VAT refund claim rejected; taxpayer's appeal dismissed for failure to prove services actually performed.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.12.2013 şi Raportului de inspecţie fiscală cu nr. x/20.12.2013, ambele emise de către AJFP Galaţi, sub aspectul respingerii la rambursare a TVA în sumă totală de 1.413.182 RON; anularea integrală a Deciziei nr. 154 din 14.03.2014 emisă de către DGRFP Galaţi prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva actelor administrative fiscale indicate anterior; obligarea pârâtelor la rambursarea TVA în sumă de 1.413.182 RON, astfel cum aceasta a fost solicitată prin decontul de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii aprilie 2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 250 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu autorităţile pârâte AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI REPREZENTATĂ DE ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/20.12.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală cu nr. x/20.12.2013, ambele emise de către AJFP Galaţi, sub aspectul respingerii la rambursare a TVA în sumă totală de 1.413.182 RON; anulării în integralitate a Deciziei nr. 154 din 14.03.2014 emisă de către DGRFP Galaţi prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva actelor administrative fiscale indicate anterior; obligarea pârâtelor la rambursarea TVA în sumă de 1.413.182 RON, astfel cum aceasta a fost solicitată prin decontul de TVA cu opţiune de rambursare aferent lunii aprilie 2013, cu cheltuieli de judecată în ambele grade de jurisdicţie (fond şi recurs).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că, instanţa de fond nu a analizat temeinic materialul probator depus la dosarul cauzei constatând o situaţie de fapt neconformă realităţii.

Astfel, A. a depus documente justificative în susţinerea efectivităţii şi realităţii prestării serviciilor. Din cuprinsul articolului art. 7 din Contractul de Dezvoltare, intitulat marginal "Durata Contractului" rezultă cu putere de evidenţă că acest contract de dezvoltare la care se referă instanţa de fond nu prevede o perioadă de valabilitate înlăuntrul căreia contractul îşi produce efecte. Prin urmare, afirmaţia instanţei cu privire Ia faptul că serviciile prestate nu sunt acoperite de perioada contractuală este evident eronată şi nefondată.

In plus, instanţa de fond a greşit în mod evident şi atunci când a considerat că aceste activităţi desfăşurate de prestatorul B. (comunicări cu diverse autorităţi, rapoarte contracte etc.) au fost efectuate ulterior perioadei contractuale. Chiar dacă s-ar considera că aceste documente au fost întocmite ulterior, instanţa de fond nu a analizat în mod temeinic şi munca depusă anterior emiterii adresei/comunicare de personalul contractant al B., astfel cum rezultă din întreaga corespondenţă depusă la dosarul cauzei, documente apte să demonstreze volumul de muncă.

Instanţa de fond invocă faptul că dl. C. nu a desfăşurat activitate pentru B. decât spre finalul proiectului. Totuşi, chiar şi într-o astfel de situaţie, instanţa de fond, în măsura în care ar fi dorit să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală ar fi trebuit în mod corect să acorde dreptul de deducere al TVA aferent timpului efectiv muncit.

In ceea ce priveşte afirmaţia instanţei de fond cu privire la faptul că nu s-a demonstrat că dl. D. a prestat serviciile înscrise în factura x/30.12.2011, recurenta susţine că aceasta nu a avut in vedere întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei, respectiv, corespondenţa din care rezultă că dl. D. a fost implicat în activitatea ce forma obiectul contractului.

In condiţiile în care, legislaţia naţională nu prevede ce tip de documente trebuie sa deţină contribuabilul solicitant al TVA-ului achitat, în mod rezonabil nu se poate susţine, pe de o parte de organele fiscale iar pe de altă parte de instanţa de judecată că documentele nu probează realitatea şi efectivitatea prestaţiilor.

2. De asemenea, mai susţine recurenta că instanţa de fond în mod greşit a constatat că serviciile achiziţionate de la S.C. B. s-ar suprapune cu alte servicii achiziţionate de la alţi furnizori, fără să aibă în vedere contracte încheiate cu diferiţi furnizori (ataşate ca Anexa nr. .11) din care rezultă în mod clar şi complet obiectul prestaţiilor, care este în mod evident diferit faţă de obiectul contractului de management încheiat cu furnizorul B..

