Prohibition of set-off between pre-insolvency VAT liabilities and post-insolvency refunds under Law No. 85/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 32 din 19 noiembrie 2013 privind soluţionarea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziilor nr. 1621, 1622 şi 1623, emise de ANAF-DGAMC în data de 19.08.2013, privind corectarea erorilor materiale din deconturile de taxa pe valoare adăugată depuse pentru lunile martie, aprilie şi iunie 2013, comunicate prin adresa ANAF-DGAMC nr. x/19.08.2013, primita de reclamantă în 03.09.2013.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2507 din 07 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.C. B. S.R.L.

A anulat Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 32/19.11.2013 şi Deciziile de corectare erori materiale din deconturi TVA nr. 1621, 1622 şi 1623/19.08.2013 emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond reclamanta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, reţinând în esenţă faptul că organele fiscale au aplicat doar prevederile cuprinse în legislaţia fiscală, fără a avea în vedere prevederile speciale derogatorii cuprinse în Legea nr. 85/2006.

Recurenta a arătat că după stabilirea sumei negative a TVA pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să determine taxa de plată neachitată, reprezentând TVA declarată în perioada anterioară şi neachitată la bugetul de stat până la data depunerii decontului analizat. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Recurenta arată că aceste regularizări nu sunt facultative, trebuie efectuate obligatoriu de toate societăţile, întrucât nu există stipulate în prevederile art. 1473 din Codul fiscal excepţii de la aceste regularizări.

Recurenta a arătat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 1/2015, iar procedura de corectare aplicată de Serviciul analiză de risc nu a reprezentat o încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile, un demers extrajudiciar sau o măsură de executare silită.

Recurenta a concluzionat că DGAMC în mod corect a procedat la corectarea deconturilor de TVA, stabilind soldul de TVA, având în vedere modalitatea expresă prevăzută de lege prin care se stabileşte soldul de plată sau de rambursat TVA.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs formulate, intimata S.C. A. S.A. a solicitat, în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes a recursului formulat de ANAF şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, în susţinerea excepţiei lipsei de interes, intimata a arătat că ANAF nu îndeplineşte condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la existenţa unui interes legitim, personal, născut şi actual, având în vedere că recurenta a recunoscut ca fiind corecte deconturile iniţiale de TVA depuse de intimata-reclamantă. S-a arătat că ANAF a ajuns la această concluzie după ce a recunoscut aplicabilă Decizia nr. 1/2015 a Comisiei Fiscale Centrale prin care se stabileşte situaţia unui contribuabil în insolvenţă şi care a fost aplicată direct societăţii intimate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26.04.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la excepţia lipsei de interes a recursului formulat de ANAF

Înalta Curte analizând actele şi lucrările cauzei, constată că excepţia lipsei de interes a căii de atac formulate în cauză este neîntemeiată şi va fi respinsă, având în vedere următoarele considerente:

Astfel, deşi se susţine că recursul a rămas fără interes întrucât recurenta a acceptat aplicarea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 1/2015 pentru perioadele analizate în prezenta cauză şi a emis decizia de rectificare din 21.08.2015, raportul de inspecţie fiscală din 22.09.2015, decizia de modificare din 22.09.2015 şi decizia de rambursare pentru luna aprilie 2013, Înalta Curte constată că toate actele invocate în susţinerea excepţiei au fost emise mai înainte de pronunţarea hotărârii ce se atacă, astfel încât interesul în soluţionarea recursului este actual, având în vedere motivul de casare invocat, privind aplicarea greşită a legii şi pentru faptul că recurenta neagă aplicarea în cauză a dispoziţiilor Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 1/2015.

Pe de altă parte, nu se poate nega că pârâtul care a căzut în pretenţii are interes din punct de vedere procedural să exercite calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată împotriva sa.

3. Cu privire la fondul recursului

3.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă şi, constatând că instanţa de primă jurisdicţie a stabilit în mod corect situaţia de fapt a cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile, hotărârea instanţei de fond va fi menţinută ca fiind legală.

De altfel, Înalta Curte reţine că recurenta nici nu formulează critici explicite la argumentele instanţei de primă jurisdicţie, ci se mărgineşte la prezentarea propriului punct de vedere asupra aplicării dispoziţiilor legale la situaţia de fapt a cauzei.

În cauza dedusă judecăţii prin deciziile nr. 1621, 1622 şi 1623, emise de ANAF-DGAMC în data de 19.08.2013, privind corectarea erorilor materiale din deconturile de taxa pe valoare adăugată depuse pentru lunile martie, aprilie şi iunie 2013, organele fiscale au realizat o stingere prin compensare a unor obligaţii ale reclamantei de plată TVA anterioare deschiderii procedurii insolvenţei cu obligaţii de rambursare TVA de la bugetul de stat către reclamantă rezultate din perioade ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

Instanţa de fond a realizat o interpretare corectă a dispoziţiilor din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, aplicabilă reclamantei la data emiterii deciziilor supuse controlului judiciar, având în vedere distincţia realizată de lege între procedura de executare a unor creanţe anterioare deschiderii procedurii şi cea referitoare la creanţe ulterioare.

Din întreaga reglementare a legii rezultă cu evidenţă că nu se poate realiza compensarea unor creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei cu creanţe rezultate din activitatea ulterioară a societăţii aflate în insolvenţă.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a reţinut în sprijinul interpretării date dispoziţiilor legale aplicabile şi Decizia Comisiei fiscale nr. 1/2015, care confirmă interpretarea instanţei în sensul că obligaţiile fiscale ale contribuabilului reprezentând taxă pe valoarea adăugată de plată, aferente perioadelor fiscale anterioare datei deschiderii procedurii de insolvenţă, nu se pot compensa cu creanţele acestuia reprezentând taxă pe valoarea adăugată de rambursat aferente perioadelor fiscale ulterioare deschiderii procedurii.

Constatând că nu sunt fondate criticile recurentei, Înalta Curte va menţine sentinţa instanţei de fond ca fiind legală.

Nefiind motive pentru a reţine încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului de către recurentă, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată privind amendarea recurentei ca neîntemeiată.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 2507 din 07 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de amendare a recurentei ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.