Tax authority’s duty to issue a decision on a fiscal appeal despite prior inadmissibility of a suspension request
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Agency for the Administration of Public Revenue (ANAF), thereby upholding the Court of Appeal's judgment that obligated the tax authority to resolve the taxpayer's fiscal appeal and issue a formal decision within ten days. The dispute arose when the taxpayer, a limited liability company, challenged specific fiscal acts—including a tax audit report, a tax assessment decision, and a verbal report—issued during a new partial tax audit concerning excise duties on natural gas and fuel oil, arguing that the tax authority's refusal to decide on its appeal, justified by a prior inadmissible court ruling on suspension requests, violated its procedural rights. The Court held that the tax authority could not refuse to process the administrative appeal on the grounds that a separate prior judgment had deemed suspension requests inadmissible, as the objects of the two proceedings differed; consequently, the administrative duty to issue a decision on the appeal remained intact to ensure the taxpayer's constitutional right of effective access to justice, making the refusal unlawful under Articles 205–218 of the Fiscal Procedure Code (OG 92/2003) and Article 10 thereof, with the outcome governed by Article 488(1)(8) and Article 496 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Tax authority’s duty to issue a decision on a fiscal appeal despite prior inadmissibility of a suspension request: The dispute arose when the taxpayer, a limited liability company, challenged specific fiscal acts—including a tax audit report, a tax assessment decision, and a verbal report—issued during a new partial tax audit concerning excise duties on natural gas and fuel oil, arguing that the tax authority's refusal to decide on its appeal, justified by a prior inadmissible court ruling on suspension requests, violated its procedural rights. The Court held that the tax authority could not refuse to process the administrative appeal on the grounds that a separate prior judgment had deemed suspension requests inadmissible, as the objects of the two proceedings differed; consequently, the administrative duty to issue a decision on the appeal remained intact to ensure the taxpayer's constitutional right of effective access to justice, making the refusal unlawful under Articles 205–218 of the Fiscal Procedure Code (OG 92/2003) and Article 10 thereof, with the outcome governed by Article 488(1)(8) and Article 496 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the appeal for insufficient grounds, cited in the operative section of the decision.
Procedural rule governing the outcome of the appeal in the dispositive.
Procedural basis cited in the dispositive for the court's decision to reject the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare Marilor Contribuabili, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:
- Obligarea ANAF la emiterea deciziei de soluţionare a Contestaţiei fiscale, potrivit art. 210 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, în termen de 10 de zile de la pronunţarea hotărârii;
- Obligarea ANAF, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalităţi către Societate în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii primului capăt de cerere de mai sus;
- Obligarea conducătorilor ANAF, în baza art. 18 alin. (6) şi 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care termenul de 10 de zile de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
S-a solicitat obligarea autorităţilor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1044 din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a obligat pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. x/2014 şi să emită decizie în acest sens, a respins cererea de obligare a pârâtei la penalităţi de întârziere şi la plata amenzii ca neîntemeiată şi a respins cererea formulată în subsidiar.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională De Administrare Fiscală, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
Într-o primă critică, s-a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 210 -211, dar şi a celor prevăzute de art. 205-206 din O.G. nr. 92/2003, dispoziţii care reglementează soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale.
ANAF a susţinut că adresa nr. x/2014 nu constituie o decizie de soluţionare a contestaţiei, întrucât nu îndeplineşte condiţiile obligatorii de formă şi conţinut prevăzute de art. 210 - 211 din Codul de procedură fiscală. Reclamanta a contestat o serie de acte care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi titluri de creanţă - cu consecinţa că nefiind întrunite cerinţele prevăzute de O.G. nr. 92/2003 pentru a califica sesizarea reclamantei drept contestaţie nu se poate emite o decizie de soluţionare a acesteia.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate anterior, rezultă că legiuitorul a stabilit în mod expres şi limitativ actele administrative care pot face obiectul contestaţiei, persoana fiind îndreptăţită să formuleze o astfel de cale de atac, numai în situaţia existenţei unui act administrativ fiscal vătămător sau în lipsa acestuia.
