Challenge to property certificate: time-bar due to failed pre-litigation complaint deadline and non-reset by repeated filings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 februarie 2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi societatea C. S.A., au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x, emis de Ministerul Industriilor la data de 13.06.1995, în favoarea pârâtei C. S.A., în limita suprafeţei de 3.002 mp, din totalul suprafeţei de 1.453.139,77 mp.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 75/F-CONT din 18 mai 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., prin procurator D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi C. S.A., ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 75/F-CONT din 18 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, reclamanţii au susţinut că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de litispendenţă prevăzută de art. 139 C. proc. civ., în raport de existenţa dosarului nr. x/2014, aflat în stadiul procesual al recursului, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia instanţei de fond, privind admiterea excepţiei tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, susţinând că prima instanţă în mod greşit a considerat depăşit termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanţii au depus două plângeri prealabile, la data de 14.03.2014 şi la data de 11.12.2014, la care au primit răspuns din partea autorităţii la data de 28.03.2014, respectiv la data de 30.12.2014. În raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 24.02.2015, reclamanţii apreciază că termenul de formulare a acţiunii nu a fost depăşit.

De asemenea, reclamanţii au susţinut că este nelegal considerentul privind stabilirea datei de 14.06.2002, ca dată a luării la cunoştină de actul administrativ contestat, întrucât luarea la cunoştinţă nu poate fi reprezentată de întabularea în cartea funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15.10.2015, intimata-pârâtă C. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19.10.2015, intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin aceeaşi încheiere, completul de filtru a constatat că, în cauză, a operat o transmisiune a calităţii procesuale pasive de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, la Ministerul Economiei, în condiţiile modificărilor legislative operate în structura organizatorică ministerială prin dispoziţiile O.U.G. nr. 55/2015 şi O.U.G. nr. 1/2017.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de recurs privind greşita respingere a excepţiei de litispendenţă

Cu caracter preliminar, Înalta Curte constată că, în susţinerea acestei critici, recurenţii-reclamanţi au invocat geşita aplicare, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ., menţionarea acestui text de lege fiind, însă, inexactă, întrucât aceste prevederi reglementează excepţia conexităţii şi nu excepţia litispendenţei.

În consecinţă, în raport de motivul de recurs vizând greşita respingere a excepţiei de litispendenţă, Înalta Curte va analiza această critică din perspectiva dispoziţiilor art. 138 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte."

În cauză, excepţia litispendenţei a fost invocată în faţa instanţei de fond de către pârâtul Ministerul Economiei, prin întâmpinare, precum şi de pârâta C. S.A., prin concluziile orale formulate la termenul de judecată din 18 mai 2015, susţinându-se existenţa unei triple identităţi, de părţi, obiect şi cauză, între prezentul litigiu şi acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2014 S-a învederat că această cerere fost soluţionată prin sentinţa nr. 161/F-CONT din 02 decembrie 2014 şi se află în stadiul procesual al recursului, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Excepţia litispendenţei a fost respinsă de instanţa de fond, aceasta apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 138 C. proc. civ., soluţie pe care Înalta Curte o apreciază a fi legală şi temeinică.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată în primă instanţă pe rolul Judecătoriei Piteşti, sub nr. de dosar x/2013, reclamanta C. S.A., în contradictoriu cu pârâţii A., B., Comisia Locală de Fond Funciar Mioveni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. x şi a actelor premergătoare acestuia, precum şi rectificarea cărţii funciare nr. x a localităţii Mioveni, privitor la înscrierea dreptului de proprietate al pârâţilor persoane fizice pentru suprafaţa de 3.002 mp.

