Standing of a respondent to file an extraordinary plea of annulment for omitted defenses under a statutory provision limited to the appellant.

Asupra cauzei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia contestată

Prin Decizia nr. 1978 din 25 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1576 din 4 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând, a admis, în parte, acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., a anulat Adresa nr. x/18.02.2014 şi Adresa nr. x/31.01.2014 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, numai în ceea ce priveşte includerea TVA în valorile comunicate pentru plata contribuţiei clawback aferentă trimestrului IV al anului 2013.

A obligat pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata sumei de 3.400 RON către reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanţă.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea susţine faptul că reglementarea art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. legitimează procesual doar pe recurentul căruia i-a fost respins recursul sau i-a fost admis numai în parte, de a introduce contestaţia în anulare în cazul omisiunii cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau casare.

Prin această dispoziţie legală, arată contestatoarea, legiuitorul pune într-o poziţie dezavantajoasă intimatul căruia, în urma admiterii recursului părţii adverse, i se respinge acţiunea, dar nu i se deschide alea contestaţiei în anulare atunci când apărările sale nu au fost analizate.

Astfel, textul nu răspunde exigenţelor procesului echitabil şi se impune interpretarea acestuia în sensul recunoaşterii şi dreptului intimatului de a formula contestaţie în anulare, în cazul necercetării apărărilor formulate în faţa instanţei de recurs, prin aplicarea cu prioritate a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin prisma jurisprudenţei CEDO, privind dreptul la un proces echitabil, în cazul în care una dintre părţile litigante are deschisă o cale de atac trebuie să fie recunoscut şi celeilalte părţi, aflată într-o situaţie similară sau identică, dreptul de a introduce aceeaşi cale de atac, astfel se încalcă principiul egalităţii armelor şi, pe cale de consecinţă, dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte a aplicat în jurisprudenţa sa anterioară, direct art. 6 din Convenţie, prin înlăturarea dispoziţiilor legii interne, care contraveneau unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului, exemplificând Decizia nr. 2307/04.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Consideră contestatoarea că, instanţa de recurs este chemată să analizeze deopotrivă motivele de recurs şi apărările intimatului, astfel că omisiunea involuntară a cercetării vreunuia dintre motivele de recurs trebuie să deschidă părţii interesate exact aceeaşi cale de atac şi în cazul omisiunii cercetărilor apărărilor formulate de intimat.

În caz contrar, susţine contestatoarea, părţile sunt puse pe poziţii inegale, iar recurentul are mai multe drepturi procesuale decât intimatul.

Contestatoarea invocă disp. art. 148 alin. (2) din Constituţia României, precum şi disp. art. 20 alin. (2)din Legea fundamentală, dar şi hotărârea CEDO din cauza Dumitru Popescu contra României.

Contestatoarea recunoaşte că legiuitorul are dreptul de a consacra procedura de acces la justiţie, iar aceasta nu presupune automat şi accesul la căile extraordinare de atac, însă odată reglementată o astfel de cale, trebuie avut în vedere ca dreptul la un proces echitabil să fie garantat în aceeaşi măsură părţilor implicate într-o judecată.

Dreptul de a invoca omisiunea cercetării motivelor este un drept garantat pentru ambele părţi, iar omisiunea aceleiaşi instanţe în a cerceta argumentele intimatului nu poate rămâne fără consecinţe juridice decât cu înfrângerea principiului egalităţii armelor.

Art. 6 din Convenţie implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei.

În acest context, se arată că instanţa de recurs nu a analizat apărarea potrivit căreia listele depuse de DAPP nu fac decât dovada medicamentelor pentru care reclamantul are autorizaţie de punere pe piaţă, dar nu şi dovada vânzărilor şi decontărilor efective.

De asemenea, se susţine că instanţa de recurs nu a analizat distincţia dintre procedura de obţinere a autorizaţiei de punere pe piaţă şi procedura de punere efectivă pe piaţă şi nici modul de calcul al procentului "p".

O altă omisiune a instanţei de recurs o reprezintă distincţia dintre preţul de referinţă, preţul de achiziţie al medicamentelor şi preţul de decontare, preţurile de producător, preţurile cu ridicata şi preţurile cu amănuntul.

3. Prin întâmpinare, intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare, precizat de faptul că pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., legitimare procesuală activă are numai recurentul, iar intimatul nu justifică un interes legitim şi actual.

4. La termenul din 17 mai 2018, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare Potrivit disp. art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Textul sus-menţionat conferă legitimare procesuală activă pentru formularea contestaţiei în anulare numai recurentului şi doar în situaţia în care recursul a fost respins sau atunci când recursul a fost admis în parte, instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Contestaţia în anulare, întemeiată pe disp. art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., formulată de intimat apare ca fiind inadmisibilă, deoarece legea naţională nu legitimează procesual activ intimatul să introducă o astfel de cerere.

