţiile în care nu a fost afectată legalitatea sau conformitatea respectivului certificat prin eroarea aplicării ştampilei C. S.R.L. pe raportul de inspecţie, în loc de ştampila B. - Sucursala Iernut, deoarece în legătură cu această eroare trebuia să fie informat pentru corectarea acesteia, din moment ce organismul B. - Sucursala Iernut era aprobat de către MADR la data efectuării controlului şi un angajat al acestuia a efectuat inspecţia.
4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca fiind temeinică şi legală.
Susţine că instanţa de fond, în mod corect, a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, apreciind că actul atacat nu poate fi calificat drept un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece, deşi este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, nu produce prin sine însăşi efecte juridice, în sensul că nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci acest act s-a adresat Direcţiilor de Agricultură Judeţene din subordinea MADR, solicitându-se informarea operatorilor în agricultura ecologică, care au beneficiat de serviciile de inspecţie şi certificare ale organismului B. - Sucursala Iernut, în intervalul 01.01-28.11.2014 (data la care acesta a fost radiat din evidenţele ONRC), asupra unor aspecte de nelegalitate ce afectează certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L., precum şi asupra obligaţiei de accesare a serviciilor altui organism de inspecţie şi certificare autorizat de MADR, în scopul continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.
Arată că scopul emiterii actului l-a constituit exclusiv informarea Direcţiilor de Agricultură Judeţene şi a operatorilor din agricultura ecologică vizaţi de aspectele semnalate şi că actul emis nu a modificat şi nu a stins raporturi juridice, respectiv nu a invalidat certificatul de conformitate eliberat acestuia pentru anul 2014 de B., nu a făcut vreo referire la înlăturarea pe viitor a efectelor actelor de certificare emise şi nici nu a dispus revocarea lor.
Deşi avea posibilitatea de a revoca acest certificat, întrucât fusese emis în numele şi pe seama sa, urmare a delegării către organismul de inspecţie şi certificare a atribuţiilor de control ce revin ministerului, potrivit art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28.06.2007, intimatul-pârât nu a emis vreun act de revocare a certificatului.
Se mai arată în întâmpinare că, în mod corect, instanţa de fond s-a pronunţat şi cu privire la solicitarea reclamantului privind validitatea certificatului de conformitate eliberat pentru anul 2014, apreciind că şi această solicitare era inadmisibilă, întrucât se află în strânsă legătură de accesorialitate cu primul petit, iar pe de altă parte, prin modul în care a fost formulată, nu reclamă un pretins refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri ori nesoluţionare a acesteia în termenul legal, ci nerecunoaşterea unei împrejurări de fapt, şi anume, validitatea certificatului de conformitate printr-un act juridic emis de MADR.
Referitor la critica privind necomunicarea notei de control, arată că, în perioada 02-05.12.2014, Direcţia Inspecţii de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a efectuat un control la B. - Sucursala Iernut, rezultatele controlului fiind cuprinse în Nota de control nr. x, constatându-se că organismul de inspecţie şi certificare aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, B. Sucursala Iernut a fost radiat de la Oficiul Registrul Comerţului din data 28.11.2014. Ulterior, după înfiinţarea S.C. C. S.R.L., s-a trimis către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale documentaţia în vederea aprobării ca organism de inspecţie şi certificare, prima decizie a ministerului fiind de respingere şi s-a datorat exclusiv unor dispoziţii legale care nu au fost respectate în totalitate de către S.C. C. S.R.L., respectiv lipsei documentaţiei prevăzute de Ordinul nr. 181/2012. La decizia respectivă, S.C. C. S.R.L. a făcut contestaţie în data de 15.01.2015, completând dosarul în conformitate cu prevederile legale, dar în respectiva perioadă, societatea şi-a atribuit activităţi specifice organismelor de inspecţie şi certificare aprobate.
Intimatul-pârât precizează că aceste fapte au fost considerate de către inspectorii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca fiind de natură penală, motiv pentru care Nota de control nr. x a fost transmisă şi către organele de urmărire penală, aspectele sesizate făcând obiectul unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Referitor la lipsa informării sau comunicării către recurentul-reclamant, intimatul-pârât arată că, potrivit art. 7 lit. f) din Ordinul nr. 181/2012, organismul de inspecţie şi certificare, în speţă B.-Sucursala Iernut, are obligaţia de a transmite structurii cu atribuţii în elaborarea politicilor în domeniul agriculturii ecologice orice modificări intervenite, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza aprobării iniţiale.
