Conflict of interest in postdoctoral scholarship selection under EU Financial Regulation and non-retroactivity of financial correction measures

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual.

Prin cererea formulată, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, înregistrat la ICMPP sub nr. x/2013, însoţit de Scrisoarea MEN-OIPOSDRU de Notificare a debitului către beneficiar nr. OI/9779/SJCSN/28.10.2013, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2013, prin care MEN-OIPOSDRU a stabilit în sarcina ICMPP un debit de recuperat în valoare de 25.660,46 RON, pentru proiectul "Fondul Social European - Program de burse postdoctorale B.", din cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară "A." din Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

- anularea Deciziei nr. OI/1046/ES/19.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei de MEN-OIPOSDRU, însoţită de adresa de înaintare nr. x, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2014, prin care MEN-OIPOSDRU a respins contestaţia administrativă formulată de ICMPP împotriva Procesului-verbal MEN- OIPOSDRU nr. x/28.10.2013, întrucât aceasta reprezintă un act administrativ accesoriu Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013, iar o posibilă anulare a Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 ar atrage şi anularea Deciziei nr. OI/l046/ES/l9.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei, care altfel ar rămâne lipsită de obiect;

- anularea în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind Cererea de rambursare nr. 2 înregistrată la MEN-OIPOSDRU cu nr. O1/2329/VVC/3.04.2012, înregistrată la ICMPP sub nr. x/2013, şi anume partea referitoare la diminuarea cheltuielilor solicitate la rambursare cu suma de 196.598 RON, întrucât aceasta reprezintă un act administrativ accesoriu Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013, iar o posibilă anulare a Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 ar atrage şi anularea în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013, care altfel ar rămâne lipsită de obiect,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1860 din 11 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului Institutul de Chimie Macromoleculară A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", ca nefondată.

3. Calea de atac a recursului şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 11 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

Solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei primei instanţe, iar în rejudecare, admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată, recurentul-reclamant, în esenţă, a înfăţişat în temeiul motivelor de nelegalitate enunţate, următoarele critici faţă de hotărârea primei instanţe, în contextul reiterării situaţiei de fapt şi a unor ample referiri la prevederile aplicabile, din regulamentele europene dar şi din dreptul intern, cu precizarea că, în cuprinsul cererii de recurs a fost inserată şi o cerere de sesizare a CJUE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra a două întrebări expres enunţate:

- hotărârea instanţei de fond a fost dată fără a cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, în sensul că a fost asumată integral motivaţia autorităţii pârâte;

- prima instanţă nu a luat în discuţie anularea deciziei nr. OI/1046/ES/19.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei de MEN-OIPOSDRU împotriva procesului-verbal nr. x şi anularea în parte a Scrisorii standard de informarea beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind cererea de rambursare numărul 2, respectiv din 3 acte administrative a căror anulare s-a solicitat instanţa de fond a luat în discuţie dar unul dintre ele, astfel ca şi sub acest aspect sentinţa de fond este nemotivată;

- nu s-a motivat de ce s-au aplicat pentru ICMPP actele normative invocate ca temei de drept pentru emiterea procesului-verbal nr. x, respectiv art. 111 din contractul de finanţare nr. x, introdus la o dată ulterioară datei de 28.05.2010 când s-a petrecut situaţia de fapt, art. 52 din Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1605/25.06.2002 şi O.U.G. nr. 66/2011, intrată în vigoare la data de 18.09.2011, de asemenea ulterior datei la care s-a petrecut situaţia de fapt;

- prima instanţă nu a motivat existenţa conflictului de interese în speţă şi nu a identificat elementele constitutive şi condiţiile de existenţă ale conflictului de interese, ca instituţie juridică şi nu a explicat de ce există un conflict de interese dacă persoanele în cauză nu au notat candidaţii amintiţi şi nu au fost prezenţi la examinarea acestora, părăsind sala de concurs;

- în cauză a fost aplicate retroactiv prevederile art. 111 din contractul de finanţare, în sensul că situaţia referitoare la conflictul de interese a fost reglementată ulterior, actul atacat este greşit întemeiat pe dispoziţiile art. 52 din Regulamentul CE nr. 1605/2002, însă instanţa nu a combătut argumentele invocate în cererea introductivă şi reiterate prin cererea de recurs, fără a se reţine aşa cum se impunea, că niciunul dintre cei doi membrii comisiei de concurs (dl. Acad. C. şi dl. D.) nu are niciuna din calităţile enumerate în art. 52 din respectivul Regulament, respectiv actor financiar sau orice altă persoană implicată în execuţia, gestionarea, auditarea sau controlul bugetului;

- hotărârea instanţei de fond a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material cuprinse în Regulamentul CE nr. 1605/2002, şi cu aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, încheierea contractului de finanţare din data de 31.03.2010 şi comiterea pretinselor nereguli, în mai 2010, având loc anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate.

