EU farm funding cancellation reversed: majority shareholder's indirect stake cannot trigger eligibility bar

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor în dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 17649/15.05.2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.03.2015, cu exonerarea societăţii de la plata sumei de 5.127.624,89 RON şi cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 195/F-CONT din data de 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale;

(ii) a anulat Decizia nr. 17649/15.05.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.03.2015, cu consecinţa exonerării reclamantei de debitul în sumă de 5.127.624,89 RON;

(iii) a redus onorariul avocaţial la 5.000 RON şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.050 RON cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocaţial şi taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 195/F-CONT din data de 15 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurenta a argumentat, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 224/2008, art. 2 din Ghidul Solicitantului aferent măsurii 121, cât şi a prevederilor art. 1 din Contractul de finanţare, în raport de starea de fapt dedusă judecăţii.

A evocat circumstanţele cauzei şi aspectele de fapt care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate şi a susţinut că noţiunea de solicitant şi de acţionar al unui solicitant a fost clarificată prin Ghidul solicitantului.

Recurenta s-a raportat, în speţă, doar la calitatea de acţionar majoritar deţinută de dl. B. la S.C. D. S.R.L. (administrator, Director General Unic, asociat cu cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% şi un alt procent de 8% prin intermediul S.C. E. SRL), constatându-se astfel calitatea dlui. B. de acţionar majoritar (58%) al S.C. D. S.R.L.

La momentul depunerii cererii de finanţare, acţionariatul societăţii S.C. D. S.R.L. era format astfel: dl. B. deţinea 50% ca persoană fizică şi 50% era deţinut de S.C. E. S.R.L. - iar la această din urmă societate dl. B. deţinea un acţionariat în procent de 8%.

Conform extrasului ONRC nr. 44458 din data de 07.08.2009 - asociatul unic al S.C. D. S.R.L. era dl. B. care deţinea 100% cota de participare şi pierderi.

Aşadar, în mod întemeiat, s-a constatat că, în sesiunea septembrie- octombrie 2009, S.C. A. S.R.L., jud. Argeş, unde dl. B. era asociat unic cu cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100% şi administrator, a solicitat finanţare pe măsura 121 pentru implementarea proiectului "înfiinţare fermă de găini ouătoare aparţinând S.C. A. S.R.L. în localitatea Suseni, jud. Argeş" deşi dl. B. - în calitate de acţionar majoritar al S.C. D. S.R.L. era beneficiar al contractului de finanţare nr. x - contract ce se afla în derulare.

Chiar şi în cazul în care o societate are doi asociaţi, persoane fizice/juridice, care deţin cote egale de capital, (50% cu 50%) regula majorităţii înseamnă în fapt unanimitate, ambii fiind acţionari majoritari deoarece au cotă egală de participare.

În cazul de faţă S.C. D. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., deţin un asociat majoritar prin intermediul dlui B., asociat care deţine peste procentul de 50% ca acţionar persoana fizică şi căruia îi revin încă 8% prin cota de acţiuni deţinută la S.C. E. S.R.L.

Această practică, de a diviza un proiect complex atât ca valoare cât şi ca întindere, în mai multe proiecte, mai mici, permite unui solicitant să realizeze mai multe proiecte pe aceeaşi măsură - situaţie interzisă prin prevederile legale în vigoare.

Solicitantul S.C. A. S.R.L. a acţionat în sensul creării în mod artificial a condiţiilor de eligibilitate, aceasta fiind, în realitate, neregula, şi nu a respectat declaraţia privind autonomia societăţii.

Dl. B., prin calităţile şi funcţiile cumulate la momentul depunerii cererilor de finanţare în S.C. A. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., respectiv de asociat în S.C. E. S.R.L., asociat în S.C. D. S.R.L., director general, administrator în S.C. F. S.R.L., şi asociat şi administrator unic în S.C. A. S.R.L., precum şi responsabil legal al ambelor ultime proiecte, se găseşte într-o poziţie evidentă de control şi decizie, respectiv deţine o influenţă dominantă în toate cele trei societăţi.

Intimata nu reprezintă o microîntreprindere autonomă, aptă să realizeze în mod independent obiectivul general al măsurii 121, ci o societate care a creat în mod artificial prin declararea în mod nereal a autonomiei sale a condiţiilor necesare pentru a fi declarat un beneficiar eligibil al măsurii 121, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care între beneficiar şi entităţi există aceeaşi asociaţi/administratori din acelaşi grup, fiind exclusă astfel posibilitatea ca un eventual solicitant de finanţare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanţare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piaţă în condiţiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat, ca şi preţuri practicate/volum activitate, de un o singură persoană.

