Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2126/2017 AI generated

Recusal of judges who previously decided related case: lack of incompatibility in annulment proceedings and premature appeal against recusal decision

Case Number Decizia nr. 2126/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court dismissed the appeal, resulting in the affirmation of the Court of Appeal’s decision to reject the recusal requests filed against two judges; consequently, the recusal denial remains in force. The case involved a procedural dispute within an annulment proceeding (contestație în anulare) challenging an administrative agency’s decision, where the applicant argued that two judges were absolutely incompatible under Article 42(1)(1) of the Code of Civil Procedure because they had previously rendered a decision in a separate, similar lawsuit involving the same parties. The court held that the appeal was procedurally premature under Article 53(1), as the recusal ruling could only be challenged after the underlying annulment case was resolved on the merits, and substantively confirmed that prior judgments in distinct cases do not constitute an expression of opinion in the present matter, nor do they trigger the specific incompatibility ground for judges in annulment proceedings who must first verify the admissibility of the annulment grounds before re-judging the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Recusal of judges who previously decided related case: lack of incompatibility in annulment proceedings and premature appeal against recusal decision: The case involved a procedural dispute within an annulment proceeding (contestație în anulare) challenging an administrative agency’s decision, where the applicant argued that two judges were absolutely incompatible under Article 42(1)(1) of the Code of Civil Procedure because they had previously rendered a decision in a separate, similar lawsuit involving the same parties. The court held that the appeal was procedurally premature under Article 53(1), as the recusal ruling could only be challenged after the underlying annulment case was resolved on the merits, and substantively confirmed that prior judgments in distinct cases do not constitute an expression of opinion in the present matter, nor do they trigger the specific incompatibility ground for judges in annulment proceedings who must first verify the admissibility of the annulment grounds before re-judging the merits.

Keywords

AI generated
annulment proceedings related proceedings civil judgment untimely recusal request judicial impartiality reconsideration of an earlier decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

This provision provides the legal basis for the court's decision to dismiss the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2016 contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila, anularea deciziei civile nr. 1476 din 16.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri prin care să se respingă recursul declarat de A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila împotriva sentinţei nr. 217/FCA/25.04.2016 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x, ca nefondat.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat.

La termenul din 28 februarie 2017, contestatoarea a formulat cerere de recuzare împotriva a doi dintre membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare, respectiv doamnele judecător B. şi C..

În motivarea cererii de recuzare, contestatoarea a arătat că cei doi membri ai completului recuzaţi şi-au spus părerea cu privire la pricină, pronunţându-se într-un alt dosar care are legătură strânsă cu cel prezent, respectiv în Dosarul nr. x, prin Decizia nr. 1030/27.09.2016.

În drept, cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, apreciind contestatoarea că magistraţii completului sunt interesaţi să evite o soluţie de retractare în prezenta contestaţie în anulare, din moment ce s-au pronunţat anterior asupra fondului unei cauze identice.

1.2. Hotărârea de soluţionare a cererii de recuzare

Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu de la 27 martie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de recuzare a doamnelor judecător C. şi B. ca nefondate.

A reţinut curtea de apel că nu există motive întemeiate, având în vedere dispoziţiile art. 41 alin. (1) raportate la cele ale art. 503 din C. proc. civ., republicat.

1.3 Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 27 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs, contestatoarea

A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva încălcării şi aplicării greşite de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., republicat, critică ce se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Susţine recurenta că în mod greşit a fost respinsă cererea de recuzare, în condiţiile în care doamnele judecător C. şi B. se află în situaţia de incompatibilitate absolută rezultată din cazul individualizat la art. 41 alin. (1) coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat.

Astfel, afirmă recurenta, în concret, cele două doamne judecător care fac parte din completul de judecată al Curţii de Apel Galaţi învestit cu soluţionarea prezentei contestaţii în anulare, s-au mai pronunţat şi în Dosarul nr. x, având aceleaşi părţi, prin Decizia nr. 1030/27.09.2016 prin care s-a admis recursul autorităţii pârâte şi s-a respins acţiunea reclamantei A., privind anularea notificării de respingere a contestaţiei nr. 1894/27.08.2015 formulată împotriva deciziilor de plată nr. x/13.07.2015 şi nr. y/13.07.2015.

