Restitution of religious property: 1946 restoration of pre-occupation status vs. abusive expropriation under OUG 94/2000

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 aprilie 2015, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea deciziei nr. 3128 din data de 27.01.2015, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală şi, pe cale de consecinţă să se dispună restituirea în favoarea reclamantei a imobilului situat în municipiul Sighetul Marmaţiei, înscris în cartea funciară nr. x/a a localităţii Sighet, având nr. top. x, căruia în natură îi corespunde "Şcoală nr. 17, cu curte în Piaţa Unirii", actualmente clădire P+ 1E, cu destinaţia de Muzeu, în Piaţa Libertăţii nr. 18, cu teren aferent în suprafaţă de 328 mp, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 386 din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 386/21.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.

În motivarea recursului se susţine că, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, considerând că nu are relevanţă soluţia ce urma a se pronunţa cu privire la acţiunea recurentului pentru rectificarea înscrierilor de sub poziţia B7 şi B8 din CF x Sighetu Marmaţiei şi a înscrierilor ulterioare, inclusiv cele care vizează înscrierile din CF xa din localitatea Sighet, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei sub nr. x/2015.

Consideră că prezentul litigiu are o strânsă legătură cu soluţionarea acestui dosar, întrucât, dacă s-ar admite acţiunea privind rectificarea de carte funciară, nu ar mai exista temeiul pentru care cererea sa de retrocedare a fost respinsă, deoarece imobilul în litigiu ar forma proprietatea Ordinului Piarist şi ulterior anului 1937 şi ar intra în perioada de referinţă reglementată de O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, recurentul-reclamant critică hotărârea primei instanţe pentru aceea că nu a evidenţiat succesiunea tuturor intabulărilor operate după anul 1937 în cartea funciară a imobilului din litigiu, apreciind că acestea sunt relevante în speţă şi precizând că preluarea în favoarea Statului Român s-a făcut fără acordarea de despăgubiri, având astfel un caracter abuziv.

Totodată, se susţine că naţionalizarea la care se face trimitere prin decizia atacată nu a putut să aibă niciun efect juridic sau faptic asupra unor părţi din construcţia respectivă, care nici nu existau în anul 1937, astfel că preluarea în favoarea Statului Român a imobilului s-a făcut în baza înscrierilor de sub poziţia B 13, care intră în perioada de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Menţionează recurentul-reclamant că, ulterior întabulării din 1937, făcută în favoarea Statului Român, a urmat înscrierea făcută în anul 1941, în baza Ordonanţei maghiare nr. 1440/1941, când s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea Ordinului Călugăresc Piarist.

Tot potrivit susţinerilor recurentului-reclamant, în anul 1943 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea Trezoreriei Regale Maghiare, această înscriere fiind urmată de cea din 18 aprilie 1944, prin care s-a restabilit situaţia anterioară, în favoarea Institutului Maghiar de Învăţământ al A., la rândul său urmată de întabularea din anul 1946, făcută în baza art. 3 şi 19 din Legea nr. 260/1945, prin care s-a restabilit situaţia anterioară în favoarea Statului Român, iar la data de 16.04.1973, în baza încheierii CF nr. x, nr. topografic x s-a transcris în CF xa în favoarea Statului Român.

A criticat recurentul-reclamant sentinţa recurată pentru că judecătorul fondului nu a menţionat toate aceste întabulări, iar raportat la situaţia de carte funciară a imobilului în litigiu în perioada 1941-1946, menţionează recurentul că a avut calitatea de proprietar tabular, dispunând de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, bun care, raportat la prevederile Legii nr. 260/1945, a făcut obiectul unei preluări abuzive, la care se face trimitere la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

În opinia recurentului Ordinul Piarist, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere actul normativ final, în baza căruia a operat cea de-a doua preluare a imobilului în favoarea Statului Român, respectiv cel din 03.04.1945, care se află în perioada de referinţă reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, cuprinsă între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989.

Recurentul-reclamant mai susţine că în arhivele sale există documente care dovedesc faptul că până în anul 1947 a fost proprietarul imobilului în litigiu, calitate recunoscută şi de Ministerul Educaţiei de la acea dată şi că în fapt, naţionalizarea propriu-zisă a imobilului a avut loc ulterior anului 1947, când Ordinul funcţiona efectiv şi desfăşura activităţi educaţionale.

Astfel, recurentul-reclamant consideră că prin hotărârea recurată s-au încălcat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, precum şi prevederile Decretului-lege nr. 115/1938.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22.01.2015, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că cererea de retrocedare a imobilului având nr. top. x a fost respinsă întrucât bunul solicitat spre restituire nu a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în perioada de referinţă, anul preluării fiind 1937, la acel moment fiind întabulat, prin încheierea de carte funciară nr. x/03.03.1937, dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului.

Ulterior acestui moment, arată intimata-pârâtă că în anul 1941 s-a restabilit dreptul de proprietate în favoarea Ordinului Călugăresc Piarist, în anul 1943 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Trezoreriei Regale Maghiare, iar la 18 aprilie 1944 s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de "restabilire a stării anterioare" în favoarea Institutului Maghiar de Învăţământ al A., iar prin încheierea de carte funciară nr. x/25.04.1946 s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în favoarea Statului Român, ca urmare a aplicării Legii nr. 260/1945, privind legislaţia aplicabilă în Transilvania de Nord, precum şi la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupaţiunii maghiare.