In ceea ce priveşte susţinerea punctuală a instanţei de fond cu privire la contractul încheiat cu S.C. E. şi cu F. S.R.L., recurenta susţine că A. nu a avut angajaţi care să susţină activitatea, astfel încât, pentru derularea activităţilor în bune condiţii, a decis să încheie anumite contracte de prestări servicii specializate, cu diferiţi parteneri contractuali.

În acest scop a fost încheiat şi contractul de prestări servicii cu cele două societăţi specializate respectiv S.C. E. şi cu F. S.R.L. şi, chiar dacă la prima vedere, contractul de management încheiat cu B. s-ar suprapune cu serviciile oferite de cei doi contractanţi anterior menţionaţi, o astfel de concluzie nu este corectă. Potrivit art. 3.4. din contractul de management se arată că "G. va furniza Companiei de proiect servicii de contabilitate generală şi asistenţă financiară aferentă pe durata construirii Proiectului de parc eolian [...]".

Având în vedere că furnizorul urma să presteze o activitate de natură generală şi nu specializată, obiectul celor două contracte nu poate fi identic, astfel cum eronat instanţa de fond a reţinut în cuprinsul sentinţei recurate, întrucât, asistenţa generală de contabilitate, mai exact contabilitate primară, care nu necesită cunoştinţe specializate era furnizată de prestatorul B. (e.g. întocmirea unor facturi, trimiterea acestora la destinatari, întocmirea unor situaţii generale etc.), iar asistenţa specializată era oferită de cele două societăţi, cunoscute în piaţa de profil.

3. Mai susţine recurenta că activitatea prestată de dl. C. a avut in considerare calitatea acestuia de angajat al B. şi în considerarea faptului că societatea la care era angajat avea încheiat contractul de management.

Instanţa de fond reţine în mod eronat că nu au fost depuse înscrisuri care să demonstreze prestarea serviciilor de management de către contractantul B. deşi în acelaşi timp recunoaşte în mod explicit că societatea A. a demonstrat prin documentele depuse realizarea unui procent de 25% din totalul lucrărilor de către dl. C..

Au fost depuse la dosarul cauzei adeverinţa de salariat din care rezulta în mod clar ca d-nul C. in perioada 26.04.2010 - 08.02.2013 a fost angajat al societalii având funcţia de Manager Proiect. Astfel, acesta activa ca şi angajat încă din data de 6 decembrie 2010, conform adeverinţei de salariat a efectuat anumite activităţi in temeiul contractului de munca pe care acesta îl avea cu societatea angajatoare.

Întrucât, in practică, din diferite motive este destul de greu sa explici anumitor funcţionari publici o relaţie tripartita (e.g. beneficiarul A. a acordat o procura prestatorului G. care la rândul lui acorda o alta procura unui angajat cheie al companiei, managerul de proiect dl. C.) s-a agreat de comun acord ca beneficiarul A. sa acorde direct angajatului prestatorului o procura pentru desfăşurarea activităţilor specifice dezvoltării şi operării parcului energetic.

Faptul ca părţile implicate au agreat o astfel de situaţie din raţiuni practice (acordarea directa a unui mandat către angajatul prestatorului), nu contravine sub nicio forma vreunei norme de drept fiscal material sau procedural, de natura a bloca dreptul la recuperarea sumelor de TVA pe care le-a achitat furnizorului. Este absolut logic şi perfect legal ca agreând o astfel de situaţie, respectiv acordarea unui mandat direct către angajatul prestatorul de servicii G., acest mandat sa aibă caracterul unui mandat cu titlu gratuit, întrucât în situaţia în care recurenta ar fi decis să nu scrie in procură că mandatul are caracter remuneratoriu, în mod obligatoriu mandatarul trebuia plătit iar contractul încheiat cu angajatorul mandatatului ar fi devenit fără obiect ori dublat, or nu aceasta a fost intenţia şi scopul agreat de părţi.

