Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2248/2017 AI generated

Local government liability for contraventional discrimination based on inadequate accessible public transport following service delegation

Case Number Decizia nr. 2248/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the National Council for Combating Discrimination (CNCD), quashed the appeal court's decision, and rejected the claim filed by the local administrative unit, leaving the 2,000 RON fine in force. The dispute concerned the legality of an administrative sanction imposed for failing to ensure accessible public transport for persons with locomotor disabilities; specifically, the local authority argued that the contractual delegation of transport services to a private operator exempted it from the legal obligation to provide adapted vehicles, as only 4 out of 30 buses were compliant. Relying on the Constitution, the Law on the Administration of Public Services, and the Law on the Protection of Persons with Disabilities, the court held that the mayor, as the executive organ of the local authority, retains direct responsibility for ensuring non-discriminatory access to public transport, and that delegating the service does not relieve the authority of its statutory duty to enforce accessibility standards or its liability for contraventions under the Emergency Ordinance on Combating Discrimination.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 64 alin. (1) din Legea nr. 488/2006, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 448/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Local government liability for contraventional discrimination based on inadequate accessible public transport following service delegation: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Keywords

AI generated
discrimination based on disability transport law local access to the law emergency government ordinance liability of the administration local authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu- Severin, prin primar A. şi secretar B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 251/30.04.2014 în ceea ce priveşte pe reclamantă cu consecinţa înlăturării sancţiunii amenzii contravenţională de 2 000 RON stabilită în sarcina sa.

Prin sentinta civilă nr. 7660/20.11.2014, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 469 din 20 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a anulat în parte Hotărârea nr. 251/30.04.2014 emisă de pârât, în privinţa sancţiunii aplicate reclamantei.

3. Cererea de recurs

Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a atacat cu recurs sentinţa nr. 469 din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a greşit când a apreciat că nu există o culpă a intimatului-reclamant, câtă vreme şi în ipoteza delegării gestiunii serviciului public de transport local, autorităţilor administraţiei publice locale le revine obligaţia, potrivit art. 22 şi art. 64 alin. (1) din Legea nr. 488/2006, de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la serviciul de transport public local a persoanelor cu dizabilităţi, respectiv obligaţia de a lua măsuri pentru adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun care să conducă la asigurarea utilizării de către această categorie de persoane.

Întrucât în cazul municipiului Drobeta Turnu Severin, din numărul total de 30 de mijloace de transport în comun, numai 4 dintre ele au fost adaptate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut în sarcina reclamantului un comportament pasiv care, prin efectele lui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, care atrag răspunderea contravenţională a reclamantului în condiţiile art. 10 lit. g) şi h), art. 15 şi art. 26 din O.G. nr. 137/2000.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin nu a formulat întâmpinare în cauză.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 23 februarie 2017.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.

Prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a dispus sancţionarea intimatului-reclamant Primarul Municipiului Drobeta Turnu-Severin, şi a altor 31 de primari, cu amendă în cuantum de 2.000 de RON, pentru neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, constând în aceea că în Municipiul Drobeta Turnu -Severin, din 30 de autobuze, doar 4 sunt mijloace de transport adaptate nevoilor persoanelor cu dezabilităţi. Această faptă este calificată drept discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi potrivit Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010.

Unitatea Adminstrativ Teritorială Drobeta Turnu- Severin, prin primar, a contestat legalitatea acestui act administrativ, exclusiv din perspectiva lipsei calităţii primarului de subiect activ al contravenţiei.

Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 251/30.04.2014, în privinţa sancţiunii aplicate reclamante, reţinând că nu există nicio culpă a reclamantei în nerespectarea obligaţiei legale de asigurare a mijloacelor de transport cu dispozitive specifice a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, nerespectarea acestei obligaţii putând fi, eventual, reţinută în sarcina prestatorului S.C. C. S.A.

Primarul este autoritatea administraţiei publice locale, prin care se realizează autonomia locală, astfel cum prevede art. 121 alin. (1) din Constituţia României.

Dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stipulează că:

"Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare".

c) să realizeze, în colaborare ori parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Conform prevederilor art. 63 alin. (1) lit. d) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în exercitarea atribuţiilor privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, primarul ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. d), iar conform dispoziţiilor art. 61 alin. (2), primarul asigură respectarea atât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor cât şi prevederile Constituţiei în ceea ce priveşte protecţia specială acordată persoanelor cu handicap.

Faţă de dispoziţiile legale evocate, se constată că responsabilitatea asigurării mijloacelor de transport în comun adaptate persoanelor cu handicap revine în mod direct instituţiei Primarului, în calitatea sa de organ executiv, iar pentru neîndeplinirea obligaţilor şi consecinţele produse în ceea ce priveşte discriminarea, sancţiunea contravenţională îi poate fi aplicată.

Prin urmare, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că intimata-reclamantă, în calitate de organ executiv, nu are nicio culpă în nerespectarea obligaţiei legale de a lua măsurile necesare pentru asigurarea accesului în mijloacele de transport în comun a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi a înlăturat sancţiunea aplicată.

Încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local cu S.C. C. S.A., invocat de intimata-reclamantă, nu înlătură obligaţiile stabilite de dispoziţiile legale menţionate în sarcina autorităţilor publice locale, respectiv a primarului.

Astfel, şi în ipoteza delegării serviciului public de transport local, primarul unităţii administrativ teritoriale îşi păstrează obligaţia de a impune societăţii prestatoare de servicii, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006.

Pentru aceste considerente, având în vedere limitele în care s-a pronunţat instanţa de fond, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin, prin primar, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 469 din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, pe fond:

Respinge acţiunea formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin, prin primar, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.