Judicial inspection dismissal resolution: Material incompetence of first-instance court and declination of jurisdiction to appellate level

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. x/2017 emisă de pârâtă prin care s-a clasat sesizarea formulată de contestator împotriva judecătorilor de la Judecătoria Pătârlagele.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, în temeiul dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prin raportare la obiectul cererii şi la dispoziţiile legale procedurale incidente, apreciază că este întemeiată şi o va admite pentru argumentele în continuare prezentate.

Analizând susţinerile din cererea de chemare în judecată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul demersului judiciar iniţiat de contestatorul A., îl constituie Rezoluţia Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători nr. x/2017 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulată împotriva magistraţilor judecători din cadrul Judecătoriei Pătârlagele.

Cu privire la această categorie de rezoluţii, art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 prevede următoarele: (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: (…)

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b; rezoluţia de clasare este definitivă;"

Cu privire la acest articol Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 397/2014 a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeaşi lege.

În aceste condiţii şi întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului de lege în sensul reglementării unei proceduri de contestare a deciziei de clasare, în practica judiciară s-a apreciat că sunt aplicabile prin asemănare prevederile referitoare la procedura de contestare a rezoluţiei de respingere a sesizării. În acest sens a fost şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017.

În consecinţă procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare se supune normelor referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării.

Referitor la această din urmă categorie de rezoluţii, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevede că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile".

Aşadar, legiuitorul a instituit în această materie o competenţă materială şi teritorială exclusive, de la care nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Prin urmare, Înalta Curte, ca regulă, nu are competenţă materială în soluţionarea cauzelor civile în primă instanţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., republicat şi va constata că pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi, în consecinţă, va declina cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.