Sovereign authority of res judicata barring resubmission of identical claims for non-execution of prior civil judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a solicitat sancţionarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a executa sentinţa civilă nr. 871/23.09.1998 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi obligarea acestuia la plata de daune morale şi materiale.

Prin încheierea de şedinţă din 30.01.2015, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de care pârâtul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 918 din 18 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În memoriul de recurs, olograf, întocmit într-o manieră confuză, recurentul-reclamant a arătat că prima instanţă a modificat,,ad-hoc" înţelesul excepţiei autorităţii de lucru judecat, refuzând cu rea credinţă punerea în executare a sentinţei civile nr. 871/23.09.1998, ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului său de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamental şi o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa a aplicat în mod corect prevederile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., respingând acţiunea ca inadmisibilă, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa nr. 2769/24.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 3555/11.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere tripla identitate de obiect, părţi şi cauză între cele două litigii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin încheierea din 19 aprilie 2018, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, apreciind că susţinerile din cererea de recurs fac posibilă încadrarea lor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamând încălcarea unor principii ce guvernează procesul civil, de natură să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., ţinând cont şi de apărările din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este nefondat.

Potrivit art. 431 C. proc. civ.:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat, anume exclusivitatea, care impune ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză să nu mai poată fi promovat.

În cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant A. a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, sancţionarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru refuzul de a pune în executarea sentinţa civilă nr. 871/23.09.1998, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ în dosarul nr. x/1998 şi obligarea la plata de despăgubiri materiale şi morale.

Prima instanţă a reţinut că între prezentul dosar şi dosarul nr. x/2013, soluţionat prin sentinţa nr. 2769/24.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliul General al Municipiului Bucureşti, admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerea acţiunii, ca fiind prescris dreptul la acţiune, rămasă definitivă prin decizia nr. 3555/11.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma respingerii recursului, ca nefondat, există identitate de obiect, părţi şi cauză, împrejurare în raport de care a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Din analiza celor două acţiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, părţi şi cauză, ambele cereri de chemare în judecată vizând refuzul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti de punerea în executare a sentinţei civile nr. 871/1998 a Curţii de Apel Bucureşti şi obligarea la plata unor daune materiale şi morale, în temeiul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Ca atare, instanţa de fond nu a schimbat,, ad-hoc" înţelesul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci a sesizat în mod corect că, în raport de sentinţa nr. 2769/24.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 3555/11.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, există autoritate de lucru judecat, aplicând corect dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În mod neîntemeiat susţine recurentul că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dreptului său de acces liber la justiţie.

Este adevărat că dreptul de acces la justiţie este recunoscut şi protejat conform dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, însă nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia i s-a dat eficienţă corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă repunerea în discuţie în faţa instanţelor a chestiunii litigioase tranşate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 918 din 18 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2018.