Este lesne de observat că prin această construcţie financiară, beneficiarul a intenţionat să obţină un ajutor financiar dublu în detrimentul altor posibili beneficiari care îndeplineau condiţiile impuse de PNDR pentru dezvoltarea fermei, proiecte unice care puteau dezvolta zona şi sprijini producătorii mici să se dezvolte, dat fiind faptul că PNDR 2007-2013 a avut la bază competitivitatea proiectelor (concurenţa acestora la depunerea cererii de finanţare).

Eligibilitatea proiectului şi a cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, verificare pe care beneficiarul a acceptat-o necondiţionat.

Aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, regula este că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, însă excepţia de la regulă, prevăzută de art. 5 din acelaşi regulament coroborat cu art. 17 alin. (4) Anexa I Prevederi Generale ("în cazul înregistrării unei neregularităţi rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite din partea Autorităţii Contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării. ") din contractul de finanţare, este că în cazul abaterilor intenţionate sau săvârşite din neglijenţă sancţiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat.

Obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recuperarea prejudiciului stabilit în sarcina reclamantei este obligatorie pentru derularea PNDR prin FEADR în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

4. Recursul incident declarat în cauză

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs incident reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, s-a solicitat să se constate că, în mod nelegal, Curtea de Apel Piteşti a înlăturat argumentele A. S.R.L. privind aspectele procedurale de nelegalitate ale Procesului-verbal, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor normative reglementând procedura de verificare şi competenţele AFIR, să se modifice sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea acţiunii ca urmare a valorificării criticilor de nelegalitate procedurală invocate pe calea acesteia, precum şi obligarea AFIR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs incident.

Criticile recurentei s-au subsumat, în esenţă, următoarelor argumente:

(i) Pârâta nu a respectat procedura şi termenele prevăzute de art. 21 alin. (5) şi 23 din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu a comunicat reclamantei actele de procedură relative la aceste aspecte. Astfel, se prezumă inexistenţa acestor acte cu toate consecinţele în plan juridic pe care lipsa acestora le-ar presupune, respectiv nulitatea procedurii de control şi, pe cale de consecinţă, nulitatea Procesului-verbal întocmit, având în vedere că se prezumă faptul că membrii echipei de control nu au avut un mandat valid şi că nu a existat o delimitare concretă cu privire la obiectul verificărilor şi limitele puterilor în care echipa de control era ţinută a acţiona;

(ii) Durata verificării a depăşit termenul de 90 de zile, aspect ce atrage de plano nulitatea actului. Expirarea termenului legal de 90 de zile atrage chiar stingerea dreptului autorităţii de a mai încheia Procesul-verbal (ca act administrativ individual) şi de a stabili obligaţii bugetare în sarcina persoanei controlate;

(iii) Societăţii nu i-a fost comunicat proiectul Procesului-verbal, act ce conţine erori materiale, şi nu i s-a permis să-şi exprime un punct de vedere referitor la acesta, fiindu-i, astfel, încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6 CEDO. Vătămarea suferită nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ emis în aceste condiţii.

(iv) Dreptul la apărare al Societăţii a fost încălcat şi prin necomunicarea de către AFIR a tuturor actelor care au stat la baza emiterii Procesului-verbal contestat;

(v) Controlul exercitat de AFIR în perioada de monitorizare a fost nelegal. Odată ce AFIR a verificat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi a aprobat cererea de finanţare depusă de A. S.R.L., semnând Contractul de finanţare, se naşte o prezumţie de legalitate şi veridicitate a constatărilor sale, consemnate în acte administrative individuale care produc efecte juridice conform legii. În mod evident, autoritatea nu poate reveni asupra acestor constatări şi nu poate înlătura efectele actelor administrative legal emise şi intrate în circuitul juridic civil într-o procedură ulterioară care nu deschide, potrivit legii, posibilitatea reverificării îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate pentru acordarea fondurilor solicitate. Procedurile reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 (care stă la baza emiterii Procesului-verbal) vizează exclusiv corecta executare de către beneficiar a obligaţiilor contractuale asumate, iar nu şi posibilitatea revenirii asupra verificărilor efectuate în cadrul etapei precontractuale.

Recurenta a mai susţinut şi că revine AFIR, în temeiul calităţii sale de autoritate cu atribuţii în domeniul alocării şi supravegherii modului de utilizare al fondurilor europene, atribuţia de a se asigura că toţi solicitanţii îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de lege (conform art. 5 din O.U.G. nr. 41/2014). O eventuală încălcare a acestor criterii, neobservată de către autoritate cu ocazia verificării şi aprobării cererilor de finanţare, rămâne în culpa autorităţii care nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile stabilite prin lege şi nu poate constitui temei de reziliere a contractului sau de retragere a fondurilor, mai ales cât timp cererile de finanţare pretins a fi în conflict au fost depuse de societăţile menţionate la aceiaşi autoritate, cu bună credinţă şi fără a se ascunde vreo informaţie suplimentară faţă de aceasta.

