Tax protest suspension: insufficiency of criminal investigation link to fiscal obligations under Fiscal Code art. 214
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) as unfounded and annulled the appeal filed by the taxpayer due to procedural delay, thereby upholding the first-instance decision that annulled ANAF’s administrative decision suspending the resolution of the taxpayer’s complaint against a tax assessment and fiscal inspection report, and ordered ANAF to properly resolve the pending administrative objection. The dispute centered on whether ANAF lawfully suspended the administrative challenge to tax liabilities established during a fiscal inspection that was initiated at the explicit request of criminal investigation authorities rather than by the tax authorities themselves. Relying on Article 214(1)(a) of the Fiscal Code and implementing instructions, the court held that the suspension was illegal because the cumulative statutory conditions were not met; specifically, the tax authorities did not independently report the existence of criminal indices, and the factual link between the ongoing criminal proceedings and the assessment of tax obligations was insufficient to justify suspending the administrative procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Tax protest suspension: insufficiency of criminal investigation link to fiscal obligations under Fiscal Code art. 214: The dispute centered on whether ANAF lawfully suspended the administrative challenge to tax liabilities established during a fiscal inspection that was initiated at the explicit request of criminal investigation authorities rather than by the tax authorities themselves. Relying on Article 214(1)(a) of the Fiscal Code and implementing instructions, the court held that the suspension was illegal because the cumulative statutory conditions were not met; specifically, the tax authorities did not independently report the existence of criminal indices, and the factual link between the ongoing criminal proceedings and the assessment of tax obligations was insufficient to justify suspending the administrative procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the preamble to the operative part to justify the dismissal of the agency's appeal as unfounded and the application of the Supreme Court's jurisdiction in tax and administrative cases.
Full text
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.04.2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor solicitând anularea Deciziei nr. 325/30.10.2013 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulate pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.05.2013 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.05.2013.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 249 din data de 3 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. x/9.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/9.05.2013 emise de D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi, în consecinţă, s-a respins ca inadmisibilă această cerere.
S-a admis, în parte, acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în insolvenţă - administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, s-a dispus anularea Deciziei nr. 325/30.10.2013 emisă de ANAF - DGSC şi a obligat această pârâtă să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/9.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/9.05.2013.
3. Recursul
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L. în insolvenţă - administrator judiciar B. SPRL, cât şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Prin recursul său, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea analizării pe fond a capătului de cerere referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/09.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.05.2013, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin recursul formulat, pârâta ANAF a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că între stabilirea obligaţiilor fiscale de plată contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă.
Această interdependenţă constă în faptul că, în cauză, se ridică problema stabilirii realităţii achiziţiilor efectuate de S.C. A. S.R.L. de la furnizorii interni şi externi, având în vedere că unele din societăţile furnizoare nu au putut fi verificate întrucât, fie nu au funcţionat la sediul declarat, fie au fost declarate inactive, iar o parte dintre acestea nu au depus declaraţii informative privind taxa pe valoare adăugată sau alte impozite şi taxe, precum şi stabilirea realităţii înregistrării în contabilitate a cheltuielilor şi a TVA.
De asemenea, a susţinut ca fiind lipsit de relevanţă cine a sesizat organele de urmările penală, condiţia esenţială impusă de legiuitor se referă indiscutabil la justificarea măsurii de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului.
3. Apărările intimatelor
Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a depus în termen întâmpinare la data de 18 mai 2015, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere prin care se solicită anularea Deciziei de impunere nr. x/9.05.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/9.05.2013.
Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus în termen la data de 22 mai 2015 întâmpinare la recursul formulat de recurenta pârâtă ANAF, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.
4. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 27 februarie 2017, completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă ANAF îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Totodată, prin încheierea din 27 februarie 2017 privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, completul de filtru a constatat, în ceea ce priveşte recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, că acesta a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de data comunicării sentinţei - 27 februarie 2015 şi data înregistrării cererii de recurs - 18 martie 2015 şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea recursului.
Totodată, prin aceeaşi încheiere, completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă ANAF îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin încheierea din 27 februarie 2017 privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, completul de filtru a constatat, în ceea ce priveşte recursul promovat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, că acesta a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de data comunicării sentinţei - 27 februarie 2015 şi data înregistrării cererii de recurs - 18 martie 2015 şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea recursului.
Verificând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, neputându-se reţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că soluţia instanţei de fond ar fi fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 218 din Codul de procedură fiscală, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 325/30.10.2013 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea pârâtei la soluţionarea acesteia, Decizia de impunere nr. x/09.05.2013 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.05.2013.
Prin Decizia nr. 325/30.10.2013, contestată în cauza de fată, A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în temeiul dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se constată că, pentru a putea fi dispusă măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul de soluţionare a contestaţiei, trebuie îndeplinite cumulativ, condiţiile privind sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor privind săvârşirea unei infracţiuni şi constatarea săvârşirii infracţiunii să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Potrivit art. 10.5 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2906/2014, "Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe calea administrativă trebuie motivată de legătura de cauzalitate dintre obligaţiile fiscale şi stabilirea de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni".
Stabilirea obligaţiilor fiscale revine organelor fiscale prin prisma legislaţiei fiscale, conform art. 5, art. 32, art. 85 din Codul de procedură fiscală, iar organelor penale le revine competenţa de a constata săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de legea penală sau de alte legi speciale în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă.
Actele administrative fiscale prin care se stabilesc obligaţii fiscale în sarcina unui contribuabil pot fi contestate în raport de dispoziţiile art. 205, iar suspendarea soluţionării contestaţiei conform art. 214 alin. (1) lit. a) se poate face dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile textului de lege menţionat, dar şi a dispoziţiei 10.1 din OPANAF nr. 2906/2014, texte de lege în temeiul cărora s-a dispus suspendarea în cauză.
În raport cu aceste elemente factuale, aşa cum sunt expuse în Decizia de soluţionare a contestaţiei, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 214 lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile imperative ale textului de lege menţionat, raportat şi la dispoziţiile pct. 10.5 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2906/2014.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a constatat că, în cauza de faţă, nu organul de inspecţie fiscală a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, ulterior desfăşurării inspecţiei fiscale la societatea reclamantă, care a vizat perioada 01.01.2007-30.04.2011, ci această inspecţie fiscală a fost efectuată la solicitarea expresă a organului de cercetare penală, în vederea soluţionării unui dosar penal înregistrat încă din anul 2010, împrejurare ce reiese din chiar cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei, care menţionează faptul că Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara, prin adresa nr. x/2011, a solicitat organelor de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Hunedoara să efectueze o inspecţie fiscală la A. S.RL, cu privire la perioada 01.01.2007 - 30.04.2011. De asemenea, Garda Financiara, secţia Hunedoara, prin adresa nr. x/2013, a transmis D.G.F.P. Hunedoara spre valorificare Procesul-verbal nr. x întocmit ca urmare a controlului efectuat la A. S.R.L., la solicitarea DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia nr. x/2011 din 14.01.2013.
Ţinând cont de succesiunea actelor emise în procedura administrativă, de temeiurile de fapt şi drept al acestora, de natura şi complexitatea verificărilor efectuate, Înalta Curte reţine că circumstanţele concrete ale cauzei nu sunt de natură a infirma interpretarea dată de instanţa de fond.
Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportate la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 249 din 03 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL împotriva sentinţei nr. 249 din data de 3 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.