Prescription of forestry compensation claims: European Commission state aid decision not a suspensive condition for pre-2010 claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, în solidar, la plata sumei de 349.410,56 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 611,50 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii in recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2008, precum şi la plata dobânzilor aferentă debitului principal calculată, în cuantum de 349.410,56 RON, începând cu data de 20.02.2014 - dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care a înaintat Cererea nr. 215 către ITRSV Râmnicu Vâlcea (iar MMSC şi DAPP au refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensaţiilor cuvenite).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 90 din data de 18 februarie 2015 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a necompetenţei materiale, a prescripţiei, prematurităţii şi insuficientei timbrări, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, având ca obiect despăgubire, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 349.410,56 RON, reprezentând contravaloare compensaţii aferente anului 2008 şi a dobânzii legale aferente debitului calculat de la data de 20.02.2014 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata sumei de 6082 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), criticând-o pentru nelegalitate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile H.G. nr. 861/2009 şi ale Deciziei nr. C(2012) 5166/19.07.2012, nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel încât este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, recurentul a apreciat că instanţa de fond a interpretat eronat normele de drept material incidente şi s-a rezumat la a stabili că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei reclamantei i se cuvin în mod implicit sumele solicitate cu titlu de compensaţii în temeiul dispoziţiilor Codului Silvic, deşi schema menţionată în decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial, iar termenul a expirat la 31.12.2013.

Nici cu privire la justificarea pretenţiilor reclamantei instanţa nu a aprofundat speţa dedusă judecăţii şi s-a limitat în a califica prematuritatea invocată drept o apărare de fond, fără a cerceta amănunţit dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009. În cauză, reclamanta nu a parcurs etapele premergătoare compensaţiilor solicitate, în sensul că nu a întocmit documentaţia impusă de art. 6 din Anexa 1 la H.G. nr. 861/2009, a realizat o estimare proprie şi, evident, discreţionară a pretinselor pagube şi a chemat în judecată direct autoritatea publică centrală.

Referitor la dobânda legală, recurentul a apreciat că este eronată soluţia instanţei câtă vreme nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în privinţa vinovăţiei şi a faptei ilicite, prejudiciul datorându-se exclusiv conduitei reclamantei care nu a depus întreaga documentaţie la autoritatea competentă să analizez dosarul şi să acorde compensaţiile.

Instituţia recurentă a criticat şi dispoziţia instanţei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu îi aparţine culpa procesuală pentru acest litigiu, câtă vreme nu a încălcat dispoziţiile legale în materie.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la data 18.05.2017 a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

4. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 9 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către reclamanta A. a despăgubirilor aferente anului 2008, în sumă de 349.410,56 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 611,50 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Est-ROSCI0128 şi Situl Gorjului de Est-Parâng- ROSCI0188.

Raportat la perioada pentru care au fost calculate pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anul 2008), pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie respinsă de prima instanţă cu motivarea că dreptul reclamantei a fost afectat de o condiţie suspensivă, de îndeplinirea căreia a depins naşterea raportului juridic obligaţional.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că plata compensaţiilor a fost condiţionată de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, decizie ce a fost emisă la data de 19.07.2012, de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată soluţia primei instanţe referitoare la respingerea excepţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

Pentru o corectă analiză a datei de început şi a momentului împlinirii termenului de prescripţie, dar şi a incidenţei unor eventuale cauze de suspendare ori întrerupere a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecăţii, în raport de modificările legislative survenite.

Pretenţiile deduse judecăţii de către reclamantă sunt aferente anului 2008, data naşterii dreptului la acţiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) şi, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În acord cu Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanţei referitoare la compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripţie pentru compensaţii acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

Înalta Curte reţine că prescripţiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta pretinde o creanţă de natură civilă aferentă anului 2008, iar prescripţiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, Înalta Curte va analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma acestor prevederi legale, reţinând că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii aferente anului 2008, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 17 septembrie 2014, după ce intimata-reclamantă s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, solicitând avizarea la plată a sumei de 349.410,56 RON, conform adresei nr. x/2014 .

Termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2008 a început să curgă la data de 01.01.2009 şi s-a împlinit la data de 01.01.2012, astfel încât, la data sesizării instanţei de judecată, dar şi la data solicitării de avizare a plăţii, dreptul material la acţiune al reclamantei era prescris.

Într-adevăr, prin dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, s-a stabilit că: "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat", aceste prevederi legale constituind fundamentul concluziei primei instanţe privitor la naşterea dreptului la acţiune la data de 19.07.2012, care reprezintă data emiterii Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final.

Înalta Curte reţine că, prin Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reţinut că:

"Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluţii de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă strict la compensaţiile pentru care dreptul de acordare ar lua naştere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010."

În consecinţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiţie suspensivă privind naşterea dreptului la acţiune pentru compensaţiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010.

Întrucât prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu au incidenţă asupra termenului de prescripţie, în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii şi nu se invocă un alt caz de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de prescripţie, acesta s-a împlinit, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 01.01.2012, anterior sesizării instanţei de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază a fi întemeiată critica referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripţie, invocată de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi reiterată prin recursul declarat, aspect de natură a atrage casarea hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe.

De asemenea, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pârâtul, însă, nu a prezentat o motivare circumstanţiată acestui motiv de recurs, criticile expuse raportându-se la aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar apreciază că recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, atât ca urmare a neînfăţişării unor critici care să susţină acest motiv de casare, cât şi ca urmare a faptului că, în raport de considerentele hotărârii atacate, aceasta explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a pronunţat soluţia în cauză.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând acţiunea ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Apelor şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului, Apelor şi Pădurilor) împotriva sentinţei nr. 90 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge acţiunea reclamantei A. ca fiind prescrisă .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.