Astfel cum rezulta din documentele ataşate ca şi anexa nr. 1 la cererea de chemare in judecata in mod obiectiv nu s-a avut in vedere intenţia ca părţile contractante (prestatorul de servicii - G. şi beneficiarul de servicii - A.) sa agreeze ca dl. C. sa presteze activităţi cu titlu gratuit, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de judecată.

4. Recurenta a mai invocat jurisprudenţa CJUE, în sensul că în cazul serviciilor prestate de recurent nu sunt necesare dovezi cu privire la justificarea efectivităţii prestării serviciilor, respectiv hotărârea CJUE nr. C-46Ş/14 pronunţată la data de 3 septembrie 2015 în cazul Asparuhovo Lake Investment Company OOIŢ vs Direktor na Direktsia "Obzhalvane i danachno-osigurite ina praktika" Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite, susţinând că prestarea serviciilor indicate în cuprinsul celor două contracte anterior menţionate sunt asimilate contractelor la care hotărârea CJUE face referire. În aceste condiţii, nu este necesar ca beneficiarul solicitant al sumelor de TVA să demonstreze prestarea efectivă a serviciilor de către prestator.

În fine, mai susţine recurenta că refuzul de rambursare TVA încalcă principiul neutralităţii fiscale şi că instanţa nu a motivat de ce raportul de expertiză judiciară este apreciat ca fiind superficial.

Anexat cererii de recurs, recurenta a depus în anexe înscrisuri.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 decembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Instanţa de fond a reţinut corect şi complet situaţia de fapt, în concordanţă cu conţinutul actelor administrative fiscale şi care au stat la baza emiterii acestora, susţinerile părţilor şi probatoriul administrat în cauză, dând o corectă interpretare dispoziţiilor legale incidente, făcând o judicioasă aplicare a acestor dispoziţii la situaţia de fapt, astfel cum a rezultat din probatoriu.

În mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut că, din coroborarea dispoziţiilor art. 1341 alin. (7) şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, privind determinarea bazei de impozitare în ceea ce priveşte prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cu prevederile art. 145 şi art. 146 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la deductibilitatea TVA, taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor achiziţionate este deductibilă doar în situaţia în care societatea comercială demonstrează cu documente conforme că acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Din acest punct de vedere, împrejurarea că din cuprinsul articolului art. 7 din Contractul de Dezvoltare, intitulat marginal "Durata Contractului" acesta nu prevede o perioadă de valabilitate înlăuntrul căreia contractul îşi produce efecte, nu prezintă relevanţă, atâta vreme cât pentru a putea deduce TVA-ul aferent prestaţiei unor servicii efectuate potrivit contractului, titularul decontului de TVA trebuie să facă dovada realităţii acelor servicii şi că acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Potrivit art. 168 lit. a) şi art. 178 din Directiva 2006/112/CE privind TVA condiţionează deductibilitatea T.V.A. de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condiţiile de formă (inclusiv condiţia ca persoana impozabilă să deţină factură care să conţină informaţiile obligatorii prevăzute de lege) şi a condiţiei de fond esenţiale, aceea că serviciile pentru care se solicită deducerea să fi fost prestate sau urmează să fie prestate în beneficiul său de o persoană impozabilă şi să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

În raport de principiul prevalenţei economicului asupra formei, şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care consacră obligaţia persoanei care procedează la deducerea taxei pe valoarea adăugată pentru achiziţiile efectuate, să demonstreze că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii, prin prezentarea de dovezi obiective, pentru demonstrarea realităţii operaţiunilor, astfel cum s-a raportat şi prima instanţă, instanţa nu a avut în vedere în principal faptul că serviciile ar fi fost prestate în afara duratei contractului.

