Judicial review of discrimination sanction: sufficiency of witness evidence to rebut official meeting minutes and definition of direct ethnic discrimination

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04 noiembrie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 547/18.09.2013, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1410 din 19 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a anulat Hotărârea nr. 547/18.09.2013, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat pârâţii la 1.200 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 19 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată.

3.1. Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Criticile aduse hotărârii atacate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

1. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 16 lit. a, art. 33 alin. (1) şi art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

Instanţa de fond trebuia să constate că acţiunea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile legale şi obligatorii referitoare la timbrare, urmând a admite excepţia netimbrării acţiunii, cu consecinţa anulării acţiunii.

2. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 42 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 215/2001 şi a prevederilor O.G. nr. 137/2000;

Judecătorul fondului şi-a fundamentat motivarea exclusiv pe declaraţia martorului C., fără a ţine cont de Procesul-verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Botoroaga, din 28.03.2012 (menţinut ca fiind legal şi temeinic prin sentinţa civilă nr. 386/28.05.2014, pronunţată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia nr. 8772/24.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti), care evidenţiază, în mod explicit, săvârşirea de către reclamant a faptei de discriminare pentru care a fost sancţionat.

3. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din C. proc. civ., republicat;

La termenul de judecată din 19 mai 2015, prima instanţă a dispus administrarea pentru reclamant a probei cu martori, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii D. şi C., acesta din urmă nefiind propus ca martor de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

4. Sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat;

Este neîntemeiată decizia instanţei de fond de obligare a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acest pârât nu se află în culpă procesuală, fiind doar organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale care a emis hotărârea contestată.

5. Pe fondul cauzei, expresiile utilizate de către intimatul-reclamant în cadrul şedinţei consiliului local, consemnate în Procesul-verbal al şedinţei din data de 28.03.2012, ofensează în mod gratuit comunitatea romilor.

3.2. Pârâtul B. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a omis să analizeze conţinutul Procesului-verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Botoroaga, din 28.03.2012, document care descrie faptele exact cum s-au desfăşurat şi care atestă caracterul discriminatoriu al declaraţiilor făcute de reclamant.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 14 martie 2018, completul de filtru a admis excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul B.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la recursul declarat de pârâtul B.

În raport de motivele de casare invocate de către recurentul-pârât B., încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, prin concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor s-a reţinut în sarcina recurentului obligării achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Cum recurentul-pârât nu a respectat obligaţia legală de achitare a taxei judiciare de timbru, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă prin comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, devin aplicabile dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul B.

2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Critica recurentului-pârât vizând aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 16 lit. a, art. 33 alin. (1) şi art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată.

Reţinând natura juridică de act administrativ-jurisdicţional a Hotărârii nr. 547/18.09.2013, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţa de fond a aplicat în mod corect prevederile legale citate anterior, care instituie obligativitatea timbrării acţiunilor având ca obiect anularea hotărârilor emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În acest sens, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantului A. obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, obligaţie la care acesta s-a conformat, potrivit chitanţei seria x din data de 15.11.2013, depusă la dosarul de fond.

Critica recurentului-pârât referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 42 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 215/2001 şi a prevederilor O.G. nr. 137/2000, este neîntemeiată.

Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 547/18.09.2013, prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus sancţionarea persoanei reclamate A. cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 RON, stabilind că afirmaţiile acestuia conform cărora, "ţiganii trebuie puşi la muncă", "nu îi mai suport", "nu îi mai tolerez", respectiv, "romii sunt suportaţi în comunitate de sute de ani" şi "romii sunt duşi în spate", constituie fapte de discriminare directă, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În considerentele hotărârii contestate s-a reţinut că la dosarul CNCD nr. 397/2013 a fost depus Procesul-verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Botoroaga, judeţul Teleorman, încheiat la data de 28.03.2012, în care sunt menţionate, printre altele, aspectele enunţate anterior.

Procesul-verbal mai sus-menţionat a făcut obiectul acţiunii în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2014, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Botoroaga, judeţul Teleorman.

