Rural investment irregularities: validity of post-facto financial corrections, conflict of interest, and total subcontracting prohibitions under EU fund regulations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 decembrie 2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat: anularea Deciziei nr. 18950/06.06.2014, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.04.2014; obligarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1381 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi totodată, a respins, cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1381 din 18 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Într-o primă critică, recurenta-reclamantă susţine că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile în speţă, deoarece: recurenta-reclamantă a transmis invitaţiile pentru participarea la selecţia de oferte la data de 25.04.2011; contractul de execuţie de lucrări dintre A. S.R.L. şi ofertantul câştigător, B. S.R.L., a fost încheiat la data de 23.05.2011; O.U.G. nr. 66/2011 a intrat în vigoare la data de 30.06.2011; potrivit art. 63 din acest act normativ, prevederile Secţiunii a 2-a a Capitolului II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare încheiate după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă arată că, deşi instanţa de fond a reţinut că susţinerile privind aplicarea retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 sunt întemeiate, cu toate acestea, a constatat în speţă, existenţa conflictului de interese, întemeiat tocmai pe prevederile O.U.G. nr. 66/2011, cele reţinute de prima instanţă fiind contradictorii sub acest aspect.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, recurenta susţine că prin interpretarea, în sens extensiv, dată de către prima instanţă noţiunii de ofertant, au fost încălcate prevederile art. 2 lit. m) din H.G. nr. 224/2008, care definesc conflictul de interese şi situaţiile în care acesta poate să apară.

Mai afirmă că raportat la dispoziţiile legale în materia conflictului de interese şi analizând datele concrete ale speţei, nu a identificat în cauză, niciuna dintre situaţiile de conflict de interese, sub niciuna dintre cele trei forme ale acestuia, respectiv când există legături între structurile acţionariatului beneficiarului şi ofertanţii acestuia, când există legături între membrii comisiei de evaluare şi ofertanţi sau când ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie, în cadrul achiziţiilor realizate de solicitanţii privaţi ai fondurilor nerambursabile FEADR.

De asemenea, susţine că societatea C. S.R.L. nu are calitatea de ofertant şi prin urmare, nu se pot aplica în privinţa acesteia prevederile art. 2 lit. m) din H.G. nr. 224/2008, pe care prima instanţă le-a interpretat eronat.

Totodată, subsumat motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a făcut confuzie între noţiunile de subcontractare a proiectului şi de subcontractare a lucrărilor, încălcând prevederile art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, precum şi între persoanele răspunzătoare în cazul acestor tipuri de subcontractări.

Consideră recurenta că nu au fost încălcate obligaţiile legale şi contractuale cu privire la interdicţia subcontractării proiectului, acesta rămânând în folosinţa exclusivă a beneficiarului A. S.R.L., ci a organizat- o selecţie de oferte pentru executarea de lucrări, procurarea de echipamente şi dotarea cu bunuri.

De asemenea, arată că societatea B. S.R.L. avea, la rândul său, posibilitatea de a subcontracta operaţiunile de furnizare de bunuri, lucrări sau servicii, potrivit art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, care interzice subcontractarea totală a lucrărilor, iar nu şi cea parţială.

Recurenta-reclamantă critică susţinerile primei instanţe cu privire la capacitatea tehnică a B. S.R.L. de a-şi îndeplini obligaţiile asumate, arătând că instanţa de fond nu a specificat dispoziţiile legale încălcate, că manualul de achiziţii, care a stat la baza desfăşurării procedurii de selecţie a ofertelor nu prevedea obligativitatea de a solicita ofertanţilor demonstrarea capacităţii tehnice şi financiare a acestora.

Sunt criticate şi susţinerile primei instanţe cu privire la D., apreciind că în raport de persoana acestuia nu se poate reţine niciun conflict de interese, deoarece respectiva persoană nu a fost niciun moment administrator sau asociat la B. S.R.L., iar la data încheierii contractului de închiriere între B. S.R.L. şi E., respectiv 09.08.2011, acesta nu mai deţinea calitatea de asociat al societăţii recurente din 22.04.2011.

Precizează că nu se poate reţine nici existenţa unui conflict de interese între D., administratorul firmei subcontractoare - C. S.R.L., şi F., deoarece o asemenea ipoteză nu poate fi asimilată conflictului de interese, iar C. S.R.L. nu a avut calitatea de ofertant.

Recurenta-reclamantă critică şi cele reţinute de către prima instanţă cu privire la calitatea de interpus a societăţii B. S.R.L., deoarece prin contractul încheiat nu i s-a interzis acestei societăţi posibilitatea de a încheia diverse contracte cu furnizorii pentru a-i fi livrate materialele necesare construirii proiectului, precum şi faptul că prima instanţă a reţinut că societatea C. S.R.L. ar fi subcontractat întreaga achiziţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate, efectiv, problemele esenţiale ridicate de părţi.