Susţine recurenta cei doi magistraţi recuzaţi s-au pronunţat deja asupra aceleiaşi situaţii de fapt şi de drept supusă analizei juridice în cadrul procedurii de retractare pe calea contestaţiei în anulare ce formează obiectul prezentului dosar nr. x

Mai afirmă recurenta că, în acest context, magistraţii recuzaţi sunt interesaţi să evite o soluţie de retractare pentru a nu atrage o soluţie de anulare a propriei decizii din dosarul nr. x, neputând fi consideraţi independenţi şi imparţiali în raţionamentul juridic, fiind interesaţi în legătură cu cauza pe care o judecă.

În sprijinul acestor susţineri, recurenta invocă Decizia pronunţată în recursul in interesul legii nr. II din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila a invocat nemotivarea recursului, având în vedere că recurenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, iar criticile nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., republicat.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând recursul formulat, prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nemotivării recursului, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că recurenta a dezvoltat critici cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) raportate la cele ale art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., republicat, ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte recursul formulat, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauze. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri" .

Din economia dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., republicat se desprinde concluzia că, încheierea de respingere a recuzării, indiferent dacă suntem, în ipoteza alin. (1) teza I (când hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este susceptibilă de cale de atac) sau teza a 2-a (când hotărârea prin care se soluţionează cauza este definitivă, ca în speţa de faţă), calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a recuzării nu se poate exercita mai înainte de a se pronunţa o hotărâre asupra cauzei, în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare.

În prezenta speţă, încheierea recurată a fost pronunţată într-o cauză ce are ca obiect contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţată de o instanţă de recurs şi, prin urmare şi decizia prin care se va soluţiona contestaţia în anulare va avea caracter definitiv, potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., republicat

Din verificările efectuate în sistemul Ecris al instanţelor judecătoreşti, rezultă că prezenta cale de atac a fost exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, înainte ca instanţa să se pronunţe asupra fondului contestaţiei în anulare dedusă judecăţii Curţii de Apel Galaţi.

Prin urmare, în prezenta speţă, încheierea de recuzare putea fi atacată cu recurs, după ce se soluţiona contestaţia în anulare şi se comunica hotărârea pronunţată.

Aceasta este interpretarea corectă a intenţiei legiuitorului, având în vedere că interesul de a formula recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de recuzare, se naşte în momentul în care cauza este soluţionată pe fondul acesteia, iar hotărârea este defavorabilă părţii care a formulat cererea de recuzare.

Dincolo însă de această neregulă procedurală, Înalta Curte constată că, în mod corect, a fost respinsă cererea de recuzare, analizată din perspectiva motivului de incompatibilitate invocat de recurentă.

Astfel, nu se poate reţine îndeplinirea ipotezei art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în sensul că cei doi judecători recuzaţi şi-au spus părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece, având în vedere că prezentul dosar are ca obiect judecarea unei contestaţii în anulare întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, iar Decizia 1030/2016 a Curţii de Apel Galaţi, în raport de care se invocă motivul de incompatibilitate a vizat soluţionarea unui recurs exercitat într-o altă cauză, având obiect diferit faţă fondul, pretenţiilor deduse judecăţii în prezentul litigiu.

Or, potrivit textului procedural menţionat mai sus, judecătorul trebuia să îşi fi exprimat anterior părerea în ceea ce priveşte cauza prezentă şi în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare.

Pe de altă parte, în cadrul contestaţiei în anulare, judecătorul trebuie mai întâi să analizeze temeinicia motivului de contestaţie în anulare, fără a cerceta fondul cauzei şi, abia, ulterior, dacă pronunţă anularea hotărârii contestate, poate rejudeca fondul demersului judiciar, intervenind efectul juridic de retractare al acestei căi extraordinare de atac.

Din această perspectivă, în mod evident, soluţia de respingere a cererii de recuzare este legală şi temeinică, având în vedere că nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, deoarece, cei doi magistraţi recuzaţi nu au pronunţat o hotărâre prin care să se soluţioneze aceeaşi pricină ca formează obiectul prezentului dosar, neavând relevanţă că au soluţionat un litigiu cu obiect asemănător.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 27 martie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 iunie 2017.