Faţă de cererea recurentului-reclamant de a se constata că, până la data de 28.11.2014, organismul de inspecţie B. Sucursala Iernut România figura pe site-ul MADR, ca organism aprobat să desfăşoare activităţi de inspecţie şi certificare pe teritoriul României şi a funcţionat în paralel cu noua reprezentanţă juridică C. S.R.L., intimatul-pârât consideră că această solicitare este vădit netemeinică, întrucât modul de desfăşurare a activităţii organismelor de inspecţie şi certificare este reglementat în Ordinul nr. 181/2012, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007, iar orice altă modalitate de funcţionare a unei societăţi în domeniul inspecţiei şi certificării care excede cadrului legal, nu se poate lua în considerare. De asemenea, este nelegală solicitarea de a se reface unele documente de o persoană juridică care şi-a încetat activitatea.
Urmare a constatărilor şi documentelor justificative şi a controalelor efectuate, MADR a procedat la informarea operatorilor certificaţi, prin publicarea pe site-ul instituţiei asupra faptului că organismul de inspecţie şi certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat din Registrul comerţului, ceea ce a determinat radierea din lista organismelor de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică.
Recurentul-reclamant, prin capătul de cerere privind obligarea MADR să recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014, solicită ca instanţa să dispună măsuri privind eligibilitatea activităţii sale ca fermier, ceea ce presupune depăşirea atribuţiilor judecătoreşti. Activitatea de inspecţie şi certificare în agricultură are fundament în prevederile europene şi naţionale, respectiv Regulamentul nr. 834/2007 şi Ordinul nr. 181/2012, aceste prevederi fiind aplicate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în mod unitar tuturor organismelor de certificare ale produselor ecologice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României.
B. - Sucursala Iernut a fost aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi şi-a desfăşurat activitatea din anul 2005 pe teritoriul României, iar MADR a recunoscut certificatele de conformitate emise de către D. şi certificatul de acreditare eliberat de DAKKS, documente ce fac parte din dosarul de aprobare necesar emiterii Certificatului de aprobare de către MADR, în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională în vigoare, până la momentul când organismul a solicitat radierea sa de la Oficiul Registrului Comerţului. Mai mult, când condiţiile legale au fost îndeplinite, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a aprobat şi noul organism înfiinţat, S.C. C. S.R.L.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele menţionate în cererea de recurs.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 5 iunie 2018.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ ilegal, indicat ca fiind decizia ministerului pârât de invalidare a certificatului de conformitate care i-a fost eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor agricole judeţene cu adresa nr. x/2015, precum şi obligarea pârâtului să recunoască valabilitatea acestui certificat.
Prin respectivă adresă, ministerul pârât aducea la cunoştinţa tuturor direcţiilor pentru agricultură judeţene faptul că, în perioada 02-5.12.2014, Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat efectuase verificări cu privire la criteriile de funcţionare, precum şi la activitatea desfăşurată de B. - Sucursala Iernut/C. S.R.L.
În urma controlului, prin Nota de control nr. x, s-a propus ca operatorii să fie informaţi asupra următoarelor aspecte: (i) organismul de inspecţie şi certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei aprobate de MADR ca organism de inspecţie şi certificare. (ii) Certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice. (iii) Se impune orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.
Finalul adresei conţinea solicitarea privind identificarea acelor operatori care erau clienţi ai B. - Sucursala Iernut/C. S.R.L. şi de a fi informaţi în legătură cu cele semnalate.
Prin hotărârea primei instanţe a fost respinsă acţiunea, ca inadmisibilă, reţinându-se că natura juridică a actului nu poate fi stabilită prin raportare la titulatura dată acestuia, ci doar prin raportare la conţinutul său. Având în vedere tocmai acest conţinut, instanţa a reţinut că actul în discuţie, respectiv adresa transmisă Direcţiilor agricole judeţene, nu putea fi calificată drept act administrativ, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât, deşi era emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, nu produce prin sine însuşi efecte juridice, în sensul că nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice.
Dimpotrivă, s-a reţinut că actul era adresat Direcţiilor de Agricultură Judeţene din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar prin acesta se solicita doar informarea a operatorilor în agricultura ecologică, care beneficiaseră de serviciile de inspecţie şi certificare ale organismului B. - Sucursala Iernut, în intervalul 01.01.-28.11.2014 (dată la care acesta a fost radiat din evidenţele ONRC), asupra unor aspecte de nelegalitate vizând certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după 24.07.2014 şi care aveau aplicată ştampila C. S.R.L., precum şi asupra obligaţiei de accesare a serviciilor altui organism de inspecţie şi certificare autorizat de MADR, în scopul continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.
