Suspension of Financial Supervisory Authority Decisions: Inadequate Motivation of Concerted Action Presumption and Imminent Damage from Forced Share Disposal

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.03.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei A.S.F. nr. 346/27.02.2015 şi a actelor administrative subsecvente acesteia, respectiv Deciziile A.S.F. nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015, până la soluţionarea definitivă în fond a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1189/2015 din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., nemotivând deloc înlăturarea cerinţei "existenţei unei pagube iminente", care are relevanţă legală substanţială în examinarea şi pronunţarea unei soluţii asupra unei cereri de suspendare a unor acte administrative.

Arată recurenta că instanţa de fond a analizat insuficient, superficial, motivele aparenţei de nelegalitate a actelor administrative atacate, pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare şi concluziile scrise.

Mai arată recurenta că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. c din C. proc. civ., omiţând să se pronunţe asupra capătului de cerere privind obligarea intimatei A.S.F. la plata cheltuielilor de judecată, iar în considerente nu se regăsesc motivele instanţei în legătură cu această cerere.

Arată recurenta că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, care stabileşte cerinţele necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru admiterea cererii de suspendare a actelor administrative, respectiv să existe o plângere prealabilă, să existe un caz bine justificat şi să fie iminentă producerea unei pagube, iar Curtea avea obligaţia să verifice fiecare dintre aceste condiţii şi să se pronunţe motivat asupra fiecăreia.

Apreciază recurenta că dreptul la un proces echitabil prevăzut de C. proc. civ. şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat, că instanţa de fond fie nu a analizat argumentele de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, fie le-a analizat parţial şi/sau prin raportare la temeiuri de drept străine, ceea ce echivalează cu lipsa motivării, ori cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Susţine recurenta că instanţa de fond a respins nemotivat argumentele de fapt şi de drept ale acesteia, sau a respins eronat argumentele de fapt şi/sau de drept arătate în cererea de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinare, ceea ce echivalează cu lipsa motivării, ori cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În opinia recurentei, instanţa a omis cu desăvârşire să verifice îndeplinirea cerinţei "existenţei unei pagube iminente", singura motivare cuprinsă în sentinţa atacată fiind aceea că "neîndeplinirea condiţiei privind existenţa cazului bine justificat nu mai impune analiza existenţei unei pagube iminente", motivare care, în lumina textelor legale, doctrinare şi jurisprudenţiale nu poate fi primită, şi care conduce la necesitatea casării sentinţei recurate. Arată recurenta că faptul că cerinţele trebuie îndeplinite cumulativ nu exonerează instanţa de obligaţia analizării fiecăreia dintre acestea.

Recurenta invocă faptul că în ceea ce priveşte cerinţa "cazului bine justificat", a argumentat pe larg faptul că actele atacate nu sunt motivate, atât prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cuprinsul acestora, cât şi prin raportare la temeiurile de drept aplicabile acelor situaţii de fapt, însă Curtea, în mod greşit, s-a limitat la o analiză cantitativă şi de formă a actelor administrative atacate, iar nu la o analiză calitativă a acestora şi a motivelor expuse în cererea de chemare în judecată şi răspunsul la întâmpinare.

În opinia recurentei, instanţa nu a examinat în concret motivele care conturau aparenţa de nelegalitate a actelor administrative, ci s-a limitat la inventarierea scriptică a existenţei unor împrejurări de fapt şi a unor temeiuri legale în cuprinsul actelor administrative, fără să existe un demers examinatoriu logico-juridic asupra acestora, prin raportare la consideraţiile părţilor, ceea ce echivalează cu insuficienta motivare a concluziei lipsei "cazului bine justificat".

Recurenta critică faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii privind plata cheltuielilor de judecată, care au fost precizate corespunzător în dosar, iar sentinţa recurată nu conţine nicio consideraţie a instanţei în legătură cu această cerere.

