Scope of administrative investigative competence under O.G. 121/1998: jurisdiction of the specific unit that incurred the cost of military education

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 19.04.2013, A. a chemat în judecată Serviciul Român de Informaţii solicitând: constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii nr. 16/26.10.2012 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul S.R.I. şi pe cale de consecinţă: constatarea nulităţii absolute parţiale a Deciziei de imputare nr. x, emisă de U.M. 0711; dispunerea diminuării debitului în cuantum de 18.028,22 RON imputat reclamantului cu valoarea aferentă costurilor anului I de studiu în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii care nelegal au fost impuse în valoarea debitului contestat; constatarea nulităţii absolute a deciziei de imputare, deoarece valoarea prejudiciului este ambiguă şi echivocă.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 125/F-CONT din 17 septembrie 2015 a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecinţa rejudecării cauzei şi, ulterior, admiterea cererii de chemare în judecată, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 497 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanţei de fond a fost data cu aplicarea greşita şi încălcarea normelor de drept material.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat următoarele:

Cu privire la faptul ca nu se poate retine ca suma stabilita in actele atacate, respectiv suma de 18.028,22 RON, nu a fost determinata potrivit legii, astfel ca recurentului-reclamant nu i-au fost imputate sume nedatorate, din raportul de expertiza administrat in cauza rezulta contrariul.

Astfel, cu privire la modalitatea de stabilire a debitului, din raportul de expertiza specialitatea contabila, reiese faptul ca expertul nu a putut cunoaşte şi nici determina, la întocmirea acestuia, metodologia de actualizare de către SRI a elementelor iniţiale de calculaţie a cheltuielilor. În acest sens, din raportul de expertiza rezulta faptul ca "din verificarea calculului sumei de 18.028,22 RON, se retine suma de 15.281,34 RON sau suma de 15.375,12 RON (în funcţie de modalitatea de luare in considerare sau nu a concediului medical) pentru stabilirea cuantumului imputaţiei, iar pentru diferenţa de 2.746,88 RON sau 2.653 RON nu exista nicio nota de calcul şi/sau explicaţie". Totodată, tot din raportul de expertiza mai sus menţionat, rezulta şi faptul ca nu este justificata suma de 4.234,14 RON, neexistând înscrisuri doveditoare în acest sens.

Chiar daca instanţa de fond apreciază ca acest aspect nu are nicio relevanta asupra cuantumului de 18.028,22 RON, motivând ca aceasta suma reţinută de expert ca nejustificata ar face parte din suma de 27.669 RON, aceste argumente nu pot fi primite, atâta vreme cat expertul a reţinut ca nu exista documente justificative pentru aceasta suma, ea ar trebui înlăturată tocmai din suma de 18.028,22 RON, care a făcut obiectul obiectivului nr. 2 al Raportului şi la care expertul se raporta.

Tot din acest punct de vedere, intimatul-parat a arătat instanţei de fond faptul ca prezentarea concreta a modului de calcul nu ar fi posibila deoarece normele de hrana, echipamente, valoarea cheltuielilor de şcolarizare constituie secret de serviciu.

O asemenea modalitate de stabilire a prejudiciului, considerata legala de către instanţa de fond, încalcă normele referitoare la existenta şi proba prejudiciului, atâta vreme cat intimatul-parat a solicitat o suma de bani, insa a refuzat sa prezinte izvorul respectivei pretenţii şi, mai mult decât atât, nu exista înscrisuri justificative pentru suma mai sus menţionata.

Arată recurentul că una din caracteristicile fundamentale ale prejudiciului este aceea de a fi cert. Or, in cauza, atât timp cat partea care pretinde repararea prejudiciului suferit refuza sa prezinte modalitatea in care l-a stabilit şi datele concrete raportat la care a făcut respectivul calcul, instanţa va fi practic in imposibilitate de aprecia asupra valorii reale a prejudiciului solicitat.

Totodată, partea care formulează o anumita pretenţie are obligaţia sa o dovedească, chestiune consacrata legal atât in vechea cat şi in noua legislaţie. Iar, atâta vreme cat nu a dovedit in totalitate pretenţiile sale, astfel cum rezulta chiar din expertiza contabila administrata in cauza, acesta nu a dovedit nici existenta prejudiciului in cuantumul solicitat prin decizia imputata şi criticata de recurenţii-reclamanţi.

Doctrina de specialitate şi practica juridică au admis în mod constant faptul ca pentru a se putea pretinde repararea unui prejudiciu aceasta trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii cumulative. Prin urmare, prejudiciul ca element esenţial al răspunderii consta în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoana ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o alta persoana. Sub aspectul condiţiilor ce trebuie îndeplinite, prejudiciul trebuie sa fie cert, sa fie actual, evaluabil, sa nu fi fost reparat. Un prejudiciu eventual, nedovedit, nu este cert şi prin urmare nu poate fundamenta acordarea de despăgubiri.

Tot din acest punct de vedere, având in vedere ca intimatul-parat nu a dovedit un prejudiciu in ceea ce priveşte cheltuielile de şcolarizare aferente primului an de studii al recurentului-reclamant, instanţa de fond în mod nelegal a respins susţinerile recurentului in acest sens şi care au fost întemeiate pe argumentele legislative invocate in fata acesteia.

