Forest conservation compensation claims: prescriptive period start date and impact of European Commission state aid approval on suspensive conditions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.09.2014, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (M.M.S.C.) şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură (D.A.P.P.) a solicitat anularea actului administrativ nr. x emis de D.A.P.P. raportat la anul 2009; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 702.012,20 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 1861,20 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T1 şi T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2009 dar şi la plata dobânzii aferentă debitului principal calculată începând cu data de 20.02.2014 - dată la care creanţa a devenit exigibilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3 din data de 3 ianuarie 2015 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile invocate (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune), a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor Şi Pădurilor, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 702.012,20 RON reprezentând contravaloare compensaţii aferentă anului 2009 precum şi a dobânzii legale aferentă debitului calculată de la data de promovării cererii de chemare în judecată 04.09.2014 şi până la achitarea integrală a debitului, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins ca nefondată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor Şi Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate, iar în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitând admiterea căii de atac şi casarea hotărârii .

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este nelegală prin prisma modului de soluţionare a excepţiilor invocate (excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune), cu ignorarea prevederilor legale incidente.

Referitor la prescripţie, recurentul a apreciat că este aplicabil termenul de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ incident în cauză, conform art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.. De asemenea, prima instanţă a interpretat greşit prevederile H.G. nr. 861/2009 şi ale Deciziei nr. C (2012) 5166/19.07.2012, nefiind expuse motivele care au fundamentat soluţia instanţei de fond referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În acelaşi timp, acţiunea reclamantei a fost admisă fără a se ţine cont de dispoziţiile Deciziei nr. C(2012)5166 final/19.07.2012, de cerinţele impuse pentru acordarea compensaţiilor, de perioada pentru care această decizie a fost emisă.

Suma acordată cu titlu de compensaţii a fost calculată în mod subiectiv de către reclamantă, au fost eludate anumite etape din procedura de acordare a compensaţiilor, fără ca fişa de calcul întocmită să fie avizată de structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la data 01.02.2017 a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

4. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 13 octombrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează:

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Apelor şi Pădurilor) de acordare către reclamanta A. a despăgubirilor aferente anului 2009, în sumă de 702.012,20 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 1861,20 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţional T2 - a Reţelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest-ROSCI0129.

Raportat la perioada pentru care au fost calculate pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anul 2009), pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie respinsă de prima instanţă cu motivarea că dreptul reclamantei a fost afectat de o condiţie suspensivă, de îndeplinirea căreia a depins naşterea raportului juridic obligaţional. Astfel, instanţa de fond a reţinut că plata compensaţiilor a fost condiţionată de obţinerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, decizie ce a fost emisă la data de 19.07.2012, de la acest moment începând să curgă şi termenul de prescripţie.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată soluţia primei instanţe referitoare la respingerea excepţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

Pentru o corectă analiză a datei de început şi a momentului împlinirii termenului de prescripţie, dar şi a incidenţei unor eventuale cauze de suspendare ori întrerupere a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecăţii, în raport de modificările legislative survenite.

Pretenţiile deduse judecăţii de către reclamantă sunt aferente anului 2009, data naşterii dreptului la acţiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) şi, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În acord cu Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanţei referitoare la compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripţie pentru compensaţii acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

Înalta Curte reţine că prescripţiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta pretinde o creanţă de natură civilă aferentă anului 2009, iar prescripţiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, Înalta Curte va analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma acestor prevederi legale, reţinând că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii aferente anului 2009, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 4 septembrie 2014, după ce intimata-reclamantă s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, solicitând avizarea la plată a sumei de 702.012,20 RON, conform adresei nr. x/2014 .

Termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2009 a început să curgă la data de 01.01.2010 şi s-a împlinit la data de 01.01.2013, astfel încât, la data sesizării instanţei de judecată, dar şi la data solicitării de avizare a plăţii, dreptul material la acţiune al reclamantei era prescris.

Într-adevăr, prin dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, s-a stabilit că: "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat", aceste prevederi legale constituind fundamentul concluziei primei instanţe privitor la naşterea dreptului la acţiune la data de 19.07.2012, care reprezintă data emiterii Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final.

Înalta Curte reţine că, prin Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reţinut că:

"Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluţii de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă strict la compensaţiile pentru care dreptul de acordare ar lua naştere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010."

În consecinţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiţie suspensivă privind naşterea dreptului la acţiune pentru compensaţiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010.

Întrucât prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu au incidenţă asupra termenului de prescripţie, în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii şi nu se invocă un alt caz de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de prescripţie, acesta s-a împlinit, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 01.01.2013, anterior sesizării instanţei de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază a fi întemeiată critica referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripţie, invocată de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi reiterată prin recursul declarat, aspect de natură a atrage casarea hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând acţiunea ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Apelor şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului, Apelor şi Pădurilor) împotriva sentinţei nr. 3 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge acţiunea reclamantei A. ca fiind prescrisă .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2017.