Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2281/2018 AI generated

Refusal of foreign worker employment authorization for prior administrative sanction under labor reporting regulations

Case Number Decizia nr. 2281/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, confirming the lower instance's dismissal of the action and upholding the administrative refusal. The dispute concerned a labor company's challenge against the General Inspectorate for Immigration regarding the refusal to issue an employment authorization for a third-country national. The administrative authority denied the authorization because the applicant had been subject to a written warning sanction for failing to transmit individual labor contract elements to the Labor Inspectorate within the legally prescribed deadlines, constituting a violation of labor regulatory obligations. The Court held that the refusal was legally founded under Article 4(2)(d) of Emergency Government Order No. 25/2014, which requires applicants to not have been sanctioned under Article 9(1)(a) of Government Decision No. 500/2011 within the three years preceding the application, a condition deemed unmet due to the prior contravention.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 C. proc. civ, art. 258 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Refusal of foreign worker employment authorization for prior administrative sanction under labor reporting regulations: The dispute concerned a labor company's challenge against the General Inspectorate for Immigration regarding the refusal to issue an employment authorization for a third-country national. The administrative authority denied the authorization because the applicant had been subject to a written warning sanction for failing to transmit individual labor contract elements to the Labor Inspectorate within the legally prescribed deadlines, constituting a violation of labor regulatory obligations. The Court held that the refusal was legally founded under Article 4(2)(d) of Emergency Government Order No. 25/2014, which requires applicants to not have been sanctioned under Article 9(1)(a) of Government Decision No. 500/2011 within the three years preceding the application, a condition deemed unmet due to the prior contravention.

Keywords

AI generated
conditions of employment administrative dismissal foreign nationals application to an administrative authority foreign decision work subject to authorization

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ reprezentat de Adresa/Decizia nr. x/28.09.2015 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrare - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare solicitat de A. în temeiul art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014 prin cererea depusă şi înregistrată la Inspectoratul General pentru Imigrări cu nr. x/11.09.2015.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 128 din 17 martie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiect anulare act administrativ.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta precizează că, la primul termen de judecată, instanţa a constatat că la dosar nu se află documentaţia care a stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, apreciind că aceste înscrisuri sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, fără a pune în discuţia părţilor încuviinţarea probei cu aceste acte.

Precizează recurenta că la termenul fixat în acest sens, instanţa a constatat că ITM Olt s-a conformat dispoziţiei date, în sensul că a înaintat actele solicitate, însă din nou a omis să comunice aceste înscrisuri şi către părţile aflate în litigiu, în plus nu le-a pus în discuţia părţilor.

În concluzie, se arată că instanţa a nesocotit atât dispoziţiile art. 13 şi art. 14 coroborate cu cele ale art. 258 alin. (1) din C. proc. civ. cât şi pe cele ale art. 391 şi ale art. 394 alin. (1) şi alin. (2) din acelaşi act normative, dat fiind că nu a comunicat, nu a pus în discuţie şi nu s-a dat posibilitatea reprezentanţilor celor două părţi să-şi exprime poziţia cu privire la admisibilitatea probei cu toată documentaţia care a stat la baza procesului-verbal de contravenţie.

De asemenea, recurenta a apreciat că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Referitor la susţinerile recurentei, în care se arată că nu a fost pusă în discuţia părţilor proba cu înscrisurile comunicate de către I.T.M. Olt, acestea sunt neîntemeiate, la termenul de judecată din data de 17 martie 2016, apărătorul recurentului a precizat că nu mai are de formulat nicio altă cerere, fapt pentru care instanţa a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părţilor, apărătorul recurentei solicitând admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, fără a face o altă precizare şi fără a solicita cheltuieli de judecată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin actiunea ce face obiectul prezentei cauze, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Olt anularea Adresei/Deciziei nr. x/28.09.2015 emisă de intimatul-pârât, precum şi obligarea acestuia la emiterea avizului de angajare solicitat de A. în temeiul art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014.