Aceasta întrucât, potrivit art. 52 alin. (2) din Constituţia României in vigoare la data admiterii recurentului-reclamant in cadrul Academiei Naţionale de Informaţii şi semnării Contractului nr. x/25.11.2004 privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate/ofiţer de informaţii acesta se obliga ca, după terminarea studiilor militare sa îndeplinească serviciul de militar activ pe o perioada de 10 ani, serviciul militar fiind obligatoriu pentru bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

În acelaşi timp, art. 34 şi 35 din Legea nr. 46/1996 prevedeau în mod neechivoc faptul ca tinerii admişi studenţi in primul an la o instituţie superioara de învăţământ cu profil militar sunt asimilaţi militarilor incorporaţi in vederea satisfacerii stagiului militar obligatoriu:

În acelaşi sens, hotărârea instanţei de fond este data cu încălcarea prevederilor art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o, întrucât modalitatea de stabilire a debitului este echivoca, SRI nefăcând proba prejudiciului suferit efectiv, iar, evaluarea fiind făcuta doar pe baza unor valori estimative cuprinse in nişte Ordine care in orice situaţie nu pot contraveni legii.

Legea este de asemenea neechivoca, art. 19 din Legea apărării naţionale, dispunând in mod clar faptul ca toate cheltuielile sunt suportate de la bugetul de stat cheltuielile necesare organizării, înzestrării, mobilizării, întreţinerii şi instruirii efectivelor active şi în rezervă, precum şi finanţării lucrărilor de investiţii ale forţelor armate se suportă din bugetul de stat şi din alte fonduri legal constituite.

Prin urmare toate aceste sume de bani ar fi fost suportate in orice situaţie din bugetul de stat, indiferent de locul şi modalitatea in care recurentul-reclamant şi-as fi satisfăcut stagiul militar obligatoriu.

Raportat la conţinutul legal al textelor invocate, în situaţia in care Instanţa a menţinut hotărârea Comisiei, SRI s-a îmbogăţit fara just temei, deoarece in virtutea legii, acele fonduri erau alocate special pentru întreţinerea militarilor in termen, au fost repartizate de la bugetul de stat tocmai in acest scop, SRI nesuferind niciun prejudiciu.

Executarea stagiului militar într-o unitate militară obişnuită sau în cadrul unei instituţii de învăţământ superior este irelevanta in cauza atât timp cat, potrivit legii, recurentul-parat oricum avea obligaţia de a executa acest stagiu.

Având în vedere aceste considerente, recurentul arată că a solicitat instanţei de fond sa constate faptul ca, in privinţa acestor cheltuieli, operează o compensaţie cu cheltuielile pe care statul roman le-ar fi făcut pentru susţinerea contestatorului in vederea satisfacerii stagiului militar obligatoriu.

Se poate accepta faptul ca poate studenţii militari erau încadraţi in alte norme de echipament, hrana şi cheltuieli de şcolarizare fata de militarii în termen, dar raportat la susţinerile intimatului-parat, rezultă ca recurentul-reclamant ar datora numai diferenţa dintre aceste doua valori, chestiune pe care de altfel o acceptam.

Chiar intimatul-parat arata faptul ca o asemenea compensaţie ar fi posibila şi indica şi textele de lege care conduc la o asemenea concluzie, insa apreciază ca ar fi putut fi posibila numai in situaţia in care contestatorul nu ar fi absolvit cursurile Academiei de Informaţii. Or, daca la nivel principial accepta o asemenea posibilitate, care ar fi temeiul de drept in baza căruia respinge totuşi o asemenea posibilitate, atât timp cat prejudiciul suferit este reprezentat numai de diferenţa suportata pentru întreţinerea unui student faţă de un militar în termen.

Faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra motivului de nulitate absolută a întregii proceduri privind angajarea răspunderii patrimoniale invocat în cererea introductivă, aceasta este de asemenea nelegală.

Astfel, pentru a se pronunţa in acest mod, instanţa de fond a trecut peste susţinerile recurentului-reclamant privitoare la faptul ca a fost încălcat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 121/1998, invocând in acest sens faptul ca prin Hotărârea nr. 14/28.05.2012 a Comisiei de Jurisdicţie a imputaţiilor s-a dispus repunerea în termenul de cercetare administrativa.

Repunerea in termen a intervenit motivat de "asigurarea respectării prevederilor legale", or acesta nu reprezintă un motiv temeinic astfel cum este cerut de dispoziţiile legale în materie.

În acest sens, potrivit art. 23 alin. (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei. (2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.

După cum rezultă din cuprinsul întâmpinării SRI, recurentul-reclamant fost trecut in rezerva prin ODP x/01.02.2012, iar Decizia de imputare emisa de UM 0711 Piteşti, nr. x poarta data de 16.07.2012. În concluzie, data la care s-a constatat paguba este 01.02.2012, iar data la care s-a emis decizia de imputare este 16.07.2012.

În aceste condiţii, angajarea răspunderii s-a făcut cu încălcarea termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 121/1998, motiv pentru care este lovită de nulitate absoluta întreaga procedura.

Chiar daca a fost data ulterior o Decizie de repunere in termen în acest sens, această repunere in termen nu a operat pentru un motiv temeinic, ci tocmai pentru "asigurarea respectării prevederilor legale", or tocmai din cauza acestor lipsuri ale Deciziei iniţiale, aceasta era lovita de nulitate absoluta, lipsuri ce nu pot fi acoperite printr-o repunere in termen ce avea ca obiectiv tocmai evitarea intervenirii nulităţii absolute din acest punct de vedere.

De asemenea, întrucât decizia de imputare este emisă de către conducătorul unei alte unităţi decât aceea in patrimoniul căreia s-a înregistrat prejudiciul hotărârea instanţei de fond a fost data cu încălcarea art. 22 din O.G. nr. 121/1998 - (1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. 2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.

