Challenge to fiscal code notification penalties for non-fuel energy use dismissed on appeal, upholding statutory condition for tax exemption

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18.09.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Societatea A. S.A. Săvineşti prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat anularea pct. 82 alin. (38) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Norme metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Potrivit textului normativ anterior menţionat (38) "Nerespectarea prevederilor alin. (36) şi alin. (37) atrage plata accizelor calculate pe baza cotei accizei prevăzute pentru cărbune, cocs, gaz natural sau energie electrică utilizate în scop comercial pentru neconformitatea acestora cu dispoziţile art. 206 alin. (1) pct. 2 lit. a Codul fiscal.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 623 din 26.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A. Săvineşti prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.A. Săvineşti prin administrator special B. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată cu consecinţa anulării pct. 82 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2004 privind Codul fiscal.

În motivarea opţiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susţinut următoarele:

În susţinerea primului motiv de nelegalitate se arată că hotărârea atacată este nelegală, întrucât adoptarea acesteia s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ. referitoare la obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau mijloace de probă, care au fost puse în prealabil în discuţia părţilor.

Instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor împrejurarea că actul administrativ normativ supus cenzurii a fost abrogat înainte de adoptarea hotărârii, încălcându-se principiul contradictorialităţii, cu consecinţe semnificative asupra dreptului la apărare.

Se apreciază că hotărârea atacată este în egală măsură, nelegală şi netemeinică, prin însăşi utilizarea acestui motiv de respingere, instanţa de fond neindicând nici un motiv legal pentru care un act administrativ normativ ieşit din vigoare nu mai poate fi cenzurat sub aspectul legalităţii sale după abrogarea sa, deşi instanţa de fond a fost învestită cu anularea sa anterior ieşirii lui din vigoare.

Referitor la al doilea motiv de nelegalitate se susţine că textul normativ a cărui anulare se solicită este esenţialmente nelegal contravenind în mod vădit prevederilor art. 20620 alin. (1), pct. 2 lit. a Codul fiscal, întrucât prin aceste prevederi legale se instituie o excepţie de la obligaţia de plată a accizelor pentru produse energetice utilizate în alt scop decât cel de combustibil pentru motor şi încălzire, iar textul normativ criticat modifică această excepţie în condiţiile în care deşi produsul energetic nu este folosit pentru combustibil totuşi trebuie plătită acciza exceptată de Codul fiscal dacă nu se respectă obligaţia de notificare prevăzută la pct. 82 alin. (36) şi (37) din H.G. nr. 44/2004.

În opinia recurentei, textul actului administrativ normativ contestat face o adăugire nepermisă la lege, stabilind cu titlu de sancţiune a nerespectării acestei formalităţi, contrar celor dispuse de legiuitor prin art. 20620 alin. (1), pct. 2 lit. a Codul fiscal în sensul că deşi contribuabilul nu utilizează produsul energetic drept combustibil pentru motor ori pentru încălzire, totuşi el trebuie să plătească accize.

Normele metodologice puteau să prevadă sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiei de a depune notificarea prevăzută de pct. 82 alin. (36) şi (37), însă sancţiunea adoptată nu putea fi aceea a anulării beneficiului prevăzut de lege, respectiv scutirea la plata accizei dacă se utilizează produsul în alt scop decât acela de combustibil.

Este adevărat că prin art. 20620 alin. (4) din Codul fiscal se prevede că modalitatea şi condiţiile de aplicare se stabilesc prin normele metodologice, însă această prevedere nu poate fi de natură a conduce la emiterea unui act administrativ care în loc să adopte condiţiile de aplicare, stabileşte dimpotrivă, un caz contrar prescripţiei legale, de neaplicare a dispoziţiilor legii organice cu privire la scutirea la plata accizelor dacă produsul energetic este utilizat la timp.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 408 pct. 5 C. proc. civ. instanţa de control judiciar constată că, într-adevăr criticile reclamantei sunt reale, instanţa de fond argumentându-şi parţial hotărârea pe considerentul că actul administrativ normativ contestat în cauză a ieşit din vigoare prin abrogare, în condiţiile în care această împrejurare de drept nu a fost invocată de părţi, iar instanţa deşi a reţinut-o, nu a pus-o în discuţia părţilor, încălcând principiul contradictorialităţii consacrat legal de art. 14 C. proc. civ., cu consecinţa afectării dreptului la apărare al reclamantei.

