Bailiff traineeship and exam requirements upheld; appeal dismissed, definitive appointment denied

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 octombrie 2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui ordin prin care să se dispună numirea reclamantei în profesia de executor judecătoresc definitiv.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 982 din 3 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 982/03.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad.

Primul motiv de casare, încadrat de recurenta-reclamantă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se referă la neanalizarea, de către instanţa de fond, a argumentelor şi motivelor expuse prin cererea introductivă.

Instanţa de fond a reţinut motive străine de natura cauzei, circumscrise exclusiv Legii nr. 287/2011 şi Legii nr. 188/2000, fără a face referire la motivul invocat de recurenta-reclamantă, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 285/2011.

Al doilea motiv de casare, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă la greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor Legii nr. 188/2010. Acest act normativ, arată recurenta-reclamantă, are caracter general şi se referă la modul în care accede, de regulă, în profesia de executor judecătoresc, orice solicitant care îndeplineşte condiţiile şi parcurge toate etapele prevăzute de lege.

Interpretarea pe care instanţa de fond o dă textelor de lege este una restrânsă, atunci când apreciază că reclamanta a fost admisă în profesia de executor judecătoresc fără nici un fel de restricţii, conform Legii nr. 285/2011.

Această interpretare omite să recunoască faptul că emiterea Ordinului prin care reclamanta a dobândit calitatea de executor judecătoresc a fost pur formală, nu a produs nici un efect juridic, reclamanta neputând profesa în această specialitate juridică nici după trei ani şi jumătate de la emiterea Ordinului MJ.

Prima instanţă interpretează eronat şi dispoziţiile Legii nr. 188/2000, atunci când apreciază că recurenta-reclamantă nu suferă nici un prejudiciu prin refuzul emiterii Ordinului de către pârât.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 octombrie 2015, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că este justificat refuzul Ministerului Justiţiei de emitere a ordinului de numire a reclamantei în profesia de executor judecătoresc definitiv. Astfel, Ministerul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 287/2011, a dispus numirea reclamantei în funcţia de executor judecătoresc stagiar, aceasta urmând să fie angajată, prin grija Camerei Executorilor Judecătoreşti Timişoara, ca stagiar în cadrul unui birou de executor judecătoresc din circumscripţia unei judecătorii din raza Curţii de Apel Timişoara.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, împrejurarea că dispoziţiile OMJ nr. 986/C/2012 nu au fost duse la îndeplinire de Camera Executorilor Judecătoreşti Timişoara, care nu a putut asigura angajarea recurentei-reclamante ca stagiar în cadrului unui birou de executor judecătoresc, nu îi este imputabilă Ministerului Justiţiei şi nici nu poate avea drept consecinţă considerarea ca perioadă de stagiu a perioadei în care recurenta nu a putut să desfăşoare stagiatura.

Numirea reclamantei în funcţia de executor judecătoresc definitiv nu este posibilă, nefiind efectuată perioada de stagiu şi nefiind susţinut şi promovat examenul de definitivat.

Cât priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 285/2011, invocate de recurentă, arată că acestea sunt concordante cu prevederile Legii nr. 287/2011. Astfel, în conformitate cu Legea nr. 285/2011, executorilor bancari li s-a acordat posibilitatea de a fi admişi în profesiunea liberală a executorilor judecătoreşti publici, fără nici un fel de restricţii formale sau bariere de admitere, cum ar fi autorizarea profesională şi/sau examenul de admitere ori taxe de admitere. Concordant cu aceste prevederi, art. 1 din Legea nr. 287/2011 prevede tocmai posibilitatea executorilor bancari de a dobândi, la cerere, calitatea de executor judecătoresc stagiar sau pe aceea de executor judecătoresc definitiv, după caz, fără concurs sau examen de admitere în profesie şi fără plata taxelor de admitere în profesie.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 06 decembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs susţinut de reclamantă, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la neanalizarea de către instanţa de fond a unuia dintre principalele motive de nelegalitate a refuzului manifestat explicit de Ministerul Justiţiei prin adresa nr. x/2014, de numire a reclamantei în funcţia de executor judecătoresc definitiv.

Acest motiv de nelegalitate pretins neanalizat se referă la dispoziţiile Legii nr. 285/2011, care, arată recurenta-reclamantă, îi conferă dreptul la numirea în funcţia de executor judecătoresc definitiv.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat cadrul normativ la care se raportează cererea reclamantei de numire în funcţia de executor judecătoresc definitiv, respectiv prevederile Legii nr. 285/2011, ale Legii nr. 287/2011 şi ale Legii nr. 188/2000. Ultimele două acte normative citate conţin, în egală măsură cu Legea nr. 285/2011, dispoziţii aplicabile raportului de drept administrativ dedus judecăţii.