Decizia de imputare este emisa de Comandantul Unităţii Militare 0711 Piteşti, care este unitatea in care recurentul şi-a desfăşurat activitatea anterior demisiei. Or, contractul de şcolarizare a fost încheiat cu Academia Naţională de Informaţii, respectiv Unitatea Militară 0418 Bucureşti, instituţie care a suportat toate costurile şcolarizării sale. Cu Unitatea Militară 0711 Piteşti, raporturile de munca au început în anul 2008, după finalizarea studiilor. Prin urmare in patrimoniul acestei unitari nu s-a produs niciun prejudiciu. Potrivit art. 25 din Legea nr. 14/1992 în componenta Serviciului Roman de Informaţii intra unităţi şi subunităţi, în concordantă cu specificul activităţii sale, echivalente structurilor din ministere. Unităţile Serviciului Român de Informaţii, ai căror comandanţi au calitatea de ordonatori terţiari de credite, sunt stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii, au personalitate juridică şi utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate.

Prin urmare, decizia de imputare a fost emisa de şeful unităţii care nu a suferit niciun prejudiciu şi care nu a suferit niciun prejudiciu patrimonial ca urmare a raporturilor cu recurentul-reclamant.

1.4 Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de petentul A., prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 16/26.10.2012 şi implicit, a deciziei de imputare nr. x din 16.07.2012, ca nefondată. Recurentul îşi formulează criticile pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat la art. 497 C. proc. civ.

Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situaţii în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în speţă, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză etc.

Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material fie prin nesocotirea, de regulă a unei asemenea norme - prin ipoteză, fie prin interpretarea ei eronată - a doua ipoteză.

1. Legat de primul motiv de recurs privitor la "modalitatea de stabilire a debitului", răspunderea materială a militarului a fost angajată în mod întemeiat, conform dispoziţiilor art. 1 şi art. 25 din O.G. nr. 121/1998.

Contravaloarea pagubei reţinute în sarcina contestatarului se datorează nerespectării obligaţiilor prevăzute în contractul de şcolarizare, respectiv de a îndeplini serviciul timp de 10 ani în cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Evaluarea a fost stabilită pe baza situaţiilor prezentate la dosarul cauze situaţie de şcolarizare cuprinzând zilele de şcolarizare, norma de hrăni cazarea, cheltuielile pe linie de echipament.

Se poate constata faptul că obligaţia are izvor legal - contractul de şcolarizare - cu natură consensuală şi sinalagmatică, încheiat în aplicare dispoziţiilor legale ale art. 91 din Legea nr. 80/1995.

Paguba a fost produsă "în legătură cu îndeplinirea serviciului militar şi a atribuţiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informaţii", în condiţiile în care se poate constata cu uşurinţă din exprimarea normelor contractuale învederate faptul că obligaţia de plată decurge din neîndeplinirea serviciului timp de minimum 10 ani în unităţile şi garnizoanele în care va fi încadrat ori mutat ulterior.

Conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 206/1995 cu modificările completările ulterioare, A.N.I.M.V. asigură formarea, specializarea perfecţionarea cadrelor militare de informaţii, în activitate şi în rezervă pentru nevoile Serviciului Român de Informaţii şi pentru alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Este o instituţie militară de învăţământ în care se asigură doar şcolarizarea personalului ce urmează a fi angajat şi în unităţile S.R.I., potrivit nevoilor, structuri care preiau la momentul încadrării persoanei şi debitele generate de cheltuielile suportate în perioada de pregătire. Prin urmare, sumele urmărite privesc raporturile dintre cadrul militar şi unitatea la care a fost repartizat.

Serviciul Român de Informaţii şi-a îndeplinit toate obligaţiile de nat contractuală asumate faţă de contestatar, inclusiv acelea legate de asigura hrănirii, cazării, echipării şi altor drepturi legale pe perioada şcolarizării (art. 5 lit. e) din contractul de şcolarizare), precum şi emiterea diplomei de licenţă în profilul şi specializarea urmate (art. 5 lit. g) din contractul de şcolarizare). Una dintre obligaţiile corelative statuate contractual în sarcina contestatarului aceea de a îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unităţile SRI, sancţiunea imputării cheltuielilor de şcolarizare, proporţional cu perioada rămasă de executat.

În condiţiile în care în cauza supusă analizei, paguba se datorează neîndeplinirii serviciului timp de 10 ani în unităţile SRI, producerea acesteia este "în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informaţii".

Baza de calcul a pagubei, în cuantum de 18.028,22 RON, a fost reţinută în mod corect, constând din cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere, diminuate cu o cotă parte corespunzătoare perioadei servite în unitatea S.R.I.. Prin cheltuieli de şcolarizare şi întreţinere se înţelege cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea şi alte drepturi asigurate studenţilor pe timpul şcolarizării, suportate din bugetul instituţiei. Acestea au fost determinate astfel:

în cazul cursurilor absolvite la A.N.I.M.V. pentru 6 ani, 9 luni şi 0 zile, ca diferenţă până la cei 10 ani la care militarul s-a angajat;

în cazul formei de pregătire de 30 zile pentru 3 luni şi 26 zile are o diferenţă până la cei 3 ani la care militarul s-a angajat;

(cu luarea în considerare a următoarelor repere temporale: data chemării în rândul cadrelor militare: 01.08.2008, data trecerii în rezervă: 01.02.2012, data până la care subzistă obligaţia faţă de Serviciu: 31.07.2018).

