Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2255/2018 AI generated

Tax objection suspension: impermissible judicial suspension of tax assessment annulment claims pending administrative resolution.

Case Number Decizia nr. 2255/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the tax administration's appeal, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for re-judgment, ruling that the taxpayer’s claims against the initial tax assessment and inspection report were premature and that the first-instance court erred by suspending their judgment instead of analyzing their admissibility. The dispute concerned the annulment of a decision suspending the administrative resolution of a tax objection, where the taxpayer sought to cancel an assessment and inspection report based on a claim that criminal proceedings did not impact the tax base, while the administration argued that the dependency between the administrative and criminal tracks justified the suspension. The ICCJ held that the lower court violated Articles 218 and 214 of the Fiscal Procedure Code and Article 413 of the Civil Procedure Code by failing to recognize that the decision on the objection is the only actionable administrative act, thereby improperly suspending the judgment on the underlying tax claims and contradicting its own reasoning that the administrative organ must decide on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 22 alin. (5) din C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 413 pct. 1 din C. proc. civ, art. 497 alin. (1) din C. proc. civ; Tax objection suspension: impermissible judicial suspension of tax assessment annulment claims pending administrative resolution: The dispute concerned the annulment of a decision suspending the administrative resolution of a tax objection, where the taxpayer sought to cancel an assessment and inspection report based on a claim that criminal proceedings did not impact the tax base, while the administration argued that the dependency between the administrative and criminal tracks justified the suspension. The ICCJ held that the lower court violated Articles 218 and 214 of the Fiscal Procedure Code and Article 413 of the Civil Procedure Code by failing to recognize that the decision on the objection is the only actionable administrative act, thereby improperly suspending the judgment on the underlying tax claims and contradicting its own reasoning that the administrative organ must decide on the merits.

Keywords

AI generated
tax assessment proceedings tax inspection suspension of investigation annulment proceedings judicial inspection civil dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited as the primary legal basis for the court's jurisdiction and authority to admit the appeal and quash the lower court's decision.

art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Procedural provisions governing the scope of review, the obligation to quash and remand the case for re-judgment by the same court, and the standard of conformity with applicable law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Iaşi - D.J.F.P. Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală Bacău, anularea deciziei de impunere nr. x/12.12.2013, a procesului-verbal de control şi a raportului de inspecţie fiscală şi, pe fond, exonerarea de plata sumelor de 74331 RON - impozit pe profit, 11.150 RON penalităţi de întârziere, 1223.820 RON TVA, 10.277 RON dobânzi TVA şi 23596 RON penalităţi de întârziere.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 157 din 27 noiembrie 2015, a admis cererea privind anularea deciziei nr. x/19.03.2015 şi a dispus anularea deciziei nr. x/19.03.2015 emisă de către D.G.R.F.P. Iaşi.

Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul dispoziţiilor art. 413 pct. (1) din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. x/12.12.2013 şi a RIF până la soluţionarea definitivă a cererii privind anularea deciziei nr. x/2015.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în reprezentarea D.G.R.F.P. Iaşi, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că, deşi in considerente instanţa arată că organul de soluţionare a contestaţiei urmează a soluţiona contestaţia pe fond, in dispozitiv nu mai dispune expres cu privire la acest aspect.

Pe de altă parte, soluţia adoptată prin Decizia nr. x/19.03.2015 este legala şi temeinica, motivat de faptul ca in mod corect s-a apreciat ca intre stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin RIF x/12.12.2013 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor exista o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

De asemenea, organul de soluţionare a contestaţiei a avut in vedere Deciziile nr. 72/28.05.1996 şi nr. 95/2011 ale Curţii Constituţionale, incidente faţă de situaţia că organele de inspecţie fiscala din cadrul A.J.F.P. Bacău au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău sesizarea penala nr. 24450/23.10.2013, împreună cu PV nr. x/06.11.2013 ale cărui constatări au fost preluate in RIF nr. x/12.12.2013, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/12.12.2013, suspendarea cauzei impunându-se a fi luată ori de cate ori este vădit ca soluţia laturii penale a cauzei are o inrâurire hotărâtoare, pentru a preîntâmpina emiterea de hotărâri contradictorii.