Instanţa a reţinut că Factura nr. x/30.12.2011 emisa in baza contractului de dezvoltare are anexată o situaţie privind serviciile ce au fost prestate in perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011 şi cele care vor fi prestate şi in luna ianuarie 2012 precum şi persoanele implicate respectiv dl. D. "Manager Proiect" şi dl. H. "Administrator" fiind menţionate şi procentele de implicare de la 5% administrator la 95 % manager proiect. In ceea ce priveşte durata de realizare a acestor servicii, situaţia prezentată precizează ca valoarea însumată a acestor servicii este de: 535.000 euro în perioada ianuarie 2011 - martie 2011; 214.000 euro în perioada aprilie 2011 - iunie 2011; 160.500 euro în perioada iulie 2011 - septembrie 2011; 107.000 euro în perioada octombrie 2011 - decembrie 2011; 53.500 euro în perioada ianuarie 2012.

Instanţa a reţinut în mod corect că, deşi reclamanta a susţinut ca are documente care demonstrează prestarea efectivă a serviciilor înscrise în contractul de dezvoltare semnat la 03.06.2010, la dosarul cauzei nu au fost depuse astfel de mijloace de probă pentru nici una dintre perioadele indicate, iar în ceea ce priveşte persoanele implicate in realizarea acestui contract, la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte implicarea efectivă a acestora în realizarea serviciilor înscrise în contractul de dezvoltare şi cuprinse in factura fiscala nr. x/30.12.2011.

Recurenta susţine că instanţa de fond invocă faptul că dl. C. nu a desfăşurat activitate pentru B. decât spre finalul proiectului, însă, chiar şi într-o astfel de situaţie, ar fi trebuit în mod corect să acorde dreptul de deducere al TVA aferent timpului efectiv muncit.

Instanţa de fond a reţinut că dl C. nu este, conform situaţiilor anexă la factura x/30.12.2011, persoana implicata în proiect, şi că procura dată acestuia pentru a reprezenta reclamanta in procesul de dezvoltare a parcului eolian, este emisă in data de 14.11.2011 când cea mai mare parte a contractului de dezvoltare a fost derulată, însă, instanţa de control judiciar reţine, în plus că, simpla emitere a unei procuri nu este suficientă pentru acordarea dreptului de deducere TVA, chiar şi parţială, întrucât principiul prevalenţei economicului asupra formei, presupunea ca pentru fiecare activitate prestată reclamanta să prezinte dovezi concrete, sub forma unor situaţii de lucrări, ori alte forme care să conţină dovada efectivei prestări, atât ca şi natură dar şi ca durată.

Aceeaşi situaţie se prezintă şi în ceea ce priveşte d-l D. simpla prezentare a unei adeverinţe prin care se certifică ca acesta era angajat al S.C. I. S.R.L. în perioada 26.04.2010 - 08.02.2013 nefiind suficientă pentru a demonstra că acesta a prestat serviciile înscrise în factura x/30.12.2011, corespondenţa invocată de recurentă nefiind de natură să dovedească cele susţinute.

De asemenea, mai susţine recurenta că instanţa de fond în mod greşit a constatat că serviciile achiziţionate de la S.C. B. s-ar suprapune cu alte servicii achiziţionate de la alţi furnizori, fără să aibă în vedere contracte încheiate cu diferiţi furnizori din care rezultă în mod clar şi complet obiectul prestaţiilor, care este în mod evident diferit faţă de obiectul contractului de management încheiat cu furnizorul B..

În mod cert, reclamanta avea dreptul să încheie contracte de servicii, atât în ceea ce priveşte serviciile de proiectare, organizarea, coordonarea şi controlul procesului de construire a parcului eolian, cât şi financiar-contabile, având dreptul să deducă TVA+ul din facturi, dacă dovedea îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 145 şi art. 146 alin. (1), lit. a) Codul fiscal, referitoare la deductibilitatea TVA, respectiv că societatea comercială demonstrează cu documente conforme că acestea au fost prestate şi că au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Instanţa de fond, în acord cu organele de inspecţie fiscală, a constatat o suprapunere a unei părţi dintre serviciile contractate a fi realizate conform contractului de management în baza căruia au fost emise facturile nr. x/30.12.2011 şi nr. 31/30.12.2011, cu cele care se regăsesc şi in contractul de dezvoltare, respectiv serviciile de proiectare, organizarea, coordonarea şi controlul procesului de construire a parcului eolian, serviciile financiar-contabile, ori, dincolo de constatările punctuale, instanţa de recurs, apreciază că repetabilitatea contractării unor servicii trebuie justificată obiectiv, fie pentru că prestatorul iniţial nu şi-a îndeplinit obligaţiile, cea ce ar justifica încheierea unui nou contract cu un alt prestator, fie prin prestarea unor servicii care sunt de aceeaşi natură dar care presupune efectiv activităţi concrete diferite.