Perioada pe care se întinde obligaţia contractuală este stabilită prin norme interne şi este cunoscută de către fiecare cadru militar a priori. Art. 91 din Legea nr. 80/1995 lasă la latitudinea angajatorului statuarea acestei perioade.

Potrivit art. 8 alin. (1) din contractul de şcolarizare, cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere se calculează "la valoarea actualizată, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii" (respectiv art. 5 şi art. 6 O.D.S.R.I. nr. 1021/2005).

Referitor la temeiul juridic al raporturilor juridice de natură contractuală dintre contestatar şi unitatea militară, facem, acesta este dat de art. 161 din H.G. nr. 206/1995 şi art. 91 din Legea nr. 80/1995. Militarii, care nu îşi respectă angajamentul de a îndeplini serviciul în armată, o anumită perioadă de timp, sunt obligaţi la a restitui cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării.

În condiţiile în care în cauza supusă analizei, paguba se datorează neîndeplinirii serviciului timp de 10 ani în unităţile S.R.I., producerea acesteia este "în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informaţii", sens în care nu se poate reţine incidenţa art. 28 din O.G. nr. 121/1998, în sensul recuperării în natură a pagubei. Mai mult, se poate constata faptul că nu pot fi întrunite toate condiţiile legale prevăzute de norma învederată, în măsura în care una dintre acestea este aceea ca "bunurile să fie identice şi să corespundă calitativ", or dat fiind specificul instituţiei de învăţământ ("instituţie militară de învăţământ superior"), achiziţionarea reperelor de pe piaţă de către civili nu poate fi făcută.

Critica potrivit căreia S.R.I. nu a respectat obligaţiile contractuale, întrucât a aplicat dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, este neîntemeiată din următoarele considerente: Prin Decizia nr. 872/2010, Curtea Constituţională a statuat constituţionalitatea art. 1-8 din Legea nr. 118/2010. Prin urmare, reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială are drept bază legală o normă declarată constituţională, iar aspectele legate de aplicabilitatea Legii nr. 118/2010 nu au legătură cu reţinerea cheltuielilor de şcolarizare.

Contestatarului i s-au pus la dispoziţie copii ale bazelor de calcul detaliate pe linie de echipament, cazare şi hrănire, a situaţiei şcolare, la sediul U.M. 0711 Piteşti.

2. Al doilea motiv de recurs vizează cheltuielile de şcolarizare aferente anului I de studiu care, în opina recurentului ar trebui scăzute din totalu cheltuielilor de şcolarizare ca urmare a faptului că această perioadă trebuie asimilată efectuării stagiului militar obligatoriu.

Faţă de aceste aspecte intimatul a învederat faptul că potrivit art. 34 şi 35 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în vigoare la momentul absolvirii primului an de facultate, 2004 - 2005 "tinerii admişi în instituţiile militare de învăţământ, cu excepţia celor din liceele militare, sunt consideraţi încorporaţi.

Elevii şcolilor militare şi studenţii care nu mai continuă studiile sunt trimişi la unităţi militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni. Dacă aceştia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituţia militară de învăţământ sau au terminat cel puţin anul I de studii, sunt trecuţi în rezervă".

Din analiza celor două articole rezultă fără echivoc faptul că acestea se referă la asimilarea anului I cu satisfacerea stagiului militar obligatoriu, prin prisma noţiunilor dobândite şi nu prin compensarea cheltuielilor de şcolarizare care presupun încadrarea studenţilor în alte norme de hrană, echipament şi cheltuieli de şcolarizare.

H.G. nr. 206/1995 dispune la art. 16, teza I:

"Candidaţii admişi în facultăţile, centrele şi secţia postuniversitară al Institutului Naţional de Informaţii sunt consideraţi încorporaţi, respect concentraţi", iar H.G. nr. 952/2000 prevede la art. 17 alin. (2) faptul că:

"Studenţilor Academiei Naţionale de Informaţii care au absolvit anul I de studii li se recunoaşte stagiul militar satisfăcut."

În acelaşi sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în vigoare în perioada în care cel în cauză a avut statutul de student al unei instituţii militare de învăţământ:

"Sunt consideraţi în serviciul militar şi cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care fac parte din cadrele în activitate, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ şi militarii angajaţi pe bază de contract."

Tinerii admişi în instituţiile militare de învăţământ, cu excepţia celor din liceele militare, sunt consideraţi încorporaţi (art. 34 din aceeaşi lege).

Elevii şcolilor militare şi studenţii care nu mai continuă studiile sunt trimişi în unităţi militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni. Dacă aceştia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituţia militară de învăţământ sau au terminat cel puţin anul I de studii, sunt trecuţi în rezervă (art. 35 din aceeaşi lege).

în raport cu prevederile legale enunţate, rezultă că studenţii instituţiilor militare de învăţământ care au terminat cel puţin anul I de studii, se consideră că au stagiul militar satisfăcut (îndeplinit). Această echivalare a anului I de studii cu stagiul militar nu presupune absolvirea ulterioară a cadrului militar care nu îşi respectă angajamentul încheiat cu instituţia care îl şcolarizează, de restituirea cheltuielilor de întreţinere pentru acest an, întrucât nici un text de lege nu instituie o astfel de excepţie.