Din conţinutul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.03.2013 şi din decizia de impunere emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală cu nr. x/11.03.2013 nu rezultă că inspecţia fiscală a vizat modul de calcul şi virare al impozitului accize gaz natural şi păcură, aşa cum în mod eronat s-a susţinut.
În ceea ce priveşte Procesul-verbal nr. x, acesta a fost încheiat ca urmare a efectuării unui control anticipat având ca obiect analiza cererilor de restituire a accizelor la păcură şi gaz natural depuse de intimata-reclamantă la Serviciul Rambursări TVA, Restituiri, Compensări din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în sumă de 26.635.197 RON.
Soluţionarea cererilor de restituire în cauză s-a efectuat prin emiterea Deciziei nr. 157/14.06.2013 de respingere în totalitate de restituire a accizelor pentru gaz natural şi păcură.
Împotriva deciziei menţionate anterior, intimata - reclamantă a formulat contestaţie la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, iar organul competent a emis Decizia nr. 309/21.10.2013 prin care s-a dispus: desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/11.03.2013 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi indicativ numeric emis de către organele vamale din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, pentru suma totală de 61.675.744 RON, reprezentând accize, dobânzi aferente accizelor şi penalităţi aferente accizelor.
De asemenea, s-a dispus desfiinţarea în totalitate a Deciziei de respingere a cererii de restituire a accizelor nr. 157/14.06.2013 emisă în baza Procesului-verbal nr. x care a fost emis de organele vamale pentru suma totală de 26.635.197 RON.
Ca urmare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 309/2013 şi a prevederilor legale în materie, activitatea de inspecţie din cadrul DGAMC a efectuat reverificarea obligaţiilor privind accizele pentru benzină fără plumb, motorină şi gaz petrolier lichefiat pentru perioada iunie 2006 - decembrie 2011, în urma căreia s-a întocmit RIF x/07.07.2014 şi s-a emis Decizia de impunere nr. x/07.07.2014. Totodată s-a încheiat şi Procesul-verbal nr. x prin care s-au reţinut aspecte ce pot avea influenţă asupra sumelor declarate de contribuabil la bugetul general consolidat privind acciza la păcură.
O a doua critică priveşte faptul că o instanţă de judecată a apreciat anterior că actele atacate nu constituie acte administrativ-fiscale şi cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Astfel, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 309/2013 pentru accizele pentru păcură ş gaz natural a fost emis Avizul de inspecţie fiscală nr. x/19.08.2014, astfel că începând cu data de 24.09.2014, intimata face obiectul unei inspecţii fiscale parţiale având ca obiectiv: verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante pentru inspecţia fiscală privind:
- Accize pentru păcură în perioada 01.01.2009 - 31.12.2011;
- Accize pentru gaz natural în perioada 01.01.2009 -31.12.2011;
Împotriva avizului de inspecţie fiscală nr. x/19.08.2014 intimata a formulat o cerere de suspendare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cerere respinsă de instanţă, ca inamisibilă prin sentinţa civilă nr. 2438/22.09.2014.
Intimata a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/07.07.2014, soluţionată prin Decizia nr. 362/13.11.2014, prin care s-a respins contestaţia pentru suma de 1.396.987 RON.
Reclamanta a solicitat anularea Avizului de inspecţie fiscală nr. nr. x/19.08.2014, a RIF nr. x/07.07.2014 şi a Procesului-verbal nr. x şi punerea în aplicare a Deciziei de soluţionare nr. 309/21.10.2013. Aceste acte au constituit obiectul cererii de suspendare în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cerere respinsă de instanţă, ca inadmisibilă.
Prin adresa înregistrată la DGAMC şi la AIF reclamantul nu a contestat un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din Codul de procedură fiscală.
Din RIF nr. x-B 3/11.03.2013 şi din decizia de impunere emisă în baza RIF menţionat anterior nu rezultă că inspecţia fiscală a vizat modul de calcul şi virare al impozitului accize gaz natural şi păcură, aşa cum în mod eronat susţine reclamanta. Controlul anticipat efectuat de către reprezentanţii D.R.A.O.V. Bucureşti şi finalizat prin încheierea Procesului-verbal nr. x nu poate fi asimilat cu o inspecţie fiscală. Soluţionarea cererilor de restituire s-a efectuat prin emiterea Deciziei nr. 157/14.06.2013 de respingere în totalitate a cererii de restituire a accizelor pentru gaz natural şi păcură.
