Appeal against financial regulator’s fine for failure to notify suspicious stock transactions rejected as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 decembrie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, a solicitat anularea Deciziei ASF nr. 38/17.02.2014 şi a tuturor actelor subsecvente, respectiv Decizia ASF nr. 186/16.05.2014 şi Decizia ASF nr. 187/16.05.2014, iar în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului amenzii la nivelul minimului legal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1047 din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor şi Investiţiilor Financiare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1047 din 9 aprilie 2015, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează următoarele aspecte:

a) În ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al contravenţiei, instanţa de fond a cuprins în mod greşit reprezentanţii compartimentului de control intern şi pe reclamant în sfera subiecţilor cărora le incumbă obligaţia de notificare prevăzută de art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, aplicând art. 273 alin. (1) din aceeaşi lege potrivit căruia, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 272 alin. (2) lit.

d) pot fi sancţionate atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice. Se observă că nici acest text legal nu este util definirii subiecţilor activi ai contravenţiei, art. 273 alin. (1) lit.

b) nefăcând altceva decât să reitereze concluzia că au vocaţia de a deveni subiecţi activi ai diverselor contravenţii atât persoanele fizice, cât şi juridice. Or, această concluzie era deja stabilită prin definiţia dată persoanei de art. 2 pct. 21 din lege, astfel încât art. 273 alin. (1) lit.

b) nu aduce nicio informaţie nouă, rămânând în continuare de lămurit ce se înţelege prin "persoană fizică implicată profesional". Pentru definirea subiecţilor activi ai contravenţiei, instanţa de fond a apelat la dispoziţii infralegale, mai exact Regulamentul CNVM nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, cu modificările şi completările ulterioare. Or, analizând dispoziţiile acestuia, se constată că nici Regulamentul nu conţine vreo definiţie a expresiei "persoană implicată profesional", în schimb, conţine definiţia expresiei "persoană care efectuează operaţiuni cu titlu profesional", adică exact a expresiei prevăzute de art. 6 alin. (9) din Directiva nr. 6/2003.

Definiţia dată de art. 2 alin. (2) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006 nu face nicio referire la persoanele fizice şi, cu atât mai puţin, la cele care ocupă funcţia de reprezentant al compartimentului de control intern în cadrul unei societăţi de investiţii financiare. Interpretarea şi aplicarea legii nu se face în funcţie de "ceea ce ar trebui să cuprindă legea", ci în funcţie de "ceea ce cuprinde legea", numai în acest fel putându-se crea premisele respectării cerinţelor de claritate, de previzibilitate a legii şi a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Este încălcat principiul securităţii juridice, atâta vreme cât subiecţii de drept nu sunt cuprinşi concret şi precis în norma de incriminare contravenţională internă şi, mai mult, aceasta trimite la un text de lege care la rândul său foloseşte în acest scop un termen care nu este definit în lege;

b) În ceea ce priveşte consideraţiile privind motivele rezonabile, cuprinse în latura obiectivă a contravenţiei reţinute, instanţa de fond a calificat greşit tranzacţiile incriminate de ASF drept "tranzacţii suspecte", prin raportare la faptele prezentate în anexa la Decizia ASF nr. 38/17.02.2014 şi încadrate în preambulul deciziei;

c) În ceea ce priveşte consideraţiile privind art. 6 din decizia atacată, instanţa de fond a reţinut greşit că reclamantul nu a suferit vreo vătămare. Atât timp cât reclamantul are domiciliu şi acesta a fost comunicat ASF, comunicarea deciziei de sancţionare la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă nu reprezintă îndeplinirea procedurii de comunicare faţă de reclamant de la data comunicării la acest loc, iar textul art. 6 din decizia atacată şi procedura de comunicare astfel executată sunt lovite de nulitate absolută.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15.10.2015, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 26.10.2015, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004, cu trimitere la dispoziţiile art. 250 alin. (3) din aceeaşi lege.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 21 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a înregistrat la dosarul cauzei note scrise cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004, iar la data de 09 martie 2018, recurentul-reclamant a depus note scrise.