Astfel, este neîntemeiată susţinerea reclamatului, potrivit căreia nu ar avea obligaţia de a achita cheltuielile efectuate pe parcursul anului I de studiu - acest an ar reprezenta stagiu militar, întrucât deşi a existat o obligaţie specifică stagiului militar, anul I la Academia Naţională dezinformaţii nu poate fi redus la un simplu stagiu militar, iar petentului nu i se poate aplica regimul juridic al unei persoane care a efectuat stagiul militar.

Există deosebiri evidente între calitatea de student militar şi militarul în termen, nu doar sub aspectul terminologic, cât mai ales, în privinţa alocaţiilor pentru întreţinere, instruire, asigurarea materialelor de intendenţă, a documentelor de transport şi a nivelului de pregătire.

Compensarea dintre aceste forme de pregătire era posibilă în ipoteza în care reclamantul nu ar fi obţinut la absolvirea studiilor, gradul de ofiţer şi statutul de cadru militar în rezervă (locotenent în rezervă).

Pe de altă parte, acordarea gradului de militar (sublocotenent) nu este de natură să-l exonereze pe reclamant de obligaţiile asumate prin angajamentului semnat. Aceasta întrucât legiuitorul a stipulat faptul că recuperarea cheltuielilor de şcolarizare se va realiza nu doar începând cu anul II de studiu, ci pe întreaga perioadă de şcolarizare: "în cazul în care au fost îndepărtaţi din serviciu(...) sunt obligaţi să restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, ţinându-se seama de timpul servit" [art. 6 alin. (2) din H.C nr. 612/1992], orice altă interpretare este eronată.

Incidenţa art. 19 din Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţională României nu are relevanţă în acest caz, având în vedere că legea avea vedere echivalarea serviciului militar obligatoriu anterior revizuirii Constituţiei cu activitatea desfăşurată în unităţile militare de învăţământ, din perspectiva pregătirii şi a cunoştinţelor dobândite, raţiunea textului fiind dată (necesitatea ca după finalizarea studiilor dobândite, raţiunea textului fiind dată de necesitatea ca după finalizarea studiilor unei unităţi militare de învăţământ absolventul să nu fie nevoit să parcurgă stagiul militar obligatoriu.

Din aceste considerente instanţa de fond nu a putut constata o identitate între calitatea de student militar şi militar în termen, din perspectiva nivelul de pregătire, acordarea gradului militar reprezentând consecinţa absolvirii studiilor, însă efectele juridice ale acesteia sunt prevăzute în contractul studii.

3. în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de fond ale cercetării administrative şi implicit ale Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul U.M. 0198 Bucureşti, intimatul a învederat că temeiul răspunderii materiale a persoanei este dat de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, în sensul respectării termenului de 3 ani de la data constatării producerii pagubei, în cazul de faţă fiind data demisiei. Afirmaţia se fundamentează pe faptul că paguba reţinută în sarcina contestatorului se datorează nerespectării obligaţiilor prevăzute în contractul de şcolarizare, respectiv de a îndeplini serviciul timp de 10 ani în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Nu poate fi reţinută incidenţa art. 24 alin. (2) şi (4) din ordonanţă, cum greşit se afirmă în contestaţie, întrucât paguba nu datorat obţinerii unor sume de bani nedatorate ori al beneficiului unor ser sau bunuri nedatorate. Bunurile (echipamentele, hrana) şi serviciile (cazat s-au cuvenit militarului, pe timpul cât acesta a urmat cursurile de învăţământ organizate de Academia Naţională de Informaţii, în virtutea art. 5 lit. e) contractul de şcolarizare.

Clauza contractuală prevăzută de art. 6 alin. (3) din contractul şcolarizare este legală, întrucât art. 91 din Legea nr. 80/1995 care stipulează că "militarii, care nu îşi respectă angajamentul de a îndeplini serviciul în armată, o anumită perioadă timp, sunt obligaţi la a restitui cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării este temeiul legal al normei contractuale referite. Prin urmare, art. 161 din H.G. nr. 206/1995 "candidaţii declaraţi admişi la programele de studii universitare din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii «Minai Viteazul» vor încheia contracte de şcolarizare cu Serviciul Român de Informaţii. Prin contractul de şcolarizare aceştia se obligă ca după absolvire să lucreze minimum 10 ani în cadrul Serviciului Român de Informaţii, în funcţie de nevoile instituţiei" în baza căruia se încheie contractul de şcolarizare între S.R.I. - A.N.I. şi student este legal, preluând o dispoziţie normativă cu caracter superior, astfel cum este articolul de lege. Contractul de şcolarizare, în întregul său, nu contravine normelor legale, fiind dat în limita legii şi constituind actul de voinţă consensuală şi sinalagmatică al părţilor.

Actul de voinţă unilaterală al demisiei a fost recunoscut şi respectat persoanei, dovadă în acest sens fiind Ordinului nr. DP - 039 din 01.02.2012, prin care a fost trecut în rezervă ca urmare a depunerii demisiei, însă obligaţia restituirii cheltuielilor de întreţinere efectuate de instituţie pe perioada şcolarizării se menţine pe o perioadă de 10 ani de la data încadrării în urma absolvirii cursurilor universitare, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 80/1995 şi art. 161 din H.G. nr. 206/1995. Cele două instituţii, demisia, pe de o parte, şi răspunderea materială, pe de altă parte, au natură diferită, prima derivă din drepturile recunoscute salariaţilor independent de calitatea de militar, iar cea de-a doua este supusă unei condiţii rezolutorii, în sensul în care persistă timp de 10 ani de la încadrare, întrucât pentru pregătirea personală a militarului instituţia a angajat fonduri financiare bugetare pentru hrănire, cazare şi echipament, timp de 4 ani (durata cursurilor). Astfel, nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de a demisiona.

