Negative conflict of jurisdiction over territorial competence in administrative litigation for restitution of vehicle pollution tax under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată la data de 12 septembrie 2017, reclamanta A. S.R.L. prin împuternicit Societatea B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Fondului pentru Mediu, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.869 RON achitată cu titlu de taxă privind timbrul de mediu, sumă ce va fi reactualizată cu rata dobânzii legale, calculată de la data plăţii până la data restituirii sumei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 1999 din 10 octombrie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin întâmpinare.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă, că, în raport de obiectul cauzei - refuz soluţionare cerere restituire taxă, asimilat unui act administrativ, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Reţinând că atât reclamanta, cât şi autoritatea pârâtă care a încasat taxa de mediu - Direcţia Generală a Marilor Contribuabili au sediul în municipiului Bucureşti, Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze litigiul este Tribunalul Bucureşti.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 333 din 22 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

A reţinut Tribunalul Bucureşti că în speţa de faţă, primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa Tribunalului Dâmboviţa, a fost la data de 12.09.2017, termen la care s-a modificat cererea de chemare în judecată, prin lărgirea cadrului procesual cu o pârâtă, în raport de care s-a determinat competenţa teritorială.

Tribunalul Bucureşti a apreciat că la data la care Tribunalul Dâmboviţa a dispus asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, cauza se afla la al doilea termen de judecată, fiind depăşit momentul până la care instanţa învestită putea să statueze cu privire la necompetenţa sa teritorială.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Mai înainte de a expune considerentele avute în vedere în soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti învestit cu soluţionarea cauzei prin declinarea competenţei teritoriale de către Tribunalul Dâmboviţa, şi-a verificat şi analizat competenţa de soluţionare a cauzei, exclusiv din perspectivă procedurală, prin raportare la dispoziţiile art. 130 din C. proc. civ., republicat, apreciind că, de lege lata, declinarea competenţei ulterior primului termen de judecată nu mai este cu putinţă, fiind depăşit termenul procedural de invocare a necompetenţei, astfel că instanţa iniţial învestită rămâne competentă să judece litigiul.

Aşadar, Tribunalul Bucureşti a acţionat, în fapt, ca o instanţă de control judiciar şi nu potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, care reglementează modalitatea în care instanţa de judecată este obligată să îşi verifice şi să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi calitatea părţilor.

Cu toate acestea, Înalta Curte, constatând că soluţiile dispuse de cele două instanţe reprezintă declinări reciproce de competenţă în soluţionarea pricinii, apreciază că este întrunită ipoteza textului prevăzut de art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., republicat şi, în consecinţă, va proceda la pronunţarea regulatorului de competenţă.

Obiectul acţiunii judiciare al reclamantei îl constituie refuzul pârâtelor de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea sumei de 3.869 RON achitată cu titlu de taxă privind timbrul de mediu, stabilită potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/2013 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Deşi reclamanta a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârâţi şi organele fiscale constituite la nivel local, care prin întâmpinări au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, din actele dosarului rezultă că Decizia privind stabilirea sumei privind timbrul de mediu a fost emisă de Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, care are calitatea de pârâtă în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamanta are dreptul de a opta între instanţa în circumscripţia căreia îşi are sediul şi instanţa în circumscripţia căreia îşi are sediul autoritatea pârâtă.

În aceste context, relevant pentru stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezentul litigiu, este locul unde îşi au sediul părţile litigante.

Or, reclamanta A. S.R.L. are sediul pe raza Municipiului Bucureşti, neavând relevanţă faptul că pentru recuperarea creanţei a împuternicit o altă societate comercială, care are sediul pe raza judeţului Dâmboviţa, aceasta din urmă acţionând ca simplu mandatar al reclamantei.

Pe de altă parte, autorităţile pârâte care au avut competenţa legală să emită acte administrative sau să ia măsuri în materia colectării taxei privind timbrul de mediu sunt Administraţia Fondului pentru Mediu şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, instituţii care, de asemenea, au sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, învestirea Tribunalului Dâmboviţa de către reclamantă cu prezenta acţiune nu poate să lege această instanţă, deoarece, chiar dacă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabileşte o competenţă teritorială alternativă, limitează alegerea reclamantului la a sesiza fie instanţa de la domiciliul/sediul său, fie de la sediul autorităţii pârâte.

În speţă, atât reclamanta, cât şi autorităţile pârâte faţă de care s-a născut raportul juridic dedus judecăţii au sediile pe raza municipiului Bucureşti, astfel încât, competentă material şi teritorial este secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. IFN SC prin împuternicit Societatea B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Fondului pentru Mediu în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.