5. Apărările formulate în cauză

Atât recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cât şi recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. au depus întâmpinare la cererile de recurs formulate în cauză, solicitând, corespunzător propriei poziţii procesuale, respingerea căii de atac şi menţinerea actelor administrative contestate, respectiv a hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte desfiinţarea respectivelor acte administrative, inclusiv pentru neregularităţile procedurale anume invocate prin cererea de chemare în judecată.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea cererilor de recurs în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestora.

2. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor formulate în cauză

Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare şi observaţiile prezentate prin întâmpinările depuse în cauză, după reevaluarea probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că ambele recursuri declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.03.2015 întocmit de autoritatea pârâtă s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante A. S.R.L., în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x, având ca obiect implementarea proiectului "Înfiinţare fermă de găini ouătoare aparţinând S.C. A. S.R.L. în localitatea Suseni, judeţ Argeş", obligaţia de restituire a sumei de 5.127.624,89 RON, reprezentând finanţarea nerambursabilă acordată acesteia în cadrul măsurii 121 FEADR, ca urmare a nerespectării criteriilor de eligibilitate ale solicitantului, prin aceea că, la data depunerii cererii de finanţare, respectiv la data de 02.10.2009, asociatul unic al S.C. A. S.R.L., şi anume dl. B., avea deja în derulare un proiect tot pe măsura 121 FEADR (x/04.09.2008) prin S.C. D. S.R.L., judeţ Argeş, societate la care aceeaşi persoană deţinea calitatea de asociat majoritar (asociat cu 50% în S.C. D. S.R.L. şi 8% în cadrul S.C. E. S.R.L., al doilea acţionar cu 50% al S.C. D. SRL), fiind astfel încălcate prevederile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2008.

Pe baza acestei situaţii de fapt, relevată de înscrisurile şi informaţiile obţinute în cadrul verificărilor administrative efectuate în cauză, ţinând seama şi de Declaraţia pe propria răspundere, partea F din cererea de finanţare, cuprinzând atestarea dlui. B., conform căreia asociaţii majoritari ai solicitantului nu erau implicaţi în derularea altor proiecte finanţate prin FEADR în cadrul aceleiaşi măsuri, în mod direct sau prin alte societăţi comerciale deţinute de aceeaşi acţionari majoritari, s-a reţinut de către autoritatea administrativă că proiectul reclamantei nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru cofinanţare şi, ca atare, era necesară recuperarea sprijinului financiar.

Nerespectarea criteriului de eligibilitate, constând în încălcarea interdicţiei impuse solicitantului ca acţionarii săi majoritari să nu fie implicaţi în alte proiecte aprobate sau aflate în derulare în cadrul aceleaşi măsuri FEADR, a fost reţinută şi interpretată în cauză ca o împrejurare şi temei de desfiinţare a contractului de finanţare, considerându-se ca fiind evidentă intenţia solicitantului în ceea ce priveşte inducerea în eroare a autorităţii administrative, în scopul obţinerii unui ajutor financiar necuvenit.

Contestaţia administrativă a reclamantei împotriva procesului-verbal mai sus menţionat, a fost respinsă de autoritatea pârâtă prin Decizia nr. 17649/15.05.2015.

Actele administrative astfel emise au fost anulate prin hotărârea instanţei de fond, care a constatat, pe de o parte, că starea de fapt existentă şi reţinută în cauză nu corespunde şi nu se încadrează în ipoteza de la art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2005, normă legală indicată ca temei a neregulii imputate reclamantei, iar, pe de altă parte, că elementele faptice relevante, astfel cum erau ele evocate în cuprinsul procesului-verbal contestat, nu confirmau pretinsa încălcare a criteriului de eligibilitate a solicitantului, la data formulării cererii de finanţare.

S-a reţinut de către instanţă că textele de lege relevante în cauză erau cele de la art. 3 alin. (3) şi (6) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, norme legale cuprinzând cerinţele/condiţiile prevăzute pentru acordarea finanţării nerambursabile în cadrul măsurii 121 "Modernizare exploataţii agricole".

Astfel, potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2008, "Un beneficiar poate depune un a doilea proiect în cadrul aceleiaşi măsuri cofinanţate din FEADR, cu condiţia ca primul proiect să fie nefinalizat, cu excepţia beneficiarilor care aplică pentru măsura 125 (…) şi pentru schema de ajutor de stat XS 13/2008".