Recurenta-reclamantă a solicitat intimatului-pârât, prin cererea nr. x/11.09.2015, emiterea avizului de angajare pentru cetăţeanul turc B., în baza dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014.

Prin Adresa/Decizia nr. x/28.09.2015, s-a decis neacordarea avizului de angajare, reţinându-se că nu este îndeplinită condiţia impusă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. d din O.G. nr. 25/2014, având în vedere că societatea recurentă a fost sanctionaţă, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare.

Din adresa nr. x/2015, emisă de către ITM Olt rezultă că recurenta a fost sancţionată cu avertisment scris potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariaţilor, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei decizii, recurenta a formulat plângere prealabilă, solicitand revocarea actului şi emiterea avizului de angajare, plângere respinsă prin adresa nr. x/2015.

Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că:. Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenţa ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător".

Art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului; b) angajatorul are achitate obligaţiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii; c) angajatorul nu a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune prevăzută de Codul muncii ori pentru o infracţiune contra persoanei săvârşită cu intenţie, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind C. pen., cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare C. pen. d) angajatorul nu a fost sancţionat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanţă, art. 260 alin. (1) lit. e din Codul muncii sau potrivit art. 9 alin. (1) lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii; e) contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă stabilit potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) nu a fost epuizat; f) străinul pe care angajatorul intenţionează să îl încadreze în muncă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a, e), g) şi h), art. 11 şi art. 27 alin. (2) lit. c şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Motivul pentru care intimatul-pârât a refuzat emiterea în favoarea recurentei a avizului de angajare în muncă a cetăţeanului turc B. l-a constituit neîndeplinirea conditiei prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d din O.G. nr. 25/2014 având în vedere că societatea recurentă a fost sancţionată, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a din H.G. nr. 500/2011, constituie contravenţie fapta săvârşită de angajatori, persoane fizice sau juridice, constând în netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a - g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. a din H.G. nr. 500/2011, contravenţia prevăzuta la alin. (1) lit. a se sancţionează cu amendă de 10.000 RON pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectoratul teritorial de muncă a registrului completat cu toate elementele contractului individual de muncă, fără ca amenda totală cumulată să depăşească suma de 50.000 RON.

Potrivit art. 10 din H.G. nr. 500/2011, prevederile art. 9 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/23.06.2015 emis de către ITM Olt, s-a reţinut că recurenta nu a respectat prevederile art. 4 alin. (1) lit. a din H.G. nr. 500/2011 modificată prin aceea că nu a transmis registrul de evidenţă a salariaţilor la ITM Olt în termenele legale în ceea ce priveşte angajarea salariaţilor.

Pentru emiterea avizului de angajare, conditia impusă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. d din O.G. nr. 25/2014, are in vedere respectarea de catre angajator a obligatiei impuse de art. 4 alin. (1) lit. a din H.G. nr. 500/2011, respectiv aceea de a înregistra în registrul de evidenţă a salariaţilor a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 500/2011, şi de a transmite către ITM, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii fiecarui salariat.

Neindeplinirea acestei obligatii este prevazută ca fiind contravenţie de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a din H.G. nr. 500/2011 şi este sanctionată cu amendă, potrivit art. 9 alin. (2) lit. a din H.G. nr. 500/2011, sau cu avertisment, potrivit art. 10 din H.G. nr. 500/2011, raportat la art. 5 alin. (2) lit. a şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

Având în vedere că anterior cererii de emitere a avizului de angajare, respectiv cu trei luni inainte de această cerere, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/23.06.2015 emis de către ITM Olt, recurenta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment pentru neîndeplinirea obligaţiei impuse de art. 4 alin. (1) lit. a din H.G. nr. 500/2011 modificată, corect a apreciat instanţa că, în speţă, condiţia impusă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. d din O.G. nr. 25/2014 nu este îndeplinită, astfel încât refuzul de eliberare a avizului de angajare pentru cetăţeanul turc B., refuz materializat prin Decizia nr. x/28.09.2015, este legal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 128 din 17 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2018.