Prin urmare, organele fiscale pot refuza deducerea TVA-ului din facturi dacă constată că serviciile contractate sunt identice cu alte servicii facturate de alţi prestatori, astfel încât se suprapun şi deci nu mai sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, nefiind suficientă doar existenţa unei facturi, fiind necesar să se dovedească prestarea efectivă şi folosul practic al societăţii în sensul realizării veniturilor potrivit scopului acesteia, împrejurare care trebuie să rezulte din conţinutul documentelor justificative.

În ceea ce priveşte serviciile de proiectare, instanţa de fond a reţinut că nu a fost depus nici un document din care ar rezulta faptul că serviciile au fost efectiv prestate (situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru sau orice alte documente), iar din documentele prezentate nu rezulta ca prestatorul S.C. B. S.R.L. deţine autorizaţiile necesare pentru întocmirea acestor proiecte, constatare necombătută de recurentă în cuprinsul declaraţiei de recurs.

Recurenta a susţinut că, chiar dacă la prima vedere, contractul de management încheiat cu B. s-ar suprapune cu serviciile oferite de S.C. E. S.R.L. şi cu F. S.R.L., o astfel de concluzie nu este corectă, întrucât potrivit art. 3.4. din contractul de management "G. va furniza Companiei de proiect servicii de contabilitate generală şi asistenţă financiară aferentă pe durata construirii Proiectului de parc eolian [...]", prin urmare furnizorul urma să presteze o activitate de natură generală şi nu specializată, obiectul celor două contracte nefiind identic, întrucât, asistenţa generală de contabilitate, mai exact contabilitate primară, care nu necesită cunoştinţe specializate era furnizată de prestatorul B. (e.g. întocmirea unor facturi, trimiterea acestora la destinatari, întocmirea unor situaţii generale etc.), iar asistenţa specializată era oferită de cele două societăţi, cunoscute în piaţa de profil.

Distincţia invocată de recurentă este nefondată şi nejustificată întrucât, obiectul contractelor încheiate S.C. E. S.R.L. şi cu F. S.R.L. îl reprezenta prestări servicii de asistenta fiscala şi servicii de contabilitate reprezentând asistenta privind pregătirea obligaţiilor declarative fiscale şi alte servicii fiscale, servicii contabile (efectuarea de înregistrări contabile conform standardelor contabile romane, întocmirea balanţei de verificare lunare etc.) şi alte servicii (întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare semestriale şi anuale, completarea registrelor prevăzute de lege, asistenta cu privire la diferite proceduri contabile), care acopereau toate activităţile serviciilor financiar contabile, iar reclamanta nu a depus la dosar documente de evidenta contabilă întocmite de B. S.R.L. care să demonstreze realitatea prestării unor servicii de contabilitate primară, altele decât cele prestate de cele două societăţi.

Mai susţine recurenta că activitatea prestată de dl. C. a avut in considerare calitatea acestuia de angajat al B. şi în considerarea faptului că societatea la care era angajat avea încheiat contractul de management, fiind depusă la dosarul cauzei adeverinţa de salariat din care rezulta în mod clar ca d-nul C. in perioada 26.04.2010 - 08.02.2013 a fost angajat al societalii având funcţia de Manager Proiect, acesta activând ca şi angajat încă din data de 6 decembrie 2010, conform adeverinţei de salariat a efectuat anumite activităţi in temeiul contractului de munca pe care acesta îl avea cu societatea angajatoare.