Prin Raportul întocmit la data de 12 decembrie 2016, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reţinut că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 2 februarie 2017, completul de filtru a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta a invocat în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, iar, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare invocate prin prisma criticilor formulate de recurentă în contextul factual prezentat în sentinţa atacată.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat doar că instanţa de fond nu a motivat deloc înlăturarea cerinţei "existenţei unei pagube iminente", care are relevanţă legală substanţială în examinarea şi pronunţarea unei soluţii asupra unei cereri de suspendare a unor acte administrative, respectiv a analizat insuficient, superficial, motivele aparenţei de nelegalitate a actelor administrative atacate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea recurentei-reclamante, analizând fiecare dintre aspectele susţinute de aceasta ca şi temei al nelegalităţii actelor administrative atacate, iar împrejurarea că aceasta a înţeles să dea valoare susţinerilor pârâtei din întâmpinare şi din cuprinsul actelor administrative atacate nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată, ci doar la concluzia că aspectele prezentate în apărare de pârâtă corespund prevederilor legale şi contractuale încălcate de reclamantă, în calitate de beneficiar.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că sunt întemeiate în parte susţinerile şi criticile înfăţişate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a ajunge la soluţia de admitere a recursului, instanţa de control judiciar a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este întemeiat şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, în speţă, prin cererea adresată instanţei, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Deciziile nr. 346/27.02.2015, nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1189/2015 din 27 aprilie 2015, care face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziilor ASF nr. 346/27.02.2015, nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că nu va proceda la analiza realităţii economice a tranzacţiilor succesive ce au avut loc între societăţile menţionate şi finanţatorii acestora, acest aspect excedând procedurii suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, putând fi analizat şi dezlegat definitiv doar cu ocazia soluţionării fondului cauzei.

Curtea a avut în vedere, cu ocazia suspendării, aspectele care se referă strict la motivarea corespunzătoare a actului, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, aspecte invocate de altfel şi de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Curtea a reţinut că din analiza condiţiilor de formă ale actelor administrative nu se poate concluziona că acestea nu sunt corespunzător motivate, astfel că, cel puţin în privinţa motivării actelor administrative, nu se poate identifica existenţa unui caz bine justificat de natură a impune suspendarea acestora.

Curtea de apel a concluzionat în sensul că nu se poate identifica vreun aspect de aparentă nelegalitate în legătură cu actele a căror suspendare a fost solicitată, astfel că în speţă nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Reţinând neîndeplinirea condiţiei privind existenţa cazului bine justificat, instanţa de fond a apreciat că nu se mai impune analiza existenţei unei pagube iminente, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cele două condiţii trebuind să fie întrunite cumulativ.

Înalta Curte are în vedere că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş şi t) din acelaşi act normativ.

Astfel, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

În recursul său, reclamanta S.C. A. S.A. a arătat că aceste două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susţinerea acţiunii sale.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În opinia instanţei de control judiciar, în speţă această condiţie este îndeplinită în privinţa măsurilor dispuse prin cele trei decizii atacate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că există un caz bine justificat decurgând din motivarea insuficientă a celor trei decizii şi constând în împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a indicat care este raţionamentul, care sunt premisele concrete în fapt şi în drept care susţin acţiunea concertată în raport de fiecare persoană în parte, respectiv fiecare din grupurile de persoane între ele.

La o analiză sumară a actelor, se remarcă inexistenţa unei corelări între textele legale invocate - art. 2 alin. (3) lit. a, c) şi j) din Regulament şi situaţia de fapt expusă, astfel încât nu se poate stabili în mod cert incidenţa prezumţiilor reţinute; chiar dacă deciziile contestate prezintă situaţia de fapt şi temeiurile de drept, ceea ce ar putea conduce la concluzia că actele îndeplinesc cerinţa de a fi motivate, din conţinutul deciziilor nu rezultă raţionamentul concret, în fapt şi în drept, pentru care persoanele şi grupurile de persoane acţionează concertat unele cu altele, respectiv fiecare între ele, autoritatea pârâtă justificându-şi măsurile dispuse pe o enumerare a unor diverse împrejurări de fapt privind anumite persoane, fără însă ca această situaţie de fapt să fie corelată în vreun fel cu textele legale enumerate.

Pe de altă parte, nu se poate stabili conexiunea dintre cele 6 (şase) grupuri de persoane, concertarea fiecăreia dintre entităţi nefiind calificată sau corelată prin raportare la textul legal aplicabil, ci printr-o referire generală la prevederile art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, prin raportare la art. 2 alin. (3) lit. a, c) şi j) din Regulamentul nr. 1/2006.

