Securitate collaborator status: sufficiency of archival reports to prove furnishing of information restricting fundamental rights under O.U.G. 24/2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 23.04.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2535 din 9 octombrie 2015, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentinţa atacată este nelegală, întrucât în mod greşit, prima instanţă a rămas în pronunţare şi a admis acţiunea, deşi la dosar exista o cerere de amânare a cauzei, motivat de faptul că biletul de întoarcere cu avionul din Bucureşti a fost cumpărat pentru orele 12:55.

Mai mult, arată recurentul, a depus şi acte noi la dosar, acte semnate de către el spre compararea înscrisurilor contestate.

S-a mai susţinut în dezvoltarea motivelor de recurs că deşi a formulat cerere de redeschidere a dezbaterilor, cererea a fost respinsa prin hotărârea atacata, iar instanţa a înţeles sa nu administreze o proba care a fost încuviinţata, respectiv proba cu verificarea înscrisurilor, fiind o proba câştigată.

A fost încălcat principiul legalităţii consacrat de art. 7 alin. (1) C. proc. civ. conform cu care "procesul civil se desfăşoară in conformitate cu dispoziţiile legii şi alin. (2) "judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţilor părţilor din proces".

De asemenea, au fost încălcate principiile aflării adevărului şi al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 C. proc. civ., care dispune: "judecătorul are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. în acest scop, cu privire la situaţia de fapt sau motivarea in drept pe care părţile le invoca, judecătorul este in drept sa le ceara explicaţii, oral sau in scris, sa pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt menţionate in cerere sau in întâmpinare, sa dispună administrarea probelor pe care le considera necesare, precum şi alte masuri prevăzute de lege, chiar daca părţile se împotrivesc. "

Ori de cate ori legea ii rezerva judecătorului puterea de apreciere sau ii cere sa tina seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va tine seama, intre altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă". (art. 22 alin. (7) C. proc. civ.)

In fine, a fost încălcat la fel de inadmisibil şi dreptul la apărare al paratului consacrat prin art. 13 C. proc. civ. care prevede, printre altele, ca "părţilor li se asigura posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot sa ia cunoştinţa de cuprinsul dosarului, sa propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile in scris şi oral şi sa exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

In aceasta situaţie, judecătorul fondului nu a respectat dreptul la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ., cat şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 al CEDO.

Consideră ca administrarea acestor probe era indispensabil necesara pentru stabilirea corecta a stării de fapt şi pentru aflarea adevărului, iar neadministrarea acestei probe a creat paratului un prejudiciu, deoarece a fost in imposibilitate de a se apară.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că dosarul conţine cu precădere note-raport şi note de analiză care conţin exprimări cu caracter general, aceste materiale, necoroborate cu note informative redactate de pârât sau cu alte înscrisuri care să conţină date concrete, neputând conduce la concluzia că eventualele informaţii furnizate de pârât făceau parte din cele menţionate în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul a susţinut că deşi legiuitorul recunoaşte valoare probatorie, în materie, documentelor întocmite de lucrătorii securităţii în care se consemnează relatările verbale ale persoanei furnizoare de informaţii, totuşi aceste informaţii, pretins a fi furnizate de parat nu prezintă însă o veridicitate incontestabilă. Astfel, cele consemnate în Notele şi Rapoartele întocmite de ofiţerii de informaţii care sunt contradictorii pun sub semnul îndoielii consemnările acestora privitoare la pretinsele relatări verbale ale pârâtului, astfel ca nu se poate forma convingerea că paratul a furnizat într-adevăr informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Din întregul material prezentat de reclamanta, a arătat recurentul, chiar daca s-ar dovedi ca ar exista declaraţii ale paratului in acest sens, nu reiese ca au fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi, nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale vreunei persoane.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) NPCP.

Prin încheierea din 12 martie 2018, completul-filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, constată că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4, 5 şi 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În speţă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., învederând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea acţiunii, conform prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, susţinerile făcute în acest fiind neîntemeiate.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de recurent nu fundamentează încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de fond, pronunţând sentinţa ce formează obiectul recursului, a răspuns motivelor invocate de pârât, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că acţiunea este întemeiată, precum şi motivele pentru care a respins atât cererea de amânare a cauzei, cât şi referitor la proba cu compararea de înscrisuri, astfel încât sentinţa respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa ce formează obiectul recursului.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins motivat cererea de amânare a cauzei la termenul din 05.10.2015, reţinând prin încheierea de amânare a pronunţării că este a doua cerere de amânare formulată de apărătorul părţii pârâte, fără a învedera un motiv temeinic pentru care pârâtul nu a putut rămâne şi a se prezenta la termen.

De asemenea, se constată că prima instanţă a lua act că s-au achiziţionat 2 bilete de avion cu plecare din Bucureşti la data de 05.10.2015 ora 12:55, dar că nu s-a arătat care au fost motivele pentru care a fost necesară achiziţionarea acestor bilete, şi anume pentru data de 05.10.2015, iar eroarea invocată nu poate constitui un motiv serios.