Contestatoarea din prezenta cauză solicită aplicarea directă a disp. art. 6 din CEDO, în raport de dispoziţiile art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, considerând că în ipoteza în care disp. art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu permit decât recurentului să formuleze o asemenea cale de atac extraordinară părţile sunt puse pe poziţii inegale, iar recurentul are mai multe drepturi personale decât intimatul.

Astfel, contestatoarea susţine că în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 6 din Convenţie şi intimatul poate formula contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra apărărilor sale, în sens contrar s-ar încălca principiul egalităţii armelor, parte a unui proces echitabil.

Contestatoarea invocă jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi exemplificată prin Decizia nr. 4961/12.12.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 de secţia a II-a civilă şi Decizia nr. 2307/04.06.2008 pronunţată în Dosar nr. x/2007 de secţia contencios administrativ şi fiscal.

Verificând jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi au fost identificate Deciziile nr. 548/20.02.2015 pronunţată de secţia I civilă şi Decizia nr. 901/24.04.2016 pronunţată de secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte reţine, în raport de jurisprudenţa sus-menţionată că Decizia nr. 4961/2012 pronunţată de secţia a II-a civilă este singulară, avându-se în vedere că pentru anul 2015 a fost identificată Decizia nr. 548/2015 pronunţată de secţia I civilă, ce exprimă o soluţie contrară.

De asemenea, cu referire la jurisprudenţa secţiei contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 901/2016 are în vedere situaţia contestaţiei în anulare formulată de intimat, dar sub aspectul existenţei unei erori materiale, iar Decizia nr. 2307/2008 nu are legătură cu prezenta speţă, fiind vorba despre o excepţie de nelegalitate.

A fost identificată şi Decizia nr. 9329/07.11.2013 a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de intimat, în temeiul art. 318 teza a II-a vechiul C. proc. civ., ce privea aceeaşi ipoteză.

Prin Decizia nr. 4961/12.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a reţinut că dreptul de a invoca "omisiunea cercetării motivelor" este un drept garantat pentru ambele părţi, în sens contrar soluţia conducând la înfrângerea principiului egalităţii armelor.

Un alt argument pentru care s-a aplicat direct art. 6 din Convenţie, în cauza în care s-a pronunţat Decizia nr. 4961/2012 este nemotivarea hotărârii instanţei de recurs/motivarea pe scurt, fără a se examina în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei.

În cauza de faţă, un asemenea argument nu poate fi luat în considerare, deoarece hotărârea instanţei de recurs este amplu motivată, inclusiv în ceea ce priveşte apărările formulate.

Este bine ştiut că legiuitorul are dreptul de a consacra procedura de acces la justiţie, iar aceasta nu presupune şi accesul la o cale extraordinară de atac, mai ales că într-o asemenea situaţie devine aplicabil şi principiul securităţii raporturilor juridice.

La rândul său, principiul egalităţii armelor înseamnă tratarea egală a părţilor pe durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca niciuna dintre ele să fie dezavantajată în raport cu cealaltă parte din proces.

Principiul egalităţii armelor presupune că orice persoană are dreptul la ascultarea cauzei sale în mod echitabil şi fiecărei părţi i se oferă posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu cealaltă parte, să existe astfel un just echilibru între părţi.

Reglementarea restrictivă a unei căi extraordinare de atac numai pentru anumite motive nu poate constitui o încălcare a principiului egalităţii armelor, deoarece contestaţia în anulare nu reprezintă o rejudecare a recursului decât în situaţii excepţionale.

Astfel, în ipoteza prevăzută de disp. art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestaţia în anulare este admisibilă doar dacă s-a omis să se cerceteze vreunul dintre motivele de recurs, în situaţia respingerii recursului sau admiterii în parte a recursului.

O cale extraordinară de atac admisibilă pentru ipoteza omisiunii cercetării apărărilor intimatului conduce la rejudecarea recursului în orice situaţie, ceea ce reprezintă, în realitate, judecarea unui recurs la recurs.

Această împrejurare nu corespunde exigenţei principiului egalităţii armelor, deoarece recurentul ar putea pretinde că este dezavantajat şi că intimatul este avantajat, rupându-se astfel echilibrul între părţi.

Intimatul se poate plânge de încălcarea principiului egalităţii armelor în cadrul procedurii derulate în faţa instanţei de recurs, de exemplu, invocând nemotivarea hotărârii dar aceasta nu implică deschiderea unei alte proceduri extraordinare nereglementate de legea internă.

Astfel cum se arată şi în cuprinsul Deciziei nr. 548/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, argumente la care subscrie şi prezenta instanţă, în calea de atac a recursului, este obligatorie analizarea motivelor de recurs, dar fără a se răspunde la fiecare argument adus în susţinerea vreunui motiv de recurs. Cu atât mai mult, instanţa de recurs nu are obligaţia să analizeze fiecare apărare invocată de intimat în combaterea motivelor de recurs.

Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că în speţă nu se impune aplicarea directă a prevederilor Convenţiei sau ale Tratatului European, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru formularea contestaţiei în anulare întemeiate pe disp. art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. şi urmează să se respingă calea de atac ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1978 din 25 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2018.