Referitor la temeiul juridic al raporturilor juridice dintre recurent şi unitatea militară, angajamentul s-a semnat în temeiul art. 161 din H.G. nr. 206/1995. Serviciul Român de Informaţii şi-a îndeplinit toate obligaţiile de natură contractuală asumate faţă de contestator, inclusiv acelea legate de asigurarea hrănirii, cazării, echipării şi altor drepturi legale pe perioada şcolarizării (art. 5 lit. e) din contractul de şcolarizare), precum şi emiterea diplomei de licenţă în profilul şi specializarea urmate (art. 5 lit. g) din contractul de şcolarizare). Una dintre obligaţiile corelative statuate contractual în sarcina contestatorului este aceea de a îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unităţile S.R.I., sub sancţiunea imputării cheltuielilor de şcolarizare, proporţional cu perioada rămasă de executat.

În consecinţă, obligaţia la restituirea sumelor încasate necuvenit şi a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate s-a datorat întrunirii cumulative a trei condiţii:

- existenţa unui prejudiciu (material, cert, efectiv, real, direct sau indirect);

- calitatea de student-militar al Serviciului Român de Informaţii la data la care a beneficiat de sumele încasate necuvenit, de bunurile şi serviciile nedatorate;

- încetarea calităţii de cadru militar prin nerespectarea termenului de 10 ani în activitate.

precum şi din dispoziţiile următoarelor acte normative:

art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;

art. 16 din H.G. nr. 206/1995 privind reorganizarea Institutului Superior de Informaţii în Institutul Naţional de Informaţii, aflat în subordinea Serviciului Român de Informaţii;

art. 25 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială s militarilor.

4. Referitor motivul de critică potrivit căruia "decizia de imputare a fost emisă de către conducătorul unei alte entităţi decât aceea în patrimoniul căreia s a înregistrat prejudiciul", intimatul învederează următoarele:

Contractul de şcolarizare nr. x din 25.11.2004 a fost încheiat între Serviciul Român de Informaţii prin reprezentantul său în persoana rectorului Academiei Naţionale de Informaţii şi A..

Conform art. 8 alin. (2) din contractul menţionat "în situaţia nerespectării angajamentului de a lucra minimum 10 ani în cadrul Serviciului Român a Informaţii, la stabilirea sumelor ce urmează a fi restituite de către studentul care absolvit Academia Naţională de Informaţii se va ţine seama de timpul servit, în calitate de cadru militar în activitate, în structurile Serviciului Român de Informaţii".

Art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militările precizează că "răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Paza, Serviciului Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

în ceea ce priveşte susţinerea recurentului conform căreia dispoziţiile art. 22 din O.G. nr. 121/1998 ar trebui interpretate restrictiv prin raportare la UM 0418 Bucureşti - Academia Naţională de Informaţii în calitate de unitate semnatară a contractului mai sus menţionat, aceasta este nefondată, având în vedere aspectele deja reliefate, care uzitează noţiunea de unitate în sens generic şi prin restrângerea efectelor la o substructură anume din cadrul autorităţilor publice la care se referă.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod just faptul că "actul menţionat fost emis de către SRI - UM 0771 Piteşti, pe baza datelor transmise de UM 0 Bucureşti şi UM 0445 Grădiştea", fiind "nerelevant în cadrul cărei unităţi semnat contractul de şcolarizare, de vreme ce acelaşi contract impune reclamantului servirea instituţiei, timp de 10 ani, în cadrul uneia din unităţile sale, cu consecinţa că "paguba" se poate produce în cadrul oricăreia dintre acestea, prin suportarea unor cheltuieli al căror scop nu a fost atins".

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2 . Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

2.2.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ prin care a solicitat: constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii nr. 16/26.10.2012 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul S.R.I. şi pe cale de consecinţă: constatarea nulităţii absolute parţiale a Deciziei de imputare nr. x, emisă de U.M. 0711; dispunerea diminuării debitului în cuantum de 18.028,22 RON imputat reclamantului cu valoarea aferentă costurilor anului I de studiu în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii care nelegal au fost impuse în valoarea debitului contestat; constatarea nulităţii absolute a deciziei de imputare, deoarece valoarea prejudiciului este ambiguă şi echivocă.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, reţinând următoarele:

Reclamantul a încheiat cu pârâtul contractul de şcolarizare nr. x din 25.11.2004, în care s-a obligat ca după terminarea cursurilor Academiei Naţionale de Informaţii să îndeplinească serviciul de militar activ pe o perioadă de 10 ani [art. 6 lit. e], iar în caz contrar, să restituie cheltuielile efectuate de către pârât cu şcolarizarea, diminuate cu suma aferentă perioadei în care a îndeplinit calitatea de ofiţer de informaţii [art. 6 lit. d].

La 01.02.2012, reclamantul a fost trecut în rezervă ca urmare a demisiei sale, devenind incidente prevederile art. 6 lit. f) pct. 3 din Contractul de şcolarizare, potrivit cu care reclamantul se obligă să restituie cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere în cazul în care trece în rezervă la cerere sau prin demisie, înainte de expirarea termenului de 10 ani de la absolvire, pentru care s-a obligat în contract, să lucreze în funcţiile, profilele şi unităţile S.R.I., în raport de nevoile instituţiei.

Prin decizia de imputare nr. x, s-a impus reclamantului suportare unei pagube de 18.028,22 RON, având în vedere baza de calcul pentru determinarea cheltuielilor de şcolarizare .