Tot în acest context, prima instanţă a constatat că pârâtul a fost citat cu o serie de obligaţii, conform înscrisurilor, de care acesta a luat cunoştinţă, dar pe care nu le-a adus la îndeplinire. În acest sens, s-a reţinut faptul că deşi pârâtul a înţeles să conteste toate înscrisurile/actele pretins a fi scrise sau semnate, totuşi nu a depus înscrisuri din perioada 1989 ci doar înscrisuri datând din 1991-prezent, acestea din urmă nefiind relevante nici pentru instanţă, nici pentru expertiză, dacă s-ar fi încuviinţat o astfel de probă în cauză.

Cu privire la înscrisurile depuse de pârât, s-a arătat în mod corect în motivarea sentinţei atacate că pârâtul nu a făcut dovada susţinerilor sale, respectiv că nu a redactat şi nu a semnat înscrisurile de care reclamantul înţelege a se prevala în probaţiune, acesta nedepunând înscrisuri redactate şi/sau semnate personal, autentificate sau sub semnătură privată dar cu dată certă, din anul 1989 sau dintr-o dată apropiată celei la care au fost redactate înscrisurile contestate, pentru a se proceda la o verificare a acestora.

Susţinerile recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, pârâtul nu a dat curs obligaţiei judecătoreşte stabilită în sarcina sa, de a se prezenta la termenul din 05.10.2015 personal, pentru a proceda la scrierea şi semnarea unor părţi din înscrisurile aflate la dosar, iar contractele depuse de acesta nu sunt relevante în cauză, în analiza comparării scrisului şi semnăturii pârâtului, dat fiind că sunt datate 20.10. 2005 şi respectiv 2008, mult peste data la care au fost redactate înscrisurile din litigiu, nefiind nici înscrisuri olografe, astfel că aceste acte sunt irelevante inclusiv din această perspectivă.

În fine, instanţa de recurs constată, contrar argumentelor recurentului că cerea de repunerea a cauzei pe rol, a fost respinsă motivat de prima instanţă, în sensul că împrejurările invocate prin cererea de repunere pe rol a cauzei au fost analizate la data de 05.10.2015, fiind în esenţă similare motivelor invocate în solicitarea de amânare a cauzei, solicitare apreciată ca fiind neîntemeiată, iar explicaţiile oferite de pârât nu au fost apreciate ca întemeiate, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 400 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele de fapt şi de drept reţinute în considerentele sentinţei demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză şi la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că argumentaţia instanţei de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raţionamentul juridic expus conduce şi susţine concluzia din dispozitiv, respectiv soluţia pronunţată în cauză.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâtul a susţinut şi că prima instanţă nu a avut în vedere apărările formulate de acesta, luând în considerare numai argumentele reclamantului. Această critică este nefondată, din cuprinsul hotărârii atacate rezultând că prima instanţă a analizat apărările formulate de pârât şi a motivat corespunzător respingerea acestora.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate confirmă aspectele de fapt şi de drept înfăţişate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtului, ci face parte din procesul decizional, în cadrul căruia judecătorul analizează argumentele părţilor, arătând motivele pentru care au fost admise sau înlăturate susţinerile acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 şi Legii nr. 293/2008, precum şi a prevederilor Declaraţiei Drepturilor Omului, a art. 16, a art. 21, a art. 24 şi a art. 26 din Constituţie, fiind nefondate.

Potrivit disp. art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008:

"este colaborator al Securităţii orice persoană care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Prima instanţă, după analizarea amplului material depus în probaţiune de către CNSAS -note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza a I-a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului.

Aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.

Reevaluând probele administrate de către prima instanţă, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Astfel, din definiţia legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fondamentale ale omului".

Fără a mai evoca conţinutul ansamblului probator prezentat în cauză, care include note informative semnate olograf de către recurentul-pârât, angajamentul semnat la data de 04.02.1989, prin care acesta a preluat numele conspirativ "PUPI" şi a notei informative furnizate olograf sub numele conspirativ din data de 11.03.1989, Înalta Curte constată că o parte semnificativă din informările pe care acesta le-a făcut a prezentat interes pentru organele de securitate, au fost apreciate şi exploatate, aspecte care se circumscriu dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist şi, în acelaşi timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei rezultă că pârâtul-recurent a informat cu privire la anumite persoane şi evenimente, în mod punctual. Astfel, acesta a adus la cunoştinţa organelor Securităţii opinia unei anumite persoane particulare în sensul ineficienţei Cooperativelor Agricole de Producţie din judeţ. De asemenea, acesta a mai relatat şi faptul că aceeaşi persoană a scos în evidenţă o exaltare a posibilităţilor de exprimare, în alte ţări, comparative cu ţara noastră

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informaţiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar informaţiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Totodată, recurentul, nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe punctul de a comite o infracţiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viaţa sa privată.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prima instanţă interpretând şi aplicând corect aceste prevederi legale.

Totodată, Înalta Curte nu constată existenţa vreunei încălcări, de către instanţa de fond, a vreunei prevederi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 2535 din 9 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2018.