Prin încheierea din data de 14 martie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

La termenul de judecată din 23 mai 2018, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii nr. 83/12.12.2017 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004, cu trimitere la dispoziţiile art. 250 alin. (3) din aceeaşi lege, formulată în prezenta cauză, să formeze obiectul unui dosar asociat, înregistrat sub nr. x.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumentele de fapt şi de drept relevante

a) Calitatea recurentului-reclamant de a fi subiect activ al contravenţiei

Prin Decizia ASF nr. 38/17.02.2014 s-a dispus sancţionarea persoanei fizice A. cu amendă în cuantum de 20 000 RON, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al B. S.A., autorizat prin Decizia CNVM nr. 170/20.02.2012, calitate în virtutea căreia îi incumba obligaţia de a informa ASF cu privire la operaţiunile suspecte de manipulare a pieţei de capital, inventariate în cuprinsul actului sancţionator.

Potrivit prevederilor art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "orice persoană implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare, care are motive rezonabile să considere că o tranzacţie se desfăşoară în baza unor informaţii privilegiate sau că aceasta ar putea constitui o acţiune de manipulare a pieţei, va notifica, fără întârziere, C.N.V.M.", iar nerespectarea acestei obligaţii constituie, potrivit dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege, contravenţie.

Recurentul-reclamant A., în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern al B. S.A., a fost amendat pentru săvârşirea acestei fapte contravenţionale, iar contestarea actului sancţionator în faţa primei instanţe a condus la menţinerea caracterului legal al Deciziei nr. 38/2014 emise de ASF şi a actelor subsecvente acesteia, fapt ce a determinat promovarea recursului de faţă.

Identificarea subiectului de drept s-a realizat prin coroborarea prevederilor art. 250 din Legea nr. 297/2004 cu prevederile Regulamentului CNVM nr. 32/2004, iar recurentul-reclamant este o "persoană implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare" în sensul Legii nr. 297/2004, întrucât funcţia de control intern se realizează în cadrul B. prin intermediul compartimentului de control intern, care are ca atribuţie supravegherea respectării de către societate şi a personalului acesteia a legislaţiei în vigoare, a reglementărilor entităţilor pieţei de capital şi a procedurilor de lucru interne.

Totodată, se reţine în calea recursului, confirmând soluţia pronunţată de prima instanţă, că recurentul-reclamant a fost sancţionat pentru neîndeplinirea unor obligaţii proprii care îi incumbau, conform funcţiei deţinute în cadrul intermediarului B. S.A., nu pentru fapta altei persoane.

Amplele aserţiuni ale recurentului-reclamant, dezvoltate în acreditarea tezei potrivit căreia reprezentanţii CCI ai societăţii de servicii investiţii financiare nu pot fi incluşi în sfera persoanelor obligate la notificare, nu pot fi primite, cât timp, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 297/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 76 lit. a) şi d) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, se reţine că reprezentantul compartimentului de control intern are ca atribuţie monitorizarea şi verificarea cu regularitate a aplicării prevederilor legale incidente activităţii B. şi a procedurilor interne, precum şi ţinerea evidenţei neregulilor descoperite, iar obligaţia de raportare a unor tranzacţii suspecte revine acestei persoane, care, în accepţiunea normei instituite la art. 250 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, este una "implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare".

De altfel, aspectul referitor la calitatea de subiect activ al contravenţiei reglementate de art. 272 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 297/2004 pentru reprezentatul compartimentului de control intern din cadrul B. a fost dezlegat cu titlu definitiv prin Decizia nr. 3598/16.11.2017 a ICCJ-SCAF, pronunţată în dosarul nr. x, a cărei putere de lucru judecat se impune şi în cauza de faţă, dată fiind identitatea de chestiune litigioasă din cele două dosare.

b) Critica privind motivele rezonabile cuprinse în latura obiectivă a contravenţiei reţinute

A arătat recurentul-reclamant, în cadrul acestei critici, că instanţa de fond a calificat greşit tranzacţiile incriminate de ASF drept "tranzacţii suspecte", prin raportare la faptele prezentate în anexa la Decizia ASF nr. 38/17.02.2014, grupate în trei categorii de "motive rezonabile", ce ar fi impus notificarea autorităţii financiare, deşi, în opinia sa, ele nu puteau reprezenta altceva decât simple semnale, indicii, puncte de plecare în formulări generale şi teoretice.