5. Procedura derulată în recurs

5.1. În cauză, în baza dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 06 mai 2015, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

5.2 La termenul din Camera de Consiliu din data de 14 octombrie 2015, reţinându-se că prin raportul întocmit s-a menţionat că recursul a fost declarat admisibil în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.3 La data de 20 aprilie 2017, prin încheierea de şedinţă de la acea dată (a se vedea dosar recurs) instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererii recurentului-reclamant de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra a 2 întrebări vizând interpretarea art. 52 din Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1605/25.06.2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al comunităţilor Europene, cu modificările ulterioare, până la data de 27.05.2010.

Pentru motivele pe larg înfăţişate în respectiva încheiere, instanţa de recurs a respins cererea de sesizare a CJUE formulată de recurentul-reclamant.

6. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul reclamant Institutul de Chimie Macromoleculară "A." a investit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a actelor administrative expres arătate la punctul 1 din prezenta decizie, iar instanţa de fond, prin hotărârea atacată, a respins integral acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Printr-un prim set de critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală în primul rând din raţiuni ce ţin de lipsa motivării, respectiv de lipsa motivelor proprii, în condiţiile asumării motivaţiei autorităţii intimate.

Nu este întemeiată această critică.

Înalta Curte apreciază, raportat la considerentele sentinţei atacate, respectiv la argumentaţia primei instanţe în susţinerea soluţiei adoptate, că judecătorul fondului a avut în vedere ansamblul criticilor de nelegalitate înfăţişate de recurentul-reclamant prin acţiunea introductivă.

Împrejurarea că în cuprinsul sentinţei nu se fac referiri exprese la toate argumentele reclamantului învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu demonstrează, în opinia Înaltei Curţi, că, aspectele indicate de reclamanta-recurentă nu ar fi fost avute în vedere în analiza globală a instanţei.

În doctrina de specialitate, dar şi în jurisprudenţa dezvoltată în materie, în mod constant s-a stabilit în sensul că, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în concret şi în parte fiecăruia dintre argumentele invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestora chiar în mod implicit, judecătorul având aşadar şi posibilitatea de a grupa şi examina aspectele invocate, în raport cu relevanţa pe care o au în adoptarea soluţiei judiciare.

Din perspectiva enunţată, omisiunea instanţei de fond de a se raporta în motivarea soluţiei sale, în mod expres, şi la capetele de cerere vizând anularea deciziei nr. OI/1046/ES/19.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei de MEN-OIPOSDRU împotriva procesului-verbal nr. x şi anularea în parte a scrisorii standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind cererea de rambursare numărul 2, nu este de natură a antrena casarea hotărârii, pe de o parte, pentru că, analizând legalitatea Procesului-verbal MEN-OIPOSDRU nr. x/28.10.2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în mod evident a fost avută în vedere şi decizia de soluţionare a contestaţiei care a menţinut acest act administrativ şi de altfel, referirile concluzive ale judecătorului fondului s-au făcut cu privire la temeinicia acţiunii reclamantului, în integralitatea sa.

În fine, pe de altă parte, cu referire la Scrisoarea standard de informare a beneficiarului MEN-OIPOSDRU nr. x/10.12.2013 privind cererea de rambursare numărul 2, chiar reclamantul-recurent, în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată a evidenţiat natura juridică de act administrativ accesoriu al acesteia, arătând că soluţia ce se va da asupra primului capăt de acţiune, vizând anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, influenţează şi atrage soluţia şi asupra acesteia.

Instanţa de control judiciar apreciază că soluţia adoptată de prima instanţă este corectă, iar argumentele cuprinse în prezenta decizie, sunt menite a completa analiza judecătorului fondului, concluzionându-se asupra unui prim aspect, respectiv în sensul că motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat şi ca atare nu se impune reformarea sentinţei atacate.

Nefondate sunt în opinia instanţei de recurs şi criticile recurentului reclamant subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar arată că nu pot fi primite susţinerile reclamantului recurent cu privire la împrejurarea că prima instanţă nu ar fi motivat existenţa conflictului de interese în cauză şi nu a identificat elementele constitutive ale acestuia, ca instituţie juridică.

Considerentele sentinţei atacate demonstrează că practic, întreaga argumentaţie înfăţişată în susţinerea soluţiei de respingere a acţiunii este construită în jurul noţiunii şi, în general, a conceptului de conflict de interese.

Instanţa de control judiciar re-verificând probatoriul administrat în cauză apreciază, la rândul său, în sensul legalităţii actelor administrative atacate, susmenţionate, în cuprinsul cărora, s-a reţinut, inter alia, încălcarea art. 52 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Consiliului (CE Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care " (1)-Tuturor actorilor financiari precum şi oricăror alte persoane implicate în implementarea bugetului, management, audit sau control le este interzis să întreprindă vreo acţiune ce-ar aduce în conflict propriile interese cu cele ale comunităţilor. În cazul apariţiei unei astfel de situaţii persoana în cauză trebuie să înceteze respectiva acţiune şi să se adreseze autorităţii competente. (2) Conflictul de interese apare atunci când exercitarea imparţială şi obiectivă a funcţiei unui actor financiar sau unei alte persoane aşa cum este definită în para. 1 este compromisă din raţiuni ce ţin de implicarea familiei, viaţa emoţională, afinităţi politice sau naţionale, interese economice sau oricare alt interes comun cu beneficiarul".

