Inadmissibility of direct judicial challenge to EU fund debt establishment report without prior administrative appeal under OUG 66/2011.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta UAT Judeţul Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, nr. x/02.04.2014 emis de pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 14 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta UAT Judeţul Sibiu, ca inadmisibilă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta UAT Judeţul Sibiu, solicitând casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, în temeiul art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:

3.1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile este o excepţie relativă şi poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, în condiţiile art. 193 C. proc. civ. pârâtul nu a invocat nici în cuprinsul întâmpinării şi nici la primul termen de judecată această excepţie;

3.2. Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu îi dă dreptul legal instanţei de a invoca excepţia inadmisibilităţii acţiunii; instanţa nu se poate substitui părţilor în efectuarea apărărilor stabilite exclusiv în sarcina acestora.

3.3. Analiza coroborată a art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 42 alin. (3) şi 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 demonstrează că legiuitorul prevede posibilitatea pentru persoana vătămată printr-un act administrativ de a opta pentru procedura contestaţiei administrative sau de a uza de prevederile Legii nr. 554/2004.

3.4. Pe fondul cauzei, a arătat că, potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 66/2013, intimatul nu mai avea posibilitatea legală de a stabili creanţe bugetare, cu excepţia dobânzilor datorate bugetului U.E. care se vor suporta de la bugetul de stat.

4. Procedura derulată în recurs

Prin încheierea din 23.02.2017 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimat şi a fost admis în principiu recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu, stabilindu-se ca soluţionarea cauzei să se realizeze în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat mijloace probatorii noi.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Procesului-verbal nr. x/02.04.2014 de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru debitul aferent notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA x/26.02.2013, emis în temeiul art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, numai deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, iar nu titlul de creanţă, pe cale directă.

Dezlegarea dată de prima instanţă acestei probleme de drept este însuşită de Înalta Curte, având în vedere cadrul normativ incident în cauză.

Examinând criticile recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută o încălcare de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În speţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată în raport de dispoziţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, normă imperativă ce stabileşte limitele controlului în contencios administrativ şi este calificată ca fiind o excepţie de fond, absolută, putând fi invocată şi din oficiu, în orice stare a procesului, conform art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Ca atare, criticile din recurs pe acest aspect nu pot fi primite, pe de-o parte, pentru că judecătorul fondului a avut temei legal care să-i permită invocarea din oficiu a excepţiei, iar pe de altă parte, recurenta se află în eroare asupra textului de lege aplicabil, din moment ce excepţia inadmisibilităţii nu vizează neîndeplinirea procedurii prealabile, pentru a fi incident art. 193 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dezlegarea dată excepţiei inadmisibilităţii, soluţia pronunţată de prima instanţă este legală.

Interpretând normele legale incidente în materie, prima instanţă a reţinut în mod corect că, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, numai deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control şi de atacare a acestora, anterior sesizării instanţei de judecată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 46 - 51 din actul normativ menţionat, împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei să fie atacată de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, numai decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal.

Dispoziţiile legale citate stabilesc astfel, pe de o parte, obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, iar pe de altă parte, limitele controlului în contencios administrativ.

În speţă, deşi formulase în termen contestaţia administrativă împotriva titlului de creanţă, şi la data înregistrării cererii de chemare în judecată (14.11.2014), era soluţionată prin Decizia nr. 198/11.06.2014 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, recurenta nu a înţeles să atace decizia, astfel pronunţată, ignorând prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reţine că emitentul a comunicat Decizia nr. 198/11.06.2014 către recurentă încă de la data de 19.06.2014, astfel încât aceasta avea cunoştinţă de existenţa actului administrativ-fiscal.

Contrar susţinerilor recurentei, Decizia nr. 198/11.06.2014 emisă în soluţionarea contestaţiei nu este un act subsecvent a cărui legalitate se analizează prin prisma analizării titlului de creanţă, ci dimpotrivă, aşa cum prevede art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în faţa instanţei de contencios administrativ este atacată decizia de soluţionare a contestaţiei care face corp comun cu actul administrativ fiscal atacat în cauză, nefiind posibilă din punct de vedere juridic, examinarea legalităţii titlului de creanţă, cu ignorarea soluţiei administrative.

De altfel, în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legalitatea operaţiunilor administrative poate fi supusă controlului instanţei specializate numai odată cu actul administrativ pe care l-au precedat, contestarea lor separată fiind inadmisibilă.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011,, contestaţia este o cale de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune "al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legi", dar aceasta nu înseamnă că partea are dreptul de a alege între contestaţia pe cale administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 şi acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care numai decizia emisă în soluţionarea contestaţiei poate fi atacată, potrivit Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu împotriva sentinţei nr. 14 din 28 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.