De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând, în mod argumentat, motivele care l-au determinat să respingă acţiunea în anulare a actelor administrative, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa atacată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Susţinerile recurentei-reclamante privind aplicarea retroactivă a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, sunt neîntemeiate.

În cauză, controlul s-a desfăşurat ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, la fel şi constatarea neregulilor, însă aceste fapte sunt anterioare datei intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp. Este real că, prin Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, sunt neconstituţionale. Sub aspectul corecţiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporţionalităţii.

Aceste considerente ale Curţii Constituţionale, care au condus la declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se referă la normele de drept substanţial aplicabile raporturilor juridice referitoare la acordarea finanţării nerambursabile şi se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naţionale succesive. Totuşi, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanţare şi a avut loc acţiunea beneficiarului finanţării considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare care au acelaşi obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului şi Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, este confirmată de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum şi a obiectivului urmărit prin acest regulament.

Rezultă, din aceste considerente, că acţiunea beneficiarului finanţării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă şi sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, conformă cu regulamentele anterior citate, determinând inexistenţa unei diferenţe între reglementările naţionale succesive şi, pe cale de consecinţă, inexistenţa unui conflict de legi în timp.

De asemenea, cu privire la această chestiune de drept a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care, făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, s-a pronunţat prin Hotărârea din 26 mai 2016, în cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14, în sensul că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispoziţiilor naţionale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziţii publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menţionat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul în care corecţiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanţate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispoziţiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Luând în considerare caracterul general obligatoriu şi cu efect retroactiv al hotărârii preliminare şi având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, în vigoare atât la data săvârşirii neregulilor în cauză, cât şi în prezent, se reţine că stabilirea corecţiilor financiare în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 respectă principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, motiv pentru care, este nefondată susţinerea recurentei privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Critica recurentei-reclamante vizând reţinerea primei instanţe în legătură cu existenţa conflictului de interese, este neîntemeiată.

Din analiza situaţiei de fapt rezultată din conţinutul actelor administrative contestate, precum şi a documentaţiei administrative existente la dosarul cauzei, se constată că, atât în perioada desfăşurării procedurii de selecţie a ofertelor de lucrări de construcţii (25.04.2011-23.05.2011), cât şi în perioada în care B. S.R.L. a încheiat cu C. S.R.L. contractele nr. x/01.06.2011 şi nr. y/01.06.2011, privind execuţia lucrărilor la obiectivul "Depozit fructe cu atmosferă controlată", inclusiv în perioada în care au fost executate lucrările, numitul D. a fost angajat în cadrul C. S.R.L. (09.07.2009-04.09.2012), fiind în acelaşi timp, persoana de contact pentru B. S.R.L., societatea câştigătoare a selecţiei de oferte, precum şi persoana care făcea parte din acţionariatul reclamantei la data demarării procedurii de selecţie a ofertelor de lucrări de construcţii (25.04.2011).

Totodată, în perioadele mai sus-menţionate, calitatea de administrator în cadrul C. S.R.L. a fost deţinută de mama asociatului societăţii reclamante, F., contractele nr. x/01.06.2011 şi nr. 5a/01.06.2011 fiind semnate de către această persoană, în calitate de director al C. S.R.L.

În contextul arătat, se constată existenţa legăturilor între structurile acţionariatului beneficiarului (D., care deţinea 23,33% din acţiunile reclamantei la data demarării procedurii de selecţie a ofertelor de lucrări de construcţii) şi ofertantul câştigător B. S.R.L. (D. - persoană de contact), prin C. S.R.L., executantul real al lucrărilor de construcţii, societate în cadrul căreia D. a deţinut funcţia de agent director comercial în perioada 09.07.2009-04.09.2012, iar mama acestuia a deţinut calitatea de administrator şi funcţia de director.

Situaţia de fapt relevată se încadrează în prevederile art. 2 lit. m) din H.G. nr. 224/2008 şi ale pct. 4.5 din Anexa IV la contractul de finanţare, în mod corect judecătorul fondului reţinând că societatea reclamantă a încălcat obligaţia asumată prin contractul de finanţare, de a evita orice situaţie de conflict de interese care ar putea exista între structurile acţionariatului său şi ofertanţii acestei societăţi.

Critica recurentei-reclamante referitoare la reţinerea primei instanţe privind încălcarea obligaţiei de subcontractare a proiectului, este neîntemeiată.

La formularea acestei concluzii în mod judicios instanţa de fond a avut în vedere prevederile contractului de execuţie nr. x/23.05.2011, încheiat între reclamantă şi B. S.R.L., care nu cuprinde clauze referitoare la subcontractarea lucrărilor şi mai mult decât atât, la pct. 18 (1) din contract se menţionează că "executantul are obligaţia de a nu transfera total sau parţial obligaţiile sale asumate prin contract, fără să obţină în prealabil acordul scris al beneficiarului."

