Recovery of rural development funding for beneficiary insolvency during contractual monitoring period
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision to reject the beneficiary company's claim, thereby confirming the administrative authority's order for the full recovery of 1,732,926.81 RON. The dispute concerned the validity of an administrative decision imposing a budgetary claim and penalties, which the company challenged on grounds that it had fully executed its funded project and that its entry into insolvency did not constitute a breach or warrant the withdrawal of non-reimbursable rural development funding. The court held that the company's entry into insolvency during the five-year monitoring period constituted a specific contractual breach under Article 11(3) of the financing agreement, triggering the automatic unconditionality of the grant and the obligation to repay the funds, regardless of the project's successful physical execution or the absence of effective financial damage. The court further ruled that the principle of proportionality was inadmissible for first-time review at the appellate level because it was not raised in the initial statement of claim, and that the administrative authority correctly identified the "irregularity" as a potential threat to financial interests under Article 2(1)(a) of Emergency Government Ordinance No. 66/2011.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Recovery of rural development funding for beneficiary insolvency during contractual monitoring period: Prin deschiderea procedurii de insolvenţă debitoarea a încălcat dispoziţiile Art. 1, 3, 11 alin. (3) şi art. 13 din Anexa I la contractul de finanţare, ceea ce determină neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, cu consecinţa retragerii finanţării nerambursabile de care a beneficiat reclamanta.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. (societate în insolvenţă) prin administrator special B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 866/02.06.2014 înregistrata la APDRP sub nr. x/2014; anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.04.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit de 1.732.926,81 RON, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere; anularea în totalitate a Notificării privind constituirea debitului de 1.732.926,81 RON, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. x/30.04.2014, exonerarea reclamantei de plata sumelor stabilite în actele contestate şi acordarea cheltuielilor de judecată.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 311/2014 pronunţată în data de 22 decembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP, în prezent Agenţia pentru Finanţare Rurală - AFIR).
1.3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă prin administrator special B. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Într-o primă critică reclamanta a arătat că prima instanţă a preluat în considerente apărările de fond invocate de pârâta AFIR, fără să analizeze susţinerile reclamantei, ceea ce echivalează cu o nemotivare a sentinţei, subsumându-se motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
O a doua critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 26 şi 36 din O.U.G. nr. 66/2011, dar şi a clauzelor de la punctele 14 alin. (3) şi art. 11 din Anexa la contractul de finanţare încheiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu pârâta AFIR.
Un prim argument în susţinerea criticilor de nelegalitate vizează faptul că în conformitate cu dispoziţiile din contract durata de execuţie a contractului este distinctă de durata de monitorizare a contractului - contractul fiind executat în întregime, iar proiectul implementat. În acest context, faptul că reclamanta a intrat în insolvenţă nu este de natură să releve o încălcare a normelor contractuale.
Un al doilea argument vizează neîndeplinirea cerinţelor dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. .a) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că:
- Nu s-a săvârşit nicio abatere de la legislaţia achiziţiilor publice şi nici de la clauzele contractuale (cu motivarea că societatea a intrat în insolvenţă având un plan de reorganizare a activităţii aprobat de instanţă, păstrându-se activitatea specifică prevăzută în contractul şi cererea de finanţare;);
- Sumele acordate au fost eligibile pentru toată suma acordată drept finanţare în valoare de 1.732.926,81 RON - proiectul fiind executat în totalitate, aspect recunoscut în cursul derulării litigiului de pârâta AFIR;
- Nu există culpă din partea societăţii comerciale, astfel încât nu exista temei pentru constatarea unei abateri care să poată fi caracterizată drept o neregulă, conform legislaţiei incidente în cauză;
- Nu s-a dovedit existenţa prejudiciului, deoarece acesta nu a fost precizat în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare (neprecizarea prejudiciului în cuprinsul actului menţionat duce la concluzia că acesta nu există);
În fine, un ultim argument vizează aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia. Or, în speţă, proiectul de finanţare a fost respectat şi implementat conform legii, investiţia efectuată în baza finanţării primare există şi la data judecării cauzei şi serveşte scopului şi obiectului de activitate al societăţii. Împrejurarea că societatea a solicitat să intre în insolvenţă - instanţa aprobând planul său de reorganizare - a fost rezultatul unor factori economici obiectivi, iar solicitarea reclamantei s-a făcut în scopul protejării investiţiei deja efectuate.
1.4. Apărările formulate în cauză
La data de 19.06.2015 pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
S-a arătat că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia este legală şi temeinică, instanţa a interpretat corect prevederile legislaţiei incidente în cauză, având în vedere, atât cadrul general al apărărilor formulate, cât şi modul de evaluare şi selectare în vederea încheierii unui contract având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin FEADR.
Obţinerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiţii stabilite şi acreditate de Comisia europeană, condiţii care trebuie, în mod obligatoriu să fie cunoscute şi respectate de către beneficiari. Eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare (perioada de execuţie a proiectului - care se întinde pe doi ani, la care se adaugă perioada de monitorizare de 5 ani, conform contractului-cadru de finanţare).
Pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. procedura de insolvenţă s-a deschis la data de 11.02.2014 prin încheierea pronunţată de Tribunalul Alba nr. 39/CC/F/2014.
Ultima plată a fost efectuată de AFIR la data de 15.04.2009, aşadar neregula a fost săvârşită în perioada de monitorizare, situaţie ce a determinat autoritatea administrativă să demareze procedura de stabilire a recuperării creanţei bugetare.
Prin deschiderea procedurii de insolvenţă debitoarea a încălcat dispoziţiile Art. 1, 3, 11 alin. (3) şi art. 13 din Anexa I la contractul de finanţare, ceea ce determină neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, cu consecinţa retragerii finanţării nerambursabile de care a beneficiat reclamanta.