Deşi prin contractul de management şi contractul de dezvoltare prestatorul S.C. B. S.R.L. se angajează sa supravegheze, organizeze, coordoneze şi controleze întregul proces de dezvoltare şi construire a Proiectului de parc eolian, beneficiarul A. S.R.L. a efectuat achiziţia acestor servicii de la alţi prestatori respectiv J.&J. - măsurători de vânt; SC K. S.R.L. - determinare capacitate portanta a solului cu placa statica L.; S.C. M. S.R.L. - servicii de consultanta in domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Munca; N. - servicii de avocatura şi asistenta juridica; S.C. O. S.R.L. - servicii electrice (cablaje); S.C. P. S.R.L. - servicii de documentare cadastrala; S.C. Q. S.R.L. - întocmire documentaţii geotehnice; S.C. R. S.R.L. - documentaţii tehnice pentru certificate de urbanism; S.C. S. S.R.L. - prestări servicii de dirigenţie de şantier; T. S.R.L. - servicii de consultanta in domeniul instalaţii electrice şi al tâmplăriei de aluminiu şi PVC.

Astfel cum s-a reţinut mai sus, simpla prezentare a unei adeverinţe prin care se certifică ca d-nul C. era angajat al S.C. I. S.R.L. în perioada 26.04.2010 - 08.02.2013 nu este suficientă pentru a demonstra că acesta a prestat serviciile, iar în plus că, simpla emitere a unei procuri nu este suficientă pentru acordarea dreptului de deducere TVA, chiar şi parţială, întrucât principiul prevalenţei economicului asupra formei, presupunea ca pentru fiecare activitate prestată, reclamanta să prezinte dovezi concrete, sub forma unor situaţii de lucrări, ori alte forme care să conţină dovada efectivei prestări, atât ca şi natură dar şi ca durată.

Împrejurarea dacă mandatul era cu titlu gratuit sau oneros, din punct de vedere al deducerii TVA, nu este relevant întrucât societatea trebuia să facă dovada prestării serviciilor de management de către reprezentantul S.C. I. S.R.L., fie în calitate de salariat fie în calitate de mandatar, cu documente justificative.

Din documentele depuse nu rezultă dovada serviciile înscrise în contractul de management au fost efectiv prestate de S.C. B. S.R.L. Bucureşti, în condiţiile în care pe aceste înscrisuri apare numele d-lui C. în calitate de mandatar al reclamantei S.C. A. şi nu de angajat al S.C. B. S.R.L. Bucureşti, iar în conţinutul procurii nu se face vreo referire la îndeplinirea acestor servicii în calitate de angajat al S.C. B. S.R.L. Bucureşti.

Potrivit procurii, dl. C., in calitate de mandatar, reprezenta societatea S.C. A. S.R.L. Galaţi cu privire la dezvoltarea, construcţia şi punerea in funcţiune a parcului eolian de 8 MW situat în extravilanul comunei Schela, judeţul Galaţi şi racordarea acestuia la reţeaua Sistemului Energetic National precum şi cu privire la obţinerea tuturor autorizaţiilor, permiselor, acordurilor şi avizelor necesare in legătura cu acest parc eolian respectiv: să reprezinte societatea în faţa autorităţilor, instituţiilor, consiliilor, ministerelor, comisiilor, birourilor, departamentelor, registrelor, notarilor publici...; sa întocmească, sa semneze, sa stampileze, sa depună, sa înregistreze, sa şi sa completeze asemenea cereri...; sa îndeplinească oricare alte acţiuni şi proceduri după cum va fi necesar corespunzător pentru îndeplinirea acestui mandat.

Recurenta a mai susţinut că prestarea serviciilor indicate în cuprinsul celor două contracte anterior menţionate sunt asimilate contractelor la care hotărârea CJUE nr. C-463/14 pronunţată la data de 3 septembrie 2015 în cazul Asparuhovo Lake Investment Company OOIŢ vs Direktor na Direktsia "Obzhalvane i danachno-osigurite ina praktika" Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite, însă, în speţa de faţă, nu se identifică elementele constatate de Curte în persoana dl. C., acesta nefiind pus la dispoziţia clientului pe durata contractului.