Iar, potrivit art. 3 alin. (6), "Proiectele solicitanţilor ai căror acţionari majoritari au în derulare alte proiecte finanţate din FEADR în cadrul aceleiaşi măsuri nu sunt eligibile, cu excepţia celor care aplică pentru schema de ajutor de stat XS 13/2008".

S-a arătat de către instanţă că, din interpretarea primului text, rezultă că un beneficiar de proiect nu poate depune al doilea proiect în cadrul aceleiaşi măsuri de finanţare până când primul nu este finalizat.

S-a subliniat că textul se referă la beneficiarul unui proiect, ceea ce presupune existenţa unui proiect care a fost deja aprobat şi se află în derulare.

Concluzia formulată a fost susţinută şi prin trimitere la Ghidul Solicitantului pentru accesarea măsurii 121 "Modernizare exploataţii agricole", reglementare care defineşte "beneficiarul" ca fiind acea persoană juridică/fizică autorizată care a realizat un proiect de investiţii şi care a încheiat un contract de finanţare pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR.

Conform aceleiaşi reglementări, cât timp durează implementarea primului proiect, un al proiect nu poate fi depus de beneficiar pentru aceeaşi măsură de finanţare.

Pe baza acestor considerente, instanţa de fond a arătat că deşi textul de la art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 224/2008 a fost menţionat în procesul-verbal de constatare a neregulilor din speţă, respectiva dispoziţie legală nu avea incidenţă în cauză, întrucât societatea reclamantă nu deţinuse calitatea de beneficiar al unui proiect anterior la data depunerii celui în discuţie, iar nu aceasta era neregula imputată reclamantei în litigiul de faţă.

S-a reţinut de către instanţă că ceea ce i s-a reproşat reclamantei, în calitate de "solicitant", termen distinct de cel de "beneficiar", era aceea că, la data depunerii cererii de finanţare, asociatul său unic avea în derulare pe aceeaşi măsură un alt proiect cu o altă societate comercială, S.C. D. S.R.L., la care aceeaşi persoană era asociat majoritar.

Instanţa de fond a subliniat că interdicţia prevăzută de art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008 îi vizează pe asociaţii majoritari ai solicitantului fără a face trimitere la calitatea acestora, de asociaţi în alte societăţi.

S-a arătat că din interpretarea literară a textului rezultă că legiuitorul interzice ca asociaţii majoritari înşişi să aibă un alt proiect în derulare, iar nu un alt solicitant la care ei să fie asociaţi majoritari.

În speţă, condiţia ca unicul asociat al reclamantei B. să nu fi avut el însuşi un proiect în derulare la data depunerii celui al reclamantei a fost considerată ca realizată în cauză, dar nu aceasta era neregula reţinută în sarcina reclamantei.

Că legea interzice ca asociaţii majoritari înşişi să aibă un alt proiect în derulare la data depunerii cererii de finanţare, iar nu un alt solicitant la care respectivii asociaţi să fie tot asociaţi majoritari, a fost susţinută de instanţă şi în raport de conţinutul dispoziţiilor relevante din Ghidul Solicitantului, unde, la Capitolul 3, se prevede că "un beneficiar poate depune un al doilea proiect în cadrul măsurii 121, cofinanţată prin FEADR, cu condiţia ca primul proiect să fie finalizat. Proiectele solicitanţilor ai căror acţionari majoritari au în derulare alte proiecte finanţate prin FEADR în cadrul acestei măsuri, nu sunt eligibile" "o persoană fizică/juridică care este acţionar/asociat majoritar în sensul majorităţii absolute (reprezintă mai mult de jumătate plus unu din totalul acţiunilor/părţilor sociale) din punct de vedere al acţiunilor/părţilor sociale în două sau mai multe societăţi nu poate solicita fonduri FEADR, în acelaşi timp şi în cadrul aceleiaşi măsuri, decât în cadrul unei singure societăţi".

Aşadar, s-a concluzionat de către instanţă că asociatul care este majoritar în două sau mai multe societăţi nu poate obţine fonduri pentru o anumită măsură decât în cadrul unei dintre aceste societăţi, celelalte solicitări fiind neeligibile dacă sunt formulate înainte de finalizarea proiectului aprobat.

În acelaşi sens, s-a făcut trimitere şi la menţiunile înscrise în formularul F "Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului", referitoare la faptul că asociaţii majoritari ai solicitantului nu trebuie să aibă în derulare alte proiecte finanţate prin FEADR în cadrul aceleiaşi măsuri, în mod direct sau prin alte societăţi comerciale în care sunt asociaţi majoritari, sub sancţiunea neeligibilităţii proiectului sau a rezilierii contractului.

