Constitutional referral request rejected; challenge to Judicial Inspection resolutions transferred to Bucharest Court of Appeal.

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28.11.2017, conform datei aflată pe plicul de corespondenţă ataşat la dosar, reclamanta A., în calitate de persoană vătămată, prin mandatar B., solicită desfiinţarea celor două rezoluţii emise de Inspecţia Judiciară, nr. x/2017 şi x/2017 şi rejudecarea sesizărilor iniţiale.

2. Apărarea formulată de intimata Inspecţia Judiciară

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata a invocat excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.

II. Decizia Înaltei Curţi

1. Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

a. Cererea reclamantei

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 25.05.2018,mandatarul B., pentru A., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, se susţine că problema de constituţionalitate a dispoziţiilor invocate este importantă, întrucât se instituie o discriminare faţă de persoanele care nu au studii juridice, în sensul împiedicării susţinerii orale a cauzei de către mandatar.

b. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Deliberând asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Unele dintre condiţiile de admisibilitate, desprinse din textul de lege anterior citat, sunt îndeplinite în cauza de faţă, având în vedere faptul că:

- excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii din legi;

- excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii care nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale;

- excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul unui proces judiciar;

- excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către una din părţile din proces;

- excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei legături între excepţia de neconstituţionalitate invocată cu soluţionarea cauzei în care s-a ivit această chestiune, Înalta Curte reţine neîndeplinirea cerinţei, văzând faptul că dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale vizează prevederi care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii, ce priveşte contestarea unor rezoluţii emise de pârâtă, ci reprezintă dispoziţii care se referă la reprezentarea convenţională a persoanelor fizice, situaţie în care se află mandatarul reclamantei.

Nu există o legătură de cauzalitate între imposibilitatea acestuia de a pune concluzii în faţa instanţei şi soluţia ce va fi pronunţată în cauză.

Pentru aceste considerente, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru admiterea acestei cereri Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale,.

2. Considerentele instanţei asupra excepţiei de necompetenţă materială.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va admite excepţia şi va trimite cauza instanţei competente a soluţiona contestaţia, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent", iar potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;".

Înalta Curte, examinând cererea de chemare în judecată, constată că obiectul cererii îl reprezintă anularea rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară, acte emise de pârâtă ca răspuns la sesizările formulate de reclamantă. Calea de atac împotriva rezoluţiilor emise de pârâtă este expres prevăzută de lege.

Astfel, dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevăd că rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c), iar potrivit alin. (5) rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale, se apreciază că, indiferent de soluţia dispusă prin rezoluţie (clasarea, respectiv respingerea sesizării), curtea de apel este instanţa competentă material să soluţioneze contestaţia introdusă de persoana care a formulat sesizarea.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 stabileşte în mod expres competenţa Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acesteia.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale menţionate, coroborate cu prevederile art. 97 din C. proc. civ., rezultă că soluţionarea în primă instanţă a acestei cauze este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care Înalta Curte va trimite spre competentă soluţionare contestaţia în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Trimite cererea formulată de A. prin mandatar B. spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.