Contrar prevederilor contractuale enunţate, din Tabelul centralizator al contractelor pentru obiectivul "Depozit fructe cu atmosferă controlată", întocmit de B. S.R.L., rezultă că obiectul contractului de execuţie nr. 1/25.05.2011 a fost subcontractat în totalitate, respectiv, partea de execuţie a lucrărilor de construcţii către C. S.R.L., iar partea de instalaţii, utilaje şi echipamente către diverse firme furnizoare.

De asemenea, deşi contractele nr. x/01.06.2011 şi nr. 5a/01.06.2011, încheiate de B. S.R.L. cu C. S.R.L., sunt intitulate "contract de furnizare" şi respectiv "contract de prestări servicii", din cuprinsul clauzelor contractuale rezultă că acestea reprezintă, în fapt, contracte de execuţie lucrări, dovezi în acest sens fiind pct. 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17 din contractul nr. x/2011 şi capitolele III şi V din contractul nr. x/2011.

Prin urmare, este întemeiată constatarea autorităţii intimate în sensul că întreaga achiziţie a fost subcontractată, rezultând că, în fapt, nici C. S.R.L. nu a realizat lucrările cu forţe proprii, ci o parte din acestea au fost acordate altor societăţi ce au legătură între ele, prin persoanele care le reprezintă, care participă la luarea deciziilor sau sunt acţionare de la unele la altele.

În ceea ce priveşte capacitatea tehnică a B. S.R.L., se reţine, în acord cu judecătorul fondului, că la data la care reclamanta a încheiat cu această societate contractul de execuţie lucrări nr. 1/23.05.2011, societatea respectivă avea un singur angajat, nu deţinea mijloace fixe şi resurse tehnice pentru execuţia proiectului şi nu dispunea de atestate, autorizaţii şi certificate specifice în vederea executării acestor lucrări, context în care, în mod corect autoritatea pârâtă a constatat că oferta solicitată şi prezentată nu are o bază reală, structura preţurilor practicate şi încheierile de deviz fiind stabilite aleatoriu şi nu pe baza propriilor cheltuieli cu materialele, forţa de muncă, utilajele şi mijloacele de transport înregistrate de societate.

Faptul că beneficiarul nu a notificat autoritatea publică pârâtă cu privire la subcontractarea integrală a contractului de execuţie nr. 1/23.05.2011, constituie o încălcare a prevederilor art. 13 (3) din Anexa I la contractul de finanţare, beneficiarul fiind singurul răspunzător pentru implementarea proiectului şi având obligaţia să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu contractul de finanţare, potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 1 alin. (4) din Anexa I la contract.

Mai mult, subcontractarea totală a achiziţiei este interzisă conform prevederilor art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, aceasta fiind şi concluzia Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.04.2014, care nu face referire la subcontractarea proiectului, aşa cum susţine recurenta.

Împrejurarea că obiectul contractului de execuţie nr. 1/23.05.2011 a fost subcontractat în totalitate creează premisele nerespectării cerinţelor bunei gestionări financiare, prevăzute de art. 172 alin. (1) lit. f) din Regulamentul nr. 2342/2002 al CE de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al CE, potrivit căruia:

"costurile eligibile sunt costurile (...) care îndeplinesc următoarele criterii: (...) sunt rezonabile, justificate şi respectă cerinţele bunei gestionări financiare, în special din punctul de vedere al economiei şi al eficienţei."

Referitor la susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora D. nu a deţinut nicio calitate în cadrul B. S.R.L., se constată că în cuprinsul contractului de închiriere nr. x/09.08.2011, încheiat de această societate cu E. m.b.H., document înaintat Curţii de Conturi a României - Autoritate de Audit, D. figurează ca persoană de contact pentru B. S.R.L.

De asemenea, urmare a informaţiilor solicitate Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu privire la contractele de muncă ale numitului D., Inspecţia Muncii a comunicat prin adresa nr. x/2014, faptul că persoana indicată a figurat angajat la C. S.R.L., cu contractul individual de muncă nr. x/09.07.2009, în funcţia de agent director comercial, data începerii activităţii fiind 09.07.2009, cu normă întreagă de 8 ore/zi, iar data încetării activităţii fiind 04.09.2012.

În acord cu opinia exprimată de prima instanţă, se reţine şi împrejurarea că, în mod nereal, B. S.R.L. a fost înscrisă pe documentele privind verificarea calităţii construcţiilor, în calitate de constructor, în fapt, această societate fiind numai un interpus, concluzie ce rezultă, fără echivoc, din parcurgerea documentelor constând în declaraţii de conformitate, condica de betoane şi certificate de inspecţie, a căror analiză a fost efectuată în mod detaliat de către judecătorul fondului şi pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, prin administrator special G. şi prin lichidator judiciar H. SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 1381 din 18 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.