În aceste coordonate, s-a reţinut că elementele de fapt relevante din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate nu confirmă pretinsa neregulă imputată reclamantei prin actele administrative contestate în cauză.

Astfel, s-a reţinut că, la data depunerii cererii de finanţare de către reclamanta A. S.R.L. - 02.10.2009, având ca asociat unic pe B., o altă societate la care B. era asociat, şi anume D. S.R.L., obţinuse finanţare pe măsura 121 şi îşi implementa proiectul de investiţii. La S.C. D. S.R.L., B. era asociat cu 50% părţi sociale atât la momentul depunerii cererii de finanţare pentru D. S.R.L., cât şi la momentul depunerii cererii de finanţare pentru reclamanta A. S.R.L., coasociat cu 50% fiind G. şi, respectiv, S.C. E. S.R.L., corespunzător celor două momente menţionate.

Conform evidenţelor ONRC, B. deţinea 8% părţi sociale în cadrul coasociatului E. S.R.L., dar nu la data depunerii cererii de finanţare pentru reclamanta A. S.R.L., aşa cum eronat se susţinuse de către autoritatea administrativă, ci, ulterior acestui moment, cu mult după depunerea cererii de finanţare ce interesează în cauză şi chiar după semnarea contractului de finanţare.

S-a mai arătat de către instanţă că participaţia dlui. B. cu 8% din părţile sociale în S.C. E. S.R.L. chiar la data depunerii cererii de finanţare pentru reclamanta A. S.R.L. nu modifica cu nimic starea de fapt relevantă în contextul aplicării dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008, neputându-se considera că dl. B. ar fi fost asociat majoritar la S.C. D. S.R.L.

Sub acest aspect, s-a arătat de către instanţă că majoritatea absolută nu poate fi calificată astfel prin însumarea realizată de autoritatea administrativă, care, în mod eronat, a adăugat/adiţionat procentul de 8% deţinut de B. în cadrul E. S.R.L. la cele 50% părţi sociale deţinute de B. la D. S.R.L.. Procentul de 8% nu vizează părţile sociale ale reclamantei A. S.R.L. şi nu contribuie la formarea voinţei sociale a respectivei entităţi juridice prin adăugare la cele 50% părţi sociale deţinute de B., având relevanţă exclusiv pentru formarea voinţei sociale a E. S.R.L.

Faptul că asociatul B. exercita o influenţă mai mare asupra societăţii D. S.R.L. nu constituia o împrejurare care să justifice extinderea definiţiei "asociaţilor majoritari" din Ghidul Solicitantului, majoritatea stabilindu-se, conform reglementării enunţate, prin raportare la totalul părţilor sociale ale asociatului la societatea respectivă.

S-a concluzionat aşadar că la data depunerii cererii de finanţare şi la data completării formularului pentru reclamanta A. S.R.L., dl. B. nu era asociat majoritar la S.C. D. S.R.L. şi, prin urmare, autoritatea administrativă nu a fost indusă în eroare, solicitarea reclamantei fiind una eligibilă.

Prin intermediul cererii sale de recurs, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a criticat hotărârea instanţei de fond, de anulare a actelor administrative emise în privinţa societăţii reclamante, cât şi considerentele expuse în justificarea acesteia, susţinându-se în esenţă că ceea ce avea relevanţă şi trebuia analizat în cauză era calitatea de acţionar majoritar a dlui. B. la D. S.R.L., de 58% din totalul părţilor sociale, situaţie în care judecătorul primei instanţe avea obligaţia să constate că, în sesiunea septembrie- octombrie 2009, societatea reclamantă - având ca unic acţionar tot pe B., solicitase finanţare în cadrul măsurii 121, în condiţiile în care aceeaşi persoană, în calitate de acţionar majoritar al D. S.R.L., era beneficiarul unui contract de finanţare în derulare, pe aceeaşi măsură 121.

Deopotrivă, a fost criticată opinia instanţei în legătură cu modul în care a calificat/determinat majoritatea absolută în cadrul societăţilor cu răspundere limitată, susţinându-se că, potrivit literaturii de specialitate, în cazul în care o societate este constituită din asociaţi, persoane fizice/juridice, care deţin cote egale de capital (50% cu 50%), regula majorităţii înseamnă în fapt unanimitate, ambii fiind acţionari majoritari, în condiţiile în care fiecare acţionar deţine o cotă egală de participare.

Raportat la circumstanţele cauzei şi starea de fapt evidenţiată de actele şi informaţiile obţinute în etapa procedurii documentare, s-a solicitat să se constate că dl. B. a acţionat în sensul creării în mod artificial a condiţiilor de eligibilitate, prin divizarea unui proiect complex ca valoare şi ca întindere în mai multe proiecte mai mici, prin intermediul S.C. D. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., aceasta fiind în realitate neregula, săvârşită şi prin faptul nerespectării declaraţiei de autonomie a societăţii, ce constituie Anexa 4.1 la Cererea de finanţare, având în vedere că toate cel trei societăţi erau controlate de o singură persoană, dl. B. fiind principalul beneficiar al rezultatelor economice.

