Negative Jurisdictional Conflict Over Timber Compensation Resolved in Favor of Tribunal.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 28 septembrie 2017, reclamantul A., prin reprezentant, a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Suceava, prin reprezentant legal, şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin ministru, solicitând instanţei să dispună anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015 şi, în consecinţă, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 28.897,75 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 90,84 ha, situate în tipul funcţional T I/T II, pe întreaga perioadă a anului 2015, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2015; obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 28.897,75 RON, începând cu data de 9.05.2017 şi până la plata efectivă a debitului; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 30 ianuarie 2018 a Tribunalului Harghita, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut faptul că în cauza de faţă criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată, întrucât acţiunea vizează refuzul autorităţii publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate, iar autoritatea chemată în judecată se încadrează în categoria autorităţilor publice centrale, pentru care dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competenţa în favoarea Curţii de Apel.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 91 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză competenţa urmează a fi stabilită prin raportare la petitul principal al acţiunii care este reprezentat de cererea de anulare a adresei arătate, aceasta reprezentând actul apreciat de reclamant ca fiind refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi.

Aşadar, faptul că reclamantul a formulat acţiunea şi în contradictoriu cu o autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu solicitarea obligării celor doi pârâţi, în solidar, la plata ajutorului de stat pentru anul 2015, cu dobândă şi cheltuieli de judecată, nu are relevanţă sub aspectul analizat - acela al competenţei.

Astfel, s-a arătat că în materia contenciosului administrativ competenţa este expres stabilită de legiuitor prin raportare la actul administrativ emis, tocmai în considerarea faptului că acesta este obiectul acţiunii în contencios administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A apreciat Curtea că o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, relevante fiind în acest sens prevederile amintite, coroborate cu prevederile art. 18 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ. Or, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti

II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ a Tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015 şi, în consecinţă, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 28.897,75 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ atipic emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Suceava, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este şi Soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 mai 2018, potrivit căreia:

"În acţiunile introduse de Asociaţiile Composesorale în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate.

Înalta Curte reţine că faptul chemării în judecată a unei autorităţi publice de nivel central în solidar cu pârâta emitentă a actului atacat nu atrage competenţa Curţii de Apel, întrucât competenţa este dată de obiectul cauzei dedus judecăţii şi acesta vizează atacarea unui act administrativ emis de o autoritate publică de nivel local.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.