Failure of property restitution authority to resolve administrative contestation within statutory deadline; judicial obligation to compel administrative decision under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.07.2014, reclamanţii A. şi B., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să oblige pârâta sa soluţioneze contestaţia nr. x/07.01.2014 formulată împotriva Hotărârii nr. 11/06.12.2013, emisă de Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4 din data de 05.01.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, dispunând obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei nr. x/7.01.2014 formulată împotriva Hotărârii nr. 11/6.12.2013 emisă de Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

În susţinerea recursului, recurenta a arătat că prin Decizia nr. 528/12.12.2013, Curtea Constituţională a României a constatat că prevederile O.U.G. nr. 10/2013 sunt neconstituţionale, astfel că dispoziţiile referitoare la documentele doveditoare a calităţii de moştenitor şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, stabilite în O.U.G. nr. 10/2013, şi-au încetat efectele juridice.

În aceste condiţii, dispoziţiile prevăzute în Legea nr. 290/2003 privind dovedirea pretenţiilor care au fost abrogate prin O.U.G. nr. 10/2013 şi-au încetat efectele, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 urmând a reanaliza dosarul şi a soluţiona cererea, în baza prevederilor legale anterioare modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 10/2013 şi prin Legea nr. 287/2013.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că prin Decizia nr. 1067/17.10.2014 emisă de ANRP a fost soluţionată contestaţia formulată de către reclamanţi.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii promovată de reclamanţi, ca rămasă fără obiect.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele.

În prealabil, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că susţinerea recurentei-pârâte referitoare la soluţionarea contestaţiei prin Decizia ANRP nr. 1067/17.10.2014 nu este dovedită, nefiind depusă la dosar o copie a acestei decizii. De altfel, această împrejurare nu a fost invocată în faţa instanţei de fond.

Referitor la fondul cauzei, instanţa de control judiciar constată că litigiul de faţă are ca obiect cererea reclamanţilor A. şi B. privind soluţionarea contestaţiei administrative formulată împotriva Hotărârii nr. 11/06.12.2013 emisă de Comisia Judeţeană Ilfov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, acţiune având drept temei juridic Legea nr. 290/2003 şi Legea nr. 554/2004.

Conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba, sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. 5 din articolul în discuţie precizează că hotărârile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, prin art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut că persoana care se consideră vătămată poate cere, iar instanţa de contencios administrativ poate dispune anularea actului (în situaţia în care există un act administrativ tipic, în materialitatea lui), recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă (în situaţia actelor administrativ asimilate), în toate aceste situaţii putându-se solicita şi repararea pagubei cauzate, inclusiv reparaţii pentru daunele morale suferite (contencios administrativ de plină jurisdicţie).

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reglementând cu titlu general subiectele de sesiză, prevede că "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

În ceea ce priveşte obiectul acţiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) prevede că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Ca o consecinţă firească a acestor dispoziţii legale, reglementând soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut la art. 18 alin. (1) că "instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".

Prin raportare la dispoziţiile legale precitate şi având în vedere situaţia de fapt prezentată anterior, în condiţiile în care Legea stabileşte în art. 8 alin. (4), un termen de 60 de zile pentru soluţionarea contestaţiilor, în mod corect prima instanţă a admis acţiunea reclamanţilor, faţă de împrejurarea că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a soluţionat în termenul legal contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 11/06.12.2013 a Comisiei Judeţene Ilfov de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Termenul rezonabil impus de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.

Instanţa de recurs reţine că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 4 din 05 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.