În istoricul acţiunilor întreprinse în perioada 13-16 septembrie 2013 este neverosimil a se susţine de către recurentul-reclamant că cei doi clienţi, C. şi D. au achiziţionat acţiuni doar cu intenţia şi în scopul legitim al dobândirii de participaţii la SIF1, ca acţiune de portofoliu, fără ca operaţiunile lor să fie susceptibile de manipularea pieţei, în condiţiile în care chiar cei doi reprezentanţi ai compartimentului de control intern din cadrul B. (A. şi E.) au realizat o investigaţie înregistrată la ASF sub nr. x/2013, în care au analizat tranzacţiile din datele de 12, 13 şi 16 septembrie 2013, realizate pe conturile celor doi clienţi, în referire la acţiunile SIF1.

Se menţionează în raportul investigaţiei că "s-a atras totuşi atenţia (atenţionare scrisă) domnului F., în calitate de broker, cu privire la o mai atentă analiză a pieţei înainte de a executa instrucţiunile clientului, având în vedere faptul că prevederile legale în vigoare sunt foarte vagi, neclare şi posibilitatea de interpretare foarte vastă, astfel că este de preferat să nu mai existe situaţii similare în viitor". Totodată, s-a menţionat în raport că "se va acorda o atenţie sporită activităţii investiţionale acestor clienţi în vederea monitorizării îndeplinirii scopurilor declarate -investiţie de portofoliu, scop încasarea dividendelor, pe termen mediu/lung".

Efectuarea acestei investigaţii a relevat anumite deficienţe în modalitatea de executare a ordinelor date de cei doi clienţi, ce au determinat atenţionarea brokerului, fiind evidentă, în acest context factual, convingerea recurentului-reclamant privind anumite suspiciuni asupra tranzacţiilor cu acţiuni SIF1 din perioada 13-16 septembrie 2013, împrejurare de natură a atrage obligaţia reprezentantului CCI al B. de a transmite la ASF un raport de tranzacţii suspecte, conform normelor legale ce reglementează această obligaţie în sarcina persoanelor implicate profesional în tranzacţii financiare.

Aşadar, se reţine în calea controlului judiciar, în deplin acord cu judecătorul fondului, că latura obiectivă a contravenţiei reţinute în sarcina recurentului-reclamant este suficient descrisă, prin prezentarea motivelor rezonabile care să conducă la suspiciunea privind tranzacţiile cu acţiuni SIF1 din perioada 13-16 septembrie 2013, alegaţiile recurentului-reclamant nefiind apte să conducă la un raţionament contrar celui expus în sentinţa recurată, ce a relevat existenţa unor suspiciuni de manipulare a pieţei prin modalitatea de operare a brokerului din cadrul B. a ordinelor primite de la clienţii G. şi D. în legătură cu acţiunile SIF1.

c) În referire la comunicarea actului administrativ la sediul B. SA

A arătat recurentul-reclamant că, potrivit punctului 6 din Decizia ASF nr. 38/17.02.1014, s-a dispus ca prezenta decizie să intre în vigoare "la data comunicării ei către partea vizată, iar în situaţia în care persoana vizată nu poate fi contactată, la data comunicării ei la B. SA", fapt de natură să-i producă o vătămare a dreptului de acces la justiţie, comunicarea astfel efectuată fiind contrară dispoziţiilor art. 154 alin. (4) C. proc. civ., având un caracter abuziv.

O astfel de critică este, în mod evident, formală, întrucât Decizia nr. 38/17.02.2014 a fost adusă la cunoştinţa recurentului-reclamant în mod direct şi nemijlocit, iar acesta a exercitat recursul graţios în termenul procedural reglementat de Legea nr. 554/2004, fără a fi dovedită vreo vătămare ce i s-ar fi putut cauza din modalitatea de comunicare a actului administrativ atacat în cauză.

În atare condiţii, nu poate fi reţinută existenţa vreunei nulităţi în sensul invocat de recurentul-reclamant, acestuia fiindu-i comunicată decizia atacată atât la domiciliul său, cât şi la locul de muncă, iar comunicarea astfel efectuată a ajuns la cunoştinţa destinatarului, care a exercitat împotriva actului respectiv căile legale de contestare, în termenul legal pentru exercitarea drepturilor sale procedurale.

II.2 Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va repinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1047 din 9 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o va menţine astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1047 din 9 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.