Prevederile legislaţiei comunitare sunt deplin aplicabile contractului de finanţare din cauză, chiar în virtutea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din cuprinsul acestuia, în sensul că implementarea urmează a fi realizată şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia comunitară, nu doar în cea naţională, cum fără temei a susţinut recurentul reclamant şi în faţa instanţei de fond, reiterând această susţinere şi prin cererea de recurs.

Din perspectiva reglementării sus enunţate, instanţa de control judiciar arată că susţinerile recurentului-reclamant în sensul inexistenţei conflictului de interese în condiţiile în care persoanele în cauză, respectiv membri ai comisiei de concurs (dl. Acad. C. şi dl. D.) nu au notat candidaţii amintiţi şi nu au fost prezenţi la examinarea acestora, părăsind sala de concurs, nu pot fi primite.

Lipsa din sala de examinare a celor doi membri ai comisiei la momentul propriu-zis al examinării şi notarii dnei E., fiica d-ului Acad. C., ce a avut şi calitatea de preşedinte al comisiei şi a d-nei F., soţia d-ului D., nu este de natură să înlăture conflictul de interese generat în chiar momentul înregistrării şi participării acestora în comisia respectivă, în fata căreia urmau sa se prezinte cele două doamne candidat şi a contextului nepotrivit astfel creat pentru ceilalţi membri ai comisiei, în mod firesc implicaţi dar şi afectaţi, chiar şi numai emoţional, dată fiind calitatea lor de colegi cu cei doi membri persoane cu notorietate în lumea academică.

Astfel, se poate lesne aprecia că activitatea întregii comisii a fost practic afectată, fiind generate suspiciuni în ceea ce priveşte posibilitatea de realizare, în contextul respectiv, a examinării cu deplin profesionalism, cu obiectivitate şi imparţialitate, cu atât mai mult cu cât lista candidaţilor admişi a fost semnată de toţi membrii comisiei, fiind irelevantă, şi în opinia Înaltei Curţi împrejurarea că niciunul dintre candidaţii înscrişi, câştigători sau necâştigători nu au depus contestaţii.

Nefondate sunt şi toate celelalte susţineri ale recurentului reclamant, vizând pretinsa aplicare retroactivă a unor prevederi legale, respectiv a art. 111 din contractul de finanţare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 sau greşita întemeiere pe dispoziţiile art. 52 din Regulamentul CE 1605/2002, în condiţiile în care, în urma activităţii de control efectuate în cauză s-a constatat încălcarea dispoziţiilor contractuale dar şi a dispoziţiilor Regulamentului CE 1605/2002, direct aplicabil statelor membre, existenţa conflictului de interese fiind stabilită prin raportare la aceste prevederi şi nu doar la titlul de creanţă întocmit in baza O.U.G. nr. 66/2011.

In ceea ce priveşte pretinsa aplicare retroactivă a notificării MEN-OIPOSDRU nr. 173/27.01.2011 pentru modificarea privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor, Înalta Curte reţine poziţia intimatului pârât care a arătat că, în adevăr, textul invocat este emis la o dată ulterioară procedurii de selecţie, dar nu acesta a servit ca temei decisiv în reţinerea conflictului de interese, existând desigur obligaţia respectării dispoziţiilor art. 52 din Regulamentul Consiliului nr. 1605/2002, în vigoare la data organizării concursului şi pe care chiar beneficiarul s-a angajat să le respecte, după cum este menţionat în preambulul contractului de finanţare, astfel încât constată că nici această susţinere nu este de natura a antrena reformarea hotărârii primei instanţe.

Nefondate sunt în aprecierea instanţei de control judiciar şi toate celelalte susţineri ale recurentului vizând greşita aplicare a normelor de drept material cuprinse în Regulamentul CE 1605/2002 şi respectiv, aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care, în mod evident, situaţia de fapt expusă se circumscrie prevederii cu caracter general cuprinse în art. 52 din Regulament, persoanele în discuţie, în calitate de salariaţi ICMPP intrând în sfera largă a oricăror alte persoane implicate în implementarea bugetului din norma sus-citată, iar încălcarea vizând concursul de atribuire a burselor postdoctorale acordate prin intermediului unui proiect finanţat prin POSDRU.

În fine, cu referire la susţinerea aplicării retroactive a O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reţine considerentele obligatorii ale Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 26.05.2016, dată în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin care, chiar într-o atare chestiune s-a statuat după cum urmează:

"principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele aceleiaşi hotărâri, CJUE a amintit jurisprudenţa sa constantă şi anume, Hotărârea din 03.09.2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deşi decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piaţa comună şi prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată şi notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat.

Se poate aprecia că aplicarea corecţiei, ca expresie a principiului proporţionalităţii, reprezintă un efect viitor al situaţiei juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecţiei a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

Cât priveşte natura juridică a corecţiei aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 şi jurisprudenţa CJUE în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, Înalta Curte reţine că aplicarea acestei corecţii nu constituie o sancţiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecinţă a constatării că nu au fost respectate condiţiile necesare pentru obţinerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

Prin urmare, faţă de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei reclamante, confirmând totodată legalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară "A." împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 11 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2017