S-a reţinut ca fiind evident că scopul emiterii actului l-a constituit exclusiv informarea Direcţiilor de Agricultură Judeţene şi a operatorilor din agricultura ecologică vizaţi de aspectele de nelegalitate constatate la verificările efectuate de MADR, în condiţiile în care, la rândul său, Direcţia de Agricultură a judeţului Caraş-Severin, după primirea respectivei adrese, s-a limitat la informarea reclamantului asupra aceloraşi aspecte de nelegalitate.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile reclamantului, reţinând că actul astfel emis nu a modificat şi nu a stins raporturi juridice având ca titular de pe reclamant şi nici nu a invalidat certificatul de conformitate eliberat de B. pentru anul 2014.
Sub acest aspect, s-a arătat de către instanţă că actul emis de MADR nu cuprinde nicio referire la înlăturarea pe viitor a efectelor actelor de certificare emise, ci doar menţionează aspectele de nelegalitate constatate în privinţa lor, fără să prevadă vreo dispoziţie în legătură cu revocarea lor (în ciuda faptului că acestea erau emise de către prestatorul de servicii autorizat de MADR, urmare a delegării de către acesta a atribuţiilor de control în agricultura ecologică ce reveneau însuşi MADR, potrivit ordinului MADR nr. 181/16.08.2012, rezultând astfel că certificatele au fost emise în numele şi pe seama MADR). Cu alte cuvinte, s-a arătat că, deşi avea posibilitatea de a revoca certificatul de conformitate privind pe reclamant, întrucât fusese emis în numele şi pe seama sa, urmare a delegării către organismul de inspecţie şi certificare a atribuţiilor de control ce revin ministerului potrivit art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28.06.2007 privind producţia ecologică şi etichetare a produselor ecologice, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a emis vreun act de revocare a certificatului, iar în adresa nr. x/2015 nu a dispus o atare revocare ori o altă măsură de înlăturare a efectelor juridice produse de certificatul de conformitate.
Prin urmare, bucurându-se de prezumţia de legalitate, până la revocarea ori anularea sa, certificatul produce efecte juridice, neputându-se deci considera că adresa MADR nr. x/15.01.2015 ar fi modificat ori ar fi stins raportul juridic în cuprinsul căruia se află drepturile şi obligaţiile atestate de certificat.
A mai arătat instanţa de fond că eventuala respingere a cererii de plată formulată de reclamant pentru anul 2014, în vederea accesării ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică ori emiterea unui act de obligare a reclamantului la rambursarea unor sume primite în anii anteriori cu titlu de ajutor financiar pentru pachetul P5 pentru agricultura ecologică, nu puteau fi considerate ca reprezentând efecte juridice ale adresei MADR nr. x/15.01.2015, întrucât respectivele măsuri constituiau operaţiuni distincte, luate prin acte separate, emise de autoritatea cu atribuţii de gestionare a fondurilor nerambursabile, a căror accesare concretizează solicitarea reclamantului, acte ce pot îndeplini în mod distinct, prin ele însele, condiţiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi calificate drept acte administrative, precum şi pentru a fi eventual contestate în faţa instanţei de contencios administrativ. Altfel spus, efectele juridice la care face referire reclamantul nu sunt produse de actul a cărui anulare o solicită în cauză, ci de alte acte administrative, subsecvente acestuia, susceptibile la rândul lor de control judecătoresc în contencios administrativ, împreună cu operaţiunile administrative ce le-au precedat şi au determinat emiterea lor, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, prin cererea de recurs se invocă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii, s-a pronunţat pe alt obiect decât cel al cererii de chemare în judecată şi hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, motive pe care recurentul reclamant le-a încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că aceste critici pot fi încadrate în motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Criticile privind nepronunţarea instanţei de fond asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, lipsa stăruinţei pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii şi pronunţarea pe alt obiect decât cel al cererii de chemare în judecată se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la pronunţarea hotărârii cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor prevăzute la art. 488 alin. (1)-(4), precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
2.1 Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, din modul de formulare a obiectului cererii de chemare în judecată, că acesta este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantului pentru anul 2014, de organismul de inspecţie B., adresa nr. x/2015 fiind, în opinia reclamantului, adresa cu care se comunică respectiva decizie.
Este adevărat că, în cererea de chemare în judecată, reclamantul arată că "MADR, prin adresa cu nr. x/15.01.2015 transmisă Direcţiei Agricole Judeţene Caraş Severin şi al cărei conţinut a fost comunicat subsemnatului cu adresa sus menţionată decide că "certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice", dar Înalta Curte reţine că respectiva constatare este cuprinsă în Nota de control nr. x, din conţinutul căreia sunt redate paragrafe în această adresă.
Împrejurarea că reclamantul susţine că prin adresa (...) MADR decide (...) nu este de natură să ducă la concluzia că pretinsa decizie de invalidare a certificatului a fost luată prin adresa de comunicare, câtă vreme în cuprinsul acesteia doar sunt redate constatările activităţii de control finalizate prin încheierea notei amintite.
