Jurisdictional conflict over tacit approval of demolition permits: local versus central authority competence under administrative litigation law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual şi obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.07.2017, sub numărul mai sus menţionat, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - Direcţia pentru Cultură Municipiului Bucureşti - Comisia Zonală de Monumente Istorice şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - Comisia Naţională de Monumente Istorice, obligarea la emiterea documentului oficial, prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, privind procedura aprobării tacite, cu privire la cererile înregistrate sub dosar nr. x/2015 având ca obiect emiterea avizului de demolare a construcţiilor din str. x nr. 36-38, sector 1 Bucureşti şi dosar nr. x/2016 având ca obiect emiterea avizului cu privire la realizarea construcţiei, cu regim de înălţime 2S+P=3E=4E retras în str. x nr. 36-38, sector 1 Bucureşti.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 5413 din 27.09.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut Tribunalul Bucureşti că în cauză se contestă refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale - Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - Comisia Naţională de Monumente Istorice, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 102 din 15 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

A declinat judecarea prezentei cauze către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A suspendat judecarea prezentei cauze.

A dispus înaintarea conflictului de competenţă spre soluţionare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, autoritatea competentă să emită avizul de demolare a cărui aprobare tacită se solicită este una locală şi aplicând criteriul emitentului actului prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a constatat că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul este tribunalul, secţia contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În contextul reţinut în mod corect de către instanţa care învestit Înalta Curte cu pronunţarea regulatorului de competenţă, obiectul cererii introductive îl reprezintă cererea reclamantei A., de obligare la emiterea avizului de demolare a construcţiilor de pe strada x nr. 36-38, sector 1 Bucureşti şi emitere aviz cu privire la realizarea construcţiei, temeiul de drept fiind dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.

Potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003, în situaţia în care solicitantul s-a adresat, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2), autorităţii administraţiei publice în cauză, acesta îi aduce la cunoştinţă existenţa cazului de aprobare tacită cu privire la orice act supus aprobării tacite, potrivit legii, şi solicită totodată eliberarea, prin registratura autorităţii respective, a unui document oficial prin care să se confirme faptul că nu a fost eliberat, în termenul prevăzut de lege, niciun răspuns cu privire la solicitarea sa. (2) Documentul prevăzut la alin. (1) permite solicitantului desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii şi se eliberează în termen de 5 zile de la solicitare. (3) Documentul prevăzut la alin. (1) ţine loc de autorizaţie în toate situaţiile, inclusiv în faţa organelor de control, cu excepţia autorizaţiei care este validă numai în formă standard, expres reglementată de lege. (4) În cazul în care autoritatea administraţiei publice respective nu răspunde sau refuză să elibereze documentul prevăzut la alin. (1), prin care permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii, precum şi în cazul în care autorizaţia este validă numai în formă standard, expres reglementată de lege, solicitantul se poate adresa instanţei judecătoreşti, potrivit procedurii stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.

Analizând motivele dezvoltate prin cererea de chemare în judecată şi susţinute cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că pentru a stabili instanţa competentă să judece prezentul litigiu trebuie identificată finalitatea juridică a demersului judiciar iniţiat de reclamantă şi autoritatea competentă conform legii să satisfacă interesul procesual al reclamantei prin aprobarea tacită a emiterii actului administrativ solicitat.

Conform dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţionează direcţiile judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Potrivit prevederilor art. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul nr. 2173 din 28 martie 2013 "(2) Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, denumită în continuare Comisia, este, potrivit legii, organism ştiinţific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul protejării monumentelor istorice, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii, denumit în continuare Ministerul.

(3) Comisiile zonale ale monumentelor istorice, denumite în continuare comisii zonale, funcţionează ca organisme ştiinţifice de specialitate descentralizate ale Comisiei, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul protejării monumentelor istorice."

Prin urmare, autorităţile pârâte către care reclamanta s-a îndreptat, mai întâi pe cale administrativă şi ulterior pe cale judecătorească, competente să emită actele administrative solicitate de reclamantă şi care au refuzat să aprobe pretenţiile formulate, sunt Direcţia pentru Cultură Municipiului Bucureşti şi Comisia Zonală de Monumente Istorice, organisme constituite la nivel local, cu competenţă pe raza Municipiului Bucureşti,.

Astfel, deşi reclamanta a înţeles să menţioneze în petitul cererii de chemare în judecată, în calitate de pârât şi instituţia centrală sub autoritatea căreia îşi desfăşoară activitatea cele două autorităţi locale, respectiv Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, acest aspect nu prezintă relevanţă în stabilirea competenţei, criteriul fiind acela al organului cu atribuţii să emită actul administrativ solicitat.

În acest context, normele de competenţă aplicabile sunt cele stabilite de art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale (...)".

În raport de considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că soluţionarea litigiului de faţă cade în competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti - Comisia Zonală de Monumente Istorice şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - Comisia Naţională de Monumente Istorice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.