În contractul de dezvoltare încheiat in data de 3/06/2010 respectiv contractul de management încheiat în aceeaşi data nu sunt specificate tarife orare pentru fiecare specialist respectiv volumul cantitativ acceptat de beneficiarul A. S.R.L. pentru fiecare din activităţile prevăzute in obiect contractelor, în situaţia de lucrări anexa la factura fiscală nr. x/30.12.2011, respectiv factura fiscală nr. x/30.2011 sunt cuprinse serviciile pentru perioada ianuarie- decembrie 2011 precum şi persoanele implicate şi procentul de implicare, respectiv: D. "Manager Proiect" U. "Contabil" C. "Manager Santier" V. "Manager Santier" W. "Asistent Proiect" H. "Administrator" X. "Administrator", în ceea ce priveşte pe d-l dl. C., care avea o implicare în realizarea proiectului de 5% şi respectiv 20%, nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte prestarea serviciilor din contractul de management de către S.C. B. S.R.L. Bucureşti, documentele în care apare numele acestuia nefiind emise în numele S.C. B. S.R.L. Bucureşti, ci în calitate de mandatar al reclamantei S.C. A..

Reclamanta nu a justificat cu documente (rapoarte de lucru, procese-verbale de predare/primire pentru proiecte, studii, etc.) ca serviciile achiziţionate de la prestatorul S.C. B. S.R.L. sunt efectiv prestate.

Din perspectiva jurisprudenţei CJUE, prima instanţă în mod judicios a reţinut incidenţa principiul prevalenţei substanţei asupra formei constituie unul dintre principiile fundamentale ale sistemului comun de T.V.A., instituit de legislaţia comunitară, respectiv hotărârea dată în speţa C85/95 JR şi paragraful 23 din speţa C-110/94 Inzo, se face trimitere la paragraful 24 a speţei C 268/83 R, unde Curtea a stabilit atât obligaţia persoanei care solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată să demonstreze că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii, cât şi că art. 4 din Directiva a VI -a (în prezent Directiva 112/2006/CE) nu împiedică autorităţile fiscale să solicite dovezi obiective care să susţină că, în speţă, serviciile contractate dau naştere la activităţi taxabile.

Jurisprudenţa CJUE este în sensul că dreptul de deducere a TVA se exercită atât timp cât contribuabilul poate face dovada intenţiei de a utiliza anumite bunuri/servicii achiziţionate pentru desfăşurarea de operaţiuni care dau drept de deducere. (C-396/98, Grundstückgemeinschaft Schloßstraße GbR şi Finanzamt Paderborn, par. 36-40; C-37/95, par. 19; C-110/94, Inzo şi Belgia).

Rezultă din cuprinsul punctului 63 din Hotărârea Ecotrade (EU:C:2008:267) şi din jurisprudenţa ulterioară a Curţii (a se vedea printre altele Hotărârea Uszodaépítő, C-392/09, EU:C:2010:569, punctul 39, Hotărârea Nidera Handelscompagnie, C-385/09, EU:C:2010:627, punctul 42, Hotărârea EMS-Bulgaria Transport, C-284/11, EU:C:2012:458, punctul 62, precum şi Hotărârea Fatorie, EU:C:2014:50, punctul 35) că, în cadrul regimului de taxare inversă, principiul fundamental al neutralităţii TVA-ului impune ca deducerea taxei aferente intrărilor să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de persoana impozabilă. Principiul fundamental al neutralităţii TVA-ului impune ca deducerea TVA-ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de către persoanele impozabile (CJUE în cauza C 385/2009 Nidera Handelscompagnie, punctul 42).

În speţă însă, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor de fond pentru a se obţine deducerea TVA, respectiv că serviciile pentru care se solicită deducerea să fi fost prestate în beneficiul său de o persoană impozabilă şi să fi fost destinate în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile, chiar dacă aceasta a prezentat o factură şi a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor de formă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Cercetării şi Inovării împotriva sentinţei civile nr. 444 din 11.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 250 din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2018.