Or, cerinţa referitoare la autonomia societăţii reclamante, aspect în raport de care se determină eligibilitatea proiectului, nu a fost deloc analizată în cauză, deşi constituia un element important în rezolvarea litigiului.

Efectuând propria examinare în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, conţinutul actelor administrative contestate şi motivele şi criticile din recurs ale autorităţii administrative pârâte, Înalta Curte constată că aspectele faptice relevante în contextul aplicării dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 au fost corect decelate în cauză, hotărârea instanţei de fond fiind legală, temeinic şi corespunzător motivată, oferind un răspuns specific şi explicit tuturor chestiunilor de care depindea corecta rezolvare a litigiului.

Recurenta-pârâtă nu a prezentat argumente solide la ceea ce s-a reţinut şi statuat prin hotărârea primei instanţe, iar susţinerile formulate în recurs nu înlătură raţionamentul instanţei şi nici distincţiile impuse de interpretarea normelor de lege aplicabile speţei.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, analiza elementelor invocate în susţinerea tezei privind îndeplinirea în cauză a prevederilor art. 3 din H.G. nr. 224/2008 nu demonstrează nerespectarea criteriului de eligibilitate a proiectului reclamantei A. S.R.L., fiind perfect întemeiate şi justificate toate distincţiile şi observaţiile făcute de instanţa de fond în aplicarea respectivei norme legale.

Astfel, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, în speţă, delimitarea celor două noţiuni cu care operează textul de la art. 3 alin. (3) şi (6) din H.G. nr. 224/2008 este una deosebit de importantă, în sensul în care primul aliniat evocat are în vedere situaţia "beneficiarului" unui proiect aprobat în cadrul măsurii 121, iar celălalt alineat se referă la proiectele "solicitanţilor".

Din conţinutul normativ al textelor de lege enunţate rezultă că noţiunile sunt diferite şi vizează categorii distincte de destinatari, cu reguli şi restricţii aparte, fapta descrisă în actele administrative emise în privinţa reclamantei, încadrându-se formal în prevederile art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008, aşa cum întemeiat a subliniat şi prima instanţă, care, în verificarea îndeplinirii condiţiei de eligibilitate a proiectului reclamantei, a avut în vedere situaţia "solicitantului" de fonduri FEADR, cu toate implicaţiile aferente.

Formularea clar şi precis determinată a prevederilor art. 3 alin. (6) din H.G. nr. 224/2008, detaliate în Ghidul Solicitantului pentru accesarea măsurii 121 "Modernizare exploataţii agricole", Capitolul 3, astfel cum acestea au fost redate mai sus în paragrafele anterioare, cuprinzând motivaţia specifică din sentinţa instanţei de fond, face inutilă orice discuţie legată de conţinutul interdicţiei acolo prevăzute, rezultând, în mod neechivoc, că ceea ce legiuitorul a înţeles să interzică prin respectiva dispoziţie legală este ca asociaţii majoritari înşişi să aibă un alt proiect în derulare, iar nu un alt solicitant la care ei să fie asociaţi majoritari.

Or, în speţă, condiţia ca unicul asociat al reclamantei, şi anume B., să nu fi avut el însuşi un proiect în derulare la data depunerii celui privind pe reclamantă, nu a fost nesocotită în cauză, S.C. D. S.R.L. nefiind una şi aceeaşi persoană cu B..

Nu rezultă în cauză ca B. să fi fost asociat majoritar în două sau mai multe societăţi şi să fi solicitat şi obţinut fonduri pe aceeaşi măsură în cel puţin două societăţi.

Contrar celor susţinute în recurs, Înalta Curte constată că, în analiza efectuată, instanţa de fond a avut în vedere şi a examinat în mod corespunzător chestiunea referitoare la calitatea de asociat majoritar a dlui. B. la S.C. D. S.R.L., iar faptul că nu a ajuns la aceeaşi concluzie cu cea a autorităţii administrative nu înseamnă şi nu echivalează cu o analiză eronată sau incomplet efectuată din partea instanţei.

Înalta Curte nu poate îmbrăţişa punctul de vedere al recurentei pârâte care, invocând calitatea de acţionar majoritar a dlui. B. la S.C. D. S.R.L., cu 58 % din totalul părţilor sociale, însumează cele 50% părţi sociale deţinute de respectiva persoană cu cele 8 % părţi sociale deţinute tot de B. în cadrul S.C. E. S.R.L., celălalt acţionar cu 50%, literatura de specialitate evocată având la bază şi reglementând o altă situaţie decât cea existentă în cauză.