Însă este de observat că, instanţa de fond nu şi-a întemeiat hotărârea numai pe acest motiv, soluţia la care a ajuns fiind susţinută de considerente alternative, fiecare dintre ele fiind apte a justifica dispozitivul, aşa încât motivul de nelegalitate invocat trebuie să vicieze ansamblul considerentelor pentru a invalida hotărârea atacată.

Or, considerentele subsidiare ale instanţei de fond, care aşa cum s-a reţinut, justifică respingerea acţiunii reclamantei, sunt rezultatul analizei argumentelor invocate de părţi cu respectarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, aşa încât se poate concluziona că motivul de nelegalitate invocat este neîntemeiat.

Cu toate acestea, în contextul cauzei, nu este de prisos a se arată că, în jurisprudenţa instanţei supreme, constant, s-a apreciat că, poate face obiectul controlului de legalitate actul administrativ normativ abrogat câtă vreme a produs efecte juridice prin care îi sunt afectate drepturile sau interesele legitime ale persoanei vătămate, în perioada cât a fost în vigoare.

În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. instanţa de control judiciar îl apreciază de asemenea ca neîntemeiat.

Potrivit art. 20620 alin. (1) pct. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu se datorează accize pentru "produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire".

Această normă, aşa cum rezultă din titlul ei, nu instituie o scutire generală de la plata accizelor, cum susţine reclamantul, ci reprezintă o excepţie de la regula plăţii a acestor impozite, excepţie incidentă în condiţiile prevăzute de lege.

Pentru exerciţiul acestui beneficiu legal, prin art. 20620 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost delegată legiuitorului secundar competenţa de stabilire prin norme infralegale a modalităţii şi condiţiilor de exercitare a acestuia.

În limitele acestei marje largi de apreciere prin pct. 82 alin. (36) şi (37) din H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal, legiuitorul secundar a stabilit că "Pentru produsele energetice reprezentând cărbune, cocs, gaz natural sau pentru energia electrică, prevăzute la art. 20616 alin. (3) şi, respectiv, la art. 20619 alin. (1) din Codul fiscal, utilizate în scopurile exceptate de la plata accizelor, operatorii economici utilizatori notifică acest fapt autorităţii vamale teritoriale. După notificare, operatorul economic utilizator va transmite furnizorului de astfel de produse o copie a notificării cu numărul de înregistrare la autoritatea vamală teritorială. Transmiterea notificării nu este necesară atunci când produsele respective provin din achiziţii intracomunitare proprii sau din operaţiuni proprii de import.

Notificarea prevăzută la alin. (36) va cuprinde informaţii detaliate privind activitatea desfăşurată de operatorul economic utilizator şi costul produsului final, după caz."

Neîndeplinirea acestor condiţii speciale, chiar formale, fac excepţia nedatorării accizelor inaplicabilă şi devine astfel incidentă regula de drept comun a datorării acestor impozite. Aceste efecte sunt lămurite prin alin. (38) al normei mai sus menţionate, prin care s-a statuat că nerespectarea formalităţilor de notificare menţionate anterior "atrage plata accizelor calculate pe baza cotei accizei prevăzute pentru cărbune, cocs, gaz natural sau energie electrică utilizate în scop comercial".

Această din urmă dispoziţie legală nu instituie o sancţiune, aşa cum susţine recurenta, ci clarifică care este situaţia din punct de vedere fiscal a contribuabilului care nu respectă formalităţile de notificare, în sensul neincidenţei excepţiei de nedatorare a accizelor pentru produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, şi aplicarea dreptului comun, respectiv impunerea cu accizele prevăzute de lege pentru produsele energetice utilizat în scop comercial, efecte care oricum se produceau în situaţia dată, chiar în lipsa precizării legiuitorului secundar.

În alte cuvinte, pentru a beneficia de facilităţile legale menţionate contribuabilul trebuie să îndeplinească condiţiile legale impuse prin lege pentru acordarea acestora, neîndeplinirea lor punându-l în situaţia datorării acccizelor în condiţiile generale aplicabile tuturor.

Prin urmare, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că norma atacată respectă exigenţele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, fiind adoptată cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, constituind manifestarea punerii în executare a normelor cu forţă juridică superioară.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.A. Săvineşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.A. Săvineşti împotriva sentinţei nr. 623 din 26 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2018.