Prin cererea reconvenţională depusă în dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost completată, pârâţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. S.A. şi pârâtul Ministerul Economiei, au solicitat rectificarea înscrierii în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamantei privind terenul în litigiu, precum şi anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/1995, emis de Ministerul Economiei în beneficiul C. S.A., referitor la suprafaţa de 3.000 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 1310 din 13 februarie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2014

Prin sentinţa civilă nr. 161/F-CONT din 2 decembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi C. S.A., reţinând că, în cauză, nu a fost făcută dovada îndeplinirii, de către reclamanţi, a procedurii plângerii prealabile obligatorii, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază a fi corect raţionamentul instanţei de fond privitor la neîntrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/2014 şi prezentul litigiu, respectiv lipsa identităţii în ceea ce priveşte cauza cererilor de chemare în judecată.

Astfel, întrucât cele două acţiuni sunt supuse dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 554/2004, reclamanţilor le revenea obligaţia de a urma procedura prealabilă obligatorie, reglementată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior introducerii cererilor de chemare în judecată. Chiar dacă, prin promovarea celor două acţiuni, reclamanţii au urmărit aceeaşi finalitate (anularea actului administrativ), în cadrul cererii analizate în dosarul nr. x/2014 instanţa a reţinut că aceştia nu au făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, ceea ce a condus la respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, pe când în prezentul dosar reclamanţii au depus înscrisuri care atestă îndeplinirea acestei proceduri obligatorii.

Cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă doar la fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, ci şi la temeiurile de drept ale cererii, care, în contenciosul administrativ, sunt verificate şi analizate inclusiv din perspectiva îndeplinirii procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu era îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 138 C. proc. civ., instanţa de fond respingând în mod întemeiat excepţia litispendenţei, iar critica reclamanţilor este nefondată.

II.2. Referitor la motivul de recurs privind greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (...)".

Aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...)

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)."

În cauză, reclamanţii A. şi B. au susţinut că au urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin cererile adresate pârâtului Ministerul Economiei, în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ, la data de 14.03.2014 şi la data de 11.12.2014, în vederea revocării (anulării parţiale) a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/1995, emis în beneficiul pârâtei C. S.A.

Autoritatea emitentă a actului administrativ a răspuns plângerilor prealabile prin adresele nr. x şi nr. x/30.12.2014, astfel încât, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 24.02.2015, reclamanţii au susţinut, în cuprinsul motivelor de recurs, că termenul de formulare a acţiunii nu a fost depăşit şi că soluţia primei instanţe este nelegală.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, acest motiv de recurs, apreciind că soluţia Curţii de Apel Piteşti este legală şi temeinică, cererea de chemare în judecată fiind tardiv formulată, însă motivarea acestui raţionament urmează a fi supusă unor amendamente.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, având în vedere răspunsul la plângerea prealabilă depusă de reclamanţi la data de 11.12.2014, emis sub nr. x/2014 şi data înregistrării cererii de chemare în judecată, 24.02.2015.

Această argumentaţie conţine o inexactitate, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este depăşit, dacă se are în vedere data emiterii adresei nr. x (30.12.2014) şi data înregistrării acţiunii (24.02.2015).

Referitor la susţinerea recurenţilor-reclamanţi cu privire la depunerea, la data de 14.03.2014, la Ministerul Economiei, a cererii de revocare a actului administrativ, Înalta Curte a solicitat reclamanţilor să depună la dosarul cauzei o copie a acestei cereri, purtând numărul de înregistrare şi data primirii de către pârâtul Ministerul Economiei. Recurenţii-reclamanţi au învederat instanţei de judecată că nu deţin o dovadă de înregistrare, cererea fiind trimisă prin serviciul poştal.

În contextul arătat, Înalta Curte apreciază ca fiind dovedită depunerea cererii de revocare a actului administrativ la data indicată de recurenţii-reclamanţi în cuprinsul recursului (14.03.2018), având în vedere, pe de-o parte, data emiterii răspunsului la plângerea prealabilă (28.03.2014), iar, pe de altă parte, împrejurarea că intimatul-pârât Ministerul Economiei nu a contestat data înregistrării acestei cereri.