Soluţia din exemplul propus de recurenta pârâtă era valabilă în ipoteza în care dl. B. ar fi deţinut şi calitatea de asociat unic al S.C. E. S.R.L., celălalt coasociat cu 50% la S.C. D. S.R.L.

În speţă însă, acţionarul majoritar (unic asociat) al reclamantei, dl. B., nu avea decât 8% din părţile sociale ale S.C. E. S.R.L., ceea ce îi conferea acestuia numai o poziţie privilegiată în formarea voinţei societare a D. S.R.L., nicidecum aceea de acţionar majoritar.

Or, în condiţiile în care reglementarea legală cuprinde şi o definiţie a noţiunii de "asociaţi majoritari", majoritate ce se stabileşte prin raportare la totalul părţilor sociale ale asociatului la societatea respectivă, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a refuzat algoritmul de calcul avut în vedere la emiterea actelor administrative contestate în prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod justificat, prima instanţă a reţinut că, la data depunerii cererii de finanţare şi la data completării formularului pentru reclamanta S.C. A. S.R.L., dl. B. nu era acţionar majoritar la S.C. D. S.R.L., neexistând astfel nicio acţiune de inducere în eroare a autorităţii administrative şi nici elemente pe baza cărora să se poată concluziona că solicitantul S.C. A. S.R.L. ar fi acţionat în sensul creării în mod artificial a condiţiilor de eligibilitate sau că nu ar fi fost respectată în cauză declaraţia privind autonomia societăţii.

Celelalte susţineri din recursul autorităţii pârâte, invocate în susţinerea tezei privind pretinsa lipsă de autonomie a societăţii reclamante şi obligaţiile prevăzute în sarcina autorităţii cu atribuţii în gestionarea fondurilor Uniunii Europene nu necesită o examinare separată şi un răspuns explicit din partea instanţei de control judiciar, fiind exterioare şi fără legătură directă cu neregula reţinută în sarcina reclamantei prin actele administrative emise în cauză.

În raport de cele arătate, Înalta Curte constată că toate criticile din recursul pârâtei sunt nefondate şi nu justifică reformarea sentinţei primei instanţe.

Aceeaşi concluzie este valabilă şi în privinţa recursului incident declarat în cauză de către reclamanta S.C. A. S.R.L.

Aşa cum s-a arătat mai sus, la pct. I.4 din prezenta decizie, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate că, în mod greşit, prima instanţă a înlăturat argumentele din cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte aspectele procedurale de nelegalitate ale procesului-verbal de constatare a neregulilor întocmit în cauză, interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei, susţinând, în opinia reclamantei, temeinicia celor afirmate.

O primă neregularitate invocată se referă la faptul că autoritatea pârâtă nu ar fi respectat procedura şi termenele prevăzute de art. 21 alin. (5) şi 23 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi nici nu a comunicat recurentei reclamante actele de procedură în legătură cu respectivele aspecte.

S-a susţinut că orice încălcarea a normelor procedurale prevăzute în materia dreptului administrativ reprezintă o nesocotire a principiului legalităţii şi atrage de plano nulitatea actului administrativ nelegal emis.

Sub acest aspect a fost invocată încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul în care autoritatea pârâtă nu a prezentat documente care să ateste că procedura de control în cauză fusese derulată cu respectarea competenţei materiale a echipei de control, inclusiv în componenta ce vizează obiectul verificărilor şi limitele puterilor conferite echipei de control.

Răspunzând aspectelor invocate, Înalta Curte arată că, într-adevăr, dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează atribuţiile prevăzute/stabilite în sarcina conducerii autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi, chiar dacă ele nu pot fi ignorate atunci când se verifică legalitatea procedurii de control efectuate, este necesar, aşa cum s-a subliniat de judecătorul primei instanţe, să fie dovedită existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele legitime ale entităţii verificate.

Or, în speţă, actul administrativ încheiat la finalizarea procedurii de control efectuate în cauză, a fost însuşit de autoritatea pârâtă, care avea şi competenţa legală de a proceda la emiterea acestuia.

Pe de altă parte, nu pot fi ignorate circumstanţele care au condus la declanşarea căii de atac în cauză, împrejurare judicios reţinută şi evaluată la judecata în primă instanţă.

