Validity of tax installment termination and accessory penalty accrual under O.U.G. 29/2011

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.02.2015, reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea deciziilor privind soluţionarea contestaţiilor nr. X/17.09.2014 şi nr. 298/29.09.2014, anularea deciziilor de pierdere a valabilităţii eşalonării la plata obligaţiilor fiscale, anularea deciziilor de pierdere a valabilităţii amânării la plata penalităţilor de întârziere, anularea deciziilor referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi, anularea deciziilor referitoare la obligaţii de plată accesorii.

Prin sentinţa civilă nr. 5404/03.09.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către pârâtă, şi a declinat competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 13.11.2015.

La termenul de judecată din data de 10.12.2015, apărătorul reclamantei a solicitat completarea cadrului procesual, solicitând introducerea în cauză a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., în calitate de emitentă a deciziei nr. 298/29.09.2014, precizare însuşită şi de către conducătorul instituţiei reclamante, prin cererea depusă la dosar în data de 21.12.2015.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 212 din 28 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti respins acţiunea formulată de către reclamanta Societatea Română de Televiziune în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta Societatea Română de Televiziune, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta-reclamantă arată că a beneficiat de eşalonarea la plată pe o perioadă de 7 ani a obligaţiilor fiscale restante, conform deciziei de eşalonare de fiscală nr. 61/08.01.2013.

Recurenta-reclamantă a reiterat situaţia de fapt şi motivele care au determinat instituţia să ajungă în situaţia obiectivă de nu-şi putea respecta obligaţiile rezultate din eşalonarea de plată, arătând că a pierdut beneficiul eşalonării, conform deciziilor contestate în cauza de faţă.

Susţine recurenta-reclamantă că nu se află în culpă pentru faptul pierderii beneficiului eşalonării la plată, în primul rând pentru că în luna decembrie 2014 a fost lipsită de sursa de plată reprezentată de taxa tv dar şi din cauza lipsirii societăţii de un ordonator de credite timp de 10 zile, exact în care era scadentă rata convenită prin decizia de eşalonare de fiscală.

În continuare, recurenta-reclamantă afirmă că la dezechilibrarea imposrtantă a situaţiei sale financiare au contribuit şi alte organisme ale statului, prin caeea că au obligat recurenta să achite către stat impozite şi taxe nedatorate dar şi prin faptul că Societatea Română de Televiziune a fost obligată să cedeze sume importante din încasările sale din publicitate în beneficiul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Susţine recurenta-reclamantă că motivele reţinute de instanţa fondului în hotărârea criticată sunt contradictorii şi străine cauzei, atunci când stabileşte că împrejurările care au condus la nerespectarea scadenţei din 20.12.2013 nu pot fi analizate în legătură cu cea de a doua pierdere a eşalonării la plată, cea din 07.04.2014. Arată recurenta-reclamantă că dacă împrejurările obiective care au generat prima pierdere a eşalonării au fost reale, atunci SRTV nu este în culpă pentru calcularea accesoriilor în valoare de de 33.777.517 RON cu scadenţă la 7 aprilie 2014, imposibil de achitat în interiorul acestui termen scadent.

Concluzionând, în sensul că instanţa fondului nu a analizat incidenţa cauzelor asimilate forţei majore care au condus la prima nerespectare a scadenţei din 07.12.2013, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii primei instanţe şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2018 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prevalându-se de acest motiv de casare, recurenta-reclamantă afirmă că hotărârea primei instanţe cuprinde considerente contradictorii dar şi străine cauzei, context în care Înalta Curte va analiza, totodată, şi normele de drept material, incidente în cauză, raporat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, pentru a se stabili pertinenţa argumentelor care au determinat judecătorul fondului să respingă acţiunea reclamantei.

În acest sens, Înalta Curte reţine că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a acordat reclamantei Societatea Română de Televiziune, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 29/2011 şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1853/2011, eşalonarea la plată, pe o perioadă de 84 luni, a obligaţiilor fiscale exigibile, existente în sold la data de 21.12.2012, în sumă totală de 346.909.077 RON.

