Conflict between urgent appeal requirements and mandatory filtering procedure for High Court appeals
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's complaint as unfounded, thereby upholding the earlier decision to reject the motion for delay in proceedings; the final outcome is a dismissal with no further appeal possible. The dispute centered on a procedural challenge wherein the appellant, in a civil-administrative case on appeal, alleged a violation of the right to a reasonable timeframe under Article 20(2) of Law No. 554/2004, claiming that the case had been inactive since May 2017 despite statutory urgency requirements. The court held that the appellant's arguments were legally unfounded because the appeal was subject to the mandatory filtering procedure established by Article 493 of the Code of Civil Procedure, which prescribes specific procedural stages before the case can be adjudicated on the merits. The decisive legal basis involved the interplay between the specific procedural rules for filtering appeals under the Code of Civil Procedure and Law No. 2/2013, which the court determined took precedence over the general urgency provisions of the administrative litigation law, establishing that the "optimal and predictable timeframe" must be assessed in light of the objective necessity of completing all pre-judicial procedural steps.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 522 C. proc. civ, art. 525 din C. proc. civ; Conflict between urgent appeal requirements and mandatory filtering procedure for High Court appeals: The dispute centered on a procedural challenge wherein the appellant, in a civil-administrative case on appeal, alleged a violation of the right to a reasonable timeframe under Article 20(2) of Law No. 554/2004, claiming that the case had been inactive since May 2017 despite statutory urgency requirements. The court held that the appellant's arguments were legally unfounded because the appeal was subject to the mandatory filtering procedure established by Article 493 of the Code of Civil Procedure, which prescribes specific procedural stages before the case can be adjudicated on the merits. The decisive legal basis involved the interplay between the specific procedural rules for filtering appeals under the Code of Civil Procedure and Law No. 2/2013, which the court determined took precedence over the general urgency provisions of the administrative litigation law, establishing that the "optimal and predictable timeframe" must be assessed in light of the objective necessity of completing all pre-judicial procedural steps.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the complaint against the previous order.
Full text
Asupra plângerii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul contestaţiei privind tergiversarea procesului
Prin cererea înregistrată la data de 05 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiectul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 39/CA/2017 - PI/03.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, solicitând instanţei de recurs stabilirea unui termen de soluţionare a recursului.
În motivarea contestaţiei, petentul a învederat că dosarul de recurs se află în procedura de filtru şi, din data de 05 mai 2017, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, deşi dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd judecarea de urgenţă a recursului
2. Soluţia pronunţată asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului
Prin încheierea din 31 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A., ca neîntemeiată.
3. Plângerea formulată împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016
Împotriva încheierii pronunţate la data de 31 octombrie 2017, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului, a formulat plângere petentul A., înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20 noiembrie 2017, sub nr. x/2016/a2.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul se judecă de urgenţă, atestă, în concret, dreptul garantat de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României privind rezonabilitatea termenelor. Prin urmare, articolele din C. proc. civ. invocate de instanţa care a soluţionat contestaţia în tergiversare se află sub incidenţa nulităţii, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin plângere, petentul a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 486 şi art. 493 C. proc. civ., a prevederilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi a prevederilor O.U.G. nr. 95/2016, cerere care face obiectul dosarului asociat nr. x/2016
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând încheierea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
(...) 4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Articolele 522 - 526 din C. proc. civ., republicat, reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, fiind precizate expres situaţiile în care părţile sau/şi procurorul pot formula contestaţia.
Deşi în prezenta cauză petentul a susţinut incidenţa ultimului caz reglementat de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte, sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărei pricini.
În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.
În cauza de faţă, recursul declarat de reclamantul A. împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este supus procedurii de filtrare a recursului, reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.
Această procedură este prevăzută de legiuitor exclusiv pentru cazul în care recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar derularea sa presupune parcurgerea anumitor etape procedurale, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 493 C. proc. civ., coroborat cu art. XVII din Legea nr. 2/2013: pregătirea dosarului de recurs, prin comunicarea către părţi a recursului, întâmpinării şi răspunsului la întâmpinare ori a altor cereri formulate în dosarul de recurs sau prin solicitarea ca părţile să îndeplinească unele măsuri procedurale (depunerea unor înscrisuri sau lămuriri, achitarea taxei de timbru, etc.); întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului; analizarea raportului în completul de filtru şi, în final, stabilirea, de către completul de filtru, a caracterului admisibil sau inadmisibil a căii de atac.
Prin urmare, în cazul recursului care este de competenţa Înaltei Curţi, noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate.
În acest context, nu pot fi primite susţinerile petentului din cuprinsul prezentei plângeri, cu privire la prevalenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, faţă de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează doar calea de atac ce poate fi exercitată de părţi şi termenul în care aceasta poate fi promovată, dar nu cuprinde dispoziţii referitoare la procedura de soluţionare a recursului, mai ales când acest recurs este de competenţa Înaltei Curţi, ceea ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că susţinerile petentului sunt nefondate, soluţia de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului fiind temeinică şi legală.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 525 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.