Prin urmare, sunt lipsite de fundament susţinerile recurentei potrivit cărora sentinţa ar fi fost pronunţată în baza unor motive străine de natura cauzei, dar şi cele potrivit cărora argumentul întemeiat pe conţinutul Legii nr. 285/2011 nu ar fi fost analizat de instanţa de fond.

Pentru aceste motive, se impune înlăturarea criticilor de nelegalitate încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Recurenta-reclamantă susţine că dispoziţiile Legii nr. 285/2011 ar îndreptăţi-o la numirea de către Ministerul Justiţiei în funcţia de executor judecătoresc definitiv, în situaţia factuală dată, necontestată, în care nu a putut finaliza perioada de stagiu de 2 ani şi nu a susţinut examenul de definitivare în profesie, cerute de art. 15 lit. g din Legea nr. 188/2000.

Legea nr. 285/2011 priveşte ratificarea Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 10 martie 2011 şi aprobate prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011.

Potrivit punctului 18 al Scrisorii ratificate, Executorii proprii pe care băncile îi au în prezent vor avea posibilitatea de a fi admişi în profesiunea liberală a executorilor judecătoreşti publici fără niciun fel de restricţii formale sau bariere de admitere, cum ar fi autorizarea profesională şi/sau examene de admitere ori taxe de admitere sau de orice fel, aceştia putând astfel să devină membri ai acestui corp profesional cu garanţii, drepturi şi obligaţii profesionale depline.

Aceste prevederi ale Scrisorii de intenţie au fost reluate în cuprinsul art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare.

Aşa cum a reţinut prima instanţă, dispoziţiile Legii nr. 285/2011, ca şi prevederile art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 287/2011 au fost respectate de Ministerul Justiţiei care, în aplicarea acestor prevederi, i-a recunoscut reclamantei dobândirea calităţii de executor judecătoresc stagiar, prin Ordinul nr. 986/C/14.03.2012.

Recurenta-reclamantă nu a putut încheia perioada de stagiu întrucât Camera Executorilor Judecătoreşti Timişoara nu i-a asigurat angajarea ca stagiar în cadrul unui birou de executor judecătoresc.

Prevederile speciale ale Legii nr. 285/2011 nu îndrituiesc concluzia pretinsă de recurentă, potrivit căreia, şi în lipsa parcurgerii etapelor şi îndeplinirii condiţiilor cerute de Legea nr. 188/2000, respectiv încheierea stagiaturii şi susţinerea examenului de definitivat, Ministerul Justiţiei ar fi dator să o numească pe reclamantă în funcţia de executor judecătoresc definitiv.

Efectele Legii nr. 285/2011 şi ale Legii nr. 287/2011, ca reglementări speciale, s-au produs în concret în cazul reclamantei, la data recunoaşterii, fără niciun fel de restricţii, a calităţii sale de executor judecătoresc stagiar, corespunzător vechimii efective pe care o avea, de mai puţin 2 ani de la prima înregistrare în activitatea de executor bancar.

După intrarea sa în noua profesie, parcursul profesional trebuie să urmeze cadrul normativ incident, numirea în funcţia de executor judecătoresc definitiv nefiind posibilă fără îndeplinirea condiţiilor cerute de Legea nr. 188/2000 pentru o astfel de numire.

Recurenta susţine fără temei că ordinul MJ prin care îi este recunoscută dobândirea calităţii de executor judecătoresc stagiar nu ar fi produs efecte juridice. O astfel de aserţiune se raportează greşit la neatingerea de către recurenta-reclamantă, din cauze independente de voinţa sa, a obiectivului de numire în funcţia de executor judecătoresc definitiv. În realitate, ordinul menţionat a produs efectele specifice, în sensul recunoaşterii de către autoritatea administrativă cu competenţe în materie a calităţi de executor judecătoresc stagiar. Depăşirea obstacolelor întâmpinate de recurenta-reclamantă pe traseul profesional ţine, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, de raporturile pe care reclamanta le are cu o altă autoritate cu atribuţii administrative în domeniul organizării profesiei de executor judecătoresc, şi anume, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei, ca nefondat, reţinând că instanţa de fond a stabilit, cu aplicarea corectă a legii, caracterul justificat al refuzului exprimat de Ministerul Justiţiei, de emitere a ordinului prin care reclamanta să fie numită în profesia de executor judecătoresc definitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 982 din data de 03 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.