Suspension of Tax Assessment Execution: Apparent Illegality via Prior Annulment and Imminent Asset Depletion

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.07.2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr. x din data de 27.06.2016, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii reprezentând contribuţii în sumă de 1.586.798 RON, dobânzi în sumă de 551.308,39 RON şi penalităţi în sumă 242.418,16 RON.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2462 din 17 august 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă admiterea cererii de suspendare aşa cum a fost formulată.

În opinia recurentei, considerentul pentru care instanţa a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, reţinând că argumentaţia acţiunii introductive ar reprezenta aspect ce ţin de fondul cauzei, este greşit.

Susţine recurenta că instanţa s-a referit, în mod pur formal, adică doar a enunţat, fără a analiza, doar la două dintre motivele din cererea de suspendare. Simpla enunţare a două motive, înlăturate fără o minimă verificare prealabilă, nu poate echivala cu o analiză a cazului.

Precizează recurenta că referirea primei instanţe la faptul că paguba iminentă ar trebui să decurgă în mod direct din nelegalitatea aparentă şi evidentă a acestui act, şi nu din simpla punere în aplicare, nu justifică soluţia pronunţată.

Astfel, instanţa de fond realizează o suprapunere nepermisă între condiţia aparenţei de nelegalitate a actului administrativ cu cea a prejudiciului iminent. Menţionează recurenta că întotdeauna executarea unei sume stabilite printr-un titlu de creanţă, devenit titlu executoriu, este consecinţa direct a punerii actului administrative în aplicare.

În consecinţă, aceasta este o premisă pe care societatea recurentă a avut-o în vedere în mod corect. Ipoteza contrară ar atrage concluzia că, deşi legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea suspendării, prin art. 14 şi respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004, aceste texte legale ar rămâne total lipsite de aplicabilitate.

Susţine recurenta că, existenţa iminenţei pagubei la care se supune societatea recurentă în lipsa suspendării Deciziei de impunere contestată, este justificată şi de faptul că în ipoteza suspendării executării, intimata-pârâtă nu ar fi expusă vreunui prejudiciu de natură a-i afecta interesele, având în vedere că societatea este o entitate cu o reputaţie solidă pe piaţă, fiind un bun platnic al datoriilor fiscale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 27.06.2016, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii reprezentând contribuţii în sumă de 1.586.798 RON, dobânzi în sumă de 551.308,39 RON şi penalităţi în sumă 242.418,16 RON.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conţinând considerente care corespund cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., ceea ce este confirmat şi de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze şi critici privind fondul soluţiei adoptate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că este întemeiat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond, dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar reţine că prin sentinţa nr. 2975 din 21.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulate de reclamanta A. S.A., a anulat Decizia nr. 120/2016; a anulat în parte decizia de impunere nr. x/27.03.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.06.2016 (decizia de impunere fiind înregistrată la AFM sub nr. x/2016, iar raportul de inspecţie fiscală sub nr. x/2016), doar în ceea ce priveşte sumele următoare, stabilite cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare, conform art. 9 alin. (1) lit. s din O.U.G. nr. 196/2005: 1 586 798 RON, reprezentând contribuţie suplimentară; 551 308,39 RON, reprezentând dobânzi de întârziere; 242 418,16 RON, reprezentând penalităţi de întârziere; a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului; a majorat onorariul expertului B. cu suma de 1 000 RON, în sarcina reclamantei; a luat act că reclamanta a arătat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, aşa încât este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", prin urmare este de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor.

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prin punerea în executare a deciziei atacate, având în vedere cuantumul ridicat al amenzii aplicate, s-ar genera o diminuare a patrimoniului societăţii recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activităţii acesteia, iar în condiţiile în care această consecinţă este cauzată de un act administrativ în privinţa căruia a fost răsturnată prezumţia de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că şi această condiţie este îndeplinită.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

În temeiul acestor texte de lege, aplicabile şi în căile de atac, se constată că partea care a învestit instanţa cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada existenţei şi întinderii lor.

În condiţiile în care înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada efectuării plăţii cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va admite cererea, cu consecinţa suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2462 din 17 august 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând în fond cauza, admite cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/27.06.2106.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2018.