Jurisdiction over administrative refusal of forestry state aid: accessory damages do not elevate jurisdiction to central authority

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă, la data de 31 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Composesoratul de Pădure - Păşune Ocna de Jos a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor:

- anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017, cu consecinţa obligării acestuia în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor la plata sumei de 10.733,05 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 50,80 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Privat Praid pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 10.733,05 RON, începând cu data de 24.03.2017, până la plata efectivă a debitului.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 46/17 ianuarie 2018, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei

Tribunalul a reţinut că sumele de bani solicitate de reclamant cu titlu de compensaţii nu se încadrează în categoria contribuţiilor fiscale prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora ".

În aceste condiţii, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al rangului autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce unul din capetele de cerere vizează obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze operaţiunea administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral prezenta acţiune.

2.2. Prin sentinţa nr. 89/13 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Curtea de apel a reţinut că, indiferent de cadrul procesual stabilit de reclamant, respectiv formularea cererii în contradictoriu şi cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, competenţa instanţei de contencios administrativ este determinată de obiectul acţiunii.

Din acţiunea dedusă judecăţii rezultă fără echivoc că reclamanta a înţeles să atace actul administrativ reprezentant de adresa nr. x/2017 emisă de pârâta Garda Forestieră Braşov, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în adresa nr. x/2017 emisă de Garda Forestieră Braşov, iar competenţa instanţei de judecată se stabileşte exclusiv prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Competenţa instanţei de contencios este expres stabilită de legiuitor prin raportare la actul administrativ emis, tocmai în considerarea faptului că acesta este obiectul acţiunii în contencios administrativ.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul Composesoratul de Pădure - Păşune Ocna de Jos a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, solicitând anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 şi, în consecinţă, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 10.733,05 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 50,80 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Privat Praid pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat precum şi la plata dobânzii aferente şi a cheltuielilor de judecată.

Raportat la obiectul acţiunii, precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ generat de refuzul pârâtei Garda Forestieră Braşov de avizare a documentaţiei întocmită în vederea acordării ajutoarelor de stat/compensaţii aferente anului 2015 pentru lipsa de folosinţă a terenurilor forestiere aparţinând reclamantului, refuz exprimat prin adresa nr. x/2017 şi considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, iar competenţa materială se stabileşte după poziţionarea emitentului actului în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În speţa de faţă, actul vătămător, care a produs efecte juridice şi a constituit punctul de plecare al litigiului este refuzul exprimat de Garda Forestieră Braşov prin adresa nr. x/2017.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei este determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală, astfel că Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea adresei nr. x/2017.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1)şi (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte faptul că obligaţia acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plăţile (de altfel tot prin intermediul acestor structuri se transmite documentaţia şi se calculează efectiv cuantumul despăgubirilor).

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2018.