Inadmissibility of challenge to fiscal assessment during administrative suspension pending criminal proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Haţeg, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Hunedoara - Activitatea de Inspecţie, solicitând anularea procesului-verbal nr. x al ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecţie fiscală, prin care organul de inspecţie fiscală trage concluzia că S.C. A. S.R.L. Petroşani, datorează bugetului de stat suma de 2.804.596 RON, anularea deciziei de impunere nr. x/14.04.2014 şi anularea Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/14.04.2014.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 18/2015 din data 30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii; s-a respins acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara.

2. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dată fiind soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În drept, prin punctul de vedere formulat la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, acesta fost încadrat în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură.

Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa de fond nu a avut în vedere că nu există o altă cauză care să cerceteze legalitatea actelor administrative a căror anulare o solicită. Dovadă stă faptul că nici pârâta nu a indicat un număr de dosar penal sau civil care să aibă ca obiect anularea actelor administrative.

A mai arătat recurenta că soluţionarea contestaţiei poate duce la soluţionarea acelei cauze penale la care probabil face referire DGRFP Timişoara - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor.

3. Apărările intimatei

Intimata DGRFP Timişoara a depus în termen întâmpinare la data de 5 iunie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Acţiunea formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a vizat anularea procesului-verbal nr. x al D.G.R.F.P Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecţie fiscală, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.04.2014 şi decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/14.04.2014.

Prin decizia de impunere nr. x/14.04.2014 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.04.2014 s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 2.804.428 RON, reprezentând obligaţii fiscale de plată cu titlu de impozit pe profit şi TVA la care se adaugă accesorii.

Recurenta-reclamantă a contestat, pe cale administrativă, această decizie, iar autoritatea intimată a emis decizia nr. x/17.09.2014 prin care a suspendat soluţionarea contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea în condiţiile legii, conform celor reţinute în cuprinsul deciziei.

La emiterea deciziei în procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei, autoritatea fiscală s-a prevalat de dispoziţiile art. 213 şi art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere că la data de 06.05.2014, organele de inspecţie fiscală au sesizat, prin adresa nr. x, organele de urmărire penală pentru prejudiciul de 2.804.428 RON.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia, investită cu acţiunea în anulare, al cărui obiect a fost enunţat în considerentele sus arătate, a examinat cu prioritate excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii şi a concluzionat că excepţia este întemeiată, impunându-se respingerea ca inadmisibilă cererii în discuţie.

Instanţa de control judiciar constată că dezlegarea dată de judecătorul fondului excepţiei inadmisibilităţii este corectă, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în interpretarea normelor care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale, prevăzută de dispoziţiile art. 205-218 Codul de procedură fiscală, practica judiciară, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă supremă, în materie, a statuat în mod constant asupra caracterului acesteia de procedură administrativă prealabilă obligatorie cu caracteristica sui generis a atacării în faţa instanţei de contencios administrativ a răspunsului organului ierarhic superior, iar nu al celui care a emis actul administrativ fiscal de bază.

Astfel, Titlul IX (art. 205-218) din Codul de procedură fiscală reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal - art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Deci, obiectul unei acţiuni în contencios administrativ-fiscal se limitează la atacarea deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor formulate în procedura prealabilă împotriva actelor administrativ fiscale, reglementată de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, ceea ce nu permite atacarea în mod direct a actelor administrativ fiscale de impunere, cum în mod corect a apreciat şi judecătorul fondului.

În speţă, procedura prealabilă a fost declanşată prin formularea contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere şi împotriva raportului de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii lui, însă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de fond a autorităţii fiscale competente, fiind suspendată soluţionarea contestaţiei prin decizia nr. x/17.09.2014, astfel că instanţa nu poate proceda verificarea legalităţii şi temeiniciei celor două acte emise de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara.

Totodată, nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că intimata-pârâtă nu a indicat în concret şi nu a făcut dovada existenţei unui dosar penal, având în vedere că reclamanta-recurentă nu a contestat decizia prin care organul de soluţionare a contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.

Prin urmare, numai după ce procedura administrativă va fi epuizată, în măsura în care recurenta-reclamantă se va socoti vătămată de decizia autorităţii fiscale, argumentele sale referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală vor putea face obiectul unei evaluări a instanţei de judecată competente.

Este adevărat că Legea nr. 554/2004, invocată de recurenta-reclamantă ca temei de drept al acţiunii, reprezintă dreptul comun în cazul contestării actelor administrative, însă normele instituite de Codul de procedură fiscală reprezintă norme speciale, care se aplică în mod prioritar, fiind derogatorii de la dreptul comun.

Decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei, în speţă, are ca fundament legal prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea contestaţiei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Or, în cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, este îndeplinită condiţia formulării de către organele de inspecţie fiscală a unei sesizări adresate organelor penale.

În raport de considerentele sus arătate, din care rezultă că nu sunt fondate motivele de recurs invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 18 din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.