Verificările efectuate în legătură cu îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate pentru finanţarea acordată recurentei reclamante au fost determinate/generate de constatările şi rezultatele controlului realizat la S.C. F. S.R.L., entitate juridică faţă de care se conturase suspiciunea că nu era eligibilă pentru finanţare pe Măsura 121, raportat la faptul că asociatul majoritar al acestuia una şi aceeaşi persoană cu asociatul unic al reclamantei, obţinuse deja finanţare pe aceeaşi măsură în cadrul altei societăţi în care era asociat majoritar, şi anume reclamanta din cauză.

Prin urmare, procedura de control efectuată în cauză nu a reprezentat decât o prelungire firească a controlului aprobat şi realizat în cadrul S.C. F. S.R.L., procedură a cărei neregularitate nu a fost invocată şi nici nu putea fi valabil examinată în prezenta cauză, având în vedere părţile din raportul juridic de drept administrativ stabilit în cauză.

Tot ca o consecinţa directă a acestei sesizări derivate este şi faptul că autoritatea pârâtă nu avea îndatorirea de a comunica reclamantei dovezile referitoare la aspectele analizate.

Cu aceste precizări Înalta Curte îmbrăţişează argumentaţia instanţei de fond referitoare la inaplicabilitatea în procedura derulată în cauză a garanţiilor conferite de art. 6 din CEDO şi imposibilitatea de asimilare a obligaţiei de plată impusă printr-un proces-verbal de constatare a neregulilor cu o acuzaţie penală, fiind perfect întemeiată statuarea instanţei în sensul că stabilirea şi recuperarea creanţelor decurgând din nerespectarea condiţiilor de încheiere a contractului de finanţare constituie o măsură administrativă, nicidecum o taxă sau o impunere fiscală ori o sancţionare contravenţională, pentru a fi incidente astfel atributele ataşate dreptului la un proces echitabil, în lumina jurisprudenţei CEDO.

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanţă a dat o corectă rezolvare şi susţinerii reclamantei vizând nerespectarea în cauză a dispoziţiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 99/2011, prin faptul depăşirii termenului de 90 de zile prevăzut pentru efectuarea verificărilor în cadrul procedurii de control.

Criticile din recursul reclamantei nu constituie o contraargumentaţie la constatările şi concluziile primei instanţe, cele afirmate exprimând mai degrabă suspiciunile reclamantei cu privire la data când ar fi avut loc în realitate completarea formularului IRD 0. I şi motivele care justifică în opinia acesteia respectiva bănuială.

Fiind vorba de acte care se bucură de prezumţia de autenticitate, Înalta Curte arată că informaţiile consemnate în cuprinsul acestora, cu referire la data emiterii înscrisului, nu poate fi contestată decât în procedura anume prevăzută de dispoziţiile art. 270 şi urm. din C. proc. civ.

Prin urmare, înscrisurile depuse în cauză, în special formularul IRD 0. I din 16.12.2014, atestă că activitatea de organizare a verificării s-a încheiat la data de 16.12.2014, iar procesul-verbal de constatare a neregulilor a fost întocmit la data de 16.03.2015. În consecinţă, Înalta Curte constată neîntemeiată susţinerea recurentei reclamante privitoare la nerespectarea în cauză a prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011.

În schimb, Înalta Curte constată că, deşi reale susţinerile reclamantei privitoare la necomunicarea proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor întocmit în cauză şi indicarea greşită în cuprinsul actului a sediului societăţii reclamante, acestea nu au produs consecinţe practice în caz, în condiţiile în care dreptul al apărare a fost asigurat prin soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative, ce a fost considerată de autoritatea pârâtă ca fiind formulată în interiorul termenului legal.

Nici faptul că societatea reclamantă nu a avut posibilitatea să exprime un punct de vedere cu privire la neregula imputată, în mod direct în faţa autorităţii emitente, care, la rândul său, avea posibilitatea să-şi evoce sau modifice actul în funcţie de criticile aduse, nu constituie o împrejurare care să atragă nulitatea procedurii prealabile emiterii actului administrativ aşa cum a subliniat şi prima instanţă, Înalta Curte însuşindu-şi considerentele expuse în partea relevantă a sentinţei.

În fine, Înalta Curte constată că şi aspectul referitor la competenţa Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de a verifica criteriile de eligibilitate precontractuale a fost corect şi justificat întemeiată în cauză, prima instanţă pronunţându-se în mod legal în sensul existenţei acestei competenţe, raportat la prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), e), h),j), cât şi la conţinutul formularului F "declaraţie pe propria răspundere a solicitantului" şi Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 121, pârâta AFIR având competenţă şi fiind prevăzută posibilitatea declarării neeligibilităţii după încheierea contractului de finanţare

Aşa fiind, Înalta Curte constată nefondate toate criticile din recursul reclamantei S.C. A. S.R.L.

Văzând şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/204, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 195/F-CONT din data de 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.