În situaţii similare prezentei cauze, in care s-a dispus de către organul de soluţionare suspendarea soluţionării contestaţiei administrative motivat de faptul ca organul de control a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează sa fie dată in procedura administrativă, ICCJ s-a pronunţat constant in sensul că instanţa de contencios administrativ nu se poate investi cu soluţionarea pe fond a cauzei, urmând să analizeze exclusiv legalitatea şi temeinicia măsurii de suspendare a soluţionării pe cale administrativa a contestaţiei.

Astfel, in situaţia in care constata ca soluţia de suspendare a soluţionării este nelegală, instanţa trebuia să dispună ca organul de soluţionare sa procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative, conform competentei sale legale absolute, reglementată de dispoziţiile imperative ale O.G. nr. 92/2003.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea de şedinţă din 2 aprilie 2018, pronunţată de Completul de filtru în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivului de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

În ceea ce priveşte criticile aduse de recurentă soluţiei date cererii de anulare a Deciziei nr. x/19.03.2015, se constată că motivarea instanţei de fond este una contradictorie, concluziile pe care le trage aceasta contrazicând textele legale şi jurisprudenţiale invocate.

În acest context, judecătorul fondului merge până într-acolo încât, fără niciun temei, neagă competenţa organelor de urmărire penală de a stabili realitatea şi legalitatea unor operaţiuni economice cu privire la care există indicii de săvârşire a unor infracţiuni economico-financiare (evaziune fiscală, spălare de bani etc.), ajungând astfel la concluzia eronată că nerealitatea operaţiunilor economice verificate nu ar avea influenţă asupra stabilirii corecte a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit şi TVA.

Instanţa de fond a încălcat totodată prevederile art. 218 din Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Din reglementările legale mai sus menţionate, rezultă cu evidenţă faptul că anularea unei decizii de suspendare a soluţionării contestaţii administrative are drept consecinţă obligaţia organului fiscal de a continua procedura de soluţionare a acesteia.

De asemenea, potrivit art. 218 din Codul de procedură fiscală, decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative este actul administrativ fiscal împotriva căruia contribuabilul nemulţumit poate exercita acţiunea în contencios administrativ, ocazie cu care instanţa legală învestit în acest mod analizează şi legalitatea şi temeinicia deciziei de impunere.

Prin urmare, în mod greşit a dispus prima instanţă şi suspendarea judecăţii capetelor de cerere privind anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală până la rămânerea definitivă a soluţiei date în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. x/19.03.2015 de suspendare a soluţionării, în loc să analizeze admisibilitatea/prematuritatea acestor capete de cerere în cauza pendinte.

De altfel, în cauză nu erau oricum îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 pct. 1 din C. proc. civ., neputându-se afirma că verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de impunere depinde de un drept al reclamantei care ar face obiectul altei judecăţi, în condiţiile în care cererile în discuţie fac obiectul aceluiaşi dosar, în care nu s-a hotărât disjungerea vreunui capăt de cerere, iar prin Decizia nr. x/19.03.2015 s-a dispus doar măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate.

În rejudecare se va reanaliza temeinicia şi legalitatea Deciziei nr. x/19.03.2015, respectiv se vor analiza susţinerile părţilor şi se va stabili dacă decizia este motivată în sensul art. 214 din Codul de procedură fiscală, cu respectarea marjei de apreciere recunoscute de legiuitor organului de soluţionare a contestaţiei, şi se va tranşa aspectul referitor la admisibilitatea celorlalte capete de cerere în cadrul acestui litigiu.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul legal al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei nr. 157 din 27 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2018.