Răspunsul la plângerea prealabilă a fost emis prin adresa nr. x/2014, fiind comunicat reclamanţilor la aceeaşi dată, astfel cum se arată în cuprinsul recursului.

Prin urmare, termenul de 6 luni, înăuntrul căruia putea fi introdusă cererea de chemare în judecată privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se calculează în raport de răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/28.03.2014, iar acest termen s-a împlinit la data de 28.09.2014. Având în vedere că acţiunea a fost înregistrată la data de 24.02.2015, este întemeiată concluzia depunerii cererii cu nerespectarea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că, pentru motive temeinice, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, întrucât reclamanţii nu au susţinut şi dovedit existenţa unor motive temeinice pentru depunerea cu întârziere a acţiunii.

În ceea ce priveşte cererea de anulare (revocare) a actului administrativ, depusă de reclamanţi la data de 11.12.2014, faţă de care Ministerul Economiei a emis răspunsul nr. x (având conţinut identic cu răspunsul emis anterior sub nr. x/2014), Înalta Curte reţine că repetarea procedurii prealabile de către reclamanţi, prin depunerea unor cereri succesive de revocare a actului administrativ, nu este de natură a modifica modalitatea de calcul a termenului de introducere a cererii de chemare în judecată.

Astfel, termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se calculează în raport de prima cerere depusă de reclamanţi (din 14.03.2014), respectiv de răspunsul emis faţă de această plângere prealabilă (din 28.03.2014), iar formularea unor cereri ulterioare, cu acelaşi conţinut, nu poate avea efectul repunerii reclamanţilor în termenul de introducere a cererii de chemare în judecată. O interpretare contrară ar conduce la ideea că persoana vătămată printr-un act administrativ ar putea să-şi prezerve dreptul de a ataca în instanţă acest act, prin formularea repetată a unor plângeri prealabile şi prorogarea, pe o perioadă nedefinită, a termenului de sesizare a instanţei de judecată.

Subsumat acestui motiv de recurs, reclamanţii au contestat şi considerentul instanţei de fond referitor la data luării la cunoştinţă de existenţa actului administrativ, susţinând că această dată nu poate fi apreciată ca fiind data întabulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate în cartea funciară a localităţii Mioveni, în beneficiul intimatei-pârâte C. S.A., respectiv data de 14.06.2002.

Înalta Curte reţine că recurenţilor-reclamanţi, în calitate de terţi faţă de actul administrativ, le sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (şi nu dispoziţiile alin. (1) ale aceluiaşi articol, astfel cum în mod greşit a indicat instanţa de fond), termenul de formulare a plângerii prealabile începând să curgă de la data luării la cunoştinţă, "pe orice cale", de existenţa actului administrativ contestat, întrucât, faţă de aceştia, nu există obligaţia comunicării actului.

Dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de teren înscrisă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată seria x nr. x/13.06.1995 a fost intabulat în Cartea Funciară la data de 14.06.2002, conform încheierii de carte funciară nr. x/14.06.2002, astfel că de la această dată dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes, fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamanţi.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanţii au solicitat anularea actului administrativ printr-o cerere iniţială (reconvenţională) depusă în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Piteşti, la data de 31.10.2013, astfel încât se prezumă că, cel puţin la această dată, reclamanţii au cunoscut cu certitudine existenţa şi conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Prin urmare, indiferent de data ce va fi luată în considerare drept dată a luării la cunoştinţă de actul administrativ contestat (14.06.2002 - data întabulării actului în Cartea Funciară ori x.10.2013 - data depunerii cererii de anulare a actului în dosarul nr. x/2013), aceasta nu poate schimba soluţia primei instanţe, acţiunea fiind tardiv formulată. Această concluzie este fondată în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dispun că, pentru motive temeinice (pe care reclamanţii nu le-au probat), cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă, iar data înregistrării acţiunii (24.02.2015) se situează peste termenul de un an, calculat atât în raport de data de 14.06.2002, cât şi de data de 31.10.2013.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 75/F-Cont din 18 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.