Împotriva deciziei de imputare nr. x, reclamantul a formulat contestaţie, respinsă prin hotărârea nr. x/19.04.2012, împotriva căreia a fost formulată plângere soluţionată prin hotărârea nr. 14/28.05.2012 de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, prin care s-a dispus refacerea procedurii de cercetare administrativă, anularea hotărârii nr. x/2012 şi a deciziei de imputare nr. x, cu trimiterea cauzei la UM 0711 Piteşti, pentru a proceda la efectuarea cercetării administrative, dispunându-se repunerea în termenul cercetării pentru asigurarea prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

După citarea reclamantului la 20.06.2012, a fost emisă decizia de imputare nr. x, pentru suma de 18.028,22 RON, pentru care reclamantul şi-a asumat un nou angajament de plată la 24.07.2012, formulând însă contestaţie la 22.08.2012, soluţionată prin hotărârea nr. x/7.09.2012, contestată de reclamant la Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, care a pronunţat hotărârea nr. 16/26.10.2012, prin care a respins plângerea, menţinând hotărârea atacată şi decizia de imputare nr. x

Curtea de apel a constatat că principalele motive de nulitate a hotărârii nr. 16/26.10.2012, invocate de reclamant vizează: emiterea deciziei de imputare de către conducătorul unei alte unităţi, decât cea în patrimoniul căreia s-a înregistrat prejudiciul; imputarea sumelor aferente anului I de studiu asimilat stagiului militar obligatoriu, care trebuiau suportate de bugetul de stat, lipsa dovezii cu privire la prejudiciul suferit efectiv şi greşita determinare a cuantumului.

În ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că decizia de imputare a fost emisă de conducătorul unei alte unităţi decât aceea în care s-a înregistrat prejudiciul, instanţa de fond a constatat că actul menţionat a fost emis de către SRI-UM 0711 Piteşti, pe baza datelor transmise de UM 0418 Bucureşti şi UM 0445 Grădiştea.

Potrivit art. 22 din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, care se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.

Textul invocat de reclamant are în vedere competenţa efectuării cercetării administrative care este dată de lege unităţii în care s-a produs paguba sau eşaloanelor superioare ori organelor de control specializate, neputându-se reţine astfel punctul de vedere invocat de reclamant.

Faptul că art. 25 alin. (3) din Legea nr. 14/1992 prevede că unităţile SRI ai căror comandanţi au calitatea de ordonatori terţiari de credite, sunt stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii şi au personalitate juridică, nu are relevanţă în condiţiile în care potrivit art. 25 alin. (2) din acelaşi act normativ unităţile S.R.I. sunt subordonate numai conducerii acestuia. Ca atare, toate unităţile din cadrul Serviciului se află în subordinea conducerii acestuia, art. 8 din contractul de şcolarizare nefăcând distincţie între unităţile în care îşi desfăşoară activitatea absolventul. Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din contract, în situaţia nerespectării angajamentului de a lucra minim 10 ani în cadrul SRI, la stabilirea sumelor ce urmează a fi restituite de către studentul care a absolvit Academia Naţională de Informaţii se va ţine seama de timpul servit în calitate de cadru militar în activitate, în structurile SRI.

Este astfel nerelevant în cadrul cărei unităţi s-a semnat contractul de şcolarizare, de vreme ce acelaşi contract impune reclamantului servirea instituţiei, timp de 10 ani, în cadrul uneia din unităţile sale, cu consecinţa că "paguba" se poate produce în cadrul oricăreia dintre acestea, prin suportarea unor cheltuieli al căror scop nu a fost atins.

Nu poate fi reţinut nici faptul că sumele aferente anului I de studiu trebuiau suportate de către bugetul de stat, fără a fi pus în sarcina reclamantului în condiţiile contractului de studiu, în condiţiile în care nu se poate reţine că la data semnării contractului de studii legea fundamentală impunea obligativitatea serviciului militar, după revizuirea din anul 2003, art. 55 alin. (2) din Constituţie prevăzând, spre deosebire de fostul art. 52 alin. (2) (serviciul militar este obligatoriu) că prin lege organică se vor stabili condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare.

De asemenea, nu se poate constata o identitate între calitatea de student militar şi militar în termen, din perspectiva nivelului de pregătire, acordarea gradului militar reprezentând consecinţa absolvirii studiilor, însă efectele juridice ale acesteia sunt prevăzute în contractul de studii.

Aspectul învederat oral în faţa instanţei în concluziile de fond, regăsit în concluziile scrise, referitor la nulitatea procedurii determinată de depăşirea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, nu poate fi reţinut. Aceasta deoarece potrivit art. 33 din O.G. nr. 121/1998, dacă, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, în primul caz, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curgând de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.

Or, după demisia reclamantului în luna februarie 2012 şi întocmirea deciziei de imputare la 10.02.2012, întocmirea angajamentului de plată la 23.02.2012 şi formularea contestaţiei împotriva acesteia la 21.03.2012, prin Hotărârea nr. 14/28.05.2012, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor în aplicarea art. 23 alin. (2) rap. la art. 33 din O.G. nr. 121/1998, în soluţionarea contestaţiei împotriva Hotărârii nr. x/19.04.2012, s-a dispus repunerea în termenul de cercetare administrativă pentru asigurarea respectării prevederilor legale, decizia de imputare nr. x fiind emisă la 16.07.2012

În ce priveşte modalitatea de stabilire a debitului, prima instanţă a constatat că evaluarea a fost realizată pe baza situaţiilor prezentate la dosar: situaţie de şcolarizare cuprinzând zilele de şcolarizare, norma de hrană, cazarea, cheltuielile pe linie de echipament . Nu se poate reţine faptul că prejudiciul trebuia acoperit în natură faţă de specificul pregătirii militare şi a activităţii desfăşurate în cadrul unităţii de învăţământ, dispoziţia art. 28 din O.G. nr. 121/1998 având în vedere, pe de o parte o situaţie alternativă, iar pe de altă parte producerea efectivă a unor pagube în raport cu bunurile unităţii.