A mai susţinut intimata-pârâtă că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant, potrivit cărora preluarea abuzivă ar fi avut loc în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 260/1945, aceasta nefiind o lege de naţionalizare, care să producă efecte constitutive de drepturi imobiliare în favoarea Statului Român, fiind doar o lege de restabilire a situaţiei anterioare anului 1941 şi Dictatului de la Viena, în baza căreia au fost anulate mai multe ordonanţe maghiare şi efectele lor juridice, inclusiv Ordinul nr. 1440/1941 M.E.

5. Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 11.02.2016, recurentul-reclamant Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare a solicitat suspendarea judecării recursului, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, având ca obiect rectificare carte funciară.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 20 noiembrie 2017, recurentul-reclamant Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Ca şi chestiune prealabilă, se reţine că cererea de suspendare a judecării prezentei cauze în raport de dosarul nr. x al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, invocată prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosar, este rămasă fără obiect, întrucât, până la data luării în discuţie a cererii de suspendare, dosarul a cărui incidenţa s-a reclamat ca având o înrâurire hotărâtoare asupra prezentului litigiu a fost definitiv soluţionat, astfel că nu mai poate fi dispusă măsura solicitată de recurentul-reclamant.

Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi la pronunţarea soluţiei de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii de suspendare a prezentei cauze în raport de judecarea dosarului nr. x al Judecătoriei Sighetul Marmaţiei, argumentele fiind expuse în practicaua prezentei decizii.

Cât priveşte fondul recursului, ale cărui critici au fost încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că este nefondată calea de atac declarată în cauză, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind împărtăşită şi în calea controlului judiciar.

Recurentul-reclamant a formulat cerere de restituire a imobilului situat în Sighetul Marmaţiei, Piaţa Libertăţii nr. 17, judeţul Maramureş, înscris în CF nr. x, transcris în CF x Sighetul Marmaţiei, nr. top. x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 327 mp, având destinaţia iniţială de curte în intravilan şi şcoală, actualmente cu destinaţia de muzeu.

Această cerere a fost respinsă prin decizia nr. 3128/27.01.2015, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, act administrativ contestat în prezenta cauză.

Astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă, în succesiunea întabulărilor în cartea funciară a imobilului în discuţie se relevă trecerea bunului a cărui restituire s-a solicitat în patrimoniul Statului Român în anul 1937, în baza actului denumit Raport oficial nr. 677/1937, iar ulterior, în perioada 1941-1946, au fost mai multe întabulări succesive, în favoarea Ordinului A., a Trezoreriei Regale Maghiare şi apoi în favoarea Institutului Maghiar de Învăţământ al A..

Ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 260/1945, s-a procedat la restabilirea situaţiei anterioare, prin întabularea în favoarea Statului Român a imobilului cu nr. topografic x, temeiul acestei înscrieri în cartea funciară fiind reprezentat de prevederile art. 3 şi 19 din actul normativ anterior indicat.

Argumentul principal al recurentului-reclamant în susţinerea căii de atac declarate a fost acela întemeiat pe împrejurarea că, prin această a doua preluare în patrimoniul Statului Român, a fost expropriat Ordinul Piarist de imobilul asupra căruia îşi exercita atributele dreptului de proprietate, fără nicio despăgubire, preluarea având astfel un caracter abuziv.

Contrar acestor susţineri, reţine Înalta Curte că prima instanţă a reţinut corect că exproprierea recurentului-reclamant de imobilul cu nr. topografic x s-a realizat în anul 1937, iar prin Legea nr. 260/1945 s-au declarat nule "actele săvârşite şi drepturile dobândite în temeiul ordonanţelor maghiare" enumerate la art. 3 din actul normativ amintit, printre care se regăseşte şi Ordonanţa maghiară nr. 1440/1941, cea care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate în favoarea recurentului-reclamant ulterior întabulării din anul 1937, făcută în favoarea Statului Român.

Prin urmare, în anul 1946 a avut loc doar restabilirea situaţiei anterioare intrării în vigoare a acestei ordonanţe ce a fost anulată prin Legea nr. 260/1945, fără a echivala această situaţie reparatorie cu o expropriere fără despăgubire, aşa cum consideră fără temei recurentul-reclamant.

Nu subzistă în cauză nici susţinerile recurentului Ordinul Piarist, potrivit cărora părţi din construcţia existentă nu erau edificate în anul 1937, astfel că naţionalizarea a vizat înscrierile de sub poziţia B 13 din cartea funciară, care intră în perioada de referinţă din sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul întabulat în favoarea Statului Român în anul 1937 era compus din teren intravilan în suprafaţă de 328 mp şi şcoală, iar eventualele alte construcţii pe acest teren nu au fost individualizate de recurentul-reclamant şi nici nu s-a arătat care a fost perioada în care s-au edificat pretinsele imobile la care a făcut referire Ordinul Piarist în cererea sa de recurs.

Pentru toate aceste considerente, reţine Înalta Curte că este nefondată calea de atac declarată în cauză, fiind lipsite de suport probator criticile invocate de recurentul-reclamant Ordinul Piarist.

2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

În raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., cu trimitere la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, împotriva sentinţei civile nr. 386 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o va menţine ca fiind legală, astfel cum a fost pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de către reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, împotriva sentinţei civile nr. 386 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2018.