Suspension of tax assessment enforcement for lack of well-justified case and imminent harm under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, suspendarea deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect decizia de impunere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 45/2015 din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea reclamantei, în sensul că a fost dispusă suspendarea deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.

Recurenta a arătat că cererea de suspendare formulată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât în cauza dedusă judecăţii nu s-a făcut dovada unei cauze bine justificate şi a unei pagube iminente, fiind invocat şi faptul că cererea reclamantei este nemotivată în fapt.

Recurenta a criticat şi soluţia instanţei de fond cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs, intimata A. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca fiind tardiv introdus, anularea recursului ca nemotivat, iar pe fondul recursului, respingerea ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18.01.2015 şi apoi la 1.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26.04.2015 completul de filtru a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, constatând că argumentele prezentate de recurentă se circumscriu cazului de casare invocat în susţinerea recursului formulat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, completul de filtru a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii de recurs, având în vedere dovada comunicării hotărârii, 29 decembrie 2015, şi data declarării recursului, 04.01.2016. Astfel, s-a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată întemeiate motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, constatând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale, va admite recursul formulat, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecăţii în dosarul de faţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este definit de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Posibilitatea suspendării executării actelor administrative este prevăzută şi de Recomandarea R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din Cadrul Consiliului Europei, aceasta statuând că se poate dispune o atare măsură în condiţii similare cu cele prevăzute de legislaţia internă, fiind necesare argumente care să justifice măsura, pentru evitarea unui prejudiciu ireparabil.

Instanţa de fond a apreciat că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, însă instanţa care a analizat fondul acţiunii reclamantei, respectiv acţiunea în anularea actului administrativ fiscal ce face obiectul cererii de suspendare de faţă, a respins acţiunea reclamantei, precum şi cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 213 din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 2958 din 12 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei de impunere x/30.09.2015 şi a respins acţiunea reclamantei vizând anularea actelor.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut, cu privire la sumele de 772.834 RON şi 137.278 RON stabilite prin decizia de impunere că este evidentă inexistenţa cazului bine justificat, atâta timp cât criticile la adresa legalităţii actului administrativ au fost înlăturate. Cât priveşte suma de 1.182.569 RON, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nu a fost reliefată existenţa unor împrejurări de natură a sublinia nelegalitatea vădită a actului administrativ fiscal.

Având în vedere aspectul că cele două condiţii prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi casată şi, rejudecând cauza, cererea reclamantei privind suspendarea deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 va fi respinsă, ca neîntemeiată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va respinge cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 45/2015 din 03 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.