Interim suspension of hospital manager appointment order: failure to prove well-justified case and imminent harm
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff's request for a preliminary suspension of the administrative act, which remains in force. The dispute involved a challenge against a ministerial order appointing an interim manager for a psychiatric hospital, where the appellant argued that the appointment procedure was illegal and the appointee lacked necessary qualifications, seeking to suspend the order's execution pending a full review. The court held that the appellant failed to meet the statutory requirements for provisional protection under the Administrative Procedure Law, as the alleged irregularities pertained to the merits of the legality of the act rather than constituting a "well-justified case" or "imminent harm" verifiable through a summary appearance-based review, and the claimed financial prejudice was insufficient to warrant an interim measure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2014; Interim suspension of hospital manager appointment order: failure to prove well-justified case and imminent harm: The dispute involved a challenge against a ministerial order appointing an interim manager for a psychiatric hospital, where the appellant argued that the appointment procedure was illegal and the appointee lacked necessary qualifications, seeking to suspend the order's execution pending a full review. The court held that the appellant failed to meet the statutory requirements for provisional protection under the Administrative Procedure Law, as the alleged irregularities pertained to the merits of the legality of the act rather than constituting a "well-justified case" or "imminent harm" verifiable through a summary appearance-based review, and the claimed financial prejudice was insufficient to warrant an interim measure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat suspendarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 145/09.02.2017 privind numirea doamnei B. în funcţia de manager interimar al Spitalului de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, Judeţul Buzău.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 93 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 145/9.02.2017 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de suspendare aşa cum a fost formulată.
În opinia recurentului, maniera în care Ministerul Sănătăţii a numit un manager interimar, trecând peste decizia Consiliului de Administraţie al Spitalului, şi numirea în funcţie a unei persoane care nu are studii de specialitate şi nici calificare în domeniu sunt nelegale. Instanţa de fond nu a verificat împrejurările de fapt prezentate în cuprinsul cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Consideră recurentul că afirmaţiile sale coroborate cu înscrisurile depuse în probaţiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 145/09.02.2017 privind numirea doamnei B. în funcţia de manager interimar al Spitalului de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conţinutul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu este suficient ca recurentul-reclamant să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia să fie răsturnată. Aceste indicii pot viza atât încălcări ale normelor de drept procedural, cât şi ale normelor de drept material, esenţial este aceea ca ele să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor. În niciun caz, însă, cercetarea condiţiei cazului bine justificat nu poate să conducă la antamarea fondului acţiunii în anulare a actului contestat. Aşadar, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare, judecătorul având posibilitatea de a efectua doar o cercetare sumară a actului, nefiind permisă prejudecarea fondului.
Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.
Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
Contrar celor afirmate de recurent, se constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin "pipăirea" fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.
Totodată, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
Paguba iminentă, aşa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş, trebuie apreciată de către instanţă sub aspectul gravităţii şi iminenţei prejudiciului în funcţie de toate circumstanţele pricinii, cu respectarea principiului proporţionalităţii, luând în considerare natura propriu-zisă a măsurii administrative şi contextul în care ea intervine.
Din jurisprudenţa instanţei supreme rezultă concluzia potrivit căreia invocarea unui prejudiciu pur financiar nu reprezintă un motiv suficient şi concludent pentru a considera că sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea executării.
În cauză, recurentul nu a dovedit în ce fel este afectată activitatea sa prin executarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 145/09.02.2017. Recurentul s-a limitat la a evidenţia aspecte cu caracter general.
Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 93 din 26 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2018.