În opinia instanţei de control judiciar, insuficienta motivare a actului administrativ rezultă şi din maniera generică în care sunt expuse împrejurările de fapt pretins relevante analizei, ceea ce evidenţiază insuficienţa raţionamentului, dar şi inexactitatea informaţiilor prezentate, din trimiterile care se fac la momente sau fapte ce nu pot fi localizate în timp, din referirile la operaţiuni economice derulate de alte persoane decât cele faţă de care s-au luat măsurile dispuse prin decizie, argumentaţia rezumându-se la prezentarea unor suspiciuni în legătură cu anumite tranzacţii.

Maniera de expunere a prezumţiei legale de concertare, prin prisma situaţiei de fapt, în lipsa unui raţionament complet şi fundamentat, este de natură să genereze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziilor atacate, cerinţa cazului bine justificat fiind îndeplinită.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În cauză, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte Decizia ASF nr. 346/27.02.2015, reclamanta a dovedit îndeplinirea acestei condiţii, din probele administrate şi argumentele prezentate rezultând că scăderea preţului acţiunilor poate fi în mod rezonabil estimată la un procent de minim 15%, prejudiciul material fiind previzibil.

Drept efect al acestei decizii, reclamanta este obligată să vândă acţiunile care depăşesc limita de deţinere, în termen de 3 luni de la data la care i s-au comunicat actele care constată depăşirea limitei de 5% din capitalul social al B.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziilor contestate, persoanele reţinute ca acţionând concertat deţin împreună o participaţie de 23,46 % din acţiunile B. şi că, din acest procentaj, reclamanta deţine un număr de 4,455495 % acţiuni, Înalta Curte apreciază că punerea la vânzare a unui număr semnificativ de acţiuni (lipsite de lichiditate) ar conduce în mod evident la o scădere a preţului, care poate fi în mod obiectiv estimată prin raportare la limitele de variaţie impuse de regulamentele de funcţionare a bursei.

În ipoteza anulării actului administrativ, prejudiciul suportat de reclamantă ca efect al vânzării forţate a acţiunilor B. ar fi imposibil de înlăturat, dat fiind că tranzacţionarea acţiunilor în cadrul unei societăţi listate pe bursă se poate realiza numai în cadrul bursei, iar repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv redobândirea dreptului de proprietate asupra acţiunilor B. ar fi, practic, imposibilă.

Înalta Curte apreciază că, dacă în ceea ce priveşte Decizia ASF nr. 346/27.02.2015, această cerinţă legală obligatorie este îndeplinită, în privinţa Deciziilor ASF nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015, prin care se suspendă exerciţiul drepturilor de vot ale reclamantei în cadrul adunării generale, nu a fost dovedită existenţa unei pagube iminente.

Drept urmare, Înalta Curte reţine că în cauză sunt îndeplinite, în parte, cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care va admite în parte cererea de suspendare, va dispune suspendarea executării Deciziei ASF nr. 346/27.02.2015 emisă de pârâtă şi va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Deciziilor ASF nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015.

În acest sens este şi jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte are în vedere practica sa anterioară în speţe similare. În acest sens, instanţa are în vedere, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1760/2017.

Aşa fiind, faţă de practica anterioară a instanţelor judecătoreşti, o altă soluţie decât cea de admitere în parte a acţiunii ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie), ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica CEDO s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul autorităţilor judiciare ale ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Prin urmare, menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 21 din Constituţia României precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate.

De aceea, atunci când textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justiţiabilului posibilitatea de a-şi regla conduita.

Potrivit jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicţiilor rolul de a clarifica sensul şi limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncţionalităţilor, rolul unei jurisdicţii supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente pentru a elimina divergenţele de jurisprudenţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, se va dispune admiterea petitului din acţiune referitor la suspendarea executării Deciziei ASF nr. 346/27.02.2015, emisă de pârâtă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate în parte, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., republicat, coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., va dispune suspendarea executării Deciziei ASF nr. 346/27.02.2015, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Deciziilor ASF nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1189/2015 din 27 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. şi dispune suspendarea executării Deciziei ASF nr. 346/27.02.2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziilor ASF nr. 347/27.02.2015 şi nr. 348/27.02.2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2017.