Faptul că solicitarea reclamantului este aceea de anulare a deciziei de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014 este confirmat şi de motivele invocate în cererea de recurs, în care se arată în mod expres că a solicitat anularea deciziei comunicate cu adresa nr. x/2015 şi nu anularea acestei adrese.
Înalta Curte constată că, din moment ce reclamantul solicită anularea deciziei ministerului pârât de invalidare a certificatului de conformitate care i-a fost eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor agricole judeţene cu adresa nr. x/2015, se impunea ca instanţa de fond să clarifice obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv să identifice actul a cărui anulare o solicită reclamantul în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Obligaţia de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată îi revenea instanţei potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Or, instanţa de fond a soluţionat cauza fără a lămuri cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, analizând legalitatea adresei nr. x/2015, deşi reclamantul solicitase anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate care îi fusese eliberat pentru anul 2014, iar respectiva adresă nu constituie decizia de invalidare, astfel cum se susţine de către pârât şi chiar de reclamant în faţa instanţei de fond şi a instanţei de recurs.
Având în vedere că această adresă nu reprezintă decizia de invalidare a certificatului de conformitate al reclamantului, era necesar ca instanţa de fond să stabilească dacă ministerul pârât a emis o astfel de decizie şi, în caz afirmativ, să solicite depunerea acesteia la dosar pentru a se pronunţa asupra obiectului cererii de chemare în judecată.
În cererea de recurs se susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere cuprinsul răspunsului intimatului-pârât la plângerea prealabilă, înregistrat sub nr. x, şi nu a stăruit pentru aflarea adevărului în legătură cu decizia de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de partenerul contractual. Prin acest răspuns, deşi pârâtul nu se pronunţă punctual şi explicit, recunoaşte faptul că la nivelul MADR exista o decizie de invalidare a certificatului de conformitate, adoptată printr-un act administrativ, în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cu toate că în răspuns nu se face vorbire despre actul administrativ prin care s-a adoptat măsura/decizia de invalidare a certificatului de conformitate, i se comunică dreptul de a contesta pentru nelegalitate actul administrativ, astfel că intimatul-pârât recunoaşte implicit existenţa unui act administrativ de invalidare a certificatului de conformitate, fără a-l indica explicit şi fără a-l comunica.
Consideră recurentul reclamant că intimatul-pârât, cu rea-credinţă, nu i-a comunicat actul administrativ, pentru a nu fi atacat, ci a transmis adrese DAJ prin care informa despre deciziile adoptate, pentru a putea susţine ulterior că deciziile sunt simple adrese, dar, cu toate acestea, intimatul-pârât a emis un răspuns la plângerea prealabilă.
Înalta Curte apreciază că în cauză se impune a se lămuri dacă ministerul pârât a emis un act prin care să invalideze în mod formal certificatul de conformitate deţinut de reclamant, având în vedere susţinerile reclamantului care insistă asupra faptului că un asemenea act a fost emis, dar nu i-a fost comunicat pentru a nu putea fi atacat sau care este actul administrativ în baza căruia certificatul său de conformitate a fost considerat ca lipsit de valabilitate, împiedicându-l astfel pe reclamant să îşi continue activitatea în condiţiile permise de acest certificat.
Aceste lămuriri sunt absolut necesare pentru justa soluţionare a litigiului având ca obiect anularea deciziei de invalidare a certificatului şi nu anularea adresei nr. x/2015.
În cazul în care o asemenea decizie a fost emisă, aceasta urmează a fi depusă la dosar împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii ei, iar în situaţia în care rezultă din probatoriul ce va fi administrat că, în afara înscrisurilor depuse la dosar şi a celor la care acestea fac trimitere, ministerul pârât nu a emis un alt înscris prin care să dispună invalidarea certificatului de conformitate deţinut de reclamant, se va solicita reclamantului să precizeze, în raport de documentaţia emisă de autoritatea publică, care este actul a cărui anulare o solicită, respectiv care este, în opinia sa, actul prin care i-a fost invalidat certificatul de conformitate şi pe care îl consideră vătămător, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
În speţă se reţine, aşadar, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere încălcarea rolului activ al judecătorului, încălcare ce constă în faptul că nu a fost lămurit cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv nu s-a stabilit, cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează desfăşurarea procesului civil, care este actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, analiza instanţei de fond vizând un alt act decât cel a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
2.2 Al doilea motiv de recurs invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea acestui motiv de recurs, în condiţiile în care incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. atrage soluţia de casare a sentinţei atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., constatând că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 309 din 17 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi va dispune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 309 din 17 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2018.