A fost emisă decizia nr. 61/08.01.2013 iar prin decizia nr. 60/08.01.2013, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 171 din O.U.G. nr. 29/2011, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a dispus şi amânarea la plată a penalităţilor de întârziere în cuantum de 35.675.985 RON, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate.

Eşalonarea la plată şi-a pierdut valabilitatea la data de 27.12.2013, în condiţiile art. 13 din O.U.G. nr. 29/2011, urmare neachitării la termen de reclamantă a obligaţiilor de plată curente.

La cererea reclamantei şi în temeiul art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 29/2011, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis decizia nr. X/27.12.2013 de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată a sumei de 305.597.453 RON, precum şi decizia nr. X/27.12.2013 de menţinere a amânării la plată a penalităţilor de 35.675.985 RON.

Ulterior, astfel cum rezultă din adresa nr. x/2014, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 10432732/06.01.2014, prin care a stabilit în sarcina reclamantei accesorii în cuantum de 33.330.954 RON, calculate de la data acordării vechii eşalonări la plată (08.01.2013) şi până la data pierderii acesteia (27.12.2013), obligaţie ce nu a putut fi eşalonată la plată, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 29/2011 de la acea vreme (înainte de adoptarea O.U.G. nr. 40/2014). Această obligaţie a avut termen de plată de 90 de zile, începând cu data de 07.01.2014, scadenţa împlinindu-se la data de 07.04.2014.

Eşalonarea la plată, astfel cum a fost menţinută la 27.12.2013, şi-a pierdut din nou valabilitatea la data de 07.04.2014, în condiţiile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 29/2011, urmare neachitării la termen de către reclamantă a obligaţiilor de plată curente.

În consecinţă, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis deciziile nr. x100134, toate la data de 21.05.2014, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 29/2011, prin care a constatat pierderea, începând cu data de 07.04.2014, a valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale.

Prin deciziile nr. x, toate emise la data de21.05.2014, în temeiul dispoziţiilor art. 171 alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2011, a constatat pierderea, începând cu data de 07.04.2014, a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziereaferente obligaţiilor fiscale eşalonate.

Prin deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi de întârziere nr. x, toate emise la data de 21.05.2014, în temeiul dispoziţiilor art. 13 din O.U.G. nr. 29/2011, a stabilit şi calculat penalităţi de 10% la soldul rămas de plată din eşalonare, cuantumul total al acestora fiind de 29.530.651.

Iar prin deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 27.05.2014, respectiv nr. x din 23.05.2014, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2011 şi Codului de procedură fiscală, a stabilit şi calculat accesorii pentru debitele rămase de plată din eşalonare, începând cu data de 27.12.2013 şi până la zi, cuantumul total al acestora fiind de 13.828.488 RON.

Împotriva acestor decizii, la data de 25.06.2014, reclamanta a formulat contestaţie fiscală, fiind emisă decizia nr. X/17.09.2014, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziilor de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, respectiv împotriva deciziilor de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere, a fost respinsă ca nefondată de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Contestaţia formulată împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, reprezentând penalităţi de întârziere şi a deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii a fost respinsă prin decizia nr. x/29.09.2014.

Împotriva deciziilor de soluţionare a contestaţiei a formulat recurenta-reclamantă prezenta acţiune, respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă criticată în prezenta cauză.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că deciziile contestate de reclamantă în cauză au fost emise de către organul fiscal competent cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 29/2011, eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 10 alin. (1), organul fiscal competent urmând a emite, în acest caz, o decizie prin care se constată pierderea valabilităţii eşalonării la plată.

Conform prevederilor art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 29/2011, contribuabilul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a-h) şi j), o) singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare aprobate iniţial.

Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului recurenta-reclamantă a invocat, în sprijinul criticilor la adresa legalităţii deciziilor contestate, faptul că imposibilitatea de achitare la termen a obligaţiilor fiscale a fost consecinţa împrejurării că timp de 11 zile, în perioada 10-20 decembrie 2013, SRTv nu a avut ordonator de credite(împrejurare pe care reclamanta o asimilează forţei majore), în contextul în care, deşi directorul general fusese demis la 10 decembrie 2013 de către Parlament, un alt director general interimar nu a fost numit decât la data de 20.12.2013. De asemenea, a atras imposibilitatea onorării obligaţiilor de plată şi devansarea, conform prevederilor art. 1111 din Codul de procedură fiscală, a termenului de plată din luna decembrie 2013 cu 5 zile, faţă de termenul normal de plată a taxei tv, devansare ce nu a fost în concordanţă cu termenele la care SRTv încasează taxa tv, principala sursă de plată a obligaţiilor fiscale, fiind cunoscut că încasările provenind din aceste taxe se fac la 25 ale lunii.

Or, aceste argumente sunt pertinente numai în ceea ce priveşte prima pierdere a beneficiului eşalonării, fiind de necontestat faptul că, în cauză, prima eşalonare la plată a fost menţinută la 27.12.2013 dar şi-a pierdut din nou valabilitatea la data de 07.04.2014.

Ca atare, faptul că prima instanţă a considerat că împrejurările vizând lipsa unui director general exact în perioada în care rata eşalonată conform deciziilor nr. 61/08.01.2013 şi nr. 60/08.01.2013 precum şi devansarea termenului de plată a taxei TV din luna decembrie 2013 cu 5 zile, faţă de termenul normal de plată nu pot fi invocate în legătură cu deciziile de pierdere a eşalonării la plată începând cu data de 07.04.2014, nu atestă nicidecum existenţa unor considerente contradictorii şi străine cauzei, cum greşit susţine recurenta-reclamantă.

Ceea ce a subliniat instanţa fondului este faptul că aceste din urmă împrejurări erau susceptibile de discuţie numai pentru a se menţine eşalonarea la plată acordată iniţial, fiind evident că nu putea fi invocată lipsa unui ordonator de credite în luna decembrie pentru plăţile ce urmau şi nu au fos realizate în primul trimestru al anului 2014; în egală măsură, devansarea termenului de plată al taxei tv pentru luna decembrie 2013 nu poate influenţa obligaţiile de plată scadente ulterior şi care au generat pierderea eşalonării la plată începând cu data de 7 aprilie 2014.

Referitor la contextul economic invocat de reclamantă, respectiv impunerea nelegală a unor taxe locale, cedarea unei cote de 15% din încasările din publicitate în beneficiul Centrului Naţional al Cinematografiei precum şi obligaţia de plată a remuneraţiei către organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor prin raportare la o bază de calcul care include şi alocaţiile bugetare), în mod întemeiat a reţinut judecătorul fondului că afirmaţiile reclamantei au un caracter general, nefiind de natură a proba legătura directă cu imposibilitatea de achitare, până cel târziu la 07.04.2014, a obligaţiilor fiscale scadente.

Cum recurenta-reclamantă nu a achitat obligaţiile de plată până la data de 7 aprilie 2014, conform deciziei de menţinere a eşalonării la plată nr. x/27.12.2013, Înalta Curte constată că deciziile de pierdere a valabilităţii eşalonării la plată şi de pierdere a valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor accesorii sunt legal emise, raportat la prevederile O.U.G. nr. 29/2011.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) şi (6) din O.U.G. nr. 29/2011, contribuabilul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost pierdută o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării; pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, contribuabilul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei.

Aşa cum a constatat şi instanţa fondului, se reţine că, ulterior emiterii deciziei nr. x/27.12.2013 de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, organul fiscal a emis decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.01.2014, prin care a stabilit în sarcina reclamantei accesorii în cuantum de 33.330.954 RON, calculate de la data acordării vechii eşalonări la plată (08.01.2013) şi până la data pierderii acesteia (27.12.2013), obligaţie ce nu a putut fi eşalonată la plată, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 29/2011 de la acea vreme (înainte de adoptarea O.U.G. nr. 40/2014). Această obligaţie a avut termen de plată 90 de zile, începând cu data de 07.01.2014, scadenţa împlinindu-se la data de 07.04.2014, fără însă ca reclamanta să achite suma respectivă.

Raportat la prevederile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei fondului este pronunţată cu corecta aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 29/2011, considerente pentru care recursul civil de faţă va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei nr. 212 din 28 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2018.