Postal company's provisional-order request to suspend €33M antitrust fine held inadmissible under special administrative-litigation rules

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată şi cererile formulate în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.04.2016 reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI a solicitat pronunţarea unei hotărâri, pe calea ordonanţei preşidinţiale, prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 78/22.12.2015, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 33 089 786 RON cu titlu de amendă contravenţională aplicată în condiţiile art. 53 alin. (1) lit. e din Legea nr. 21/1996.

Pârâtul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenţei, arătând că aceasta este guvernată de prevederile Legii contenciosului administrativ şi, prin urmare, în materie de suspendare, sunt incidente dispoziţiile art. 14 şi 15 din lege, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile aparenţei de drept/cazului bine justificat şi nici iminenţa producerii unei pagube.

La termenul din data de 10.06.2016 Curtea a solicitat reclamantei lămuriri cu privire la temeiul juridic al acţiunii, raportat la faptul că în drept cererea a fost întemeiată atât pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ., dar şi pe cele ale art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, în petit cererea fiind însă intitulată ca fiind ordonanţă preşedinţială, reclamanta precizând că cererea este una de ordonanţă preşedinţială, fiind format un alt dosar întemeiat pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa 2022 din 10 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI şi a respins cererea, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel Compania Naţională Poşta Română S.A.

În ceea ce priveşte calea de atac exercitată în cauză de reclamantă, se propune calificarea acesteia ca fiind o cerere de recurs. În acest sens, la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că apelul este incompatibil cu specificul materiei contenciosului administrativ, astfel că cererile de apel formulate în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ. din 2010 împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, ca instanţe de contencios administrativ, au fost calificate ca cereri de recurs, în considerarea dispoziţiilor art. 7-12 din Legea nr. 76/2012.

Recurenta invocă drept prim motiv de casare a sentinţei recurate, faptul că, în partea finală a dispozitivului nu s-a menţionat calea de atac la care este supusă aceasta şi nu s-a indicat instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac conform art. 425 alin. (3) din C. proc. civ.

Recurenta invocă drept al doilea motiv de casare a sentinţei recurate faptul că, instanţa de fond nu a dispus, din oficiu, restituirea cauţiunii consemnate de aceasta în vederea obţinerii suspendării Deciziei Consiliului Concurenţei prin intermediul emiterii unei ordonanţe preşedinţiale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, acesta este neîntemeiat, recurenta nu a dovedit nicio vătămare provocată de lipsa menţiunii în partea finală a dispozitivului a căii de atac la care este supusă hotărârea şi de neindicarea instanţei la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac. Mai mult, recurenta a formulat recurs împotriva sentinţei curţii de Apel Bucureşti, depunându-l în mod corect la instanţa de fond. Prin urmare, faptul că în hotărârea atacată nu au fost precizate calea de atac şi instanţa la care se introduce cererea de recurs nu a produs niciun efect în cauză.

Pe de altă parte, recurenta nu se poate prevala de necunoaşterea legii, C. proc. civ. prevăzând în mod expres, la art. 1000 alin. (4), calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe în cazul unei cereri de ordonanţă preşedinţială, iar la art. 490 alin. (1) este indicată instanţa la care se depun recursul şi motivele de casare.

Totodată, art. 457 din C. proc. civ. prevede că: hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei; menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Recurenta invocă şi faptul că instanţa de fond nu a dispus, din oficiu, restituirea cauţiunii consemnate de aceasta în vederea obţinerii suspendării Deciziei Consiliului Concurenţei prin intermediul emiterii unei ordonanţe preşedinţiale.

Conform art. 51 alin. (2) din Legea concurenţei, "Instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. In cazul amenzilor, suspendarea se va dispune doar cu condiţia plăfii unei cauţiuni stabilite conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la creanţele bugetare ".

De asemenea, conform art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., invocat şi de recurentă, "Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii".

Având în vedere prevederile legale menţionate, instanţa trebuie să dispună restituirea cauţiunii în cazul în care hotărârea de respingere pronunţată este una definitivă.

În cauză, asupra restituirii cauţiunii se poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de soluţia pe care o va adopta pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială.

În ceea ce priveşte fondul recursului, instanţa de fond a reţinut în mod corect în Sentinţa atacată că, faţă de prevederile speciale ale Legii contenciosului administrativ, recurenta-reclamantă nu are posibilitatea alegerii între cererea de suspendare formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale şi cererea de suspendare pe calea art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi nici posibilitatea de a solicita aplicarea dispoziţiilor cu privire la ordonanţa preşedinţială până la soluţionarea cererii de suspendare întemeiată pe Legea nr. 554/2004 ".

De altfel, cererea de suspendare a executării Deciziei Consiliului Concurenţei, întemeiată pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, pe care recurenta a înaintat-o Curţii de Apel Bucureşti şi care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2306/30.06.2016.

Decizia nr. 78/2015 emisă de Consiliului Concurenţei, ca act administrativ, este guvernată de prevederile Legii contenciosului administrativ şi, prin urmare, în materie de suspendare, sunt incidente dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din această lege.

Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Totodată, conform art. 15 din Legea contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Pe cale de consecinţă, legea incidentă în materie de contencios administrativ detaliază condiţiile în care poate fi cerută şi admisă, de către instanţă, suspendarea unui act administrativ.

În acest caz, în care legea incidentă conţine prevederi exprese şi complete referitoare la posibilitatea suspendării unui act administrativ, rezultă că o atare cerere de suspendare se subsumează cadrului legal impus de Legea contenciosului administrativ, iar nu dispoziţiilor C. proc. civ., precum în mod eronat susţine recurenta

Prin urmare, singurele dispoziţii incidente în ceea ce priveşte suspendarea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 78/2015 sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv art. 14 şi art. 15.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "în prezenţa dispoziţiilor cu caracter special cuprinse în art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ, care reglementează măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanţă preşedinţială, prevăzută de art. 581 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de prevederile speciale ale legii contenciosului administrativ, recurenta-reclamantă nu are posibilitatea alegerii între cererea de suspendare formulată pe calea ordonanţei preşidinţiale şi cererea de suspendare pe calea art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi nici posibilitatea de a solicita aplicarea dispoziţiilor cu privire la ordonanţa preşedinţială până la soluţionarea cererii de suspendare întemeiată pe Legea nr. 554/2004, aşa cum a susţinut.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva sentinţei nr. 2022 din 10 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2018.