Securitate Officer Status: Infringement of Private Life via 1970s Surveillance and Legitimacy of National Security Motive

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 august 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3168 din 26 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Prin încheierea din 17 decembrie 2015, instanţa de fond a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei nr. 3168/26.11.2015, în ceea ce priveşte numele pârâtului, în sensul că se va citi "A.", în loc de "B.", cum din eroare s-a menţionat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3168 din 26 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că acţiunea reclamantului este nelegală, deoarece Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii avea cunoştinţă de faptul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer de securitate, calitate pe care acesta nu a negat-o, şi, totodată, consideră că intimatul-reclamant nu avea dreptul să îl acţioneze în judecată, acest drept aparţinând persoanei care a studiat dosarele.

Recurentul-pârât apreciază că sentinţa atacată este nelegală şi neîntemeiată, cuprinzând motive contradictorii şi excluzând cu desăvârşire punctul de vedere exprimat de recurentul-pârât prin concluzii.

Astfel, în cuprinsul hotărârii nu se precizează ce drepturi şi libertăţi au fost suprimate sau îngrădite prin urmărirea informativă derulată de pârât, câtă vreme împotriva numitului C. nu a fost luată nici o măsură administrativă, informaţiile ce îl vizau pe acesta rămânând în sfera privată şi neavând caracter represiv.

De asemenea, arată că, în speţă, nu s-a demonstrat, concret, în ce mod a fost încălcat dreptul la viaţă al persoanei urmărite şi care drepturi i-au fost încălcate nepoatei sale. Recurentul-pârât învederează că persoana urmărită informativ aparţinea mişcării legionare şi că, în cauză, se face confuzie între urmărirea foştilor legionari şi cea a membrilor partidelor istorice, care nu aveau caracter extremist.

Recurentul-pârât susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a O.U.G. nr. 24/2008 şi a Legii nr. 293/2008, cu încălcarea prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi a art. 16, a art. 21, a art. 24 şi a art. 26 din Constituţie, având în vedere că în cauză nu există fapte incriminatorii, că au existat riscuri reale pentru ordinea publică şi pentru siguranţa naţională, iar activitatea sa de ofiţer de informaţii a avut caracter legal şi a fost justificată operativ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24.02.2016, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând, în esenţă, argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 21 noiembrie 2017, recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean al Securităţii Braşov, Serviciul 2, a iniţiat, condus şi supravegheat, în perioada 1971-1974, urmărirea informativă a numitului C., motivat de faptul că, la nivelul anului 1938, acesta a figurat în evidenţele poliţiei ca membru al mişcării legionare şi, în anul 1955, a fost supus măsurii arestării, pentru o perioadă de 4 luni, fiind inculpat într-o cauză penală.

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reţinând că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum a susţinut recurentul-pârât.

De altfel, recurentul nu a precizat, concret, considerentele hotărârii atacate pe care le apreciază a avea caracter contradictoriu, iar din analiza efectuată de instanţa de recurs, rezultă că argumentaţia instanţei de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raţionamentul juridic expus conduce şi susţine concluzia din dispozitiv, respectiv soluţia pronunţată în cauză.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâtul a susţinut şi că prima instanţă nu a avut în vedere apărările formulate de acesta, luând în considerare numai argumentele reclamantului. Această critică este nefondată, din cuprinsul hotărârii atacate rezultând că prima instanţă a analizat apărările formulate de pârât şi a motivat corespunzător respingerea acestora.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate confirmă aspectele de fapt şi de drept înfăţişate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtului, ci face parte din procesul decizional, în cadrul căruia judecătorul analizează argumentele părţilor, arătând motivele pentru care au fost admise sau înlăturate susţinerile acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 şi Legii nr. 293/2008, precum şi a prevederilor Declaraţiei Drepturilor Omului, a art. 16, a art. 21, a art. 24 şi a art. 26 din Constituţie, fiind nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, nu a existat o dispută litigioasă tranşată de către instanţa de fond, ambele părţi fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a deţinut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean al Securităţii Braşov, Serviciul 2, aspect pe care recurentul-pârât îl confirmă şi în cuprinsul recursului declarat în cauză.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, prin activităţile desfăşurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susţinând că prima instanţă nu ar fi precizat ce drepturi şi libertăţi i-au fost îngrădite numitului C., prin activităţile şi operaţiunile de urmărire informativă pe care le-a derulat pârâtul. Totodată, sa susţinut că aceste activităţi nu au avut efectul prevăzut de lege şi nu s-a făcut dovada unui prejudiciu concret produs persoanei urmărite, atât timp cât împotriva acestuia nu a fost luată nicio măsură de ordin administrativ sau de altă natură.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanţă indicând, în cuprinsul sentinţei, că, prin activitatea de supraveghere operativă a numitului C., desfăşurată la iniţiativa pârâtului, a fost îngrădit dreptul la viaţă privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, concluzie la care Înalta Curte achiesează, apreciind că este susţinută de probele administrate în dosarul cauzei.

Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât a avut iniţiativa supravegherii numitului C., în perioada 1971-1974, sens în care a recrutat sursele informative "D." şi "E.", a căror activitate a dirijat-o şi supravegheat-o, îndrumându-i să culeagă informaţii şi să sesizeze aspecte referitoare la viaţa personală a celui urmărit şi atitudinea acestuia faţă de regimul comunist.

Astfel, din Notele existente la dosar rezultă că sarcinile alocate de pârât surselor informative priveau formarea şi întreţinerea unor relaţii apropiate cu persoana urmărită, iniţierea unor discuţii pe teme politice cu aceasta, cunoaşterea persoanelor din anturajul numitului C., precum şi a acţiunilor şi activităţilor acestor persoane. Prin urmare, activitatea informativă a vizat aspecte legate de viaţa privată a persoanei urmărite, dar şi a persoanelor din anturajul său, ceea ce denotă că scopul real al activităţilor de urmărire desfăşurate de recurent era acela de identificare a opozanţilor regimului politic comunist, şi nu de protejare a siguranţei naţionale, cum s-a susţinut de către recurentul-pârât.

Motivele care au dus la iniţierea activităţilor de supraveghere asupra numitului C. nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranţei naţionale, eventuala apartenenţă a acestuia la mişcarea legionară, în anul 1938, neputând susţine activitatea de supraveghere iniţiată în anul 1971, la peste 30 de ani distanţă, cu atât mai mult cu cât, în fişele de evidenţă ale Poliţiei, întocmite la nivelul anului 1942, se menţionează că numitul C. "nu a luat parte la rebeliune şi nu a avut legături cu rebeli".

De asemenea, nici inculparea numitului C., în anul 1955, şi arestarea sa pentru o perioadă de patru luni, nu pot fi avute în vedere ca motive temeinice ale iniţierii activităţii de supraveghere, având în vedere perioada de timp scursă de la acest moment (16 ani), precum şi faptul că inculpatul a fost achitat de instanţa de judecată pentru presupusa activitate legionară.

Prin urmare, încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranţei naţionale, dar, prin informaţiile obţinute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofiţer al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prima instanţă interpretând şi aplicând corect aceste prevederi legale.

Totodată, Înalta Curte nu constată existenţa vreunei încălcări, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor constituţionale invocate de către recurentul-pârât şi nici a vreunei prevederi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la inexistenţa unui prejudiciu produs persoanei urmărite, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată, întrucât art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impune ca încălcarea drepturilor fundamentale ale omului să fie de o anumită durată ori gravitate, fiind suficient ca această încălcare/îngrădire să existe, indiferent dacă a fost urmată de alte măsuri (administrative, penale, etc.) luate împotriva persoanei urmărite. Totodată, textul de lege nu prevede condiţia producerii vreunui prejudiciu de natură morală ori materială persoanei supuse activităţii de supraveghere informativă.

Nefondată este şi critica privitoare la dreptul de a promova cererea de chemare în judecată, drept care, susţine pârâtul, aparţine numai persoanei care a solicitat C.N.S.A.S. verificarea calităţii de lucrător al Securităţii.

În cauză, cererea de verificare, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii a ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului, a fost formulată sub nr. x/01.07.2014, de petenta F., în calitate de nepoată a lui C..

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008:

"Direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sau la solicitarea persoanei îndreptăţite, desfăşoară activităţi specifice administrative de verificare a documentelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la instituţii care mai deţin documente create de Securitate.", iar potrivit art. 8 din acelaţi act normativ, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi, în cazul în care o aprobă, "dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia."

De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008:

"Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxă de timbru."

Din dispoziţiile legale anterior enunţate, rezultă că intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii are dreptul exclusiv de a iniţia şi susţine cereri de chemare în judecată, adresate instanţei de judecată competente, prin care să solicite constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3168 din 26 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.