Prin sentinţa civilă nr. 386 din 28 mai 2014 a Tribunalului Teleorman, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu de către instanţă şi pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, soluţie rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 8772 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, procesul-verbal al şedinţei consiliului local nu a făcut obiectul analizei pe fond de către instanţa de contencios administrativ învestită cu acţiunea în anulare, în motivarea soluţiei pronunţate reţinându-se că procesul-verbal contestat nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

În condiţiile arătate, la pronunţarea sentinţei recurate în prezentul litigiu, în mod corect prima instanţă nu a conferit o valoare probatorie de netăgăduit procesului-verbal în discuţie, ci a examinat întregul material probator administrat în cauză, apreciind că faptele reţinute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe baza consemnărilor din procesul-verbal al şedinţei consiliului local, au fost, în mare parte, infirmate prin declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă.

Critica recurentului-pârât vizând aplicarea greşită de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiată.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri şi doi martori, respectiv, D. şi E., iar prin răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtul B., în raport de apărările formulate de către acest pârât, a solicitat suplimentar, audierea în cauză a martorului C.

La termenul de judecată din 24 martie 2015, reclamantul, asistat de avocat, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum şi a probei cu martori, fiind indicaţi în acest sens, martorii C., E. şi D.

Prima instanţă a încuviinţat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în doi martori consideraţi relevanţi de către reclamant, şi care au fost prezenţi la momentul săvârşirii faptei pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în vedere reclamantului să depună la dosar cerere scrisă, prin care să indice numele şi adresele celor doi martori în vederea audierii la termenul următor, obligaţie îndeplinită de către reclamant anterior închiderii dezbaterilor din şedinţa de judecată, potrivit referatului întocmit la finalul încheierii de şedinţă.

La termenul de judecată din 12 mai 2015, prima instanţă a procedat la audierea martorilor C. şi D., propuşi de către reclamant prin cererea scrisă depusă la dosar, la data de 24 martie 2015.

În contextul arătat, nu se poate reţine aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor 254 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, constatându-se că martorul C. a fost propus de către reclamant în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, urmare a apărărilor formulate de pârâtul B. iar administrarea probei cu acest martor nu a condus la amânarea judecăţii. Mai mult, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu s-a prezentat la termenele de judecată la care s-a încuviinţat şi administrat proba testimonială, momente la care avea posibilitatea de a se opune audierii martorului C.

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că sunt neîntemeiate.

În mod judicios prima instanţă a reţinut că pentru a se reţine o faptă de discriminare se impune ca, cel puţin faptele, în materialitatea lor, să fie probate, urmând ca persoana reclamată să dovedească că aceste fapte nu au un caracter discriminatoriu.

Or, în speţă, declaraţiile martorilor audiaţi în primă instanţă sunt de natură să pună la îndoială consemnările din procesul-verbal al şedinţei consiliului local, relevantă în acest sens fiind declaraţia martorului C., care a relatat că, deşi intimatul-reclamant a folosit termenul "ţigan", nu a afirmat că "ţiganii trebuie puşi la muncă" şi nici nu a utilizat alte cuvinte discriminatorii la adresa romilor, discuţiile purtate fiind în legătură cu implicarea expertului pe problemele comunităţii rome în frecventarea de către copiii romi a cursurilor şcolare, în obţinerea de către romi a actelor de stare civilă şi a actelor de identitate, precum şi în primirea ajutoarelor sociale.

Prin urmare, deşi s-a dovedit că intimatul-reclamant a utilizat termenul de "ţigan", nu se poate reţine că acesta a fost folosit într-un sens peiorativ, de natură să aducă atingere demnităţii etniei şi să acrediteze ideea că membrii etniei respective sunt persoane care trebuie desconsiderate. Aşa cum s-a arătat anterior, discuţiile purtate în cadrul şedinţei consiliului local nu au avut un conţinut insultător la adresa romilor şi nu au creat o atmosferă ofensatoare, bazată pe criteriul etnie, afirmaţiile reclamantului consemnate în procesul-verbal al şedinţei fiind infirmate prin depoziţiile martorilor audiaţi în primă instanţă.

Instanţa de control judiciar apreciază că este neîntemeiată şi critica recurentului-pârât vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul.

În cauză, în raport cu soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, dispoziţiile legale citate anterior nu prevăd niciun fel de circumstanţiere cu privire la persoanele fizice sau juridice/de drept privat/public, care pot cădea în pretenţii.

Pentru considerentele expuse, reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, vor fi obligaţi recurenţii-pârâţi la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.400 RON, reprezentând onorariul de avocat achitat în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 19 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1.400 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.