1.5. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 12 decembrie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, l-a declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
i) Cu privire la aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Este nefondată critica reclamantei că instanţa de fond nu a răspuns argumentelor din acţiune, sentinţa fiind nemotivată sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu înseamnă ca instanţa să răspundă în mod detaliat fiecărui argument invocat de parte, dar presupune ca o instanţă internă care a motivat pe scurt hotărârea să fi examinat, totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse (Hotărârea CEDO din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005).
Or, în speţă, instanţa de fond s-a conformat atât dispoziţiilor procedurale, în sensul că hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., cât şi celor de fond, analizând susţinerile părţilor şi tranşând litigiul potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză.
ii) Cu privire la existenţa unei nereguli
Sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 26 şi 36 din O.U.G. nr. 66/2011, dar şi a clauzelor de la punctele 14 alin. (3) şi art. 11 din Anexa la contractul de finanţare încheiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu pârâta APDRP (în prezent AFIR).
Problema ce trebuie lămurită în cauză este aceea a respectării de către reclamantă a clauzelor din contractul de finanţare, în sensul de a stabili dacă în perioada de validitate a contractului, intrarea în insolvenţă a societăţii beneficiare a fondurilor nerambursabile atrage retragerea finanţării.
Reclamanta a încheiat cu pârâta APDRP contractul de finanţare nr. x/21.08.2008, pentru proiectul "Hală de găini outoare şi depozit de dejecţii a S.C. A. S.R.L. - dotare cu echipamente pentru producţia de ouă de consum, tractor cu accesorii şi autoutilitare." Valoarea finanţării nerambursabile acordate de pârâta APDRP pentru reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost de 1.732.926,81 RON, executarea investiţiei derulându-se în perioada 21.08.2008 - 15.04.2009 şi o perioadă de monitorizare de cinci ani.
Proiectul a fost executat de către reclamantă, însă a aceasta a intrat în insolvenţă la data de 11.02.2014 (aşa cum rezultă din Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 4360/04.03.2014), înainte de expirarea duratei de monitorizare, deci înăuntrul duratei de valabilitate a contractului.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond constată că, potrivit art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare, menţionat anterior, autoritatea contractantă poate să determine desfiinţarea contractului, dacă reclamanta intră în insolvenţă înăuntrul duratei de valabilitate a contractului.
Conform art. 2 alin. (8) din contract, durata de valabilitate a contractului se compune din durata de execuţie la care se adaugă o perioadă de cinci ani de monitorizare -, ceea ce înseamnă că, prin raportare la ultima plată efectuată de instituţia finanţatoare, adică 15.04.2009, durata contractului se încheie la data de 15.04.2014.
Întrucât reclamanta a intrat în insolvenţă la data de 11.02.2014, deci înainte de expirarea duratei de valabilitate a contractului, cauza de desfiinţare a contractului de finanţare este pe deplin aplicabilă, cu consecinţa juridică a restituirii integrale a finanţării nerambursabile.
Pe de altă parte, intrarea în insolvenţă a beneficiarului finanţării constituie o cauză de desfiinţare a convenţiei părţilor distinctă de executarea proiectului şi îndeplinirea obiectivelor acestuia, astfel încât urmează să fie înlăturată apărarea reclamantei că executarea proiectului înăuntrul termenului de execuţie înlătură orice altă cauză de desfiinţare a contractului.
Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, respectiv intrarea în insolvenţă a societăţii reclamante, constituie o cauză de desfiinţare a contractului determinată de încălcarea de către reclamantă a clauzelor contractuale (art. 11 alin. (3), astfel încât criticile referitoare la lipsa culpei beneficiarului finanţării, apar ca fiind nefondate.
iii) Cu privire la prejudiciu
Nerespectarea clauzelor contractuale de către reclamantă constituie o neregulă ce atrage desfiinţarea contractului cu consecinţa instituirii unei obligaţii de restituire a finanţării nerambursabile de către societatea beneficiară, deci are consecinţe financiare care trebuie constatate de autoritatea administrativă de control şi consemnate în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 22.04.2014 emis de AFIR.
În acord cu constatarea şi argumentele invocate de prima instanţă, Înalta Curte reţine că în cauză este îndeplinită condiţia prejudiciului în sensul art. 2 alin. (1) lit. a din O.U.G. nr. 66/2011.
Astfel, din definiţia legală a noţiunii de "neregulă" rezultă că se are în vedere nu numai o abatere care a prejudiciat bugetul Uniunii europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente, ci şi o abatere care are potenţialul de a produce un prejudiciu, chiar dacă acesta nu s-a produs efectiv.
Producerea a unei abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii şi conduce la retragerea sprijinului financiar obţinut.
Prin încheierea contractului de finanţare, intimata-reclamantă a acceptat finanţarea nerambursabilă şi s-a obligat, potrivit prevederilor contractuale, să respecte legislaţia naţională, dar şi clauzele contractuale cu precizarea că încălcarea acestora conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.
Prin urmare, în mod legal s-a reţinut prin actele administrative contestate existenţa unor nereguli, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a din O.U.G. nr. 66/2011, criticile aduse hotărârii recurate fiind neîntemeiate.
iv) Cu privire la principiul proporţionalităţii
Este nefondată critica reclamantei că instanţa trebuia să aplice principiul proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.
Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu a fost menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind invocat pentru prima oară în recurs, ceea ce împiedică instanţa de control judiciar să analizeze critica formulată sub acest aspect, conform art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, instanţa de recurs nu poate analiza susţinerea reclamantei, formulată omisso medio, deoarece ar încălca dispoziţiile legale ce guvernează judecata cauzelor în căile de atac.
v)Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - societate în insolvenţă, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei nr. 311/2014 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2018.