Failure to determine legal nature of acts and verify material jurisdiction in challenge to municipal price-difference order

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin primar, în principal: admiterea plângerii împotriva Dispoziţiei nr. 262/02.02.2015; anularea Dispoziţiei nr. 262/02.02.2015, respectiv anularea obligaţiei de plată a sumei de 1.183.349,83 Euro plus TVA la curs BNR, cu titlu de diferenţă de preţ/taxe ca urmare a schimbării destinaţiei din vila turistică P+1 în imobil P+5+7E+ spaţii comerciale; constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor subsecvente respectiv: convenţia aut. nr. x/09.03.2015 BNP B. şi C. pentru suprafaţa de 515 m.p.; convenţia aut. nr. y/09.03.2015 BNP B. şi C. pentru suprafaţa de 1267,23 m.p.; convenţia aut. nr. z/09.03.2015 BNP B. şi C. pentru suprafaţa de 1081,63 m.p.; convenţia aut. nr. w/09.03.2015 BNP B. şi C. pentru suprafaţa de 1267,23 m.p.; să se constate că HCL nr. 62/2014 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile (terenuri şi/sau clădiri) aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa şi Dispoziţia 330 din 03.02.2014 privind verificarea destinaţiei unor bunuri imobile nu sunt aplicabile societăţii reclamante, faţă de modul de dobândire a bunurilor imobile - terenuri de la terţi agenţi economici şi nu din domeniul privat al Municipiului Constanţa; să se anuleze Raportul de expertiză efectuat de pârât; să se dispună restituirea sumelor achitate în baza convenţiilor autentice nr. z, w, y, x din 09.03.2015 conform facturilor fiscale emise de pârâtă în suma de 4.735.858,44 RON;

În subsidiar, reclamanta a solicitat: admiterea plângerii împotriva Dispoziţiei 262/02.02.2015, anularea Dispoziţiei nr. 262/02.02.2015, să se dispună asupra eventualelor sume cu titlu de diferenţe de preţ/taxe ca urmare a schimbării destinaţiei din Vila turistică P+1 în imobil P+5+7E+spaţii comerciale; să se constate nulitatea parţială a convenţiilor aut. z, w, y, x din 09.03.2015 BNP B. şi C. numai în ceea ce priveşte cuantumul sumelor; să se dispună restituirea sumelor achitate în plus către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 175 CA din 15 octombrie 2015, a respins cererea de repunere pe rol ca nefondată, a respins acţiunea reclamantei S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin primar ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Criticile subsumate motivelor de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Susţine recurenta că instanţa de fond nu s-a pronunţat efectiv pe toate capetele de cerere ale acţiunii, ci numai generic, întreaga motivare fiind întemeiată pe actul de acord al recurentei-reclamante de a plăti diferenţa de preţ, precum şi pe efectuarea plăţii sumelor, cu înlăturarea tuturor punctelor de vedere ale societăţii menţionate în procesele-verbale de negociere şi în Convenţiile autentice din 9.03.2015, în sensul că plata nu reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor.

Se mai arată că instanţa de fond nu a motivat nelegalitatea Dispoziţiei nr. 262/02.02.2015 faţă de temeiul de drept invocat, şi nici aplicabilitatea HCL 62/2014 şi a Dispoziţiei 330/03.02.2014 recurentei-reclamante.

- Hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin raportare la art. 1214 alin. (1), art. 1215 alin. (1) din C. civ., precum şi la dispoziţiile art. 1257 coroborate cu cele ale art. 1206 alin. (1) şi art. 1207 alin. (2) pct. 1 din C. civ.).

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

La data de 15 ianuarie 2016, recurenta-reclamantă a depus la dosar o cerere completatoare prin care dezvoltă critici care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul Municipiul Constanţa, prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, reiterând principalele susţineri pe fondul litigiului.

Prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată de Completul de filtru conform dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut".

Această pronunţare implică, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Judecătorul fondului în mod greşit nu a stabilit mai întâi natura actelor a căror anulare se cere, neavând în vedere faptul că în speţă este vorba de o dispoziţie emisă de primar prin care ia act de acordul recurentei privind plata diferenţei de preţ a unor terenuri din domeniul privat acordate în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi de mai multe convenţii subsecvente care nu vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, ci plata diferenţelor de preţ pentru aceste terenuri, iar nu taxe, impozite sau alte asemenea sume.

Totodată, judecătorul nu a fost preocupat de stabilirea corectă a naturii raportului juridic dintre reclamantă şi autoritatea pârâtă (civil sau de contencios administrativ), în condiţiile în care a fost invocat şi Acordul de mediere nr. x/16.01.2015, încheiat într-o procedură specifică materiei civile, iar nu administrative.

În consecinţă, instanţa de fond nu şi-a verificat în mod corespunzător competenţa materială de soluţionare a litigiului, potrivit art. 131 din C. proc. civ.

În plus, instanţa de fond nu a analizat toate susţinerile părţilor, nepronunţându-se nici asupra aspectului relevant invocat de către reclamantă referitor la faptul că, prin hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Constanţa, acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsă de interes pe motiv că acesteia nu i se aplică actele administrative a căror anulare a cerut-o în respectivul dosar (HCL nr. 62/2014 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile (terenuri şi/sau clădiri) aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa şi Dispoziţia 330 din 03.02.2014 privind verificarea destinaţiei unor bunuri imobile) şi care sunt menţionate ca stând la baza emiterii dispoziţiei atacate în prezenta cauză.

Or, o astfel de analiză este, evident, necesară pentru ca prin hotărârea ce se pronunţă să nu se aducă atingere, fără o justificare temeinică, eventualelor împrejurări de fapt şi de drept tranşate deja definitiv.

Faţă de toate aceste împrejurări şi având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază recursul reclamantei ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În această fază procesuală nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, nefiind încă stabilită culpa procesuală.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Constanţa împotriva sentinţei nr. 175 din 15 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2018.