Organul competent să soluţioneze cererile de restituire a accizelor este potrivit dispoziţiilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003 este organul de administrare, iar inspecţia fiscală aflată în curs de desfăşurare va stabili dacă reclamanta este îndreptăţită la restituirea sumelor cu titlu de accize pentru gaz natural şi păcură. Această restituire se va realiza prin emiterea unei decizii de impunere/nemodificare şi organul de administrare va proceda la emiterea deciziilor privind restituiri de impozite, dacă este cazul.
4. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 27 februarie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, l-a declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.
5. Apărările formulate în cauză
La data de 14.10.2015, intimata-reclamantă S.C. A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1044/08.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
S-a arătat că societatea reclamantă a investit organul fiscal competent cu soluţionarea unei contestaţii fiscale în interiorul termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 207 Codul de procedură fiscală, autoritatea administrativă fiind obligată să se pronunţe prin Decizia de soluţionare a contestaţiei conform procedurii prevăzute de lege.
Organul fiscal, legal învestit cu soluţionarea unei contestaţii, avea obligaţia de a analiza dacă au fost respectate toate condiţiile impuse de lege, inclusiv de a verifica, aşa cum susţine ANAF, dacă actul contestat este sau nu un act administrativ fiscal.
Este nelegal ca pârâta prin adresa nr. x/2014 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să comunice că solicitarea reclamantei a avut acelaşi obiect cu cererea de suspendare - dosar nr. x/2014 depusă de A. S.A. la Curtea de Apel Bucureşti, iar instanţa a respins cererea ca inadmisibilă.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă regimul juridic al cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.A. este reglementat de dispoziţiile art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi dacă instanţa a statuat anterior cu privire la natura juridică a actelor atacate.
i) Cu privire la regimul juridic al cererii formulate de reclamantă în faţa organului fiscal
Este neîntemeiată susţinerea pârâtei că nefiind întrunite cerinţele prevăzute de O.G. nr. 92/2003 pentru a califica sesizarea reclamantei drept contestaţie, nu se poate emite o decizie de soluţionare a acesteia.
Înalta Curte reţine că Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti a efectuat o inspecţie fiscală la S.C. A. S.A., inspecţie ce a vizat modul de calcul şi declarare accize pentru benzină fără plumb, motorină şi gaz petrolier lichefiat aferente perioadei iunie 2006 - decembrie 2011. Verificarea fiscală a fost dispusă ca urmare a solicitării de restituire a accizelor pentru păcură şi gaz natural, verificare ce a dus la emiterea Deciziei nr. 309/21.10.2013 de soluţionare a contestaţiei. Prin această decizie s-a dispus, printre altele, refacerea controlului fiscal la societatea reclamantă în ceea ce priveşte obiectul şi obligaţiile fiscale pentru care s-a dispus desfiinţarea deciziilor iniţiale, urmând ca organele competente să reanalizeze cauza în condiţiile precizate în motivarea deciziei de soluţionare.
S-a procedat la reluarea verificărilor la societatea A. în perioada 25.11.2013 -04.07.2014 şi au fost emise următoarele acte: Raportul de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2014, Decizia de impunere nr. x/07.07.2014 şi Procesul-verbal nr. x.
La data de 20.08.2014, reclamantei i-a fost comunicat prin fax, Avizul nr. x/19.08.2014, prin intermediul căruia a fost informată cu privire la începerea unei inspecţii fiscale parţiale la data de 22.09.2014 cu privire la accize pentru păcură şi gazul natural ce vizează perioada 01.01.2009 - 31.12.2011.
Aşadar, deşi anterior avuseseră loc două verificări pe aceleaşi aspecte s-a dispus o nouă operaţiune de verificare, în acest context reclamanta a formulat contestaţie fiscală ce a fost înregistrată la ANAF sub nr. x/2014.
Prin cererea formulată s-a solicitat anularea Avizului de inspecţie fiscală nr. x/19.08.2014, anularea parţială a Raportul de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2014 şi anularea Procesului-verbal nr. x, anularea verificării ulterioare, recunoaşterea imposibilităţii agravării situaţiei în propria cale de atac şi punerea în aplicare a Deciziei de soluţionare nr. 309/21.10.2013.