Nu se poate nega obligaţia impusă pârâtului de art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998, în sensul probării temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare, însă în acelaşi sens nu se poate reţine nici că reclamantul a dovedit faptul reutilizării elementelor de echipament sau faptul că la sfârşitul perioadei de studiu a returnat echipamentul, care ar fi putut fi folosit în continuare.

Expertiza dispusă în cauză a vizat determinarea numărului zilelor de şcolarizare şi a numărului total de zile de activare, în raport de care să se verifice calculul sumei de 18.028,22 RON, ţinând seama de faptul că reclamantul a contestat atât zilele de servire, cât şi calculele realizate de către pârât pe baza documentelor puse la dispoziţie de UM 0711 Piteşti. Expertiza a arătat, însă, că reclamantul a activat un număr total de 1.279 de zile (cu concediu medical) şi 1.265 zile (fără concediu medical), spre deosebire de reclamant care susţine în cererea de chemare în judecată că a activat 1.310 zile .

Asupra acestui aspect, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995, zilele de concediu medical intră în cadrul zilelor de servire, reclamantul fiind considerat că ocupă funcţia militară, având calitatea de cadru militar în activitate, astfel că se va reţine totalul zilelor de activare ca fiind de 1.279 .

A mai arătat prima instanţă că, în raport de conţinutul expertizei efectuate în cauză, nu poate reţine că suma stabilită în actele atacate nu a fost determinată potrivit legii, respectiv că reclamantului i-au fost imputate sume nedatorate.

Înalta Curte apreciază drept întemeiată critica prin care se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 22 din O.G. nr. 121/1998, în condiţiile în care potrivit alin. (2) al acestui articol, cercetarea administrativă se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.

În speţă, Înalta Curte constată că paguba constând în contravaloarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării recurentului-reclamant în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" (UM 0418 Bucureşti) s-a produs în patrimoniul acestei unităţi, dat fiind că, în mod neîndoielnic, cheltuielile de şcolarizare au fost suportate din bugetul acesteia. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din actele dosarului, în cauză decizia de imputare atacată a fost emisă pe baza procesului-verbal de cercetare administrativă întocmit de cadre militare ale UM 0711 Piteşti - unitate în care recurentul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 nu pot fi interpretate în sensul că paguba se poate produce în cadrul oricărei unităţi din cadrul SRI, prin suportarea unor cheltuieli al căror scop nu a fost atins . Aceasta întrucât, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 "în stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia publică păgubită".

De asemenea, Înalta Curte nu se poate ralia susţinerilor inimatului, potrivit cărora art. 22 din O.G. nr. 121/1998 uzitează noţiunea de unitate în sens generic, nu prin restrângerea la o substructură anume din cadrul autorităţii. Înalta Curte are în vedere că, pe de o parte, în mod evident, entităţile la care se referă art. 2 din acelaşi act normativ (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei) sunt autorităţi publice centrale, care, de altfel, în textul ordonanţei menţionate sunt denumite "instituţii publice" (conf. art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1). Tototdată, intimatul nu a indicat dispoziţii legale în cuprinsul cărora să se realizeze o echivalare la nivel semantic a noţiunilor de autoritate publică centrală şi unitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din conţinutul alin. (2) al art. 22 din O.G. nr. 121/1998, cercetarea administrativă poate fi efectuată şi de o comisie din cadrul eşaloanelor superioare. Or, dacă s-ar admite teza potrivit căreia unitatea la care se referă textul legal menţionat este, în fapt, autoritatea centrală păgubită, referirea menţionată la cercetarea administrativă realizată de o comisie de la eşaloanele superioare ar fi golită de conţinut.

Ca urmare, văzând şi principiul general de drept potrivit căruia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării sale (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat) Înalta Curte apreciază că noţiunea de unitate prevăzută de art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 nu poate fi interpretată decât în sensul de substructură a autorităţilor publice centrale la care se referă art. 2 din O.G. nr. 121/1998.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu prezintă relevanţă nici prevederile contractului de şcolarizare care, potrivit primei instanţe, nu fac distincţie între unităţile în care îşi desfăşoară activitatea absolventul şi nici menţiunea din decizia de imputare atacată referitoare la calitatea UM 0711 Piteşti de reprezentant legal în teritoriu al SRI. Aceasta în condiţiile în care, în mod evident, prin aceste acte nu se poate deroga de la dispoziţiile imperative ale art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998.

În consecinţă,, Înalta Curte apreciază că sunt nelegale actele atacate, în condiţiile în care decizia de imputare a fost emisă pe baza cercetării administrative efectuate de o comisie necompetentă, conform celor arătate mai sus.

2.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va anula actele atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 125/F-CONT din 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi, rejudecând:

Admite acţiunea.

Anulează Hotărârea nr. 16/26.10.2012 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul SRI şi Decizia de imputare nr. x emisă de UM0711 Piteşti pentru suma de 18.028,22 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.