Judicial inspection closure of disciplinary complaint admissible without preliminary administrative procedure; judgment quashed and remanded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată şi întâmpinarea pârâtului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.10.2015, reclamantul A. a contestat rezoluţia de clasare nr. x/2015 din 04.09.2015, comunicată la data de 28.09.2015 a Inspecţiei Judiciare, ca fiind nelegală. A solicitat, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei împreună cu confirmarea inspectorului şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

La data de 25.11.2015, pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, apreciind că prezenta acţiune este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută cu caracter obligatoriu de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii, apreciind că în urma verificărilor prealabile efectuate, s-a constatat că judecătorii care au soluţionat cererile formulate de petent, au respectat dispoziţiile normelor de drept material şi procesual, au expus raţionamentul logico-juridic urmărit şi motivele care au justificat soluţiile pronunţate.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 494 din 16 februarie 2016, a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 494 din 16 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe sau, reţinerea spre rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt următoarele:

- sentinţa instanţei de fond conţine o contradicţie între dispozitiv şi considerente în sensul că, deşi din considerente rezultă că judecătorul a dat eficienţă excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, în dispozitiv, cererea de chemare în judecată a fost repinsă ca neîntemeiată (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.);

- soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită din perspectiva Deciziei nr. 397/2014 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 45 alin. (4) lit. b, precum şi a Deciziei nr. 672/2014 a Curţii Constituţionale, care în considerente a reţinut că etapa cercetării în cadrul inspecţiei judiciare este o etapă administrativă unică, iar soluţia este susceptibilă a fi contestată direct la instanţă;

- procedura prealabilă administrativă nu este necesară, întrucât, prin dialectica şi interpretarea semantică şi lexicală, textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 este imperativ şi nu lasă loc de interpretări, fiind inutilă parcurgerea unei proceduri prealabile.

Recurentul-reclamant reiterează în susţinerea cererii de recurs şi argumentele referitoare la fondul cauzei, dezvoltate pe larg, în cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept

În cauză, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei nr. x/04.09.2015 a Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamant privind savârşirea unor abateri de către magistraţii-pârâţi indicaţi în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de fond a respins acţiunea, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

"- (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b; rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b, se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.

Dispoziţiile art. 47 alin. (5) citate anterior prevăd că rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte constată că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în acord cu soluţia de unificare a practicii, adoptată de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi consemnată în Procesul-verbal de şedinţă din 13.02.2017, dându-se prevalenţă principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 494 din 16 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2018.