Pârâta Direcţia Generală a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie fiscală a răspuns prin adresa nr. x/2014 că actele menţionate de reclamantă au făcut obiectul dosarului nr. x/2014 soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 2438/22.09.2014. Ca urmare a răspunsului primit, reclamanta a formulat acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ solicitând obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei fiscale.
Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 205 Codul de procedură fiscală (în vigoare în anul 2014), deoarece reclamanta a contestat actele emise de pârâtă în cursul procedurilor de inspecţie fiscală derulate în anul 2014.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativa de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in condiţiile legii .(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care considera ca a fost lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 210 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003: "În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz. Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă in sistemul cailor administrative de atac."
În speţă, reclamanta a urmat procedura prevăzută de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 care prevede modalitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2014 şi a Procesului-verbal nr. x.
Dacă societatea reclamantă s-a considerat lezată în drepturile sale prin emiterea actelor menţionate în cererea înregistrată la ANAF sub nr. x/2014, organul administrativ nu poate refuza soluţionarea contestaţiei, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 92/2003.
Dacă s-ar permite organului administrativ să procedeze de această manieră, adică să nu soluţioneze contestaţia, atunci nu s-ar mai aplica dispoziţiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 şi persoana vătămată s-ar afla în imposibilitate de avea acces la justiţie prin atacarea în instanţă a Deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale.
Or, accesul efectiv la o instanţă de judecată constituie un drept fundamental garantat nu numai de Codul de procedură fiscală, dar şi de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, potrivit cărora: "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nicio o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Aşadar, în situaţia în care organul fiscal refuză soluţionarea cererii, reclamanta are posibilitatea în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să formuleze acţiune în faţa instanţei de judecată solicitând obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei înregistrată la ANAF sub nr. x/2014 şi emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei în conformitate cu dispoziţiile art. 210 Codul de procedură fiscală.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, criticile formulate în recurs apărând ca fiind neîntemeiate sub acest aspect.
ii) Cu privire la incidenţa în cauză a sentinţei civile nr. 2438/22.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Este neîntemeiată critica pârâtei că în situaţia în care o instanţă de judecată a apreciat anterior că înscrisurile contestate de reclamantă nu constituie acte administrativ-fiscale, acest aspect permite organului administrativ să nu soluţioneze contestaţia formulată de partea lezată prin emiterea lor.
Este adevărat că reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, suspendarea executării Avizului de Inspecţie fiscală nr. x/19.08.2014 emis de către DGAMC, precum şi suspendarea operaţiunii administrative de inspecţie fiscală pornită în baza Avizului de Inspecţie, până la soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ pe care o va promova împotriva acesteia - cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 la Curtea de Apel Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 2438/22.09.2014 instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, cu motivarea că avizul de inspecţie fiscală/operaţiunea de inspecţie fiscală pot face obiectul cenzurii sub aspectul legalităţii acestora în faţa instanţei de contencios administrativ, numai odată cu decizia de soluţionare a contestaţiei îndreptate împotriva unei eventuale decizii de impunere emisă în urma efectuării inspecţiei fiscale.
Trebuie menţionat, însă, că s-a solicitat suspendarea actelor enumerate anterior, iar prin contestaţia ce face obiectul prezentului litigiu s-a solicitat anularea mai multor acte, astfel încât, pe de o parte cererile formulate au obiect diferit şi, pe de altă parte, privesc numai parţial aceleaşi acte, deci nu operează puterea de lucru judecat ce ar putea rezulta din considerentele instanţei.
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel cu privire la cererea de suspendare a actelor contestate nu împiedică autoritatea administrativă să adopte Decizia de soluţionare a contestaţiei, aceasta având posibilitatea ca în motivare să se refere la soluţia şi la considerentele reţinute de instanţă.
În acest context, sentinţa civilă nr. 2438/22.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu înlătură obligaţia autorităţii fiscale de a pronunţa o Decizie de soluţionare a contestaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 210 Codul de procedură fiscală, criticile formulate în recurs, sub acest aspect, apărând ca fiind nefondate.
iii) Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1044 din 8 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2018.